Securitatea alimentară este în prezent principala provocare la
nivel mondial. Actuala criză alimentară globală este întreţinută de războiul
Rusiei împotriva Ucrainei. Pe 28 septembrie a avut loc în Bali, reuniunea
miniştrilor agriculturii G20. Discuţiile purtate reflectă faptul că în toate
domeniile substanțiale, de la tranziția către sisteme alimentare durabile până
la importanța comerțului deschis, membrii G20 au obținut un consens și chiar
progrese în comparație cu anii precedenți. Miniștrii agriculturii din G20 au
subliniat importanța abordării crizei alimentare actuale într-un mod durabil și
au subliniat urgența transformării sistemelor globale alimentare. Asigurarea
securităţii alimentare globale rămâne însă un subiect deschis, subiect abordat
şi în Parlamentul European.
Cu această ocazie, eurodeputatul Dacian Cioloş, a
atras atenţia asupra necesităţii promovării investiţiilor Uniunii Europene în
domeniul alimentar.
Criza alimentară a
început înainte de izbucnirea războiului în Ucraina. Războiul nu face decât să
accentueze o criză alimentară care era deja prezentă în mai multe regiuni din
lume. De altfel, în ultimii ani, din 2015 încoace, vedem că ne îndepărtăm de
obiectivul de a pune capăt foametei și securității alimentare, obiectiv pe care
ni l-am fixat. Și asta arată că sistemul alimentar pe care încercăm să îl
construim și la nivel global este unul fragil. În politica noastră de
parteneriat, faptul de a furniza doar input-uri țărilor partenere nu o să ne
ajute să eradicăm foamea pe termen lung. Evident, în situații de criză, cum e
cea prezentă, trebuie să intervenim cu ajutoare alimentare acolo unde este urgent
nevoie. Însă, pe termen mediu, pe termen lung, trebuie să ne gândim la o
politică de investiții în primul rând coerentă, să recunoaștem faptul că, așa
cum noi, în Uniunea Europeană avem o diversitate de modele agricole, așa există
și în țările partenere și să recunoaștem și să integrăm această diversitate în
politica noastră de cooperare și de parteneriat și, în același timp, să ne
asigurăm că avem coerență între politicile noastre europene, între politica
agricolă, politica de mediu. Trebuie să permitem agricultorilor să producă și
să ne gândim și la durabilitate, dar și politica comercială și politica de pe
lanțul alimentar trebuie să fie coerente, altfel nu o să ne atingem obiectivul.
Acțiunile coordonate ale țărilor
Uniunii Europene pentru a combate criza alimentară mondială se axează pe patru
direcții de acțiune: solidaritate, producție durabilă, comerț şi
multilateralism.