Tag: fotbal romanesc

  • CFR Cluj, din nou campioană a României la fotbal

    CFR Cluj, din nou campioană a României la fotbal

    CFR Cluj a câştigat din punct de vedere matematic titlul de campioană a României la fotbal, duminică seara, după ce a învins-o pe Universitatea Craiova, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, în penultima etapă a play-off-ului Ligii. Astfel, FCSB rămâne la cinci puncte distanță de formația clujeană și termină campionatul pe poziția a doua pentru al patrulea an la rând.

    Acesta este al doilea titlul consecutiv pentru echipa din Cluj-Napoca și al cincilea din istoria clubului după cele din 2007-2008, 2009-2010, 2011-2012 şi 2017-2018.

    Ceremonia de înmânare a trofeului de campioană a României la fotbal, sezonul 2018-2019:

  • Fotbalul românesc în 2018

    Fotbalul românesc în 2018

    Anul 2018, pentru fotbalul românesc, a fost sărac în performanţe. Echipa Naţională a României a avut cumva un bilanţ pozitiv, disputând 10 jocuri internaţionale, amicale şi oficiale, din care a câştigat şapte şi a încheiat la egalitate trei. Echipele de club însă au dezamăgit, având în vedere că niciuna nu a prins faza grupelor competiţiilor europene, ediţia 2018 – 2019.

    Să începem cu evoluţiile Naţionalei. În luna martie, România a disputat două jocuri amicale. Întâi, la Netania, tricolorii au trecut de echipa Israelului cu 2 la 1. După ce gazdele au deschis scorul, românii au câştigat graţie golurilor marcate de Nicolae Stanciu şi George Ţucudean.

    A urmat jocul de la Craiova, cu Suedia, primul al Naţionalei pe noul stadion Ion Oblemenco. România a câştigat cu 1-0, prin golul înscris de Dorin Rotariu. De remarcat că în acest joc au debutat doi dintre cei mai valoroşi tineri jucători români: fundaşul Ionuţ Nedelcearu, în vârstă de 22 de ani, legitimat actualmente în Rusia, la Ufa, şi atacantul Dennis Man, de la FCSB, jucător care a împlinit în august vârsta de 20 de ani. Mai trebuie amintit faptul că echipa României nu a pierdut niciodată la Craiova, bilanţul celor şapte partide disputate acolo fiind de cinci victorii şi două egaluri.

    La sfârşitul lunii mai, în Austria, la Graz, România a disputat un joc amical cu reprezentativa statului Chile. Tricolorii au învins cu 3-2, după ce au fost conduşi cu 2-1. A deschis scorul Nicolae Stanciu, apoi sud-americanii au marcat de două ori. În repriza a doua însă, Ciprian Deac şi Constantin Budescu au răsturnat rezultatul.

    Naţionala României s-a întors în ţară, iar pe 5 iunie a primit, la Ploieşti, vizita echipei Finlandei, tot pentru un joc amical. Formaţia antrenată de Cosmin Contra s-a impus cu 2-0, prin golurile marcate de Cristian Manea şi Ciprian Deac. În finalul partidei a intrat în teren portarul Bogdan Lobonţ, care i-a luat locul titularului Ciprian Tătăruşanu. A fost cea de-a 86-a selecţie pentru Lobonţ, ajuns la vârsta de 40 de ani, jucător care, cu această ocazie, şi-a sărbătorit retragerea. El a debutat în echipa naţională a României în 1998. A evoluat, de-a lungul carierei, la echipe mari precum Ajax Amsterdam şi AS Roma.

    În toamnă, România a debutat în noua competiţie europeană intitulată Liga Naţiunilor. Primul joc a avut loc la Ploieşti, pe 7 septembrie, împotriva Muntenegrului. Jocul s-a disputat fără spectatori ca urmare a unei sancţiuni dictate de UEFA împotriva Federaţiei Române de Fotbal. Scorul final a fost egal, 0 la 0, iar jocul reprezentativei române a dezamăgit.

    Pe 10 septembrie, în al doilea joc disputat în Grupa a 4-a a Seriei C din Liga Naţiunilor, România a întâlnit, în deplasare, echipa Serbiei, favorita grupei. La Belgrad, echipa română a fost condusă de două ori, egalând însă de fiecare dată. Sârbii au deschis scorul prin Aleksandar Mitrovic, la o bâlbâială colectivă a apărării române. În debutul reprizei secunde, mijlocaşul român Alexandru Chipciu a fost faultat în careul sârb de Aleksandar Kolarov, arbitrul a acordat lovitură de la 11 metri, iar Nicolae Stanciu a transformat. Tot Mitrovic a readus în avantaj gazdele după o execuţie personală remarcabilă. La doar cinci minute de la golul gazdelor, la un corner bine executat de Stanciu, vârful de atac George Ţucudean a trimis, fără preluare, în plasa porţii sârbe, iar scorul a devenit 2 la 2. Echipa română putea pleca de la Belgrad chiar învingătoare. Cu puţine minute înainte de final, Alexandru Mitriţă a scăpat singur cu portarul Marko Dmitrovic, dar şutul său a fost respins de goal-keeperul sârb.

    În 11 octombrie, la Vilnius, Naţionala României a învins dramatic formaţia Lituaniei, cu scorul de 2-1. România a controlat cea mai mare parte a jocului, dar a smuls victoria abia în prelungiri, printr-un gol marcat de Alexandru Maxim. Balticii egalaseră în minutul 89, după ce Alexandru Chipciu deschisese scorul pentru tricolori în debutul partidei. România obţinea astfel prima sa victorie în Liga Naţiunilor. Tricolorii nu mai câştigaseră în deplasare, într-un joc oficial, din 8 octombrie 2016, când învingeau Armenia cu 5-0, în preliminariile Cupei Mondiale.

    A urmat jocul de la Bucureşti, împotriva Serbiei, care s-a încheiat la egalitate, 0-0. Formaţia antrenată de Cosmin Contra a evoluat o repriză cu un om în minus. În finalul primei părţi a jocului, Gabriel Tamaş a fost eliminat pentru un fault dur. În repriza a doua, echipa României nu a facut altceva decât să se apere, dar a reuşit să nu primească gol.

    Pe 17 noiembrie, tricolorii au învins, la Ploieşti, formaţia Lituaniei cu scorul de 3 la 0, în penultima etapă a Ligii Naţiunilor. Au înscris George Puşcaş, apoi Claudiu Keşeru şi Nicolae Stanciu. România a urcat astfel pe locul secund în grupă. A urmat partida hotărâtoare pentru această poziţie, la Podgorica, cu Muntenegru. Echipa română a făcut un joc bun, a ratat multe ocazii de gol, dar a obţinut o victorie norocoasă, prin golul marcat de George Ţucudean cu ajutorul portarului gazdelor. În plus, muntenegrenii au ratat un penalty.

    România a încheiat astfel neînvinsă anul 2018. În urma câştigării grupei, Serbia a promovat în al doilea eşalon valoric al Ligii Naţiunilor şi va merge la un baraj pentru calificarea la Campionatul European din 2020. În cazul în care Serbia va obţine calificarea în urma preliminariilor EURO 2020, România îi va lua locul la barajul pentru Campionatul European.

    Dintre echipele de club, doar FCSB, fostă Steaua Bucureşti, a prins debutul de an în competiţiile europene. Vicecampioana României a evoluat, în februarie, în 16-imile de finală ale Ligii Europa, dar a fost eliminată de echipa italiană Lazio, după 1-0 acasă şi 1 la 5 la Roma.

    În plan intern, campionatul Ligii I a fost câştigat de CFR Cluj. În clasamentul final, gruparea ardeleană a ocupat primul loc, cu 50 de puncte, urmată de FCSB, cu 49 de puncte, şi Universitatea Craiova cu 38. Cupa României a fost câştigată de Craiova, care a trecut în finală de FC Hermannstadt cu 2-0.

    Astfel, în competiţiile europene intercluburi, România a fost reprezentată de patru echipe. CFR Cluj a mers în preliminariile Ligii Campionilor, iar FCSB, Universitatea Craiova şi Viitorul Constanţa, în calificările pentru Liga Europa.

    Parcursul echipei CFR Cluj în ediţia 2018 – 2019 a competiţiilor europene a reprezentat o mare dezamăgire. În turul doi preliminar al Ligii Campionilor, ardelenii au fost învinşi de suedezii de la Malmö, după 0 la 1 acasă şi 1-1 în deplasare. Au trecut apoi în turul trei preliminar al Ligii Europa, unde au depăşit formaţia armeană Alaşkert, cu 2-0 în deplasare şi 5-0 pe teren propriu. A venit însă, în turul următor, confruntarea cu Dudelange, din Luxemburg. Clujenii au pierdut ambele jocuri: cu 0-2 în deplasare şi cu 2 la 3 acasă…

    Celelalte trei echipe româneşti au evoluat în preliminariile Ligii Europa. Câştigătoarea Cupei României, Universitatea Craiova, a mers direct în turul trei preliminar, unde a avut neşansa de a se întâlni cu RB Leipzig, din Germania. A fost 3-1, în tur, pentru echipa din Bundesliga, iar jocul retur, de la Craiova, s-a terminat egal, 1-1.

    Viitorul Constanţa a intrat în primul tur preliminar şi a trecut de luxemburghezii de la Racing, de care au trecut după 2-0 în deplasare şi 0-0 acasă. În turul doi al calificărilor, echipa condusă de Gheorghe Hagi a fost însă eliminată de gruparea olandeză Vitesse Arnhem. În tur, la Ovidiu, scorul a fost egal, 2-2, după ce Viitorul a condus cu 2-0.În retur, olandezii s-au impus cu 3-1.

    Cel mai departe, în Liga Europa, a mers vicecampioana României, FCSB. Slovenii de la Rudar Velenje nu i-au putut rezista în turul secund al calificărilor. Echipa antrenată de Nicolae Dică s-a impus cu 2-0 în Slovenia şi 4-0 la Bucureşti. A urmat echipa croată Hajduk Split, de care FCSB a trecut după 0-0 în deplasare şi 2-1 acasă. În play-off, bucureştenii au dat însă de Rapid Viena, care s-a dovedit un adversar mult prea dificil. În Austria a fost 3-1 pentru Rapid. Jocul de la Bucureşti s-a terminat cu scorul de 2-1 în favoarea vicecampioanei române, în faţa a peste 30 de mii de spectatori, dar a fost insuficient pentru calificare, iar România nu a trimis, în final, nicio echipă în grupele Ligii.

  • Fotbal flash

    Fotbal flash

    Echipa Juventus Bucureşti este virtual retrogradată din Liga I de
    fotbal după ce a fost învinsă de Concordia Chiajna cu scorul de 3-1 pe teren
    propriu în prima partidă din etapa a 12-a a fazei play-out. Astfel, Juventus
    părăseşte eşalonul de elită după un singur sezon. Într-un alt meci, Dinamo
    Bucureşti a învins-o pe teren propriu pe FC Voluntari cu scorul de 2-0.
    Celelalte două meciuri sunt Gaz Metan Mediaș – Sepsi Sfântu Gheroghe și FC
    Botoșani – Poli Timișoara. Pe ultimele două locuri, cele care retrogradează în
    liga secundă, sunt Poli Timișoara cu 23 de puncte și Juventus București cu 16
    puncte. Cu două etape înainte de final, pe locul 6, echipa care va disputa meci
    de baraj pentru rămânerea în prima ligă, este FC Voluntari cu 25 de puncte.

    Fostul antrenor
    Viorel Hizo, din partea celor de la FC Hermannstadt, şi fostul internaţional
    Gheorghe Craioveanu, ca reprezentant al CS Universitatea Craiova, au fost
    desemnaţi ambasadori ai finalei Cupei României. Meciul va avea loc duminică de
    la ora 21,00, pe Arena Naţională din Bucureşti. Cei doi vor prezenta publicului
    de pe Arena Naţională trofeul înaintea startului meciului. Viorel Hizo a
    evoluat timp de 10 ani la ASA Sibiu, iar în perioada 1991-1993 a fost
    antrenorul formaţiei Inter Sibiu, echipă cu care a cucerit Cupa Balcanică în
    anul 1991. Gheorghe Craioveanu a evoluat între 1991 şi 1995 la Universitatea
    Craiova, pentru care a disputat 129 de partide şi a marcat de 61 de ori.
    Craioveanu a câştigat de două ori titlul de golgheter al Ligii 1, în 1994 şi
    1995, şi a cucerit trofeul Cupei României în 1993.

    Cristian Hâldan,
    preşedintele Asociaţiei Suporterilor dinamoviști Peluza Cătălin Hâldan, a
    declarat că fanii doresc prin proiectul socios intitulat DDB să achiziţioneze
    în timp cât mai multe acţiuni în cadrul clubului de fotbal FC Dinamo şi să aibă
    un cuvânt greu de spus în Consiliul de Administraţie. Hâldan a menţionat că
    asociaţia îşi propune urgentarea construirii noului stadion Dinamo. Fostul
    fotbalist dinamovist Claudiu Vaişcovici, la rândul său membru în board-ul DDB,
    a declarat că îşi doreşte ca un număr cât mai mare de fani dinamovişti să se
    alăture proiectului socios.

  • Fotbalul românesc în 2015

    Fotbalul românesc în 2015

    Fotbalul românesc ne-a obişnuit, în ultimii
    ani, atât cu veşti foarte bune, cât şi cu rele. In acest sens, anul 2015 nu a
    fost diferit de cei dinainte. La nivelul echipei naţionale, a fost un an de excepţie,
    cu calificarea la EURO 2016 şi urcarea în clasamentul mondial pânǎ pe locul 7,
    performanţǎ fǎrǎ precedent în noul mileniu. Cât priveşte echipele de club însǎ,
    nicio formaţie din România nu a ajuns, în 2015, în faza grupelor competiţiilor
    europene.

    In debutul anului, reprezentativa României
    ocupa locul întâi în grupa F a calificǎrilor pentru EURO 2016. Primul joc
    oficial din 2015 a avut loc în martie, la Ploieşti, cu reprezentativa Insulelor
    Faroe, şi a fost câştigat greu, cu 1-0. A urmat o serie de patru partide fǎrǎ
    victorie. Pe 13 iunie, a fost 0-0 în deplasare, cu Irlanda de Nord, apoi, pe 4
    septembrie, tot 0-0 cu Ungaria şi tot în deplasare. Un nou scor alb s-a
    înregistrat pe 7 septembrie, la Bucureşti, cu Grecia. A urmat jocul de pe 8
    octombrie, cu Finlanda, programat tot la Bucureşti. Nordicii au deschis scorul
    în minutul 67 şi au condus pânǎ în minutele de prelungiri, când Ovidiu Hoban a
    adus egalarea. In urma acestei serii, tricolorii au înregistrat 428 de minute
    consecutive fǎrǎ gol, contraperformanţǎ fǎrǎ precedent în istoria Naţionalei
    române. In aceste condiţii, calificarea a fost hotǎrâtǎ în jocul disputat în
    deplasare cu reprezentativa Insulelor Faroe pe 11 octombrie, câştigat cu scorul
    de 3 la 0. Rezultatul a permis României sǎ ocupe locul 2 în grupa F şi sǎ se
    califice direct la EURO 2016. Prima poziţie în grupǎ a fost ocupatǎ de Irlanda
    de Nord. Tricolorii au obţinut astfel a cincea calificare la un turneu final de
    Campionat European, după cele din 1984, 1992, 2000 şi 2008. La ediţia din 2000,
    desfăşurată în Belgia şi Olanda, echipa antrenată atunci de Emeric Jenei s-a
    calificat în sferturile de finală, acesta fiind cel mai bun rezultat al
    naţionalei române la o întrecere continentalǎ.

    Pentru echipa naţionalǎ, anul s-a încheiat cu
    jocul amical desfǎşurat la Bologna împotruva echipei Italiei, încheiat la
    egalitate, 2 la 2.

    Anul 2016 este dominat de Campionatul
    European din Franţa. România face parte din grupa A şi va debuta în turneul
    final pe 10 iunie, cu echipa ţǎrii gazdǎ, în partida de deschidere a
    competiţiei, pe Stade de France. Va urma, pe 15 iunie, jocul cu Elveţia,
    programat la Paris, pe Parc des Princes, iar pe 19 iunie, întâlnirea cu
    Albania, care va avea loc la Lyon. Primele douǎ clasate din fiecare grupǎ şi
    cele mai bune patru echipe de pe locul 3 merg în optimile de finalǎ.

    Sǎ mai notǎm cǎ, în 2015, echipa naţionalǎ a
    României a mai reuşit o performanţǎ de marcǎ. In luna august, tricolorii au
    urcat pe locul 7 în clasamentul mondial dat publicitǎţii de FIFA. Aceasta a
    fost cea mai bunǎ clasare a
    reprezentativei române din 1997 încoace.

    La nivelul echipelor de club, în prima
    parte a anului 2015, fotbalul românesc a fost dominat de Steaua Bucureşti, care
    a reuşit sǎ câştige campionatul Ligii Intâi, Cupa Ligii şi Cupa României.

    Pe 20 mai, în finala Cupei Ligii,
    steliştii au trecut cu 3-0 de Pandurii Târgu Jiu.

    O sǎptǎmânǎ mai târziu s-a decis şi
    soarta campionatului, în ultima etapǎ. Elevii antrenorului Constantin Gâlcǎ au
    încheiat la egalitate, scor 0 la 0, jocul disputat în deplasare cu CSMS Iaşi,
    ajungând la titlul cu numǎrul 26. Principala contracandidatǎ a steliştilor, ASA
    Târgu Mureş, a pierdut pe teren propriu cu 1 la 2 în faţa penultimei clasate,
    formaţia Oţelul Galaţi, deja retrogradatǎ în eşalonul secund.

    A urmat finala Cupei României, care a
    încheiat sezonul 2014 – 2015. La Bucureşti, Steaua a învins categoric
    Universitatea Cluj, cu 3 la 0, trecându-şi astfel în palmares cea de a 22-a
    Cupă a României.

    La finalul sezonului 2014 – 2015, România
    a calificat 4 formaţii în preliminariile competiţiilor europene: Steaua în Liga
    Campionilor, iar ASA Târgu Mureş, Astra Giurgiu şi FC Botoşani în Liga Europa.

    In lupta pentru un loc în Champions
    League, steliştii au mers direct în turul doi preliminar. Au întâlnit formaţia
    slovacǎ Trencin, de care au trecut, în deplasare, cu 2 la 0, pierzând apoi,
    acasǎ cu 2 la 3. In turul al treilea preliminar, Steaua s-a confruntat cu
    gruparea sârbǎ Partizan Belgrad. Dupǎ 1-1 la Bucureşti şi 2 la 4 la Belgrad,
    steliştii au ratat calificarea în barajul pentru grupe. Au ajuns însǎ în
    play-off pentru grupele Ligii Europa, unde au întâlnit formaţia norvegianǎ
    Rosenborg. La Bucureşti, nordicii s-au impus cu 3-0. La Trondheim, Steaua a
    câştigat cu 1-0, dar a fost insuficient pentru a merge mai departe.

    Tot pânǎ în play-off-ul Ligii Europa a
    ajuns şi Astra. În turul doi preliminar, echipa din Giurgiu a trecut de
    scoţienii de la Inverness. In deplasare, Astra a învins cu 1-0, iar, în
    România, jocul retur s-a încheiat egal, 0 la 0. Giurgiuvenii au obţinut un
    rezultat de excepţie în turul trei preliminar, eliminând formaţia englezǎ
    Westham United, dupǎ 2-2 în deplasare şi 2-1 acasǎ. În baraj însǎ, Astra a fost
    eliminatǎ de AZ Alkmaar, din Olanda, echipǎ de care a trecut, acasǎ, cu 3-2,
    dar a fost învinsǎ cu 2-0 în deplasare.

    FC Botoşani, formaţie care a debutat în
    Cupele Europene, a reuşit sǎ treacǎ de primul tur preliminar, trecând de
    Spartaki Ţhinvali,
    din Georgia. In România, în tur, scorul a fost egal, 1-1, dar botoşenenii s-au
    impus în deplasare, la Tbilisi, cu 3-1. In turul doi, formaţia antrenatǎ de Leo
    Grozavu s-a confruntat însǎ cu gruparea polonezǎ Legia Varşovia, de care a fost
    învinsǎ în ambele manşe: 0 la 1 în deplasare şi 0 la 3 acasǎ.

    Cel mai scurt parcurs în cupele europene
    a fost cel al vicecampioanei ASA Târgu Mureş. Calificatǎ direct în turul trei
    preliminar al Ligii Europa, mureşenii au întâlnit formaţia francezǎ
    Saint-Etienne. In tur, în România, a fost 0 la 3. In retur, ASA a obţinut, în
    Franţa, o victorie de palmares, cu 2 la 1, care însǎ nu i-a permis sǎ se
    califice în play-off.

    Sǎ mai notǎm cǎ necalificarea în grupele
    competiţiilor europene de fotbal a fost, pentru cluburile româneşti, o contraperfomanţǎ fǎrǎ precedent în ultimii
    12 ani.