Tag: fotovoltaice

  • Programul ʹCasa Verde Fotovoltaiceʹ

    Programul ʹCasa Verde Fotovoltaiceʹ

    De vineri, până pe 26 iunie, prin intermediul unei
    aplicaţii informatice dedicate, persoanele fizice din România se pot înscrie în
    noua sesiune 2023 a programului ‘Casa Verde Fotovoltaice’. Una din noutățile
    acestui an este că, având în vedere numărul foarte mare de doritori şi pentru a
    nu suprasolicita aplicaţia informatică, înscrierile se vor face în 8 etape,
    câte una pentru fiecare regiune de dezvoltare a României, în ordine alfabetică,
    fiecare regiune având alocate trei zile lucrătoare. Astfel că, până pe 23 mai,
    înscrierile sunt posibile pentru locuitorii din Bucureşti și județul limitrof Ilfov.
    Potrivit ministrului Mediului, Barna Tanczos, aplicaţia Administraţiei Fondului
    de Mediu destinată înscrierii e foarte uşor de folosit. Solicitanţii nu au
    nevoie decât de câteva minute din timpul lor şi de patru documente în format
    pdf: carte de identitate valabilă la data înscrierii, extras de carte funciară,
    certificat fiscal care atestă lipsa datoriilor la bugetul de Stat şi certificat
    fiscal care atestă lipsa datoriilor la bugetul local.

    Înainte de etapa
    înscrierii persoanelor fizice în programul ‘Casa Verde Fotovoltaice’, a avut
    loc cea a firmelor şi instalatorilor care montează astfel de sisteme
    alternative de energie. Peste 250 de companii s-au înscris în program. Or,
    ministrul Mediului estima că, dacă vor fi suficienţi instalatori, fondurile deja
    alocate ar putea fi dublate. Deocamdată, bugetul programului de anul acesta
    este de 1,75 de miliarde de lei (circa 350 de milioane de euro), echivalentul a
    peste 87.000 de sisteme fotovoltaice. Datorită programului ‘Casa Verde
    Fotovoltaice’, tot mai popular și așteptat, beneficiarii obţin o finanţare de
    până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000
    lei (4 mii de euro), pentru instalarea de sisteme de panouri fotovoltaice cu o
    putere de minimum 3 kWh. În cele două sesiuni anterioare ale programului ‘Casa
    Verde Fotovoltaice’ au fost aprobate 55.000 de dosare. Prin instalarea
    sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică,
    beneficiarii își vor putea acoperi necesarul de consum, dar şi să livreze
    surplusul în reţeaua naţională. Că apelează la ajutorul Statului sau decid să
    își instaleze integral din buget propriu sisteme alternative de energie verde,
    românii par tot mai interesați să devină independenți energetic. Mai ales după
    creșterea prețurilor la curent electric și gaze naturale, cererea de panouri
    solare a explodat.


  • Ma mărli evenimenti a stămânăllei ţi tricu 30.04 – 06.05.2023

    Ma mărli evenimenti a stămânăllei ţi tricu 30.04 – 06.05.2023

    Londra s’ngrăpseaşti istorie


    6 mai 2023 intră tru istorie ca dzuuă a ncurunarillei, la Londra, a Văsillelui Charles al III-lea şi a Văsiloañillei Camilla. Capitala britanică s-ndreapsi mintişu, tută stămăna, tră ceremoniile de sâmbătă, mutriti di dzăţ di miliuñi de oameni ditu lumea tută. Nica şi membrilli ali familiei regale britanice loară parti la ună repetiţie tru catedrala Westminster Abbey ! Sute de şefi de stat — nica şi prezidentulu ali României, Klaus Iohannis, văsilleadz şi văsiloañe titu lumi dimăndară că va s’llia paryi la sărbătoarea ndreaptă cu niscănti misuri di securitate speciale. Reprezentanţăllii ali familie văsilikească ali României – custodele coroanei, Margareta, şi Principele Consort, Radu — agiumsiră nica di gioi dicseară la Londra tră ţeremoniile a ncurunarillei. Uidisitu cu Casa Regale, tru aţelli 157 de ani de existenţă a Familiei Regale ali Românie, ligătura cu Familia Regală ali Mari Britanii fu constantă, thimilliusită pi admiraţie, vreari şi tiñie, emu tru dimensiunea a llei oficială, emu familială. Aestu easti reilu eveniment di mari vazi ditu Marea Britanie tru ma pţăn de un an, după Jubileulu di Platină al Văsiloañillei Elisabeta a II-a tru cirişaru anlu tricutu, a depoa tu yismăciuni cu ngruparea a suveranei. Ncurunarea di sâmbătă a Văsillelui Charles al III-lea ari scupolu s’nsimneadză naua dumnille, ahurhită di facto ună ş-ună dupu moartea a dadăllei a lui.



    Agiutoru european tră agricultori


    Comisia Europeană adoptă, marţă, misuri preventive excepţionale şi temporare mutrinda importul de produse agricole ditu Ucraina. Ma ghini spus, până pe 5 cirişaru, gărnulu, misurlu, rapiţa şi seminţele de floarea-soarelui ucrainene pot s’urdină liber tru tuti statele membre ale Uniunii, cu excepţia României, Bulgariei, Ungariei, Poloniei şi Slovaciei, pi iu produsele pot maş s’treacă. Aesti misuri fură completate cu ună a daua pachetă di agiutoru financiar tră fermierii ditu aţeali ţinţi state, vărtosu zñiipsiti di importul fără taxe a yipturloru ieftine ditu Ucraina. România va s’llia aproape 30 de milioane de euro, care s’adavgă la alti 10 milioane aprobate de Comisia Europeană. Tut săptămâna aesta, Guvernul român probă s’păltească hărgili cu cazarea pi proţlli trei meşi a anlui tră arifugaţllii ditu Ucraina. Aesta adună cama di 100 de milioane de euro şi va s’hibă păltiţ integral ditu bugetul naţional, a deapoa di veara, sumele va s’hibă completate cu fonduri de la Uniunea Europeană. Pisti 4 milioane de ucraineni tricură pritu România di la ahuhrita a fuvirsearillei militare aruse şi aproapea 100 de ñilli armasiră pi teritoriul a văsiliillei.



    Rezerva de valută a României, tru creastire


    Banca Naţională a României adună ună rezervă-record de valută, de pisti 53 de miliarde de euro, la bitisita a meslui ţi tricu – s-dimăndă, stămâna aesta, la București. Andicra di marţu, creastirea easti de 112 miliuñi di euro. Nivelu a rezervăllei di malămă armasi tut la 103,6 tone, ase că, rezervele internaţionale ale României – valută plus malămă — s’aproaki tut ma multu di 60 di miliarde de euro, un recordu tru istoria României. Analiști economiţ spun că tendinţa di creaştire s’faţi di itia că intrară fonduri europene, lucru ţi va s’dzăcă că păradzlli europeni nu s’consumă tru economie. Tu idyiulu kiro, ună rezervă valutară mari da pistipseari la investitori.



    “Casa vearde fotovoltaică” 2023 la start


    Pe 2 mai, tru România ahurhi “Casa vearde fotovoltaică 2023”. Prima fază easti ahărdzită ti ngrăpsearea tru program a firmilor şi instalatorlor cari monteadză ahtări sisteme alternative de energhie veardi. Cama deapoa, va s’ahurhească procedurile și tră persoanele care vor s’aibă hăiri di aţelli maximum 20 ñilli di lei (4 ñilli de euro) de la Stat tra ş-bagă panouri fotovoltaiţi cu ună puteari di minimum 3 kWh. Bugetlu ahărdzitu easti di 2 miliarde de lei (500 de milioane de euro), păradz ţi suntu ananghi tră 100.000 de beneficiari. Pritu instalarea-a sistemilor fotovoltaiţi, aţelli ţi au naeti va s’poată ş-anvălească anăghisita di consum, ama şi s’livreadză surpluslu di energhie tru reţeaua naţională.



    1 Mai, la munti și la amari


    Suti de ñilli de români aleapsiră, tră minivacanţa de 1 Mai, litoralu la Amarea Lae, Delta Dunăllei, stațiunile di munti ică locurli nvirdzăti tamam buni tră un picnic tru familie extinsă. Mealu ali amarea fu, ama, nai cama vruta atracţie. Festivalurli de muzică și zaeafeţli tru aer liber, cabaia multi tu numiru, s-ţănură şingiru. Fură, ama aumbriti di darea loarea și consumul de droguri şi substanţele interzise, cari adusiră prublemi a poliţiştilor. Neise, ma multi persoane, cetățeni xeñi, fură băgaţ tru arestu preventiv, stipsiti di trafic de droguri di mari risc. Fură confiscate cama di doi kiladz di droguri di mari risc şi importante sume di păradz.



    Amintaticlu a handbalui masculin românesc


    Calificarea la Campionatlu European va s’hibă ună nauă nkisită tră handbalul masculin românesc – spusi prezidentulu ali Federaţiei Române de Handbal, Constantin Dinu, după ţi naţionala s-califică la Campionatul European EHF EURO 2024, lucru ţi nu s’avea faptă ditu 1996. Calificarea easti ună performanţă şi faptul că yine după 28 de ani îlli da ună griutate nica ma mare. România fu, tru handbal, ună furteaţă europeană şi mondială, em ti atea istoria nă caftă borgea – spusi Constantin Dinu. Trădzearea şcurtică a grupilor Campionatului Europeanva va s’facă tru 10 di mai.Competiția di anlu yinitoru va s’dizvărtească tru Ghirmănie, anamisa di 10 şi 28 di yinaru.



    Autoru: Roxana Vasile


    Armânipsearea: Taşcu Lala



  • Retrospectiva săptămânii 30.04 – 06.05.2023

    Retrospectiva săptămânii 30.04 – 06.05.2023


    La Londra se scrie istorie


    6 mai 2023 intră în istorie ca zi a încoronării, la Londra, a Regelui Charles al III-lea şi a Reginei Camilla. Capitala britanică s-a pregătit intens, pe tot parcursul săptămânii, pentru ceremoniile de sâmbătă, urmărite de zeci de milioane de oameni din întreaga lume. Inclusiv membrii familiei regale britanice au participat la o repetiţie în catedrala Westminster Abbey ! Sute de şefi de stat – inclusiv președintele României, Klaus Iohannis, regi şi regine de pe întreg mapamondul şi-au anunţat participarea la sărbătoarea plasată sub spectrul unor măsuri de securitate speciale. Reprezentanţii familiei regale a României – custodele coroanei, Margareta, şi Principele Consort, Radu – au ajuns încă de joi seară la Londra pentru ceremoniile încoronării. Potrivit Casei Regale, în cei 157 de ani de existenţă a Familiei Regale a României, legătura cu Familia Regală a Marii Britanii a fost constantă, bazată pe admiraţie, afecţiune şi respect, atât în dimensiunea sa oficială, cât şi familială. Acesta este al treilea eveniment de mare fast din Marea Britanie în mai puţin de un an, după Jubileul de Platină al Reginei Elisabeta a II-a în iunie anul trecut, urmat, în septembrie, de înmormântarea suveranei. Încoronarea de sâmbătă a Regelui Charles al III-lea este menită să marcheze noua domnie, începută de facto imediat după încetarea din viaţă a mamei sale.



    Sprijin european pentru agricultori


    Comisia Europeană a adoptat, marţi, măsuri preventive excepţionale şi temporare privind importul de produse agricole provenite din Ucraina. Mai precis, până pe 5 iunie, grâul, porumbul, rapiţa şi seminţele de floarea-soarelui ucrainene pot continua să circule liber în toate statele membre ale Uniunii, cu excepţia României, Bulgariei, Ungariei, Poloniei şi Slovaciei, pe unde produsele pot doar tranzita. Aceste măsuri au fost completate cu un al doilea pachet de sprijin financiar pentru fermierii din cele cinci state, puternic afectați de importul fără taxe al cerealelor ieftine din Ucraina. România va primi aproape 30 de milioane de euro, care se adaugă altor 10 milioane aprobate de Comisia Europeană. Tot săptămâna aceasta, Guvernul român a aprobat plata cheltuielilor de cazare pe primele trei luni ale anului pentru refugiaţii din Ucraina. Acestea însumează peste 100 de milioane de euro şi vor fi achitate integral din bugetul naţional, urmând ca, la vară, sumele să fie completate cu fonduri de la Uniunea Europeană. Peste 4 milioane de ucraineni au trecut prin România de la începutul agresiuni militare ruse şi aproape 100 de mii au rămas pe teritoriul ţării.



    Rezerva de valută a României, în creștere


    Banca Naţională a României a acumulat o rezervă-record de valută, de peste 53 de miliarde de euro, la sfârşitul lunii trecute – s-a anunțat, săptămâna aceasta, la București. Faţă de martie, creşterea este de 112 milioane de euro. Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone, astfel că, rezervele internaţionale ale României – valută plus aur – se apropie tot mai mult de valoarea de 60 de miliarde de euro, un record în istoria României. Analiști economici spun că tendinţa de creştere ar fi datorată în mare parte intrărilor de fonduri europene, ceea ce ar însemna că banii europeni nu se consumă în economie. Deopotrivă, o rezervă valutară mare dă încredere investitorilor.



    “Casa verde fotovoltaice” 2023 la start


    Pe 2 mai, în România a început “Casa verde fotovoltaice 2023”. Prima fază este destinată înscrierii în program a firmelor şi instalatorilor care montează astfel de sisteme alternative de energie verde. Ulterior, ar urma să înceapă procedurile și pentru persoanele care vor să beneficieze de cei maximum 20 de mii de lei (4 mii de euro) de la Stat pentru a-și instala panouri fotovoltaice cu o putere de minimum 3 kWh. Bugetul alocat este de 2 miliarde de lei (500 de milioane de euro), bani necesari pentru 100.000 de beneficiari. Prin instalarea sistemelor fotovoltaice, doritorii își vor putea acoperi necesarul de consum, dar şi să livreze surplusul de energie în reţeaua naţională.



    1 Mai, la munte și la mare


    Sute de mii de români au ales, pentru minivacanţa de 1 Mai, litoralul la Marea Nagră, Delta Dunării, stațiunile montane ori locurile înverzite tocmai bune pentru un picnic în familie extinsă. Malul mării a fost, însă, de departe principala atracţie. Festivalurile de muzică și petrecerile în aer liber, foarte numeroase, s-au ținut lanț. Au fost, însă, umbrite de comercializarea și consumul de droguri şi substanţele interzise, care le-au creat probleme poliţiştilor. De altfel, mai multe persoane, cetățeni străini, au fost plasate în arest preventiv, acuzate de trafic de droguri de mare risc. Au fost confiscate peste două kilograme de droguri de mare risc şi importante sume de bani.



    Reușită a handbalului masculin românesc


    Calificarea la Campionatul European va fi un nou start pentru handbalul masculin românesc – a afirmat preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Constantin Din, după ce naţionala s-a calificat la Campionatul European EHF EURO 2024, ceea ce nu se mai întâmplase din 1996. Calificarea în sine este o performanţă şi faptul că vine după 28 de ani îi dă o greutate şi mai mare. România a reprezentat, în handbal, o forţă europeană şi mondială, or istoria o obligă – a spus Constantin Din. Tragerea la sorţi a grupelor Campionatului Europeanva avea loc pe 10 mai.Competiția de anul viitor se va desfăşura în Germania, între 10 şi 28 ianuarie.





  • Programul “Casa verde fotovoltaice”

    Programul “Casa verde fotovoltaice”

    Începe etapa 2023 a programului Casa verde fotovoltaice. Mai precis, din 2 mai, în program se pot înscrie firmele şi instalatorii care montează astfel de sisteme alternative de energie verde. Ulterior, ar urma să înceapă procedurile pentru persoanele fizice sau juridice care vor să beneficieze de cei 20 de mii de lei de la Stat pentru instalarea de panouri fotovoltaice. Ministrul Mediului, Tánczos Barna, estimează că fondurile deja alocate ar putea fi dublate, situaţie în care aproape 150.000 de gospodării ar urma să aibă panouri fotovoltaice până la sfârşitul anului. Aceasta, dacă vor fi suficienţi instalatori care să se înscrie în program.



    Tánczos Barna: “Se înscriu firmele care instalează panourile fotovoltaice. În principiu, pe 15 mai deschidem sesiunea de depunere a cererilor de finanţare pentru prima euroregiune. Am împărţit primirea cererilor de finanţare pe perioade distincte, în funcţie de euroregiuni, pentru a scădea presiunea pe sistemul informatic şi, dacă reuşim să obţinem şi acordul Comisiei Europene, împreună cu dl. Boloş (n.red. ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene), putem să mai dublăm, anul acesta, bugetul alocat acestui program şi să ajungem la 150.000 de sisteme instalate în 2023.



    Pentru a se putea înscrie, cei care vor să obțină finanţare în această nouă etapă a programului Casa verde fotovoltaice trebuie să facă dovada că locuinţa este întabulată, că nu au datorii la bugetele locale şi de Stat, dar și – ca o noutate – că adresa din cartea de identitate corespunde cu cea a locului unde se face instalarea. Pentru rezervarea subvenţiei de la Stat, anul acesta doritorii se vor înscrie singuri (nu prin intermediul firmelor instalatoare) în aplicaţia informatică a Administraţiei Fondului pentru Mediu.



    Prin instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, ei își vor putea acoperi necesarul de consum, dar şi să livreze surplusul în reţeaua naţională. Beneficiarii obţin o finanţare de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei, pentru instalarea de sisteme de panouri fotovoltaice cu o putere de minimum 3 kW. Bugetul total alocat este de 2 miliarde de lei, bani necesari pentru 100.000 de beneficiari.



    Că apelează la ajutorul Statului sau decid să își instaleze integral din buget propriu sisteme alternative de energie verde, românii par tot mai interesați să devină independenți energetic. Mai ales după creșterea prețurilor la curent electric și gaze naturale, cererea de panouri solare a explodat.