Tag: Forumul pentru pace

  • Reuniune pentru pace, la Paris

    Reuniune pentru pace, la Paris

    Este important să subliniem că invazia rusă din Ucraina a
    acţionat ca un accelerator al unui proces distructiv, care face şi mai clar de
    ce folosirea ca armă a energiei şi a alimentelor sau folosirea propagandei
    trebuie contracarate printr-un efort internaţional coordonat
    – afirmă şeful
    statului român, Klaus Iohannis, care a participat la tradiţionalul Forum pentru
    Pace de la Paris. Agenda ediţiei din acest an a fost, fireşte, dominată de
    crizele multiple pe care le-a generat
    invadarea Ucrainei de către trupele ruse, pe 24 februarie. Pentru preşedintele Iohannis,
    aşa-numitele Coridoare ale Solidarităţii ar trebui să se transforme, dintr-o
    soluţie temporară, într-o punte pe termen lung între Uniunea Europeană şi
    Ucraina şi Republica Moldova, în perspectiva viitoarei lor aderări. De aceea,
    precizează el, Bucureştiul a susţinut iniţiativa extinderii Reţelei
    Trans-Europene de Transport (TEN-T), precum şi finanţarea proiectelor care
    îmbunătăţesc conexiunile de transport cu cele două republici ex-sovietice,
    vecine cu România şi candidate la admiterea în Uniune. Porturile româneşti
    Galaţi şi Constanţa sunt pregătite să joace un
    rol sporit în acest sens – adaugă Iohannis. El a amintit şi că, joi, a fost
    inaugurat un nou punct de trecere a frontierei la graniţa cu Ucraina – primul
    deschis de această ţară cu un stat membru al Uniunii Europene de la începutul
    conflictului.

    Sunt mândru de măsurile pe care le-a luat România şi care au
    permis tranzitul a peste 6,5 milioane tone de cereale din Ucraina – o
    contribuţie esenţială la securitatea alimentară globală. Acesta este doar începutul
    unei lungi călătorii
    – a completat preşedintele. Cel mai mic şi mai vulnerabil
    dintre vecinii Ucrainei, Republica
    Moldova are nevoie de 1,1 miliarde de euro
    suplimentari pentru a acoperi costurile energetice în această iarnă
    – a declarat șeful diplomației de la Chișinău, Nicu Popescu. Situația noastră
    este foarte, foarte dificilă – a afirmat Popescu, tot la
    Forumul pentru Pace de la Paris. Republica este amenințată militar, precum și pe
    plan energetic și economic, a adăugat el, în condițiile în care livrările de
    gaze rusești – de care Chișinăul depinde aproape în totalitate – s-au redus
    sever și nu mai primește nici electricitate din Ucraina vecină, în urma
    loviturilor ruseşti asupra infrastructurii energetice de acolo. Situația
    se va complica și mai mult în această iarnă, dar vom continua să o gestionăm -
    susține Popescu, care a amintit și că republica a primit în jur de 80.000 de
    refugiați ucraineni.

    Tot joi, a fost la Chișinău președinta Comisiei Europene,
    Ursula von der Leyen, care a anunțat că Republica
    Moldova va primi 250 de milioane de euro de la Bruxelles, pentru a face faţă crizei energetice. Banii fac
    parte dintr-un pachet de sprijin suplimentar și vor fi livrați începând cu 1
    ianuarie 2023. Peste
    90% din necesarul de energie al republicii este importat din România
    .


  • 100 de ani de la încheierea Primul Război Mondial

    100 de ani de la încheierea Primul Război Mondial

    Vechii
    demoni şi noile ideologii ameninţă pacea – a avertizat,
    duminică, preşedintele francez Emmanuel Macron, la ceremonia de comemorare a
    Centenarului Armistiţiului ce a încheiat Primul Război Mondial. Peste 70 de preşedinţi şi şefi de guvern din întreaga
    lume, între care şi preşedintele român, Klaus Iohannis, au fost prezenţi la
    Paris, răspunzând invitaţiei preşedintelui francez. Înainte de startul
    ceremoniei, ei au păşit împreună către Arcul de Triumf, într-o poză cu valoare
    de angajament. Au făcut excepţie preşedinţii american Donald Trump şi rus Vladimir
    Putin, care au venit separat. În cursul aceleiaşi după-amiezi, liderii mondiali
    au participat la Forumul de la Paris pentru Pace. Nu, însă, şi preşedintele
    Statelor Unite, care a ales să părăsească Franţa mai devreme. Acelaşi lider de
    la Casa Albă a creat stupoare şi nemulţumire, după ce, anterior, a decis să își
    contramandeze o vizită la un cimitir militar american din nordul Franței, din
    cauza … vremii nefavorabile.

    Din doar două dezbateri, tonul Forumului pentru
    Pace a fost dat: reuniunea de la Paris, care se desfăşoară până marţi, este
    consacrată apărării multilateralismului, concept ignorat inclusiv de liderul de la
    Casa Albă. Naţionalismul, rasismul, antisemitismul şi extremismul sunt pasiuni
    triste care fragilizează prin revenirea lor – a avertizat Emmanuel Macron. Lumea
    în care trăim – a întărit el -
    este fragilizată de crize precum cele economică, ecologică, climaterică şi
    migratorie. Omenirea este fragilizată şi de reapariţia unor ameninţări capabile
    să lovească oricând: terorismul, proliferarea chimică sau nucleară şi
    cybercriminalitatea. În acest context, multilateralismul este esenţial. Or, pentru
    secretarul general ONU, Antonio Guterres, fără un sprijin din partea tuturor,
    omenirea riscă să intre într-un angrenaj similar celui care a condus la Primul
    Război Mondial.

    Totodată, spectrul celor mai negre ameninţări poate fi alungat
    doar prin pace, aşa cum s-a întâmplat la 11 noiembrie 1918. Prin pacea semnată
    între Antanta şi Puterile Centrale la Compiègne, în Franţa, ostilităţile pe
    Frontul de Vest al Primului Război Mondial au încetat. Istoricilor nu le place
    conceptul de noroc, prea vag şi greu de plasat într-un discurs ştiinţific. Şi
    totuşi! Ceea ce s-a întîmplat în România, imediat după încheierea primei
    deflagraţii mondiale, ţine de miracol. La începutul anului 1918, românii erau o
    naţiune învinsă, obligată să iasă din război după semnarea unei păci teribile
    cu Germania. La sfîrşitul aceluiaşi an, ei erau incluşi, de către Franţa, în
    tabăra învingătorilor, astfel că, la circa trei săptămâni după declararea Armistiţiului,
    la 1 Decembrie, România devenea stat unitar, toate teritoriile locuite
    preponderent de români unindu-se. După marcarea, la 11 noiembrie, a Centenarului Armistiţiului ce a
    încheiat Primul Război Mondial,pe 1 Decembrie, în România va avea loc Centenarul
    naşterii României Mari.