Tag: finala

  • Cronică olimpică

    Cronică olimpică

    Concursul feminin de gimnastică al Jocurilor Olimpice de la Paris s-a încheiat luni, 5 august, cu ultimele finale pe aparate, cele de la bârnă şi sol. Ambele competiţii au adus la start şi sportive din România. La bârnă a concurat Sabrina Maneca Voinea, care promovase în ultimul act al întrecerii cu a cincea notă din calificări: 14,000. În finală însă, a căzut de de pe bârnă şi a terminat pe locul 8, ultimul, cu 11,733. A câştigat italianca Alice D’Amato, cu 14,366.

    A urmat finala la sol, în care România a fost reprezentată de două sportive: Ana Bărbosu şi, din nou, Sabrina Maneca Voinea. Ana venea după ce obţinuse a opta notă din calificări, 13,600, iar Sabrina, cu a patra: 13,800. Filmul finalei a avut un singur punct luminos, şi anume evoluţia fără greşeală a braziliencei Rebeca Andrade, care a şi câştigat, cu nota 14,166. A doua s-a clasat vedeta americană Simone Biles, cu 14,133, care a primit un punctaj suprinzător de ridicat după ce a ieşit de mai multe ori de pe covorul de concurs. La finalul întrecerii, a treia se clasa Ana Bărbosu, după un exerciţiu notat cu 13,700, iar a patra – Sabrina, cu aceeaşi notă, dar cu un minus la execuţie. Pe cinci era Jordan Chiles, din Statele Unite, care şi-a contestat nota şi a avut câştig de cauză, urcând la 13,766 şi obţinând medalia de bronz. Astfel, româncele au rămas în afara podiumului. Trebuie adăugat că şi Sabrina Voinea a depus o contestaţie referitoare la nota de pornire a exerciţiului său, dar nu a avut succes.

    Să mai notăm că România nu a mai obţinut o medalie olimpică la gimnastică artistică din 2012, de la Londra, când Sandra Izbaşa câştiga aurul la sărituri, Cătălina Ponor cucerea argintul la sol, iar România lua medaliile de bronz în concursul feminin al echipelor. Acum, la Paris, la 12 ani de la ediţia londoneză a Jocurilor, echipa feminină de gimnastică a României a revenit în concursul pe naţiuni şi s-a clasat pe locul 7.

  • Monica Niculescu a pierdut finala de dublu feminin de la Wimbledon

    Monica Niculescu a pierdut finala de dublu feminin de la Wimbledon

    Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu și coechipiera sa, taiwaneza Hao-Ching Chan, au pierdut fără drept de apel, 0-6, 0-6, finala de dublu feminin a turneului de tenis de la Wimbledon în fața perechii Ekaterina Makarova-Elena Vesnina, din Rusia. Meciul s-a disputat sâmbătă seara târziu.

  • Monica Niculescu în finala de dublu feminin la Wimbledon

    Monica Niculescu în finala de dublu feminin la Wimbledon

    Perechea alcătuită din jucătoarea română de tenis Monica Niculescu și taiwaneza Hao-Ching Chan s-a calificat, vineri, în finala probei feminine de dublu de la Wimbledon, după ce a trecut de Makoto Ninomiya (Japonia) – Renata Voracova (Cehia) cu 7-6, 4-6, 9-7.

    Monica Niculescu a stabilit în această săptămână cea mai bună performanță a sa la dublu la un turneu de Mare Șlem, după sferturile de la Roland Garros (2010) și Australian Open (2012). Anul trecut, sportiva noastră a pierdut în turul I la Wimbledon.

    Niculescu și Chan vor întâlni în finală perechea rusă Ekaterina Makarova + Elena Vesnina, cap de serie numărul 2.

  • Simona Halep, în finală la Roland Garros

    Simona Halep, în finală la Roland Garros

    Simona Halep este din nou finalistă a turneului de Mare Șlem de la Roland Garros. Sportiva româncă a învins-o în semifinala de joi pe Karolina Pliskova din Cehia, scorul 6-4, 3-6, 6-3. Sâmbătă, Simona Halep o va întâlni în finală pe jucătoarea letonă Jelena Ostapenko. Câștigarea titlului ar aduce-o pe Halep pe prima poziție în clasamentul mondial WTA.

    Este a doua finală a Simonei la marele turneu din capitala Franței. Halep a mai jucat finala Roland Garros în 2014, când a fost învinsă de rusoaica Maria Șarapova (scor 4–6, 6–7, 4–6).

  • Sportivul săptămânii – Jucătoarea de tenis Monica Niculescu

    Sportivul săptămânii – Jucătoarea de tenis Monica Niculescu

    În aceste zile, crema tenisului feminin mondial se află în Asia, unde au loc mai multe turnee de top. Săptămâna trecută a fost programat, la Seul, în Coreea de Sud, un turneu WTA de 226.750 dolari. Printre favorite s-au aflat şi două românce. Irina Begu, locul 23 în lume, a fost cap de serie numărul unu, iar favorita numărul 5 a fost Monica Niculescu, la acea oră ocupanta locului 55 în clasamentul mondial. În afară de ele, pe tabloul principal a fost prezentă şi Patricia Ţig, locul 135 WTA.

    Irina Begu nu a trecut de optimile de finală, fiind eliminată de slovaca Jana Cepelova. Patricia Ţig a surprins pe toată lumea, urcând până în penultimul act al întrecerii, după victorii la jucătoare mult mai experimentate, precum neo‑zeelandeza Marina Erakovic sau belgianca Kirsten Flipkens, favorita numărul 6. Patricia a pierdut însă partida din semifinale, cu spaniola Lara Arruabarrena.

    Cel mai departe a ajuns Monica Niculescu. Ea s-a calificat în finală fără a pierde măcar un set. A cedat însă, în ultimul act, tot în faţa jucătoarei spaniole Lara Arruabarrena, în trei seturi: 0-6, 6-2, 0-6. Pentru calificarea în finală, Monica a fost recompensată cu un cec în valoare de 21.400 dolari şi 180 puncte WTA, iar Radio România Internaţional a desemnat-o Sportivul Săptămânii.

    Să mai notăm că Monica Niculescu s-a născut la Slatina, în data de 25 septembrie 1987. Trăieşte în Bucureşti de la vârsta de patru ani. A început tenisul la cinci ani şi este profesionistă din anul 2002. Cel mai sus în clasamentul mondial de simplu a urcat în februarie 2012, şi anume pe locul 28. Acum se situează pe 49, după ce a urcat 6 locuri în urma calificării în finala de la Seul. La simplu, are în palmares două titluri WTA, obţinute în 2013 la Florianopolis şi în 2014 la Guangzhou.

  • Sportivul săptămânii – Jucătoarea de tenis Simona Halep

    Sportivul săptămânii – Jucătoarea de tenis Simona Halep

    Turneul de tenis de la Madrid reprezintǎ, întotdeauna, un eveniment special pentru sportivii români. Unul din motive este cǎ patronul competiţiei este Ion Ţiriac, fost component al echipei de Cupǎ Davis a României şi, actualmente, un reputat om de afaceri. Alt motiv este nivelul foarte ridicat al premiilor. Pentru victoria în proba de simplu, atât la masculin, cât şi la feminin, bursa a fost, anul acesta, de 912 mii de euro, sumǎ care nu mai are nevoie de niciun comentariu.

    Ei bine, în 2016, în proba femininǎ, câştigǎtoarea acestei sume uriaşe s-a numit Simona Halep. In finala probei de simplu, ea a învins-o în douǎ seturi, cu 6-2, 6-4, pe jucǎtoarea slovacǎ Dominika Cibulkova.

    În urma acestei victorii, Radio România Internaţional a desemnat-o pe Simona Halep Sportivul Sǎptǎmânii.

    Românca este la primul turneu câştigat în 2016. Graţie celor 1000 de puncte WTA obţinute la Madrid, ea urcǎ douǎ poziţii în ierarhia mondialǎ, respectiv de pe locul 7 pe 5.

    Simona Halep s-a născut la 27 septembrie 1991, la Constanţa. A debutat în tenisul mare în 2006, când a disputat primele sale jocuri în circuitul ITF. In 2010, a intrat în Top 100. A progresat uimitor în 2013, când a câştigat şase turnee WTA. În 2014, în luna august, a ajuns pe locul 2 în ierarhia mondială, poziţia cea mai înaltă ocupată vreodată de o sportivă din România. De atunci, ea nu a mai ieşit din primele 10 jucǎtoare ale lumii la simplu.

  • VIDEO Handbalistele bucureştene au câştigat trofeul Ligii Campionilor

    VIDEO Handbalistele bucureştene au câştigat trofeul Ligii Campionilor

    Week-end fantastic pentru handbalistele române! Campioana României, CSM Bucureşti, a scris istorie, duminică seara, la Budapesta, obţinând o victorie extraordinară, la care suporterii abia visau. La prima participare în Liga Campionilor, CSM Bucureşti a câştigat cel mai important trofeu intercluburi, după o finală dramatică, cu prelungiri şi tranşată în urma aruncărilor de la şapte metri.

    Deşi considerate outsidere, după un meci senzaţional în semifinale, fetele antrenate de Kim Rasmunssen — văzut ca un strateg de geniu – au luptat ca nişte tigroaice şi au câştigat meciul în fata echipei maghiare Gyor, favorita gazdelor, cu scorul de 29 — 26. Deşi jocul a fost, în general, echilibrat, a avut şi câteva răsturnări de situaţii, care au ţinut suporterii cu sufletul la gură. De menţionat că Isabel Gullden a făcut un meci de senzaţie, cu 14 goluri marcate. De altfel, handbalista suedeză de la CSM Bucureşti a câştigat titlul de golgheter al Ligii Campionilor, cu 108 goluri marcate în acest sezon.

    Disciplina şi motivaţia şi-au spus cuvântul în meciul în care formaţia de la Bucureşti a fost compusă din Pessoa, Grubisic, Iordache, Gullden, Curea, Rodrigues, Jorgernsen, Vărzaru, Bazaliu, Brădeanu, Torstensson, Nan, Vetkova, Martin, Manea, Fisker. Numele Aureliei Brădeanu va fi mult timp, de acum înainte, pe buzele suporterilor, ea fiind cea care a închis tabela la 29 — 26 cu Gyor, după ultima lovitură la şapte metri, pe care nu a ratat-o.

    Aurelia Brădeanu: De când am venit la acest turneu, am crezut în şansa noastră şi tot timpul am crezut că vom câştiga. Am simţit lucrul acesta, că este momentul nostru şi trebuie să câştigăm. Mi-am dorit enorm acest trofeu.

    O altă componentă a lotului, Cristina Vărzaru, a afirmat, după meci, că victoria de duminică este o încununare a unui an în care fetele de la CSM Bucureşti au cunoscut atât succese, cât şi eşecuri. Sunt fericită. Este o realizare enormă pentru handbalul românesc, pentru clubul acesta. Sper din tot sufletul să dureze cât mai mult posibil, pentru că sentimentele pe care le trăim prin intermediul sportului atunci când ridicăm o cupă, când sărutăm o medalie, nu cred că le mai trăim în niciun alt moment. Este o încununare a succesului, a unui an care a fost cu suişuri şi coborâşuri. Am coborât în infern de atâtea ori şi am fost hulite. A trebuit să ne ridicăm şi ne-am ridicat şi am ajuns, astăzi, să ridicăm cupa deasupra capului. A fost foarte greu, a fost o finală adevărată.

    CSM Bucuresti devine a treia echipă din România care cucereşte Cupa Campionilor, aşa cum se numea competiţia în trecut, după performanţele reuşite de Stiinţa Bacău (1960 — 1961) şi Rapid Bucureşti (1963 — 1964).

    Bradeanu buries the winning penalty | 2‎ß16 Womens EHF FINAL4

    This is the winning penalty from Aurelia Bradeanu which secured CSM Bucuresti Oficial the Womens EHF Champions League title at the very first attempt!

    Posted by EHF Champions League on Sunday, May 8, 2016

  • Simona Halep, campioană la Madrid

    Simona Halep, campioană la Madrid

    Simona Halep a câștigat turneul Premier Mandatory de la Madrid, sâmbătă, după ce s-a impus în finala disputată împotriva sportivei Dominika Cibulkova (scor 6-2, 6-4).

    “Sunt foarte fericită, este incredibil cum am reușit să obțin acest trofeu pe acest teren. Vreau să le mulțumesc suporterilor români, care m-au încurajat în această săptămână. Îi mulțumesc domnului Ion Țiriac pentru acest turneu și îmi pare rău că nu sunteți aici să îmi oferiți trofeul”, a declarat Halep la ceremonia de premiere.

    Petru victoria de la “Caja Magica”, Simona Halep va primi 912.900 euro si 1.000 de puncte WTA. Trofeul de la Madrid este primul pentru Simona Halep în 2016, după un început de an cu probleme de sănătate și cinci locuri pierdute în clasamentul WTA. De luni, sportiva româncă va urca două poziții în clasament, până pe locul 5.

    Halep a jucat a doua finală din carieră la Madrid, prima fiind pierdută în 2014, în fața Mariei Sharapova. Anul trecut, Simona Halep a părăsit turneul din primul tur.

    Victoria lui Halep la Madrid aduce un dram de bucurie fanilor sportului din România, după tragedia de vineri seara, de la București. Reamintim că fotbalistul Patrick Ekeng (FC Dinamo) a decedat în timpul meciului de fotbal Dinamo — Viitorul (3-3), din ultima etapă a play-off-ului Ligii 1 la fotbal.

    First title of 2016 for Simona Halep!

    Posted by WTA on Saturday, May 7, 2016

  • Sportivul sǎptǎmânii – Tenismanul Horia Tecǎu

    Sportivul sǎptǎmânii – Tenismanul Horia Tecǎu

    Tenismanul român Horia Tecǎu a fost, duminicǎ, din nou, foarte aproape de un titlu de Mare Şlem. La Openul Australiei, desfǎşurat, zilele trecute, la Melbourne, el a ajuns pânǎ în finala de dublu mixt, alǎturi de jucǎtoarea americanǎ Coco Vandeweghe.

    In primul tur, cei doi au trecut la mare luptǎ de perechea formatǎ din jucǎtoarea cehǎ Lucie Hradecka şi polonezul Marcin Matkovski, numǎrul 6 pe lista capilor de serie, cu 1-6, 7-5, 10-8. In optimile de finalǎ, au trecut fǎrǎ joc de italienii Sara Errani şi Fabio Fognini, care s-au retras. A urmat victoria din sferturi, cu 6-3, 6-7, 10-6 în faţa perechii americane Bethanie Mattek — Sands / Bob Bryan, favoriţii numǎrul doi. In semifinale, Tecǎu şi Vandeweghe au avut singura lor confruntare de la Australian Open încheiatǎ în douǎ seturi: 6-4, 6-4 cu perechea formatǎ din slovena Andreja Klepac şi filipinezul Treat Huey. A urmat finala, în care cuplul româno — american a fost învins de perechea braziliano — rusǎ Bruno Soares / Elena Vesnina, cu 6-4, 4-6, 10-5.

    In urma evoluţiei sale din proba de dublu mixt de la Melbourne, Radio România Internaţional l-a desemnat pe Horia Tecǎu Sportivul Sǎptǎmânii.

    Sǎ notǎm şi câteva elemente biografice. Horia Tecǎu s-a născut la Braşov, la 19 ianuarie 1985. Joacă tenis de la vârsta de 7 ani. În 2002 a fost campion de juniori la dublu, la Wimbledon, alături de Florin Mergea. A trecut la profesionism în 2003. Din iulie 2008 se află între primii 100 de jucători ai lumii la dublu, iar din noiembrie 2009, în primii 50. A urcat apoi în mod constant în clasamentul mondial de dublu, pânǎ pe locul 2, poziţie pe care a ocupat-o în luna noiembrie a anului trecut, dupǎ ce a câştigat, împreunǎ cu olandezul Jean-Julien Rojer, Turneul Campionilor de la Londra. In acest moment, se aflǎ pe locul 3.

  • Corul de Copii Radio cântă în finala concursului Let the Peeople Sing

    Corul de Copii Radio cântă în finala concursului Let the Peeople Sing

    Corul de Copii Radio, dirijat de Voicu Popescu, s-a calificat alături de alte 8 ansambluri din întreaga lume, în finala de la München a uneia dintre cele mai prestigioase competiţii corale internaţionale: Let the Peoples Sing. Concursul este un apreciat eveniment din circuitul muzicii vocale, aflat sub auspiciile Uniunii Europene de Radio şi Televiziune (European Broadcasting Union – EBU). Participarea Corului de Copii Radio la competiţia internaţională este posibilă cu sprijinul sponsorilor: BRD – Groupe Société Générale, Eurolines România, Fundaţia Vodafone România, Carrefour România.

    Duminică, 11 octombrie, Corul de Copii Radio dirijat de Voicu Popescu va evolua în finala de la München în cadrul categoriei Coruri de copii şi tineret, într-un concert public în Studioul 1 al Radiodifuziunii Bavareze, eveniment difuzat live de postul BR-KLASSIK şi înscris în Stagiunea Euroradio 2015-2016. Pentru prima oară în istoria competiţiei, finala concursului va fi difuzată live video pe site-ul posturilor de radio ce fac parte din Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune. Aşadar, veţi putea fi alături de Corul de Copii Radio urmărind în direct video finala pe site-urile Radio România Cultural şi Radio România Muzical.

    În programul Corului de Copii Radio pentru finala competiţiei se regăsesc două piese: Salve Regina – Javier Busto şi Ofranda copiilor lumii – Sabin Păutza, moment îmbogăţit cu o regie de mişcare, concepută chiar de membrii ansamblului.

    Cu o seară înaintea finalei, sâmbătă, pe 10 octombrie, Corul de Copii Radio este invitat în festivalul dedicat muzicii corale de la München, de asemenea organizat de Radiodifuziunea Bavareză, în cadrul căruia vor evolua o parte dintre corurile ce intră în finala concursului în ziua următoare, Corul Radiodifuziunii Bavareze (Chor des Bayerischen Rundfunks) şi doi câştigători ai competiţiei din 2013 (organizate la Luxemburg): Voices In Time şi corul de copii Amics de la Unió. În cadrul festivalului, ansamblul Radio România va prezenta 4 titluri: Mihai Moldovan – Oşeneasca, Gabriel Fauré – Cantique, Dragoş Alexantrescu – Tatăl nostru şi Anton Zeman – Joc din Oaş.

    cor-copii-radio02.png

    În anul 2015, Corul de Copii Radio sărbătoreşte 70 de ani de existenţă, moment deja marcat prin participarea în Grecia, la Volos, în concertul de deschidere al Festivalului Internaţional de Muzică Evmelia, prin concertul aniversar 70 de primăveri susţinut pe 25 aprilie la Sala Radio şi prin participarea la Festivalul George Enescu 2015. În prezent, Corul de Copii Radio este condus de dirijorul Voicu Popescu. Începând din anul 2014, la pregătirea Corului de Copii Radio lucrează şi pianista Magdalena Faur, care acompaniază repetiţiile şi concertele ansamblului. Cele peste 50 de participări la festivaluri, turnee şi concursuri internaţionale în aproape toate statele Europei, în Japonia, SUA şi Canada, au adus tinerilor artişti preţioase distincţii şi premii şi au contribuit la acordarea, în 2004, de către Federaţia Corurilor din Uniunea Europeană, a titlului de Ambasador Cultural al Uniunii Europene.

    Organizată la interval de doi ani, competiţia Let the Peoples Sing a fost iniţiată în 1961 de către BBC (British Broadcasting Corporation – Londra) şi a fost la început derulată doar la nivel naţional până în anul 1966, când a devenit o manifestare internaţională, competitorii fiind propuşi de Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune.

    Semifinala concursului s-a desfăşurat la München în datele de 22 şi 23 ianuarie 2015. Dintre cele 19 ansambluri corale propuse de 13 organizaţii afiliate EBU care au participat la această etapă juriul internaţional a selectat, în urma audierii înregistrărilor radio, 9 ansambluri din Danemarca, România, Statele Unite ale Americii, Austria, Germania, Letonia, Suedia, Bulgaria şi Marea Britanie. Radiodifuziunea Bavareză din München, Germania (BR) organizează şi coordonează ediţia 2015 a acestei competiţii deschise corurilor de amatori.

    cor-copii-radio03.png

  • Sportivul sǎptǎmânii – Jucǎtoarea de tenis Simona Halep

    Sportivul sǎptǎmânii – Jucǎtoarea de tenis Simona Halep

    Tenisul de înalt nivel s-a mutat în America de Nord, în aşteptarea turneului de Mare Şlem de la Flushing Meadows. Sǎptǎmâna trecutǎ s-a jucat la Cincinnati, în statul american Ohio, unde, la masculin, premiile au depǎşit 3.800.000 de dolari, iar la feminin, 2.400.000.

    Printre protagonistele întrecerii fetelor s-a aflat şi românca Simona Halep. Cap de serie numǎrul doi, ea a reuşit sǎ ajungǎ pânǎ în finala turneului, unde a pierdut însǎ în faţa Serenei Williams.

    Pentru performanţa de la Cincinnati, Radio România Internaţional a desemnat-o pe Halep Sportivul Sǎptǎmânii. Este de remarcat faptul cǎ Simona primeşte acest titlu pentru a doua saptamânǎ consecutiv, dupǎ ce fusese evidenţiatǎ, zilele trecute, pentru calificarea în finala unui alt turneu major, şi anume cel de la Toronto.

    In turneul din Ohio, Simona Halep a trecut, în primul joc, cu 7-5, 5-7, 6-4, de Kristina Mladenovic, din Franţa, jucǎtoare pe care nu o mai învinsese niciodatǎ. A urmat o altǎ victorie în trei seturi, cu 4-6, 6-4, 6-2 în faţa Andreei Petkovic, din Germania. In sferturile de finalǎ, Simona a învins-o pe rusoaica Anastasia Pavliucenkova, cu 7-6, 6-2, iar în semifinale a trecut de Jelena Jankovic, din Serbia, cu 6-1, 6-2. A urmat finala cu Serena Williams, în care jucǎtoarea americanǎ s-a impus cu 6-3, 7-6.

    Sǎ mai notam cǎ evoluţia de la Cincinnati i-a permis româncei revenirea pe locul secund în ierarhia mondialǎ, i-a adus 585 puncte în clasamentul ATP şi un cec de 240.500 dolari. Din pǎcate însǎ, jocurile grele şi-au pus amprenta asupra stǎrii de sǎnǎtate a jucǎtoarei. Din acest motiv, Simona a renunţat sǎ mai participe la turneul de la New Haven, dotat cu premii totale de 689 de mii de dolari, care a debutat duminică şi în care era principala favorită.