Tag: film BEAST

  • Jurnal românesc – 26.09.2019

    Jurnal românesc – 26.09.2019

    Preşedintele Klaus Iohannis a condamnat atacurile teroriste în
    intervenţia pe care a susţinut-o la a 74-a sesiune a Adunării Generale a ONU de
    la New York. Reiterez angajamentul ferm al României pentru combaterea
    terorismului la nivel internaţional folosind toate instrumentele disponibile,
    inclusiv dreptul internaţional,
    a declarat Iohannis. În ce priveşte
    schimbările climatice, una dintre temele acestei ediţii, preşedintele a afirmat
    că România nu a fost ocolită de efectele adverse ale acestora şi şi-a exprimat
    speranţa că nu este prea târziu ca omenirea să aibă o planetă sigură,
    unde mediul este protejat
    pentru generaţiile viitoare.

    După ce a susţinut
    declaraţia naţională, Klaus Iohannis a avut întrevederi cu omologii din Ucraina
    şi Republica Moldova, Volodimir Zelenski şi respectiv Igor Dodon. Cu şeful
    statului ucrainean, Iohannis a discutat despre cooperarea în domeniile
    energetic şi economic, dar şi despre Legea Educaţiei adoptată de Parlamentul de
    la Kiev ocazie cu care a subliniat necesitatea remedierii corespunzătoare a
    problemelor provocate de aceasta, care au afectat drepturile minorităţii
    române. În cadrul întâlnirii cu Igor Dodon, Klaus Iohannis a reafirmat
    susţinerea fermă a României pentru procesul de aderare a Republicii Moldova la
    UE şi pentru soluţionarea conflictului transnistrean.




    Spectacolul O femeie singură, în regia lui Daniel
    Grigore Simion şi în interpretarea actriţei Andreea Bibiri, va fi prezentat, în
    limba engleză, la New York, pe 27 septembrie, în cadrul Studioului de
    teatru româno-american, unul dintre programele permanente ale
    reprezentanţei Institutului Cultural Român în metropola americană. Piesa de
    teatru, produsă de compania independentă Teatrul de Artă București, se bazează
    pe un text al laureatului Premiului Nobel pentru Literatură Dario Fo. Monodrama
    descrie cu umor tragic setea de iubire, însingurarea, violența, resemnarea,
    pasiunea, revolta și alienarea unei femei care trebuie să înfrunte un mediu
    ostil și abuziv. Andreea Bibiri este actriță a Teatrului Bulandra din 1997, a
    jucat în spectacole montate de mari regizori români și străini şi a primit de
    două ori Premiul UNITER, în 2005 şi 2007. Studioul de teatru
    româno-american, inaugurat în martie 2019, își propune să prezinte
    producții realizate în colaborare de oameni de teatru români și americani,
    precum și producții românești în limba engleză, montate în special pentru
    publicul american.




    Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, şi
    ambasadorul britanic la Bucureşti, Andrew Noble, au discutat despre situaţia
    comunităţii româneşti din Regatul Unit şi despre respectarea drepturilor
    românilor şi britanicilor în contextul retragerii Marii Britanii din UE.
    Aproximativ 189.000 de conaţionali din Regat s-au înregistrat pentru noul
    statut post-Brexit, transmite Ministerul Afacerilor Externe, ceea ce-i face pe
    români a doua cea mai numeroasă comunitate care a depus astfel de cereri.

    Cei
    doi demnitari au reconfirmat angajamentele asumate de guvernele de la Bucureşti
    şi Londra privind salvgardarea, pe bază de reciprocitate, a statutului dobândit
    de cetăţenii europeni şi britanici, indiferent de deznodământul Brexit-ului.
    Pentru a beneficia în continuare de drepturile de care se bucură în prezent,
    toţi cetăţenii români care locuiesc în Marea Britanie trebuie să se
    înregistreze şi să obţină aşa numitul pre-settled sau settled
    status. După ieşirea din UE, români care nu locuiesc în Marea Britanie
    vor putea intra în continuare fără viză în regat, cu paşaportul sau cartea de
    identitate, pentru vizite scurte, de până la trei luni. Potrivit celor mai
    recente estimări, comunitatea românească din Marea Britanie numără aproximativ
    500.000 de persoane.




    Cinci producţii cinematografice vor reprezenta România la a 3-a
    ediție a Festivalului Internațional de Film Est-European BEAST, care va avea
    loc în perioada 28 septembrie – 6 octombrie la Porto, în Portugalia, transmite
    ICR Lisabona. Este vorba despre lungmetrajele O moarte în familia
    mea, în regia Andrei Tarara, selecționat în competiția documentară
    East Doc, Codrina’s trace, regizat de Robert Lawrence
    și Fear of Missing In, de Norbert Fodor, selecționate în cadrul
    experimentalEAST, Cel mai bun client, în regia lui
    Serghei Chiviriga, selecționat în cadrul Beast Kids și
    scurtmetrajul Ceva, regizat de Paul Mureșan, selecționat în cadrul
    secțiunii Animation Shorts.

    Din juriul competiției oficiale face
    parte editorul român Alexandru Radu.Totodată, cu sprijinul ICR Lisabona,
    artistele Simona Constantin și Alexandra-Alina Bușilă vor pune în scenă, în
    perioada 1-6 octombrie, un spactacol intitulat Emotional Workout,
    care își propune să exploreze tradiția portugheză praxe académica,
    prin care bobocii din mediul universitar sunt inițiați de colegii
    mai mari prin supunerea la diferite probe. Festivalul Internațional de Film
    BEAST își propune să promoveze cultura și filmele est-europene în Porto, iar
    din juriul aceste ediţii face parte şi editorul român Alexandru Radu.