Tag: Florica

  • The estate of Bratianu family in Florica

    The estate of Bratianu family in Florica


    The Florica estate is located around 100 kilometers north-west
    of Bucharest. It is one of the best-known such estates across the country.
    Proof of that stands the personality of those who created the estate and lived
    there afterwards. We’re speaking about the Bratianu family. It is a most
    distinguished family, which for two generations had been actively taking part
    in the making of modern Romania. Ion C. Brătianu and his
    brother, Dumitru, were members of the generation of the 1848 Revolution, also
    contributing to Moldavia’s Union with Wallachia in 1859. Their sons, Ion I. C. Bratianu,
    Dinu Bratianu and Vintila Bratianu were leading representatives of the 1918
    generation, which among other things, had an important contribution to the
    emergence of Greater Romania.


    There
    is a story behind the origins of the Florica estate. Historian Narcis-Dorin Ion documented that story. The
    foundation of the estate was laid by Dinca Bratianu, the father of the future
    great politician Ion I.C Bratianu. Ion I.C Bratianu inherited the Florica and Samburesti estates. Back in the day
    Ion I.C Bratianu also bought the adjoining vineyard, known as Floreasca. The
    vineyard would be Ion I. C Bratianu’s concern until he died, vineyard he would
    tend to and exploit.

    Historian Narcis Dorin Ion gives us the details.


    Ion C. Brătianu would build a
    first house in Florica in 1858, and here is how his nephew, the poet Ion
    Pillat, reminisced about it, in 1943: ‘where the old cellar and wine-cellar of the
    Brancoveanu vineyard once stood, a plot of land that later was the property of
    Dinca Bratianu, his son, Ion C. Bratianu, would build a simple,
    two-storey winegrower’s house, which also had an open terrace, back then. The gazebo remained in a primitive state until the old
    man’s death. That house in Florica, an old one, where I also spent part of my
    childhood, there was something quiet and traditional about it, something that
    never vanished form my soul.’


    Initially,
    the house was a modest lodging placed in the middle of the vineyard. From a
    three-room house and a wine cellar, in time, Ion I.C. Bratianu built a storied
    mansion and an open terrace. In August 1865, the house in Florica had ten
    rooms, but Bratianu was well aware of the fact that the lodgings still failed
    to provide the amenities he would have liked for his family, which had many
    children, all of them living in Bucharest. In 1877 the Florica railway station
    was inaugurated, so travelling form the capital city Bucharest became a lot
    easier.


    Historian Narcis-Dorin Ion:


    In a letter he sent to his wife,
    Pia, in 1871, Bratianu described the home in Florica as follows: ‘then I calmed
    down and I got myself seated in the smaller parlor. The room seemed big to me.
    From the little parlor, when I looked at the great parlor, I felt as if I were
    somewhere in the palaces in Germany which, being deserted, seemed to me the
    most spacious I had ever seen.’.


    Whenever
    he had his short holidays in Florica, Bratianu liked to be there all by
    himself, with his thoughts and with the passion he had for the vineyard and the
    livestock. In 1869, Bratianu confessed to his wife about what that place meant
    for him, it is the sheer sweetness of a home, since it is only here
    that I feel I am at home, with us. In Bucharest, despite all the amenities we
    have there, I feel like I am in a high-standard hotel, but nothing more than
    that .


    As
    long as he lived, the house had an austere style, imposed by his
    simple taste. Towards the end of his life, his son, Ionel, found it really hard
    to persuade him to make some changes, since Ionel was so passionate about
    constructions.

    Historian Narcis-Dorin Ion:


    The great changes occurred in 1905-1912 and 1924-1925,
    following architect Petre Antonescu’s plans. To this day, thanks to their
    lavish interior decoration, the bookcases can still impress visitors. The early
    days of the library in Florica are also linked to Ion I. C Bratianu, the one
    who had the first bookcase built on the premises. The first books in the
    library were purchased by Bratianu, from Paris. It was also the old man who
    compiled the first catalogue of that rich library, which proudly included
    bibliophile copies coming from the libraries of his friends in politics, C. A.
    Rosetti, Cezar Bolliac, Alexandru Papiu-Ilarian, as well as his brother, Dumitru
    Brătianu.


    Ion C.
    Brătianu also had a park built, which he names Semiramis’ Gardens, since the
    planting of trees was also one of his hobbies. Apart from the house, the
    vineyard and the park, on the estate, Ion C Bratianu has also set up a farm and
    had a church built there. It was in the church that he would be buried,
    alongside his first child, a girl, Florica, who died at the tender age of 3. Four
    of the Bratianu’s eight children got married on the Bratianu estate. They were
    Sabina, Maria, Vintila and Tatiana. The
    place was visited by many personalities of that time, among them King Carol I,
    his wife Elisabeth and prince heir, the future King Ferdinand I.

    Historian Narcis-Dorin Ion:


    Quite telling for the modesty in which the late 19th
    century’s most prominent politician lived are his and his wife’s room, kept in
    mint condition, also as a result of the mansion’s thoroughgoing refurbishment
    and extension works initiated by Ionel Bratianu. For the family’s elder son, so
    passionate about the study of history, those rooms already had a historic
    value, being presented to the high-brow guests of the mansion as some sort of
    family museum, something the contemporaries held in high esteem. ‘Daddy’s room
    had remained intact as a historical monument, in the cupboard the clothes he
    wore for the last time had been neatly arranged, as well as his Junker’s
    uniform and ma’s engagement dress. His bathroom, simple as it was, had remained
    intact. Ionel’s cult for daddy had been so very uncompromising’, recalled the
    daughter, Sabina Cantacuzino.


    To this day, the Florica estate is a Romanian heritage
    in its own right. It is a tourist asset that also facilitates a trip down the
    memory lane.


    (Translation by Eugen Nasta)

  • Le domaine de la famille Bratianu à Florica

    Le domaine de la famille Bratianu à Florica

    Il s’agit de l’importante famille Brătianu, dont deux générations ont activement participé à la création de l’Etat roumain moderne. Ion C Brătianu et son frère Dumitru ont fait partie de la génération des révolutionnaires de 1848 et auteurs de l’Union des principautés de Moldavie et de Valachie en 1859 alors que leurs fils respectifs – Ion IC, Dinu et Vintilă – ont vécu et réalisé un autre moment phare de l’histoire de la Roumanie : l’Union de 1918 et la création de la Grande Roumanie. L’historien Narcis-Dorin Ion a étudié le domaine de Florica : sa mise en place, ses moments de gloire, son déclin à l’époque communiste et son renouveau dans les années 1970 et sa restauration complète après 1989. Ce fut Dincă Brătianu, le père du grand politicien roumain Ion C Brătianu, qui a fondé le domaine. Héritier des propriétés de Florica et de Sâmbureşti, Ion C Brătianu a acheté aussi les vignes avoisinantes de Floreasca, qu’il soignera et exploitera jusqu’à sa mort. Narcis-Dorin Ion : « Ion C Brătianu construira une première maison à Florica en 1858, que son petit-fils, le poète Ion Pillat, évoquera ainsi en 1943 : « sur l’ancien cellier et cave à vin des vignes dont Dincă Brătianu était le propriétaire, son fils, Ion C Brătianu a fait bâtir une maison de vigneron à deux étages et avec une terrasse ouverte à l’époque. Le pavillon du jardin est resté rouge jusqu’à la mort du senior. Cette maison de Florica, très vieille, dans laquelle moi même j’ai passé une partie de mon enfance, avait un charme patriarcal que rien n’a pu effacer de mon âme. »

    Au début, la maison était une modeste demeure, érigée au milieu des vignes. À travers le temps, Ion C Brătianu a transformé la maison à trois pièces et une cave à vin en un manoir à étage et terrasse ouverte. En août 1865, la maison de Florica avait dix pièces, mais Brătianu savait parfaitement que cette demeure n’assurait point tout le confort nécessaire à sa nombreuse famille établie à Bucarest. Une gare était inaugurée à Florica en 1887 pour rendre encore plus facile l’accès depuis Bucarest. C’est Narcis-Dorin Ion qui décrit la maison transformée par les époux Pia et Ion C Brătianu.« Dans une lettre de 1871 à son épouse Pia, Brătianu décrivait la demeure par les mots suivants : « Je me suis assis dans le petit salon, les salles me semblent grandes. Mais quand je contemple le grand salon, j’ai l’impression de me trouver dans les grands palais allemands, qui, étant vides, me semblaient les plus spacieux que j’ai jamais vus. » »

    Durant ses brèves vacances à Florica, Brătianu aimait rester seul avec ses pensées et sa passion pour les vignes et les animaux. En 1869, Brătianu écrivait à son épouse que cet endroit avait « la douceur d’un foyer, puisque ce n’est qu’ici que je me sens comme chez nous. A Bucarest, avec toutes les facilités, j’ai l’impression d’habiter dans un bon hôtel, sans plus. » Tout au long de sa vie, la maison a eu un style sobre, imposé par ses goûts simples. Ce n’est que très difficilement, vers la fin de sa vie, que Brătianu a été convaincu par son fils Ionel, ingénieur passionné du bâtiment, d’opérer quelques transformations. Narcis-Dorin Ion : « Les grandes modifications apparaitront durant les années 1905-1912 et 1924-1925, d’après les plans de l’architecte Petre Antonescu. Nous remarquons aujourd’hui encore les bibliothèques du manoir, qui impressionnent tout visiteur par leurs riches décorations. Les débuts de la bibliothèque de Florica sont étroitement liés à Ion C Brătianu, qui a acheté les premiers livres à Paris. Et ce fut également le senior qui a compilé le premier catalogue de cette vaste bibliothèque qui contenait aussi des volumes ayant appartenu à ses amis politiques C. A. Rosetti, Cezar Bolliac, Alexandru Papiu-Ilarian et à son frère Dumitru Brătianu. »

    Ion C. Brătianu a également aménagé un parc qu’il avait appelé « Les jardins de Sémiramis », puisque planter des arbres était une autre de ses grandes passions. Hormis la maison, le vignoble et le parc, il a aussi fondé une ferme agricole et fait construire une église. Ce fut dans ce lieu de culte qu’il allait être enterré en 1891, aux côtés de son premier enfant, Florica, une fille décédée à l’âge de 3 ans seulement. Quatre des huit enfants des époux Bratianu – Sabina, Maria, Vintilă et Tatiana – se sont mariés sur ce domaine. Le lieu a été visité par de nombreuses personnalités de l’époque, y compris par le roi Carol Ier, accompagné par son épouse, la reine Elisabeth, et par le prince héritier, le futur roi Ferdinand Ier. Narcis-Dorin Ion raconte aussi comment les enfants de la famille Brătianu ont préservé l’héritage de leur père : « La modestie de la vie privée de l’homme politique le plus important de la seconde moitié du 19e siècle est illustrée par sa chambre et par la chambre de son épouse, préservées intactes aussi après l’ample restauration et extension du manoir initiées par Ionel Brătianu. Vu que le fils aîné de la famille était passionné d’histoire, ces deux pièces avaient déjà une valeur à part, étant présentées aux visiteurs comme des salles de musée, et les contemporains appréciaient ces visites. « La chambre de papa était intacte, comme un monument historique. Dans l’armoire se trouvaient ses derniers vêtements, son uniforme militaire et la robe de mariée de maman. La salle de bain, tellement primitive, était inchangée. Le culte d’Ionel pour papa était immuable. », se rappelait aussi la fille de Ion C Brătianu, Sabina Cantacuzène »

    Le domaine de Florica a aujourd’hui une importance particulière, étant plus qu’une destination touristique, une incursion dans l’histoire de la Roumanie.

  • Domeniul Brătienilor de la Florica

    Domeniul Brătienilor de la Florica

    Domeniul de la Florica, situat la
    aproximativ 100 de kilometri nord-vest de București, este unul dintre cele mai
    cunoscute din țară având în vedere personalitatea celor care l-au creat și locuit.
    Este vorba despre importanta familie Brătianu care în decurs de două generații
    a participat activ la facerea României. Ion C. Brătianu și fratele său Dumitru
    au fost generația revoluției din 1848 și cea a unirii Moldovei cu Muntenia din
    1859, iar fiii lui Ion, Ion I.C., Dinu și Vintilă au fost generația anului 1918
    care a însemnat apariția României Mari.


    Istoricul Narcis-Dorin Ion a
    documentat povestea nașterii domeniului de la Florica. Bazele sale fuseseră
    puse de Dincă Brătianu, tatăl viitorului mare politician Ion C. Brătianu.
    Moștenind moșiile Florica și Sâmburești, Ion C. Brătianu a cumpărat și via
    alăturată de Florica, denumită Floreasca, vie care îl va preocupa până la
    moarte și pe care o va îngriji și exploata. Narcis-Dorin Ion.

    Ion C. Brătianu va construi o
    primă casă la Florica, în 1858, pe care nepotul său, poetul Ion Pillat, o evoca
    astfel în 1943: pe vechea pivniță și cramă a viei brâncovenești ajunsă în
    stăpânirea lui Dincă Brătianu, fiul său Ion C. Brătianu a ridicat o casă simplă
    de podgorean, cu două caturi și terasă pe atunci descoperită. Foișorul a rămas
    la roșu până la moartea bătrânului. Această casă din Florica, veche, în care
    mi-am petrecut și eu o parte a copilăriei mele, avea un farmec patriarhal ce nu
    mi s-a șters niciodată din suflet.


    La început, casa era o modestă
    locuință așezată în mijlocul viei. Dintr-o casă cu trei camere și o pivniță
    pentru vin, Ion C. Brătianu a construit în timp un conac cu etaj și o terasă
    deschisă. În august 1865, casa de la Florica avea zece camere, dar Brătianu era
    conștient că locuința nu asigura confortul pe care l-ar fi dorit pentru familia
    sa cu mulți copii stabilită la București. În 1887 se inaugura gara din Florica
    și legătura cu capitala București devenea astfel mult mai ușoară. Descrierea casei
    transformate de soții Pia și Ion C. Brătianu este redată de Narcis-Dorin Ion.

    Într-o scrisoare din 1871 către
    soția sa Pia, Brătianu îi descria astfel căminul: atunci m-am liniștit și m-am
    așezat în salonul cel mic. Camerele mi se par mari. Din salonaș, când mă uit în
    salonul cel mare, mi se pare că sunt în palaturile de prin Germania care, fiind
    pustii, mi se păreau cele mai spațioase din câte văzusem.


    Când se afla în vacanțe scurte la
    Florica, lui Brătianu îi plăcea să stea singur cu gândurile și cu pasiunea sa pentru
    vie și animale. Brătianu i se destăinuia soției sale în 1869 ce însemna acel
    loc pentru el: este dulceața căminului căci numai aici mă simt acasă la noi. La
    București, cu toate comoditățile, mă simt ca într-un bun hotel și nimic mai
    mult. Cât timp a trăit el, casa a avut un stil sobru impus de gusturile sale
    simple. Cu greu, spre sfârșitul vieții, a fost convins de fiul Ionel, inginer
    împătimit de construcții, să facă unele transformări. Narcis-Dorin Ion.

    Marile modificări vor interveni
    în 1905-1912 și 1924-1925, după planurile arhitectului Petre Antonescu.
    Remarcăm și astăzi, prin bogata lor decorație interioară, bibliotecile
    conacului care impresionează pe orice vizitator. Începuturile bibliotecii de la
    Florica sunt fiind legate tot de Ion C. Brătianu, cel care a construit prima
    bibliotecă. Primele cărți pentru bibliotecă au fost achiziționate de Brătianu
    de la Paris. Tot bătrânul a alcătuit și primul catalog al acestei vaste biblioteci
    între care se aflau și valoroase exemplare bibliofile din bibliotecile
    prietenilor săi politici C. A. Rosetti, Cezar Bolliac, Alexandru Papiu-Ilarian
    și ale fratelui Dumitru Brătianu.


    Ion C. Brătianu a amenajat și un parc
    pe care îl denumea Grădinile Semiramidei, o altă pasiune a sa fiind plantatul
    de arbori. În afara casei, a viei și a parcului, pe domeniu el a mai înființat
    o fermă agricolă și a construit și o biserică. În acea biserică va fi
    înmormântat în 1891 alături de primul său copil Florica, decedat la numai 3 ani.
    Pe domeniul Brătianu s-au căsătorit patru din cei opt copii ai soților: Sabina,
    Maria, Vintilă și Tatiana. Locul a fost vizitat de numeroase personalități ale
    epocii, inclusiv de regele Carol I, soția sa regina Elisabeta și principele
    moștenitor, viitorul rege Ferdinand I. Narcis-Dorin Ion a arătat cum au păstrat
    copiii moștenirea tatălui lor.

    Sugestiv pentru modestia în care a trăit cel mai important om politic al celei de-a doua
    jumătăți a secolului al 19-lea sunt camera sa și a soției sale păstrate intacte
    și după ampla restaurare și extindere a conacului inițiată de Ionel Brătianu.
    Pentru fiul cel mare al familiei, pasionat de studiul istoriei, aceste camere
    aveau deja o valoare istorică și erau prezentate oaspeților de seamă ai
    conacului ca un fel de muzeu al familiei, fapt apreciat de contemporani. Camera
    tatei rămăsese intactă ca monument istoric, în dulap se așezaseră ultimele lui
    haine, uniforma de iuncăr și rochia mamei de logodnă. Camera lui de baie, așa
    de primitivă, rămăsese neatinsă. Cultul lui Ionel pentru tata fusese
    intransigent, își amintea fiica Sabina Cantacuzino.


    Domeniul de la Florica este astăzi o
    moștenire a României. Este deopotrivă o atracție turistică și o călătorie în
    timp.


  • Textilele ca artă

    Textilele ca artă

    Vă invităm astăzi să descoperiţi
    alături de noi singura colecţie de textile din estul Europei. Este rodul muncii de ani şi ani a trei oameni
    pasionaţi: Florica, Ana şi Romulus Zaharia, ce dau şi numele colecţiei de
    textile: FARZ.


    Florica Zaharia, conservator Emerita, de la Metropolitan Museum of Arts şi
    director şi proprietar al Muzeului Textilelor din Băiţa, judeţul Hunedoara,
    ne-a spus povestea acestei colecţii, o poveste cu rădăcini adânci: Mai întâi a fost pasiunea pentru textile, colecţionarea textilelor,
    care s-a împletit cu profesia, care a progresat şi ea şi s-a ajuns la punctul
    în care colecţia crescuse foarte mult şi devenise o responsabilitate folosirea
    ei. Aceasta s-a împletit cu observaţia că în estul Europei, mai ales în
    teritoriul fost comunist, exista nevoia unei colecţii de referinţă în domeniul
    textilelor şi exista necesitatea unui pod între culturile est europen, inclusiv cea românească, şi culturile
    vestice.


    Colecția a fost făcută în ultimele patru decenii cu pasiune pentru textile,
    determinare, și expertiză profesională de către Florica si Romulus Nicolae
    Zaharia, cărora li s-a alăturat fiica lor, Ana Teodora Drăguș. Florica
    Zaharia este Doctor în textile și Conservator Emerita la The Metropolitan
    Museum of Art, unde a profesat pentru aprope jumătate din viață ca și
    conservator textile. Treisprezece ani a fost șefă a Secţiei de conservare a
    textilelor (Department of Textile Conservation – n.r.). Revine cu detalii Florica Zaharia: Nu ştiam dacă va fi vorba despre un muzeu, dacă va fi vorba de un
    institut de cercetare. Pentru început am colecţionat piese româneşti, pentru că
    pe acestea le cunoşteam, pe acestea le îndrăgeam, crescuserăm cu ele. Eram în
    anii studenţiei şi eu şi soţul meu şi existau bine-cunoscutele practici de
    vară, care erau minunate fiindcă ne apropiau de cultura tradiţională şi de
    anumite regiuni ale ţării. Şi obiectele s-au adunat tot mai mult. Apoi
    prietenii şi familia văzând că adunăm astfel de obiecte, ne-au tot adus şi ei.
    După aceea s-a dezvoltat puţin ideea colecţionării, pentru că odată cu
    creşterea profesională, realizezi necesitatea unei colecţionări sistematice,
    anumită tematică. Apoi colecţia s-a lărgit către textile universale, astfel
    încât astăzi colecţia noastră are 60% patrimoniu universal şi 40% patrimoniu
    românesc.


    Muzeul Textilelor are trei locații, două în comuna Băiţa și una în satul
    Hărţăgani, toate în judeţul Hunedoara, România, după cum ne-a precizat
    interlocutoarea noastră: Dacă veniţi ca vizitator, o să vedeţi cele
    trei locaţii ale muzeului, care răspund într-un fel şi dorinţei noastre de a
    prezerva arhitectura cu valoare istorică. Ele cuprind o casă de negustor, din
    mijlocul secolului XIX, care este pentru moment în restaurare, un alt sediu
    este în cladirea fostului magazin universal, din comuna Băiţa şi la 4 kilometri
    de Băiţa, în satul Hărţăgani, o să vedeţi o gospodărie tradiţională, unde
    industria casnică textilă specifică zonei este expusă cu tot instrumentarul
    necesar şi – mai ales pe perioada de vară – cu activităţile care sunt legate de
    producerea fibrelor de textile. Vedeţi expoziţiile care se derulează pe
    parcursul anului, iar dacă sunteţi interesaţi de o anumită parte din colecţie,
    care nu este expusă, suntem foarte deschişi în a o împărtăşi cu publicul şi cu
    cercetătorii.


    Colecţia include textile și instrumentar folosit în producţia textilă
    tradiţională, produse de-a lungul istoriei în toată lumea, o bogată colecţie de
    referinţă alcătuită din fibre, culoranţi
    și structuri textile, precum și o bibliotecă de specialitate. Colecţia cuprinde
    piese textile bidimensionale, costume, accesorii și instrumentar textil din
    România, estul și centrul Europei, vestul Europei, Orientul Apropiat, India,
    Asia Centrală, Japonia, China, sud-estul Asiei, Africa, Oceania și America.
    Unicitatea colecţiei FARZ este faptul că a fost sistematic și profesional
    formată, cu atenţie la aspectele technice ale textilelor. În plus, Muzeul
    găzduieşte şi multe evenimente de profil, după cum ne-a spus Florica Zaharia: În mai vom deschide o expoziţie, care se numelte. Lâna şi apa, în
    care sunt prezentate păturile şi cergile din zona carpatică, ce se ţes într-o
    tehnologie tipică munţilor. Pentru moment un alt spaţiu expoziţional este cel
    de la Art Café, al muzeului, unde avem expuse Tehnici de decorare a textilelor,
    expoziţie ce se va închide la finalul lunii, urmând ca pe 29 martie să
    deschidem o altă expoziţie, pe care o dedicăm fotografilor comunei, Ana şi
    Gheorghe Tripon, care au fotografiat oamenii, locurile, textilele evident, prin
    costumele populare purtate de oameni, pentru mai mult de trei decenii.



    De asemenea, tehnologia textilă casnică se
    găseşte expusă în gospodăria de la Hărţăgani, după cum ne-a mai spus Florica
    Zaharia. Misiunea Muzeului Textilelor include prezervarea, colectarea,
    cercetarea și împărtășirea colecţiei și a altor resurse cu specialiștii și
    publicul larg, creând un context global în care materialele textile românești
    si cele est europene, precum și tehnologiile textile aferente, să fie
    integrate. Se doreşte, de asemenea, fondarea unui centru pentru cercetare și
    interacțiuni profesionale între experţi și tineri profesioniști din comunitatea
    profesională naţională și internațională, pentru a stimula aprecierea
    textilelor ca artă.