Tag: Finlanda

  • Jurnal românesc – 19.09.2017

    Jurnal românesc – 19.09.2017

    Indicatorul Robor, în
    funcţie de care se calculează dobânzile la creditele în lei, a ajuns, luni, la
    valoarea de 1%, cel mai înalt nivel al ultimelor 20 de luni. Robor mai mare înseamnă automat dobânzi
    în creştere, respectiv rate mai mari la bănci. Potrivit Băncii Naţionale a
    României (BNR), Robor a urcat, luni,
    la 1%, după ce în şedinţa precedentă a fost de 0,98%. Indicele a avut cea mai
    mică valoare în septembrie 2016 (0,68%), iar de la începutul lui 2017 se situează
    în intervalul 0,81-0,9. În data de 3 mai a înregistrat un boom, având cea mai
    mare valoare atât a acestui an, cât şi a ultimelor 3 trimestre (0,93). Robor este indicatorul principal în
    funcţie de care sunt calculate dobânzile variabile la creditele în lei.
    Dobânzile se află, de câteva luni, pe o traiectorie ascendentă, iar analiştii
    avertizează că acestea vor creşte şi mai mult până la finalul acestui an.



    Avocatul Poporului din România, Victor
    Ciorbea, s-a sesizat din oficiu şi va
    solicita clarificări din partea Ombudsmanului parlamentar din Finlanda, Petri
    Jääskeläinen, în legătură cu situaţia unui cetăţean român căruia i-a fost
    refuzată cazarea într-un hotel din cauza naţionalităţii sale. Totodată,
    Avocatul Poporului va solicita lămuriri legate de eventualele demersuri ce ar
    putea fi efectuate, în virtutea competenţelor legale şi constituţionale ale
    omologului finlandez. Sesizarea din oficiu a Avocatului Poporului vizează
    posibila încălcare a dispoziţiilor Protocolului Adiţional nr. 12 din 4
    noiembrie 2000 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
    fundamentale, a art. 26 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile
    civile şi politice, precum şi a art. 16 şi art. 17 din Constituţia României
    privind egalitatea în drepturi şi cetăţenii români în străinătate.Ombudsmanul
    parlamentar este supraveghetorul suprem al respectării drepturilor omului şi
    legalităţii în Finlanda şi este numit de către Parlament.





    Deputatul PMP Constantin Codreanu, preşedinte al Comisiei
    pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, a susţinut, marţi, o
    declaraţie politică în plenului Camerei Deputaţilor privind punerea în aplicare
    a Hotărârii de Guvern nr. 492/2004 privind Institutele Culturale Române de la
    Kiev, Cernăuţi, Belgrad, Moscova şi Atena şi înfiinţarea unor noi institute
    culturale româneşti sau filiale în Rep. Moldova, Serbia, Bulgaria şi Albania.
    Hotărârea de Guvern de acum 13 ani prevedea organizarea şi funcţionarea în 19
    state a 22 de Institute Culturale Româneşti sau filiale ale acestora la Atena,
    Beijing, Belgrad, Berlin, Bruxelles, Budapesta, Cernăuţi, Chişinău, Istanbul,
    Kiev, Londra, Lisabona, Madrid, Moscova, New York, Paris, Praga, Viena, Roma,
    Stockholm, Szeged, Tel Aviv, Varşovia şi Veneţia. În prezent, 5 dintre aceste
    Institute Culturale sau filiale nu există decât pe hârtie, iar deputatul român
    solicită deschiderea acestora, în condiţiile în care Ucraina, Federaţia Rusă şi
    Grecia au Institute, Centre sau Fundaţii Culturale în România. Doar în două
    state vecine României, din 5, în care există comunităţi istorice româneşti,
    funcţionează Institute Culturale Române: două în Ungaria, la Budapesta şi
    Szeged, şi doar unul în Rep. Moldova, la Chişinău, a precizat Constantin
    Codreanu. Totodată, el a cerut Guvernului să completeze Hotărârea 492/2004 cu
    prevederi noi despre înfiinţarea ICR Sofia cu filială la Vidin, ICR Tirana cu
    filiale la Saranda şi Corcea, precum şi a unor filiale ale ICR Chişinău la
    Bălţi şi Cahul şi a unei filiale ICR Belgrad la Bor, în Timoc. Aceste decizii
    şi acţiuni ale Guvernului de la Bucureşti vor fi în măsură să contribuie
    substanţial nu doar la promovarea limbii şi culturii române în statele din
    regiune, dar şi să vină în sprijinul importantelor noastre minorităţi istorice
    româneşti din aceste state, a mai spus deputatul român

  • Jurnal românesc – 06.09.2017

    Jurnal românesc – 06.09.2017

    O delegaţie formată
    din experţi români, însoţită de ambasadorul României în Finlanda, Răzvan
    Rotundu, îi va vizita, pe 19 septembrie, pe cei doi copii ai doctorului de
    origine română Camelia Smicală, aflaţi, în prezent, în custodia serviciilor
    sociale finlandeze, informează Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.
    Precizarea este făcută în contextul în care ministrul de resort, Andreea
    Păstîrnac, s-a aflat zilele acestea într-o vizită de lucru în Finlanda. Un
    subiect important aflat pe agenda de lucru a ministrului a fost situaţia celor
    doi copii. Oficialii români şi finlandezi au convenit cu privire la
    constituirea unui grup de experţi români din care să facă parte reprezentanţi
    ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia
    Drepturilor Copilului şi Adopţie şi organizarea imediată a unei sesiuni de
    consultare româno – finlandeze pe tema sistemului de protecţie a minorilor. Totodată,
    s-a pus accent pe accesul copiilor la resurse care permit menţinerea
    identităţii culturale, lingvistice şi spirituale româneşti. Cei doi copii, care
    au dublă cetățenie, au fost preluați de către autoritățile finlandeze în urmă
    cu doi ani, după ce soţul finlandez a reclamat-o pe fosta soţie că intenţionează
    să plece, alături de copii, în România. Mama acestora a cerut în mai multe
    rânduri sprijinul autorităților române pentru ca fiul și fiica ei să revină în custodia
    sa. Ambasadorul acestei ţări la Bucureşti, Paivi Pohjanheimo, a dat asigurări că autorităţile finlandeze sunt
    preocupate de asigurarea unui mediu sigur de viaţă pentru toţi copiii şi a
    apreciat că încrederea reciprocă între cele două state este de ajuns pentru
    rezolvarea acestei situaţii.


    Ambasadorul
    Marii Britanii în România, Paul Brummel, a discutat, miercuri, la solicitarea
    sa, cu ministrul Tudorel Toader, despre modificările la legile justiţiei. El a apreciat
    că aceste schimbări legislative ar trebui să aibă ca scop întărirea luptei
    anti-corupţie şi a statului de drept. Cei doi au discutat şi despre colaborarea
    bilaterală în domeniul justiției civile. Ambasadorul a spus că Marea Britanie
    vrea continuarea colaborării în privința luptei împotriva traficului de ființe
    umane şi a adăugat că, după ieșirea Marii Britanii din UE, se dorește
    continuarea colaborării în domeniul juridic civil cu toate țările din Uniune,
    inclusiv cu România. Marţi, Tudorel Toader a discutat cu ambasadorul SUA la
    Bucureşti, Hans Klemm, întâlnirea având loc după ce Ambasada americană şi-a
    manifestat îngrijorarea faţă de independenţa sistemului judiciar din România,
    în urma modificărilor formulate de ministrul Toader. Virulent criticat de
    opoziţie, societatea civilă şi presa, proiectul lui stipulează, între altele,
    că preşedintele ţării nu va mai numi şefii DNA şi DIICOT, prevede trecerea
    Inspecţiei Judiciare la Ministerul Justiţiei sau majorarea vechimii pentru
    promovarea magistraţilor. La începutul anului, incercarea Guvernului de a modifica,
    prin ordonanţă de urgenţă, codurile penale, a scos în stradă, la Bucureşti, în
    provincie şi în diaspora, sute de mii de români.


    PACT pentru
    România propune ca la referendumul anunțat de președintele PSD, Liviu Dragnea,
    pentru modificarea Constituției în vederea redefinirii familiei să mai fie
    adăugată o întrebare. Aceasta ar trebui, potrivit PACT, să privească limitarea
    imunității parlamentarilor doar la declarații politice, prin eliminarea
    prevederii constituționale care stipulează necesitatea încuviințării Camerei
    din care parlamentarii fac parte. PACT este o platformă civică și politică de
    centru-dreapta, care încurajează implicarea cetățenilor din țară și din
    diaspora în deciziile comunităților lor și promovează libertatea economică,
    dezvoltarea regională și consolidarea democrației românești în NATO și UE.

  • Doi morți și șase răniți în urma unui atac cu cuţitul din orașul Turku

    Doi morți și șase răniți în urma unui atac cu cuţitul din orașul Turku

    Două persoane au fost ucise și alte șase rănite după ce au fost înjunghiate vineri în orașul finlandez Turku de un individ ce pare a fi un imigrant, a anunțat poliția locală la o conferință de presă, relatează ediția online a postului YLE.



    Atacatorul a fost împușcat în picior de un polițist și a fost arestat. Poliția a anunțat la scurt timp după incident că a început o operațiune de căutare al altor posibili agresori sau complici și a cerut populației să evite centrul orașului Turku.



    Ministrul de interne Paula Risikko a spus, ulterior, că respectiva zonă poate fi considerată sigură. Ea a mai menționat că deocamdată nu se știe identitatea agresorului, dar se lucrează pentru stabilirea ei împreună cu autoritățile însărcinate cu imigrația, acesta fiind aparent un imigrant. În actualul stadiu al anchetei atacul nu este considerat de autoritățile finlandeze ca fiind unul terorist.

  • Jurnal românesc – 29.05.2017

    Jurnal românesc – 29.05.2017

    Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, duminică, într-un mesaj
    transmis cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni, că îşi doreşte ca aceştia
    să se susţină reciproc şi să participe la luarea deciziilor care le
    afectează viaţa. Cu atâţia români aflaţi acum peste hotare, cea mai bună manierăîn care
    statul le poate recunoaşte contribuţia este să se pună în slujba
    lor
    , a
    declarat preşedintele
    Iohannis. Acesta aminteşte căîn 2016 s-au făcut unele
    progrese privitoare
    la oferirea de servicii consulare online, simplificarea
    recunoaşterii diplomelor şi susţinerea întoarcerii în ţară prin
    antreprenoriat, dar admite că mai sunt multe de făcut.

    Ziua Românilor de Pretutindeni să ne aducă mai aproape unii de alţii şi să ne
    fortifice conştiinţa faptului că identitatea românească a noii
    generaţii porneşte de acasă
    , a declarat şi ministrul pentru Românii
    de Pretutindeni, Andreea Păstîrnac. Ziua Românilor de Pretutindeni este
    sărbătorită, începând cu anul 2015, în ultima duminică a lunii mai. Anul
    acesta, ea a fost dedicată educaţiei, pentru a pune în lumină
    contribuţia voluntarilor implicaţi în programele de predare în limba
    română, precum şi importanţa limbii materne ca element identitar pentru
    generaţiile tinere din afara graniţelor. Dovezi ale priorităţii pe care
    ministerul de resort de la Bucureşti o acordă educaţiei în limba
    română o reprezintă proiecte precum seminarul Limba română mai
    aproape de casă, maratonul media de cunoaştere de către
    opinia publică a iniţiativelor din domeniul educaţiei sau programul intitulat
    Limba română- Educaţie şi Comunicare, prin care cadrele didactice, pentru
    început din Spania, Italia şi Marea Britanie, sunt sprijinite cu suporturi de
    curs şi sesiuni de pregătire. Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, a
    declarat că îşi doreşte ca reţeaua de profesori ce predau limba română în străinătate să se
    extindă, iar această materie să fie inclusă în programa şcolilor
    din afara ţării unde sunt comunităţi mari de români. Potrivit statisticilor, există,
    în prezent, peste 12 mii de elevi şi 134 de profesori care predau limba română.
    Anul trecut, în Spania au absolvit peste 7.000 de elevi români, iar în Italia
    peste patru mii.




    Vă reamintim că 75 de cetăţeni români rezidenţi în Italia au
    solicitat şi au primit adeverinţele necesare pentru a-şi putea înscrie
    candidatura la alegerile locale din Peninsulă. Potrivit evidenţelor autorităţilor
    române, solicitanţii nu au nicio interdicţie în ceea ce priveşte
    exercitarea drepturilor electorale. Dintre cei 75 de potenţiali candidaţi, 51
    sunt femei şi 24 bărbaţi. Scrutinul local va avea loc pe 11 iunie, în peste o mie de
    localităţi.




    Ministrul Andreea Păstîrnac a declarat, duminică, referindu-se la
    cazul Cameliei Smicală, că la nivelul comitetului interministerial care
    gestionează acest subiect se încearcă trimiterea în Finlanda a unor experţi de
    la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului care să intre în dialog
    cu specialiştii finlandezi cât mai curând. Doctoriţa Camelia Smicală, stabilită
    de 12 ani în Finlanda, a fost condamnată la şase luni de arest pentru defăimarea
    autorităţilor atunci când executorii judecătoreşti i-au luat copiii. Autorităţile
    finlandeze au declarat că sunt preocupate de asigurarea unui mediu sigur de viaţă pentru
    toţi copiii, iar sistemul de asigurare a drepturilor sociale se bucurăîn
    Finlanda de o largă recunoaştere pe plan internaţional.

  • Jurnal românesc – 24.05.2017

    Jurnal românesc – 24.05.2017

    Ministrul român de Externe, Teodor Meleşcanu,
    i-a transmis lui Peter Stenlund, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe finlandez, că România nu poate sta indiferentă faţă de situaţia Cameliei
    Smicală, adăugând că partea română doreşte un dialog constructiv cu autorităţile finlandeze, care să conducă la obţinerea accesului autorităţilor române competente la copiii
    acesteia. Cei doi oficiali au discutat, marţi, la Bucureşti, după ce, duminică,
    zeci de persoane s-au adunat în faţa Ambasadei Finlandei pentru a protesta faţă de modul în care este gestionat cazul Cameliei Smicală, ai cărei copii, Mihai şi Maria, au fost reţinuţi de către autorităţile finlandeze.Conform
    MAE român, ambii minori rezultaţi din căsătoria încheiată de ea în Finlanda
    deţin dublă cetăţenie, română şi finlandeză. Din perspectiva autorităţilor de
    la Helsinki, cetăţenia efectivă atât a mamei, cât şi a minorilor este cea
    finlandeză, care prevalează în raport cu cetăţenia română. Acest aspect a fost
    evidenţiat constant de către partea finlandeză cu ocazia solicitărilor şi
    demersurilor diplomatice şi de asistenţă consulară ale Ambasadei României la
    Helsinki.




    Mulţi dintre
    românii care muncesc în Germania se confruntă cu probleme precum neplata salariilor
    şi a orelor suplimentare sau cu faptul că nu li se încheie contracte de muncă -
    au atras atenţia participanţii la o dezbatere care a avut loc marţi, la
    Bucureşti. Sindicatele din Germania, împreună cu cele din ţările de origine ale
    lucrătorilor migranţi, încearcă să prevină şi să combată astfel de situaţii
    printr-un proiect de consiliere gratuită. Reprezentanţii proiectului au făcut
    unele recomandări românilor care intenţionează să lucreze în această ţară. Astfel,
    dacă semnează un contract în Germania, de exemplu, cu o agenţie de muncă
    temporară, să verifice clauzele contractuale, iar dacă documentul este în limba
    germană să apeleze la sprijinul unui traducător sau al unei persoane vorbitoare
    de limbă germană, pentru a înţelege conţinutul său. În plus, să se informeze în
    ce zonă urmează să ajungă în Germania şi să se documenteze dacă există centre
    de consiliere, unde pot apela pentru a primi sprijin în cazul în care sunt
    confruntaţi cu probleme ce ţin de raportul de muncă. În prezent, aproximativ
    300 mii de români muncesc în Germania.




    Autoritatea
    Electorală Permanentă informează că 75 de cetăţeni români rezidenţi în Italia
    au solicitat şi au primit adeverinţele necesare pentru a-şi putea înscrie
    candidatura la alegerile locale din această ţară. Adeverinţa eliberată de
    Autoritatea Electorală Permanentă atestă faptul că, potrivit evidenţelor
    autorităţilor române, solicitanţii nu au nicio interdicţie în ceea ce priveşte
    exercitarea drepturilor electorale şi nici nu se află sub incidenţa unei
    hotărâri judecătoreşti definitive prin care să fie condamnaţi la pierderea
    drepturilor electorale. Din cei 75 de potenţiali candidaţi români la alegerile
    locale din Italia, 51 sunt femei şi 24 sunt bărbaţi. Vârsta medie a cetăţenilor
    români care intenţionează să intre în cursa electorală pentru ocuparea unui loc
    de consilier local în Italia este de 39 de ani. Scrutinul local va avea loc în
    Italia la data de 11 iunie în 1.021 de localităţi.




    Basarabeanul Veaceslav Şaramet a fost numit în funcţia de secretar de stat la Ministerul
    pentru Românii de Pretutindeni printr-o decizie a premierului Sorin Grindeanu. De
    profesie medic stomatolog, ela înfiinţat Asociaţia Studenţilor şi Elevilor Basarabeni din
    Bucureşti, pe care a coordonat-o timp de 6 ani. În 2011, împreună cu alte
    12 asociaţii din toată ţara, a fondat Federaţia Asociaţiilor de Basarabeni din
    România. Aceasta este singura organizaţie reprezentativă la nivel naţional
    a tinerilor originari din Republica Moldova aflaţi la studii în România.

  • Noi precizări în cazul Cameliei Smicală Jalaskoski

    Noi precizări în cazul Cameliei Smicală Jalaskoski

    Ministerul pentru Românii de Pretutindeni anunţă că a realizat demersuri în sprijinul doamnei Cameliei Smicală Jalaskoski.


    Astfel, în luna februarie, ministrul Andreea Păstîrnac a primit-o în audienţă pe E.S. Paivi Pohjanheimo, Ambasadoarea Finlandei în România, întrevedere în cadrul căreia a fost reiterată îngrijorarea statului român faţă de situaţia celor doi minori și preocuparea față de menținerea identității lingvistice a acestora. În acest sens, MRP a făcut propuneri în ceea ce privește participarea copiilor la cursuri de limbă română.



    Pe aceeași linie, la 11 mai, demnitarul român a participat la o întâlnire de lucru cu domnul Kari Tolvanen, preşedintele Comisiei pentru afaceri juridice din Parlamentul finlandez, şi doamna Eva Biaudet, vice-președinte. În cadrul discuţiei a fost abordată problematica respectării drepturilor şi libertăţilor tuturor cetățenilor europeni, cu accent pe acest caz și pe posibilitățile de cooperare în vederea menținerii legăturii dintre cei doi minori, dar și cu familia, și, implicit, cu originile lingvistice românești.



    De asemenea, în această perioadă, ministrul pentru românii de pretutindeni a participat și la întrevederile membrilor Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării din Camera Deputaţilor, cu privire la cazul mai sus menționat.



    Respectând procedurile juridice derulate la instanțele judecătorești din Republica Finlanda, MRP a insistat asupra respectării drepturilor copilului, cu precădere asupra drepturilor privind menținerea și dezvoltarea identității etnice și lingvistice românești a celor doi minori prin participarea la activități extra-curriculare în cadrul asociațiilor românești reprezentative din teritoriu.



    Considerăm că este extraordinar de importantă realizarea unui dialog între Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA) și LASTENSUOJELU, autoritatea cu competențe în domeniu din Republica Finlanda, în vederea asigurării interesului superior al celor doi minori.



    Paivi Pohjanheimo, Ambasadoarea Finlandei în România, a declarat în cadrul audierilor de la Comisia pentru românii de pretutindeni, din luna februarie:


    Luarea copilului din grija părinților reprezintă întotdeauna o decizie de ultimă instanță. Această decizie se ia doar în cazurile în care siguranța copilului este pusă sub semnul întrebării. Așa încât genul acesta de decizii în instanță nu se iau pe baza unor motive neîntemeiate, ci de exemplu în cazurile în care părinții suferă de tulburări mintale, de dependență de alcool sau de tendințe violente. De asemenea, în Finlanda aplicarea oricăror forme de corecții fizice copiilor este interzisă prin lege. Nu avem mandatul necesar pentru a obține informații detaliate în ceea ce privește un caz legat de protecția copilului și acest lucru se datorează și aspectelor legate de protejarea confidențialității datelor personale. Revine instituției locale de protecția copilului din Tampere să decidă care este interesul superior al copilului.”

  • România 43

    România 43

    Deputatul de diaspora Doru Petrișor Coliu (membru al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării) despre măsurile întreprinse de autorităţile de la Bucureşti în cazul Cameliei Smicală (Jalaskoski), mama căreia i-au fost luati copiii de autorităţile finlandeze.



  • Jurnal românesc – 04.05.2017

    Jurnal românesc – 04.05.2017

    În perioada 4-5 mai, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana
    Birchall, se află într-o vizită oficială la Madrid, în cadrul căreia va avea
    întrevederi cu Soraya Rodríguez, președintele Comisiei mixte pentru UE din
    Parlament, dar şi cu alţi oficiali spanioli. Pe agenda discuţiilor figurează
    teme europene de interes comun, printre care procesul de reflecție privind
    viitorul Europei, Brexit-ul, perspectivele politicilor tradiționale ale UE în
    contextul viitorului cadru bugetar post-2020, precum și securitatea internă a
    UE și funcționarea spațiului Schengen. Totodată, vor fi abordate aspecte legate
    de stadiul și oportunitățile de cooperare între România și Spania în planul
    afacerilor europene, cu accent pe comunitatea românilor din Spania care
    constituie în continuare un reper central al dezvoltării unui parteneriat
    bilateral solid. De asemenea, pe agenda vizitei este prevăzută o întrevedere cu
    Presfințitul Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei.




    Deputaţii
    din Comisia pentru românii de pretutindeni fac apel către autorităţile române
    să se implice în soluţionarea cazului doctoriţei Camelia Smicală, condamnată la
    şase luni de arest în Finlanda. În opinia deputatului Petrişor Coliu, poliţia finlandeză şi Serviciul de
    protecţie a copilului încalcă grav dreptul la viaţă şi la integritate fizică al
    Cameliei Smicală.Românca
    a fost dată în judecată pentru defăimarea autorităţilor, respectiv a
    executorilor judecătoreşti care au intervenit în forţă, în urmă cu doi ani,
    pentru a-i prelua cei doi copii ai săi (10 si 11 ani). Camelia Smicală s-a
    stabilit de 12 ani în Finlanda şi în urma divorţului, soțul finlandez a
    reclamat-o că intenționează să plece în România, motiv pentru care, în 2015,
    autoritățile finlandeze au preluat copiii. Condamnarea a stârnit un val de reacţii de susţinere din partea
    românilor din ţară şi din Diaspora. Peste 1.000 de
    persoane au semnat o petiţie prin care îşi arată susţinerea faţă de Camelia
    Smicală. Ambasadorul Finlandei în România, Paivi
    Pohjanheimo, a fost audiat, în februarie, la Comisia pentru românii de
    pretutindeni din Parlament. Diplomatul a dat atunci asigurări că autoritățile
    din țara sa sunt preocupate de asigurarea unui mediu sigur de viață pentru toți
    copiii, iar sistemul de asigurare a drepturilor sociale se bucură în Finlanda
    de o largă recunoaștere pe plan internațional.



    Asociaţia Comunelor din România – filiala Alba şi Asociaţia
    Primarilor din Raionul Cantemir din Republica Moldova au încheiat un protocol
    de colaborare, în vederea întăririi legăturilor dintre administraţiile locale
    de pe cele două maluri ale Prutului. Înţelegerea urmăreşte să sprijine
    relaţiile directe dintre agenţii economici din industrie, agricultură,
    transport, comerţ şi instituţiile de învăţământ, sănătate, cultură, sport,
    turism şi alte domenii. Semnarea protocolului a avut loc la sediul Primăriei comunei
    Albac, în Munţii Apuseni. Din judeţul Alba au participat la eveniment şi
    primarii comunelor Cenade, Gîrbova, Sălciua, Sîntimbru, Stremţ şi Valea Lungă. Ei
    au reiterat ideea că satul românesc poate fi renăscut doar dacă vor fi alocate
    mai multe resurse şi vor fi deblocate finanţările europene, iar problema
    prioritară pe ambele maluri rămâne cea a infrastructurii.


    Ambasadorul
    României în SUA, George Cristian Maior, a prezentat vice-guvernatorului
    Statului Illinois, Evelyn Pacino Sanguinetti şi unor companii americane,
    oportunităţile de investiţii şi afaceri în România. În cadrul întâlnirii, diplomatul
    român a prezentat oportunităţile oferite de stadiul avansat al Parteneriatului
    Strategic dintre România şi SUA pentru extinderea legăturilor economice, educaţionale
    şi culturale dintre statul Illinois şi România şi a accentuat că prezenţa în
    acest stat a unei comunităţi româneşti numeroase şi active facilitează dialogul
    şi desfăşurarea de proiecte comune. La rândul său, oficialul american şi-a
    exprimat disponibilitatea de a colabora cu autorităţile române în special în
    sectorul agricol, extrem de important în statul american pe care-l reprezintă. Totodată,
    în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din Chicago, George
    Maior a prezentat potenţialul de comerţ şi investiţii al României. Companiile americane
    au manifestat un interes deosebit pentru sectoarele energetic, turistic, al
    construcţiilor, al industriei chimice, dar şi pentru investiţiile în
    infrastructură.

  • Jurnal românesc – 03.05.2017

    Jurnal românesc – 03.05.2017

    Deputatul de diaspora, Doru Petrişor Coliu, este de părere că abuzul justiţiei finlandeze faţă de cetăţenii români atinge cote inimaginabile. Potrivit lui, mamă a trei copii, Camelia Smicală, cetăţean român care locuieşte în Finlanda, este victima unor abuzuri deosebit de grave din partea justiţiei şi poliţiei finlandeze, precum şi a Serviciului de protecţie a copilului din această ţară. Doru Petrişor Coliu apreciază, într-un comunicat, că poliţia finlandeză şi Serviciul de protecţie a copilului încalcă grav dreptul la viaţă şi la integritate fizică al Cameliei Smicală. În procesul pe care finlandezii i l-au intentat pentru defăimarea autorităţilor atunci când executorii judecătoreşti i-au luat copiii, românca a suferit un alt abuz fiind condamnată la 6 luni de închisoare. Lista abuzurilor continuă cu şantajul exercitat asupra sa de către angajatori. Deputatul de diaspora a solicitat MAE să depună toate eforturile în vederea dezbaterii acestui caz de încălcare a drepturilor omului în cadrul şedinţelor ONU. Cazul copiilor luați de lângă mama lor româncă a constituit la 21 februarie tema audierilor ambasadorului Finlandei în România, Paivi Pohjanheimo, la Comisia pentru românii de pretutindeni a Camerei Deputaţilor, scopul discuțiilor fiind aflarea detaliilor legate de acest caz considerat de parlamentari ca fiind o dramă, un abuz. Ambasadoarea Finlandei la București a dat asigurări, cu acea ocazie, că autoritățile din țara sa sunt preocupate de asigurarea unui mediu sigur de viață pentru toți copii, indiferent de proveniența etnică a acestora. De asemenea, potrivit legislației privind protecția copilului, se asigură apărarea dreptului copilului sau atunci când părinții acestui nu sunt în poziția în care să-i asigure “o copilărie sigură”.



    Preţurile pentru casele şi apartamentele din România din zonele urbane vor creşte cu 8-10% până la finalul anului, comparativ cu tarifele din 2016, potrivit unei analize realizate de o companie de servicii imobiliare. Conform analizei, anul trecut, în România, preţul mediu de vânzare pentru un apartament din zona urbană a fost de 1.150 euro/mp. De asemenea, o evoluţie asemănătoare este aşteptată şi în ceea ce priveşte chiria apartamentelor din zonele urbane, caz în care, până la finalul acestui an, preţul/mp va creşte cu circa 7-10% faţă de tariful mediu din 2016, situat la 550 euro/mp. Situaţia din România este asemănătoare cu cea a multor state din Europa, creşterile de 10% pe segmentul apartamentelor din zona urbană fiind remarcate şi în ţări precum Olanda şi Spania, ajungând chiar şi până la 16% în Malta. De asemenea, pieţele imobiliare din Portugalia, Grecia şi Scoţia arată semnale concrete de stabilizare, numărul de tranzacţii fiind aşteptat să crească în aceste țări.



    Anul trecut, aproape 90.000 de români au aplicat pentru un loc de muncă în străinătate, iar o treime dintre ei erau tineri cu vârste între 25 şi 35 de ani. Specialiştii apreciază că tinerii trebuie încurajaţi şi pregătiţi încă din şcoală pentru viitoarea profesie, iar statul trebuie să le ofere soluţii de integrare pentru a nu mai pleca din ţară. Secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, Cristian Pârvan, a propus câteva modalităţi prin care aceştia ar putea fi sprijiniţi. Potrivit acestuia, statul trebuie să dea frâu liber iniţiativelor private. Totodată, tinerii trebuie să înţeleagă că, fără educaţie şi fără competenţă, nu pot să-şi găsească un loc în societate, iar băncile şi finanţatorii să fie mai dispuşi să rişte bani pe anumite idei ale acestora. Fiecare parte a societăţii are ceva de făcut ca lucrurile să se îmbunătăţească – mai consideră Cristian Pârvan, care crede că România trebuie să dea o şansă tinerilor să ocupe un loc de muncă şi să-şi demonstreze competenţa prin concursuri corecte.

  • Jurnal românesc – 03.03.2017

    Jurnal românesc – 03.03.2017


    Parlamentul European a adoptat, joi, o rezoluţie prin care cere Comisiei Europene să reintroducă obligativitatea vizelor pentru cetăţenii americani care călătoresc în spaţiul comunitar, întrucât SUA încă menţin vize pentru cinci state membre, între care şi România. Rezoluţia, pregătită de Comisia pentru Libertăţi Civile a PE, prevede că Executivul comunitar are termen două luni să aplice măsurile care se impun. Potrivit legislaţiei UE, în cazul în care aşa-numitul principiu al reciprocităţii nu este respectat, Comisia Europeană trebuie să adopte un “act delegat” prin care să suspende pentru 12 luni regimul fără vize oferit cetăţenilor statului în cauză. În prezent, cetăţenii români, bulgari, croaţi, ciprioţi şi polonezi încă au nevoie de viză pentru SUA.



    Avocatul Poporului (AP) din România s-a sesizat din oficiu şi urmează să facă demersurile legale în cazul celor doi copii români preluaţi din familie de către autorităţile din Finlanda şi duşi în centre de plasament diferite. Potrivit unui comunicat al AP, mama, cetăţean român, de profesie medic, s-a stabilit de mai mulţi ani în această ţară. După despărţirea de soţul finlandez, el a reclamat-o că intenţionează să plece, alături de copii, în Romania, motiv pentru care, în primăvara lui 2015, autorităţile i-au preluat pe minori. Mama a apelat, deja, la Ambasada Finlandei în România şi la Comisia pentru diaspora din Camera Deputaţilor de la Bucureşti. Pe de altă parte, MAE de la Bucureşti, prin Ambasada României la Helsinki, a făcut cerere de repatriere pentru cei doi copii, pentru a fi crescuţi de către bunicii materni, se mai arată în comunicatul AP.



    Preţurile pentru asigurările auto, plafonate acum şase luni, ar putea creşte din nou în luna mai, pentru că societăţile de profil au înregistrat pierderi în ultima perioadă. Este avertismentul lansat de preşedintele Patronatului Român al Brokerilor de Asigurare-Reasigurare, Viorel Vasile, cu prilejul lansării oficiale a acestui nou patronat. El a subliniat că într-o piaţă liberă, competiţia decide evoluţia tarifelor.



    2016 a fost cel mai bun an pentru piaţa muncii din România, începând din 2008, iar trendul se păstrează şi anul acesta – apreciază platformele de recrutare. Potrivit statisticilor, în 2016, numărul de joburi noi a crescut cu 70%, iar numărul de candidaţi a crescut cu 30%. Totodată, din ce în ce mai multe companii îşi anunţă intenţia de a deschide birouri în România sau de a-şi reloca anumite activităţi aici. Specialiştii în IT şi inginerii sunt cei mai căutaţi în prezent pe piaţa românească a muncii, însă puţini dintre ei mai sunt dispuşi să lucreze în ţară – spun experţii.



    Peste 200 de întreprinderi româneşti mici şi mijlocii din sectoarele culturale şi creative vor putea să acceseze, în următorii doi ani, împrumuturi de 10 milioane de euro, cu garanţii de 70% de la Fondul european de investiţii. Anunţul a fost făcut după ce a fost semnat un prim acord de garantare cu o bancă din România, inclus în programul “Europa creativă” al UE. La nivel comunitar, companiile care activează în sectoarele creative şi culturale acoperă aproape 4% din PIB şi oferă peste 7 milioane de locuri de muncă.



    Compania de Drumuri permite din nou, de la începutul lunii, achitarea rovinietei şi prin SMS, la numărul dedicat 7500, după ce serviciul a fost suspendat în ianuarie, când au fost modificate tarifele pentru autovehicule comerciale. Taxa de drum se poate plăti prin SMS doar pentru maşinile înmatriculate în România şi variază între 2,8 euro pe o săptămână – la autoturisme, până la cel mult 9,6 euro pe zi – la camioane grele.


  • Jurnal românesc – 22.02.2017

    Jurnal românesc – 22.02.2017


    Ediţia 2017 a campaniei “Dialog cu diaspora pe teme consulare”, iniţiată de Ministerul Afacerilor Externe, a debutat luni, la Lisabona, informează MAE. Conducerea Departamentului Consular a avut întâlniri cu reprezentanţii comunităţii româneşti, precum şi cu diplomaţii români cu atribuţii consulare din Portugalia. Campania “Dialog cu diaspora” va continua în prima jumătate a anului, pentru a prezenta comunităţilor româneşti din diaspora beneficiile sistemului de servicii consulare “E-Cons”. Această campanie are rolul de a explica direct cetăţenilor români întreaga gamă de servicii consulare modernizate şi informatizate, care le stau la dispoziţie sau se află în curs de implementare, astfel încât platforma “E-Cons” să fie utilizată cât mai eficient. În cadrul întâlnirii de luni cu cetăţenii români stabiliţi în Portugalia, directorul general al Departamentului Consular, Bogdan Stănescu, a prezentat modificările legislative recente privind eliminarea cvasitotalităţii taxelor consulare, condiţiile în care solicitanţii de servicii consulare beneficiază de regimul de gratuitate astfel instituit, precum şi demersurile adoptate la nivelul MAE pentru adaptarea activităţii reţelei consulare la noul context.



    La Apşa de Mijloc, în regiunea ucraineană Transcarpatia, peste 100 de elevi şi cadre didactice au participat la manifestările dedicate Zilei Internaţionale a Limbii Materne. Au avut loc concursuri literare şi artistice din lirica scriitorilor români, un simpozion şi lansarea unui număr nou al revistei şcolii din localitate. La Bucureşti, ziua a fost marcată, la Teatrul de Comedie, prin spectacolul “Blues şi poezie. La Comedie”, în care s-au citit poeme scrise în limbile minorităţilor. Ziua Internaţională a Limbii Materne are scopul de a promova diversitatea lingvistică şi culturală. UNESCO a proclamat manifestarea în 1999, iar data de 21 februarie a fost aleasă pentru că în 1952, în această zi, studenţii care demonstrau pentru recunoaşterea limbii lor materne – bangali, ca limbă naţională a Pakistanului, au fost ucişi de poliţie la Dhaka, astăzi capitala Bangladesh-ului.



    O delegaţie a deputaţilor Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării se va deplasa în Finlanda pentru a discuta despre cazul doctoriţei din Piatra Neamţ, Camelia Smicală, căreia i-au fost luaţi copiii de catre autorităţi. Măsura a intervenit în 2015 în urma unor acuzaţii venite din partea soţului doctoriţei, cu care se află în divorţ. Preşedintele comisiei, Constrantin Codreanu, a precizat că o delegaţie română va merge cât mai repede în Finlanda pentru a afla punctul de vedere al autorităţilor de acolo. El spune că, potrivit declaraţiilor mamei, acesteia i-au fost încălcate drepturile. Ea nu a beneficiat nici de traducător, nici de avocat. Doi dintre copiii Cameliei Smicală sunt în plasament, iar unul a fost adoptat de o familie din Finlanda.



    Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a aprobat fazarea a 2 proiecte majore din judeţele Ilfov şi Maramureş. Investiţiile au fost începute între 2007-2013 şi vor putea fi finalizate în actuala perioadă de programare. Proiectul este cofinanţat prin Fondul de coeziune, cu aproximativ 54 de milioane de euro. Se are în vedere extinderea şi reabilitarea surselor de apă freatică, a conductelor de apă şi a unor staţii de tratare şi clorurare. De asemenea, proiectul prevede construirea şi reabilitarea unor rezervoare de apă şi a unor staţii de pompare.


  • România 43

    România 43

    Cazul doctoriței Camelia Smicală, căreia i-au fost preluaţi copiii de autoritățile finlandeze, principalul subiect al discuţiilor dintre secretarul de stat în cadrul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni Ovidiu Iane şi membrii Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării din Camera Deputaţilor.



  • Finlanda – grevă de avertisment a personalului din transporturi

    Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau se deplasează pe teritoriul Republicii Finlanda că, potrivit unui comunicat de presă emis de principalele trei uniuni sindicale finlandeze, în ziua de vineri, 18 septembrie 2015, va fi declanşată o grevă de avertisment a personalului din transporturi (aerian, naval, rutier), în intervalul orar 11:00 – 13:00.

    Pe parcursul zilei vor fi organizate ample manifestaţii de protest în capitala Helsinki.

    În intervalul menționat, traficul aerian, intern şi internaţional, în toate aeroporturile din Finlanda, va fi grav perturbat, majoritatea curselor aeriene vor fi anulate, iar activitatea de încărcare/descărcare a bagajelor va fi stopată.

    Transportul rutier şi feroviar public de călători (metroul din Helsinki, trenuri regionale, autobuze şi tramvaie locale) va fi perturbat pe parcursul întregii zile, în intervalul orar 06:00 – 18:00, iar majoritatea curselor rutiere şi feroviare vor fi anulate.

    Se recomandă consultarea paginilor dedicate de Internet ale Aeroportului Internaţional Helsinki (http://www.finavia.fi/en/helsinki-airport/), precum şi Autoritatea Feroviară din Finlanda (https://www.vr.fi/cs/vr/en/frontpage) şi a Societăţii de Transport Rutier Locală (https://www.hsl.fi/en).

    Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să consulte pagina de Internet www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia Călătoreşte în siguranţă (disponibilă gratuit în App Store şi Google Play), care oferă informaţii, recomandări de călătorie şi posibilitatea de a fi alertați, în cazul în care apar situaţii speciale.

  • Cronica meciului de fotbal Finlanda – România

    Cronica meciului de fotbal Finlanda – România

    Echipa de fotbal a României a învins în deplasare, la Helsinki, cu scorul de 2-0, pe selecţionata Finlandei, într-un meci din Grupa F a preliminariilor Campionatului European, al cărui turneu final este programat anul viitor.



    După meciul disputat sâmbătă cu Ungaria la Bucureşti şi încheiat la egalitate, scor 1-1, fotbaliştii români au început destul de modest partida de la Helsinki. Jucătorii finlandezi au fost cei care au avut iniţiativa la începutul meciului, fără a avea însă ocazii clare de gol. Supuşi unui marcaj insistent încă din zona centrală a terenului, nici românii nu s-au apropiat de poarta adversă, Cristian Tănase fiind cel care, abia in minutul 33, a expediat primul şut pe spaţiul porţii finlandeze.



    Introducerea în teren a mijlocaşului Lucian Sânmărtean, în minutul 48, a schimbat în bine jocul echipei României. În minutul 54, atacantul Bogdan Stancu a înscris primul gol al României, printr-o lovitură de cap din cornerul executat de Sânmărtean, cel care două minute mai târziu a provocat şi eliminarea unui adversar. Rămaşi în 10 jucători, finlandezii au cedat centrul terenului, lăsând românilor iniţiativa. În minutul 83, după o pasă primită de la acelaşi Sânmărtean, Bogdan Stancu a înscris din nou, după un şut din afara careului, stabilind scorul final: Finlanda — România, 0-2. Căpitanul echipei României, Răzvan Raţ, a adunat, cu ocazia acestui meci, 100 de selecţii la Naţională.



    Următorul meci al echipei României este programat la Bucureşti, pe 14 noiembrie, când va întâlni Irlanda de Nord, surprinzătorul lider al Grupei F. Marţi seară, Irlanda de Nord a câştigat în deplasare împotriva Greciei, cu 2 — 0. Tot în grupa F, Insulele Feroe — Ungaria, 0-1. Pe primul loc în clasament se află Irlanda de Nord cu 9 puncte, urmată de România — 7 puncte, Finlanda şi Ungaria, cu câte 4 puncte, Grecia — 1 punct şi Insulele Feroe — fără niciun punct.

  • RadiRo transformă Bucureştiul în capitala muzicii europene

    RadiRo transformă Bucureştiul în capitala muzicii europene

    Între 20 şi 27 septembrie, Radio România organizează ediţia a II-a a Festivalului RadiRo, singurul eveniment muzical european care îşi propune să aducă în atenţie extraordinara varietate repertorială, actualitatea şi excelenţa artistică a ansamblurilor simfonice radio din Europa. În cele 8 zile de festival vor concerta la Sala Radio 5 orchestre radio din Finlanda, Cehia, Germania, Franţa şi România, într-un program artistic dedicat muzicii lui Richard Strauss, în anul în care se împlinesc 150 de ani de la naşterea marelui compozitor german.



    Începând cu 20 septembrie, pentru o săptămână, Bucureştiul va deveni capitala europeană a muzicii clasice” a declarat marți Ovidiu Miculescu, preşedintele director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, la conferinţa de presă de deschidere a Festivalului Internaţional al Orchestrelor Radio — RadiRo. Director de onoare al Festivalului RadiRo este marele dirijor român Cristian Mandeal.



    Pe scenă se vor afla: 5 orchestre radio europene: Finnish Radio Symphony Orchestra, Prague Radio Symphony Orchestra, Stuttgart Radio Symphony Orchestra, Orchestre National de France, Orchestra Naţională Radio, dirijori de calibru în peisajul muzical internaţional: Joshua Weilerstein, Ondrej Lenárd, Stéphane Denève, Case Scaglione, Vassily Sinaisky, Cristian Mandeal, Tiberiu Soare, solişti de excepţie: pianistul Jonathan Biss, soprana Katarina Jovanovic, pianistul Jan Simon, alături de violoniştii Nikolaj Znaider şi Vadim Gluzman, mezzo-soprana Ruxandra Donose, pianistul Horia Mihail şi violonistul Alexandru Tomescu



    “Radio România este unic în Europa şi chiar în afara Europei, prin două evenimente, prin două acţiuni extraordinare pe care le organizează, le susţine, le finanţează, le promovează şi le face să se întâmple. Unul dintre ele este Târgul Gaudeamus iar cel de-al doilea este, categoric, acest Festival Internaţional al Orchestrelor Radio, eveniment unic în Europa şi nu numai”, a declarat Ovidiu Miculescu.



    “Misiunea publică pe care acest serviciu public, Radio România, o îndeplineşte zi de zi, în beneficiul publicului, se întâmplă cu rezultate excelente de audienţă; după cum ştiţi, Radio România este lider de audienţă pe piaţa de radio”, afirma top managerul SRR.



    “Acest Festival Internaţional al Orchestrelor Radio vine, alături de Gaudeamus, de Festivalul Internaţional de Teatru Radiofonic, de proiecte pe care Radio România le desfăşoară în teritoriu, în ţară – şi aici vorbesc despre “Pianul călător”, despre “Vioara lui Enescu la sate”, despre orele de educaţie muzicală, educaţie teatrală. Deci proietele Radio România vin să completeze misiunea publică într-un mod foarte fericit”.



    “Chiar dacă această serie de concerte de excepţie se întâmplă în zona de off air, concertele sunt preluate on air atât de posturile noastre Radio România Cultural și Radio România Muzical, de site-urile, de platformele noastre online şi, mai important, vor fi preluate de European Broadcasting Union şi de Asia Pacific Broadcasting Union, ajungând, practic, din această sală de concerte, prin intermediul Radioului şi ulterior, al platformelor online, în eter, la o audienţă care, cu siguranţă, va depăşi 2 miliarde de ascultător”i.



    “Exemplul recent pe care îl pot aduce în faţa dumneavoastră este succesul Orchestrei Naţionale Radio de la Kuala Lumpur, Malaezia. A fost un moment de excepţie, în care, practic, Radio România a ridicat steagul României în faţa unei audienţe care, din nou, a depăşit miliardul, repet, miliardul de telespectatori şi de ascultători”.



    “Este îmbucurător faptul că acest Festival Internaţional al Orchestrelor Radio stârneşte interesul atât al ascultătorilor, cât şi al iubitorilor de muzică din întreaga Europă şi nu numai.



    “Suntem bucuroşi să vă putem oferi concerte la o performanţă ridicată, absolut comparabil cu ceea ce se întâmplă în marile săli de concerte din lume.



    Radio România rămâne şi dovedeşte şi cu acest prilej că, în domeniul cultural, este lider în piaţa de media din România, find, totodată, unul dintre cele mai performante servicii publice de media din Europa, a adăugat Președintele SRR.