Radio România Internațional

Tag: foi de dafin

  • Gogoşari pentru sezonul rece

    Gogoşari pentru sezonul rece

    Conservarea prin diferite metode a unor legume, precum gogonelele, castraveţii, varza, conopida, ardei capia, mere, morcovi şi alte rădăcinoase reprezintă una dintre activităţile ce ţin de pregătirile pentru iarnă. În cămările multor gospodării din România întâlnim astfel de legume conservate care pot fi folosite, în următoarele luni, ca salate sau gustări.

    Şi gogoşarii sunt puşi la borcan pentru salatele din timpul iernii. Cea mai răspândită metodă este conservarea în oţet, întâlnită nu numai in România, ci şi în alte state europene. De dimensiunea unei castane şi sub denumirea de “red cherry pepperoni”, acri, din cauza oţetului în care au fost conservaţi şi dulci, din cauza zahărului sau a mierii adăugate în cursul procesului de conservare, aceşti mini-gogoşari sunt umpluţi cu brânză grasă. Având dimensiuni mult mai mari, gogoşarii de pe pieţele româneşti sunt umpluţi cu varză albă, varză roşie sau buchete de conopidă. Gogoşarii umpluţi cu varză pot fi conservaţi în saramură, iar cei umpluţi cu mici buchete de conopidă, în oţet.

    Pentru gogoşarii cu conopidă, mai avem nevoie de un litru de oţet , de piper boabe, de câteva foi de dafin, de câteva linguri de miere şi de sare. După spălare, gogoşarilor li se îndepărtează cu grijă codiţa, cotorul şi eventualele seminţe rămase în interior. Conopida se desface în buchete mici care sunt introduse în gogoşari. Astfel umpluţi, gogoşarii sunt băgaţi în borcane în care se toarnă un amestec de apă şi oţet, proporţia fiind de 2,5 litri de apă la un litru de oţet. Aceste amestec trebuie pus într-o oală şi adus la fierbere. În acest amestec adăugăm două-trei frunze de dafin, vreo 10 boabe de piper negru şi o linguriţă de boabe de muştar. În borcan se pun bucăţi mici de hrean, o rădăcină care are rolul de a contribui, prin calităţile sale antiseptice, la o mai bună conservare a gogoşarilor.

    În timpul fierberii acestui amestec, adăugăm o lingură de sare pentru fiecare litru de apă şi câte o lingură de zahăr sau miere. După ce a ajuns la fierbere, turnăm acest amestec peste gogoşarii din borcane, având grijă ca aceştia să fie acoperiţi integral. Punem imediat capacul sau o folie de celofan la gura borcanului, folie pe care o întindem şi o legăm cu un elastic sau cu o sfoară. Gogoşarii pot fi conservaţi în oţet şi fără a fi umpluţi, după ce au fost curăţaţi şi tăiaţi în 4 … 6 părţi. Peste gogoşarii puşi în borcane se toarnă acelaşi amestec de apă şi oţet. Se pune capacul sau folia de celofan bine întinsă, se lasă să se răcească lent după care borcanele trebuie depozitate într-un loc răcoros. În maximum două săptămâni, gogoşarii sunt buni pentru a fi consumaţi ca salată alături de o mâncare bogată în grăsimi.

  • Ciorbă de fasole în pită

    Ciorbă de fasole în pită

    În perioada iernii, pe lângă cartofi sau varză murată, fasolea boabe a fost şi rămâne un ingredient de bază al bucătăriei tradiţionale româneşti. Fasolea este folosită la prepararea supelor, unor ciorbe, garnituri sau ca mâncare, de post sau cu carne. Ciorba de fasole se prepară uşor însă necesită destul de mult timp pentru că fasolea trebuie lăsată la înmuiat timp de câteva ore până să o punem la fiert în oală. Avem nevoie de un sfert de kg de fasole boabe, de 3 morcovi, de o ceapă, de foi de dafin şi puţin cimbru, de suc de roşii sau de bulion.

    După ce le-am lăsat la înmuiat, scurgem boabele de fasole şi le punem la fiert în multă apă. După ce dă în clocot, schimbăm apa. Aducem din nou la fierbere şi scurgem apa din nou. Turnăm în oală circa 2,5 litri de apă, adăugăm boabele de fasole, morcovii, tăiaţi rondele, ceapa, tăiată marunt, două foi de dafin şi lăsăm să fiarbă, la foc mic, vreo 45 de minute. În ciorbă poate fi pusă la fiert şi puţină carne afumată de porc, costiţă sau ciolan, tăiată în bucăţi mici. Apoi turnăm puţin suc de roşii sau o lingură de bulion, presărăm puţin cimbru şi mai lăsăm să fiarbă un sfert de oră. Se poate acri cu borş, cu puţin oţet sau, specific Transilvaniei, cu tarhon pus la borcan în oţet, iar în final adăugăm sare după gust şi, dacă avem, frunze tocate de leuştean, pentru aromă.

    În locul tradiţionalei farfurii adânci, ciorba de fasole poate fi servită în pită, adică într-o chiflă mai mare, făcută din făină şi cartofi. Ineditul bol în care servim ciorba de fasole trebuie pregătit, aşa că alegem nişte chifle mai mari. Facem un capac şi scoatem miezul, lăsând un perete cu grosimea de 1,5 – 2 cm. Punem chiflele la cuptor pentru un sfert de oră, până se întăreşte puţin coaja. Turnăm apoi ciorba şi o servim alături de o ceapă. Ciorba de fasole în pită provine din Transilvania, însă poate fi servită şi în multe restaurante România.

  • Preparate la ceaun

    Preparate la ceaun

    Vara este anotimpul celor mai multe serbări câmpeneşti, ocazii de a asculta muzică tradiţională, dar și de a petrece alături de familie şi de prieteni.


    Tocanele de carne cu multe, multe legume şi puiul la ceaun sunt mâncăruri tradiţionale pentru serbările câmpeneşti. Puiul la ceaun este pe cât de uşor de preparat, pe atât de gustos. Avem nevoie de unul sau de doi pui pe care îi tăiem în bucăţi mai mici, pe care le sărăm şi le condimentăm cu puţin piper. În Transilvania, datorită influenţei bucătăriei maghiare, carnea de pui este condimentată şi cu boia. Bucăţile de carne sunt apoi pregătite într-un ceaun de fontă, suspendat pe pirostrii, deasupra jarului. În ceaun se toarnă ulei sau se topeşte untură, cât să acopere bucăţile de carne care se rumenesc în scurt timp, fiind tocmai bune pentru a fi consumate. Aceasta este cea mai simplă reţetă de pui la ceaun, care se poate servi imediat cu mujdei de usturoi şi cu mămăligă.



    Un preparat tradiţional pentru serbările câmpeneşti din zona Gorjului este tocan de oaie. Se pregăteşte în ceaun de fontă, la cârlig. Conform obiceiului ciobanilor din zona Gorjului, ceaunul de fontă trebuie atârnat într-un cârlig, deasupra focului făcut, în mod tradiţional, cu lemne din pădure. Tocanul poate fi pregătit însă şi în bucătărie, pe plită, preferabil tot într-un vas de fontă. Avem nevoie de carne de oaie, pulpă sau coaste, de câteva cepe şi de câţiva ardei uscaţi. De menţionat că în Oltenia, există obiceiul de a pune la uscat ardei roşii, asemănători cu capia, dar mai puţin cărnoşi din care se fac diverse mâncăruri şi care, datorită aromei lor, sunt folosiţi şi la prepararea tocanului. Li se mai spune şi ardei raci. Mai avem nevoie de câteva boabe de piper negru, de una, două foi de dafin şi de câteva boabe de ienibahar. La început se pune grăsimea sau seul de oaie în tuci şi se lasă să se topească, urmează bucăţile de carne de oaie, se adaugă apă şi se lasă să fiarbă la foc mic până când carnea se desprinde de pe oase. Se îndepărtează oasele, adăugăm cepele, tăiate solzişori şi ardeii, tocaţi mărunt, precum şi celelealte condimente, iar carnea se va prăji uşor, în seu, la foc mic. Spre sfârşit, punem şi sare, după gust. Tocanul gorjenesc se serveşte cu mămăligă, preferabil cu murături şi cu un pahar de vin roşu, sec sau demisec.


  • Preparate la ceaun

    Preparate la ceaun

    Vara este anotimpul celor mai multe serbări câmpeneşti, ocazii de a asculta muzică tradiţională, dar și de a petrece alături de familie şi de prieteni.


    Tocanele de carne cu multe, multe legume şi puiul la ceaun sunt mâncăruri tradiţionale pentru serbările câmpeneşti. Puiul la ceaun este pe cât de uşor de preparat, pe atât de gustos. Avem nevoie de unul sau de doi pui pe care îi tăiem în bucăţi mai mici, pe care le sărăm şi le condimentăm cu puţin piper. În Transilvania, datorită influenţei bucătăriei maghiare, carnea de pui este condimentată şi cu boia. Bucăţile de carne sunt apoi pregătite într-un ceaun de fontă, suspendat pe pirostrii, deasupra jarului. În ceaun se toarnă ulei sau se topeşte untură, cât să acopere bucăţile de carne care se rumenesc în scurt timp, fiind tocmai bune pentru a fi consumate. Aceasta este cea mai simplă reţetă de pui la ceaun, care se poate servi imediat cu mujdei de usturoi şi cu mămăligă.



    Un preparat tradiţional pentru serbările câmpeneşti din zona Gorjului este tocan de oaie. Se pregăteşte în ceaun de fontă, la cârlig. Conform obiceiului ciobanilor din zona Gorjului, ceaunul de fontă trebuie atârnat într-un cârlig, deasupra focului făcut, în mod tradiţional, cu lemne din pădure. Tocanul poate fi pregătit însă şi în bucătărie, pe plită, preferabil tot într-un vas de fontă. Avem nevoie de carne de oaie, pulpă sau coaste, de câteva cepe şi de câţiva ardei uscaţi. De menţionat că în Oltenia, există obiceiul de a pune la uscat ardei roşii, asemănători cu capia, dar mai puţin cărnoşi din care se fac diverse mâncăruri şi care, datorită aromei lor, sunt folosiţi şi la prepararea tocanului. Li se mai spune şi ardei raci. Mai avem nevoie de câteva boabe de piper negru, de una, două foi de dafin şi de câteva boabe de ienibahar. La început se pune grăsimea sau seul de oaie în tuci şi se lasă să se topească, urmează bucăţile de carne de oaie, se adaugă apă şi se lasă să fiarbă la foc mic până când carnea se desprinde de pe oase. Se îndepărtează oasele, adăugăm cepele, tăiate solzişori şi ardeii, tocaţi mărunt, precum şi celelealte condimente, iar carnea se va prăji uşor, în seu, la foc mic. Spre sfârşit, punem şi sare, după gust. Tocanul gorjenesc se serveşte cu mămăligă, preferabil cu murături şi cu un pahar de vin roşu, sec sau demisec.


  • Tocan gorjenesc

    Tocan gorjenesc

    Fiecare provincie a
    României are mâncăruri specifice sau cu denumiri de origine, precum vinurile.
    Amestec de bucăţi de carne în sos, cu sau fără cartofi, tocana sau tocăniţa este însoţită
    uneori de denumirea de origine. Există, de exemplu, tocăniţă muntenească cu
    carne de viţel, tocăniţă ardelenească cu pui şi tocăniţă moldovenească.


    În această ediţie vă prezentăm reţeta de tocan de oaie gorjenesc. Este
    o mâncare despre care
    oamenii din zona Gorjului spun că este specifică
    acestor locuri, fiind asociată cu o îndeletnicire tradiţională, oieritul. Se
    pregăteşte în ceaun de fontă, la cârlig. Conform obiceiului ciobanilor din
    zona Gorjului, ceaunul de fontă trebuie atârnat într-un cârlig, deasupra
    focului făcut, în mod tradiţional, cu lemne din pădure. Tocanul poate fi
    pregătit însă şi în bucătărie, pe plită, preferabil tot într-un vas de fontă.
    Avem nevoie de carne de oaie, pulpă sau coaste, de câteva cepe şi de câţiva ardei
    uscaţi. De menţionat că în Oltenia, există obiceiul de a pune la uscat ardei
    roşii, asemănători cu capia, dar mai puţin cărnoşi din care se fac diverse
    mâncăruri şi care, datorită aromei lor, sunt folosiţi şi la prepararea
    tocanului. Li se mai spune şi ardei raci. Mai avem nevoie de câteva boabe de
    piper negru, de una, două foi de dafin şi de câteva boabe de ienibahar.


    La
    început se pune grăsimea sau seul de oaie în tuci şi se lasă să se topească,
    urmează bucăţile de carne de oaie, se adaugă apă şi se lasă să fiarbă la foc
    mic până când carnea se desprinde de pe oase. Se îndepărtează oasele, adăugăm
    cepele, tăiate solzişori şi ardeii, tocaţi mărunt, precum şi celelealte
    condimente, iar carnea se va prăji uşor,
    în seu, la foc mic. Spre sfârşit, punem şi sare, după gust. Tocanul gorjenesc
    se serveşte cu mămăligă, preferabil cu murături şi cu un pahar de vin roşu, sec
    sau demisec.

  • Tocan gorjenesc

    Tocan gorjenesc

    Fiecare provincie a
    României are mâncăruri specifice sau cu denumiri de origine, precum vinurile.
    Amestec de bucăţi de carne în sos, cu sau fără cartofi, tocana sau tocăniţa este însoţită
    uneori de denumirea de origine. Există, de exemplu, tocăniţă muntenească cu
    carne de viţel, tocăniţă ardelenească cu pui şi tocăniţă moldovenească.


    În această ediţie vă prezentăm reţeta de tocan de oaie gorjenesc. Este
    o mâncare despre care
    oamenii din zona Gorjului spun că este specifică
    acestor locuri, fiind asociată cu o îndeletnicire tradiţională, oieritul. Se
    pregăteşte în ceaun de fontă, la cârlig. Conform obiceiului ciobanilor din
    zona Gorjului, ceaunul de fontă trebuie atârnat într-un cârlig, deasupra
    focului făcut, în mod tradiţional, cu lemne din pădure. Tocanul poate fi
    pregătit însă şi în bucătărie, pe plită, preferabil tot într-un vas de fontă.
    Avem nevoie de carne de oaie, pulpă sau coaste, de câteva cepe şi de câţiva ardei
    uscaţi. De menţionat că în Oltenia, există obiceiul de a pune la uscat ardei
    roşii, asemănători cu capia, dar mai puţin cărnoşi din care se fac diverse
    mâncăruri şi care, datorită aromei lor, sunt folosiţi şi la prepararea
    tocanului. Li se mai spune şi ardei raci. Mai avem nevoie de câteva boabe de
    piper negru, de una, două foi de dafin şi de câteva boabe de ienibahar.


    La
    început se pune grăsimea sau seul de oaie în tuci şi se lasă să se topească,
    urmează bucăţile de carne de oaie, se adaugă apă şi se lasă să fiarbă la foc
    mic până când carnea se desprinde de pe oase. Se îndepărtează oasele, adăugăm
    cepele, tăiate solzişori şi ardeii, tocaţi mărunt, precum şi celelealte
    condimente, iar carnea se va prăji uşor,
    în seu, la foc mic. Spre sfârşit, punem şi sare, după gust. Tocanul gorjenesc
    se serveşte cu mămăligă, preferabil cu murături şi cu un pahar de vin roşu, sec
    sau demisec.

  • Crap la cuptor

    Crap la cuptor

    În această ediţie, vă oferim câteva sugestii privind preparatele din crap.
    Cel mai rapide sunt crapul pe grătar sau crapul prăjit, dar există şi
    posibilitatea de a combina carnea de peşte cu legumele. Putem obţine astfel
    plachie de crap la care folosim foarte multă ceapă, crap pe varză şi crap
    umplut cu orez şi ciuperci.


    Pentru plachie, avem
    nevoie de un crap de circa 2 kg, eviscerat şi curăţat de solzi. Avem nevoie, de
    asemenea, de cel puţin un kg de ceapă, care trebuie curăţată şi tăiată
    solzişori. În continuare, ceapa este călită în ulei într-o tigaie, fiind stinsă,
    cum se spune, cu pastă de tomate şi cu vin, preferabil roşu. Ceapa călită este
    întinsă apoi într-o tavă. Sunt adăugate câteva foi de dafin, piper şi felii de
    lămâie, după care deasupra este pus peştele, spălat în prealabil de sarea de pe
    el. Se adaugă puţină apă, iar apoi tava este introdusă la cuptor, unde se ţine
    la foc potrivit vreo 3 sferturi de oră, interval în care, pentru a nu se usca,
    peştele trebuie stropit periodic cu zeama din tavă. Acest fel de mâncare este
    servit, de obicei, rece. Pe farfurie, este întins un strat de ceapă, deasupra
    căruia se află o bucată de peşte. Se poate servi cu mămăligă şi, desigur,
    împreună cu un pahar de vin alb, sec şi bine răcit.


    Şi crapul pe varză este uşor de preparat. Avem nevoie de un crap de circa
    două kilograme, de circa 2 kg de varză, de câteva roşii, de ulei, piper şi
    sare. Varza trebuie tăiată fideluţă şi apoi călită în puţin ulei. După ce a
    fost călită, varza este întinsă într-o tavă, iar deasupra se pune crapul, fie
    deja porţionat, fie tăiat longitudinal în două jumătăţi. Roşiile, tăiate felii,
    sunt împrăştiate în tavă peste varză şi peşte, se condimentează cu puţin piper
    şi se lasă în cuptor pentru circa 45 de minute. Periodic, peştele trebuie
    stropit cu zeama din tavă. Se serveşte imediat cu mămăligă.


    O altă sugestie este crapul umplut, pregătit de asemenea în cuptor. Avem nevoie de un crap de circa 2 kg, curăţat
    de solzi şi eviscerat, pe care îl umplem cu ciuperci şi orez. Avem nevoie de
    circa jumătate de kg de ciuperci, jumătate de kilogram de roşii, o ceaşcă de
    orez, două cepe, o căpăţână de usturoi, pătrunjel verde, sare şi piper.
    Ciupercile, tăiate felii, trebuie călite uşor în ulei, împreună cu ceapa tăiată
    solzişori, după care înăbuşim totul cu puţină apă şi adăugăm orezul,
    pătrunjelul verde, tocat mărunt şi sare. Cu această compoziţie umplem burta
    crapului, pe care înainte l-am spălat de sare. Îl coasem pe burtă sau utilizăm
    nişte scobitori, şi îl punem într-o cratiţă mai mare, în care turnăm puţină apă
    şi, eventual, vin alb, adăugăm usturoiul mărunţit şi roşiile tăiate în felii
    subţiri, după care îl ţinem la cuptor, la foc potrivit, circa trei sferturi de
    oră, timp în care va căpăta o culoare arămie. În locul ciupercilor şi orezului,
    putem face o compoziţie mai simplă, cu ceapă şi pătrunjel verde. Acestea,
    tocate mărunt şi amestecate cu sare şi piper, sunt puse direct în burta
    crapului. Se serveşte cald, cu lămâie şi cu un vin alb, sec sau demisec.

  • Crap la cuptor

    Crap la cuptor

    În această ediţie, vă oferim câteva sugestii privind preparatele din crap.
    Cel mai rapide sunt crapul pe grătar sau crapul prăjit, dar există şi
    posibilitatea de a combina carnea de peşte cu legumele. Putem obţine astfel
    plachie de crap la care folosim foarte multă ceapă, crap pe varză şi crap
    umplut cu orez şi ciuperci.


    Pentru plachie, avem
    nevoie de un crap de circa 2 kg, eviscerat şi curăţat de solzi. Avem nevoie, de
    asemenea, de cel puţin un kg de ceapă, care trebuie curăţată şi tăiată
    solzişori. În continuare, ceapa este călită în ulei într-o tigaie, fiind stinsă,
    cum se spune, cu pastă de tomate şi cu vin, preferabil roşu. Ceapa călită este
    întinsă apoi într-o tavă. Sunt adăugate câteva foi de dafin, piper şi felii de
    lămâie, după care deasupra este pus peştele, spălat în prealabil de sarea de pe
    el. Se adaugă puţină apă, iar apoi tava este introdusă la cuptor, unde se ţine
    la foc potrivit vreo 3 sferturi de oră, interval în care, pentru a nu se usca,
    peştele trebuie stropit periodic cu zeama din tavă. Acest fel de mâncare este
    servit, de obicei, rece. Pe farfurie, este întins un strat de ceapă, deasupra
    căruia se află o bucată de peşte. Se poate servi cu mămăligă şi, desigur,
    împreună cu un pahar de vin alb, sec şi bine răcit.


    Şi crapul pe varză este uşor de preparat. Avem nevoie de un crap de circa
    două kilograme, de circa 2 kg de varză, de câteva roşii, de ulei, piper şi
    sare. Varza trebuie tăiată fideluţă şi apoi călită în puţin ulei. După ce a
    fost călită, varza este întinsă într-o tavă, iar deasupra se pune crapul, fie
    deja porţionat, fie tăiat longitudinal în două jumătăţi. Roşiile, tăiate felii,
    sunt împrăştiate în tavă peste varză şi peşte, se condimentează cu puţin piper
    şi se lasă în cuptor pentru circa 45 de minute. Periodic, peştele trebuie
    stropit cu zeama din tavă. Se serveşte imediat cu mămăligă.


    O altă sugestie este crapul umplut, pregătit de asemenea în cuptor. Avem nevoie de un crap de circa 2 kg, curăţat
    de solzi şi eviscerat, pe care îl umplem cu ciuperci şi orez. Avem nevoie de
    circa jumătate de kg de ciuperci, jumătate de kilogram de roşii, o ceaşcă de
    orez, două cepe, o căpăţână de usturoi, pătrunjel verde, sare şi piper.
    Ciupercile, tăiate felii, trebuie călite uşor în ulei, împreună cu ceapa tăiată
    solzişori, după care înăbuşim totul cu puţină apă şi adăugăm orezul,
    pătrunjelul verde, tocat mărunt şi sare. Cu această compoziţie umplem burta
    crapului, pe care înainte l-am spălat de sare. Îl coasem pe burtă sau utilizăm
    nişte scobitori, şi îl punem într-o cratiţă mai mare, în care turnăm puţină apă
    şi, eventual, vin alb, adăugăm usturoiul mărunţit şi roşiile tăiate în felii
    subţiri, după care îl ţinem la cuptor, la foc potrivit, circa trei sferturi de
    oră, timp în care va căpăta o culoare arămie. În locul ciupercilor şi orezului,
    putem face o compoziţie mai simplă, cu ceapă şi pătrunjel verde. Acestea,
    tocate mărunt şi amestecate cu sare şi piper, sunt puse direct în burta
    crapului. Se serveşte cald, cu lămâie şi cu un vin alb, sec sau demisec.

  • Ciorbă de fasole

    Ciorbă de fasole

    În perioada iernii, pe
    lângă cartofi sau varză murată, fasolea boabe a fost şi rămâne un ingredient de
    bază al bucătăriei tradiţionale româneşti. Fasolea este folosită la prepararea supelor, unor ciorbe, garnituri sau ca mâncare, de post sau cu
    carne. Ciorba de fasole se prepară uşor însă necesită destul de mult timp
    pentru că fasolea trebuie lăsată la înmuiat timp de câteva ore până să o punem
    la fiert în oală. Avem nevoie
    de un sfert de kg de fasole boabe, de 3 morcovi, de o ceapă, de foi de dafin şi
    puţin cimbru, de suc de roşii sau de bulion.


    După ce le-am lăsat la înmuiat,
    scurgem boabele de fasole şi le punem la fiert în multă apă. După ce dă în
    clocot, schimbăm apa. Aducem din nou la fierbere şi scurgem apa din nou. Turnăm
    în oală circa 2,5 litri de apă, adăugăm boabele de fasole, morcovii, tăiaţi
    rondele, ceapa, tăiată marunt, două foi de dafin şi lăsăm să fiarbă, la foc
    mic, vreo 45 de minute. În ciorbă poate fi pusă la fiert şi puţină carne
    afumată de porc, costiţă sau ciolan, tăiată în bucăţi mici. Apoi turnăm puţin
    suc de roşii sau o lingură de bulion, presărăm puţin cimbru şi mai lăsăm să
    fiarbă un sfert de oră. Se poate acri cu borş, cu puţin oţet sau, specific
    Transilvaniei, cu tarhon pus la borcan în oţet, iar în final adăugăm sare după
    gust şi, dacă avem, frunze tocate de leuştean, pentru aromă.


    În locul tradiţionalei farfurii
    adânci, ciorba de fasole poate fi servită în pită, adică într-o chiflă mai mare,
    făcută
    din făină şi cartofi. Ineditul bol în care servim ciorba de fasole
    trebuie pregătit, aşa că alegem nişte chifle mai mari. Facem un
    capac şi scoatem miezul, lăsând un perete cu grosimea de 1,5 – 2 cm. Punem
    chiflele la cuptor pentru un sfert de oră, până se întăreşte puţin coaja.
    Turnăm apoi ciorba şi o servim alături de o ceapă. Ciorba de fasole în pită
    provine din Transilvania, însă având şi efect vizual, a fost inclusăîn meniurile multor restaurante din România.

  • Ciorbă de fasole

    Ciorbă de fasole

    În perioada iernii, pe
    lângă cartofi sau varză murată, fasolea boabe a fost şi rămâne un ingredient de
    bază al bucătăriei tradiţionale româneşti. Fasolea este folosită la prepararea supelor, unor ciorbe, garnituri sau ca mâncare, de post sau cu
    carne. Ciorba de fasole se prepară uşor însă necesită destul de mult timp
    pentru că fasolea trebuie lăsată la înmuiat timp de câteva ore până să o punem
    la fiert în oală. Avem nevoie
    de un sfert de kg de fasole boabe, de 3 morcovi, de o ceapă, de foi de dafin şi
    puţin cimbru, de suc de roşii sau de bulion.


    După ce le-am lăsat la înmuiat,
    scurgem boabele de fasole şi le punem la fiert în multă apă. După ce dă în
    clocot, schimbăm apa. Aducem din nou la fierbere şi scurgem apa din nou. Turnăm
    în oală circa 2,5 litri de apă, adăugăm boabele de fasole, morcovii, tăiaţi
    rondele, ceapa, tăiată marunt, două foi de dafin şi lăsăm să fiarbă, la foc
    mic, vreo 45 de minute. În ciorbă poate fi pusă la fiert şi puţină carne
    afumată de porc, costiţă sau ciolan, tăiată în bucăţi mici. Apoi turnăm puţin
    suc de roşii sau o lingură de bulion, presărăm puţin cimbru şi mai lăsăm să
    fiarbă un sfert de oră. Se poate acri cu borş, cu puţin oţet sau, specific
    Transilvaniei, cu tarhon pus la borcan în oţet, iar în final adăugăm sare după
    gust şi, dacă avem, frunze tocate de leuştean, pentru aromă.


    În locul tradiţionalei farfurii
    adânci, ciorba de fasole poate fi servită în pită, adică într-o chiflă mai mare,
    făcută
    din făină şi cartofi. Ineditul bol în care servim ciorba de fasole
    trebuie pregătit, aşa că alegem nişte chifle mai mari. Facem un
    capac şi scoatem miezul, lăsând un perete cu grosimea de 1,5 – 2 cm. Punem
    chiflele la cuptor pentru un sfert de oră, până se întăreşte puţin coaja.
    Turnăm apoi ciorba şi o servim alături de o ceapă. Ciorba de fasole în pită
    provine din Transilvania, însă având şi efect vizual, a fost inclusăîn meniurile multor restaurante din România.