Trei premiere
ale Teatrului Naţional Radu Stanca din Sibiu, prezentate zilele acestea
într-o microstagiune, vor putea fi văzute şi aplaudate în cadrul celei de-a
23-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.
Oameni
obişnuiţi, de Gianina Cărbunariu, este un spectacol realizat în cadrul
proiectului Be SpectACTive!, co-finanţat prin programul Europa Creativă al
Uniuniii Europene, în care Naţionalul sibian este implicat în perioada
2014-2018.
Proiectul reuneşte 8 cazuri de
whistlebloweri din Italia, Anglia şi România, ţări europene cu contexte şi
legislaţii diferite în ceea ce priveşte situaţia avertizorilor de integritate.
Şase actori dau viaţă pe scenă celor opt poveşti. La Oameni obişnuiţi, atât
pentru publicul, cât şi artiştii trăiesc o experienţă teatrală specială.
Actriţa Ofelia Popii: E o senzaţie
diferită, din momentul în care te documentezi până în momentul în care joci
efectiv, responsabilitatea parcă se dublează. Oricum, eu sunt o actriţă
responsabilă faţă de personaj, faţă de mine, faţă de meseria mea şi faţă de
public. Dar faptul că există un om în carne şi oase, care chiar a trăit şi
trăieşte în continuare pe pielea lui drama asta te şi ridică, îţi dă putere şi
simţi că trebuie să zici povestea lui, dar în acelaşi timp te şi
responsabilizează, te încarcă foarte mult.
Oameni
obişnuiţi – un spectacol care te pune pe gânduri; nu poţi ieşi din sală, la
final, neatins. Ofelia Popii: Fiecare înţelege ce vrea când iese din
spectacol, dar pentru mine este vorba despre a avea încredere în instinctul tău
şi în simţul tău de dreptate. Şi a reuşi să fii mai puţin matur – poate sună
cam ciudat. Pentru că eu m-am izbit cu acest fel de a gândi în momentul în care
am început să mă maturizez şi în momentul în care am zis că lumea în care trăim
nu e o lume ideală. De ce să am pretenţii că există dreptate pe lumea asta? Hai
să supravieţuiesc şi să trăiesc printre oameni care nu sunt neapărat corecţi…
Şi asta cam fac. Lucrând la spectacolul ăsta, mi-am dat seama că, de fapt, cum
eram eu la început, aşa era corect. Şi că, între timp, uşor, uşor îţi pierzi
curajul, îţi găseşti argumente pentru care să nu fii corect. Sau să nu pretinzi
de la ceilalţi să fie corecţi. Şi nu e în regulă. Şi mi se pare că spectacolul
ăsta despre asta e. Ce alegi? Să pleci capul, să întorci privirea în altă parte
şi să te minţi că tu eşti un om onest?
Ofelia Popii este deţinătoarea unui Premiul
Harold Angel, la Festivalul Internaţional de la Edinburg pentru rolul Mefisto
din spectacolul Faust, regia Silviu Purcărete, 2010.
O altă premieră sibiană ce va fi prezentată şi în
cadrul Festivalului Internaţional de Teatru este 20 Noiembrie, după Lars
Noren, un spectacol de Eugen Jebeleanu, avându-l ca protagonist pe tânărul
actor Ali Deac. Textul are la bază atacul din 20 noiembrie 2006, din oraşul
Emsdetten, când un tânăr în vârstă de 18 ani, Sebastian Bosse, deschide focul
în fosta sa şcoală şi răneşte mai multe persoane, înainte de a se sinucide.
Piesa lui Lars Noren pleacă de la acest caz real pentru a construi o ficţiune
documentată despre viaţa măcinată a unui tânăr maltratat. Actorul Ali Deac a
lucrat împreună cu regizorul Eugen Jebeleanu şi la traducerea textului în limba
română: Prima dată când l-am citit, mi s-a părut foarte dur, foarte radical.
Era foarte dur doar din scriitură, nici nu trebuia să mai faci nimic… Apoi am
început să încerc să îl înţeleg pe acest băiat, să văd şi punctul lui de
vedere. Bineînţeles că, totdeauna după o astfel de întâmplare, peste tot se
spune că era nebun. Lumea nu ştie că el, cu doi ani înainte, era un elev model.
E foarte interesant că, cu câteva luni
înainte, în luna august, a scris pe mai multe forumuri de psihologie şi de
psihiatrie, cerând ajutor. Chiar şi atunci s-a glumit pe seama lui. Am încercat cu Eugen Jebeleanu ca Sebastian
să nu devină antipatic oamenilor. Spectatorul nu trebuie să plece de la spectacol
cu aceeaşi idee sau părere cu care au plecat oamenii după ce au văzut ştirile.
Pentru mine a fost, dar a devenit şi mai important, pentru că e un mesaj
important: la ce se poate ajunge, la ce pot duce aceste abuzuri şi violenţa
inutilă, gratuită şi faptul că un cuvânt poate răni mai mult decât o palmă,
poate lăsa urme mult mai adânci.
Creatorii spectacolului 20 Noiembrie îşi doresc
ca povestea tânărului german Sebastian Bosse să fie doar un punct de plecare
pentru public. Ali Deac: Vreau ca spectatorul să pornească de la el
în a se gândi mai departe: ce pot eu să fac? Nu pot să schimb sistemul, dar pot
să încep cu lucrurile mici. Pot să încep de la felul în care îmi educ copiii,
să încerc să îi fac să înţeleagă că nu e în regulă cum procedează. Chiar dacă
nu sunt de acord cu Sebastian, când se duc acasă să se gândească la faptul că
aceste lucruri chiar s-au întâmplat şi ce pot face ei. Să înceapă cu paşi mici
şi să se gândească ce pot face ca lumea asta să fie un loc mai bun. Cât de
cât….
Moroi, un spectacol în regia lui Alexandru Dabija, pe
texte ce au la bază folclorul românesc, scrise de Cătălin Ştefănescu şi Ada
Milea, vorbeşte despre cum se văd, de aici, din părţile astea de lume,
potecile între
mult de morţii noştri, îi uităm extrem de repede. (…) Cred că nu e bine să îi
dăm deoparte. (…) Cred că lumea de dincolo ne sperie în mod firesc pentru
simplul fapt că nu putem să o controlăm, spune regizorul Alexandru Dabija
într-un interviu. Cu toate acestea şi cu toată prezenţa permanentă a ideii de
moarte, la spectacolul Moroi se râde. Şi se râde mult! Actorul Adrian Matioc,
Teatrul Naţional Radu Stanca Sibiu: E un spectacol pe care
eu îl joc cu o plăcere extraordinară! Şi publicul primeşte cu o plăcere
extraordinară! E un spectacol care surprinde, care nu lasă spectatorul din mână
nicio clipă, care adaugă tot timpul ceva nou. E o înşiruire de întâmplări, de
mitologie, de mirosuri, de mâncare… De oameni! E vorba despre oameni, despre
noi, despre oamenii care ne-au crescut pe noi. Oamenii care credeau şi în
Dumnezeu, dar credeau şi în entităţi ciudate care aveau grijă de grădina lor şi
care le umpleau cămările cu porumb câteodată… E un spectacol despre poveştile
pe care ni le spuneau bunicii şi noi ne înspăimântam când flacăra lumânării
arunca umbre ciudate pe pereţi, atunci când se lua curentul… Despre asta e
vorba în spectacol….