Tag: France Presse

  • Reacţii la propunerea de revocare a şefei DNA

    Reacţii la propunerea de revocare a şefei DNA

    Îndelung
    amânată şi tocmai de aceea foarte mult aşteptată, decizia ministrului român al
    Justiţiei a avut efect de bumerang: Tudorel Toader a anunţat, joi seară, că a declanşat procedura
    de revocare a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa
    Kövesi, funcţie pe care aceasta o ocupă din mai 2013. Au stat la baza deciziei sale – a
    spus ministrul – acte şi fapte
    de netolerat într-un stat de drept, grupate într-un raport prezentat presei. Tudorel
    Toader îi reproşează Laurei Codruţa Kövesi încălcarea gravă a atribuţiilor,
    presiuni asupra Guvernului şi a bunei funcţionări a instituţiilor,
    tergiversarea soluţionării unor cauze, lipsa de reacţie în verificarea unor
    procurori, dar şi o serie de declaraţii publice. DNA nu se identifică cu procurorul-şef al acesteia, ale cărei acţiuni,
    în cursul ultimului an, au demonstrat că pot pune în pericol chiar instituţia
    pe care o conduce prin excesul de autoritate, comportamentul discreţionar,
    sfidarea autorităţii Parlamentului, a rolului şi competenţelor Guvernului, prin
    contestarea deciziilor Curţii Constituţionale şi a autorităţii acesteia.

    Reacţiile politicienilor
    de la Bucureşti nu au întârziat să apară. Partidul Social Democrat, principala
    formaţiune la putere, apreciază că solicitarea de revocare este întemeiată şi
    se bazează pe un raport bine argumentat. În opinia senatorului social-democrat,
    Şerban Nicolae, un asemenea document ar trebui să dea de gândit tuturor, pentru
    că scoate în evidenţă o serie de vulnerabilităţi ale autorităţilor statului
    român: Cel mai bine ar fi fost ca toate aceste lucruri să nu existe: nici
    faptele grave prezentate, nici nevoia de solicitare a revocării. Din păcate,
    ceea ce a prezentat ministrul Justiţiei reprezintă elemente de o mare
    gravitate, care explică, într-o oarecare măsură, disfuncţii grave semnalate de
    societate în privinţa activităţii DNA, slaba credibilitate a acţiunilor
    procurorilor anticorupţie şi rezultatele discutabile obţinute mai ales în
    ultima perioadă.

    Partidul Naţional Liberal nu împărtăşeşte această opinie.
    Dimpotrivă, principala formaţiune de opoziţie vorbeşte despre o decizie luată
    de ministrul Tudorel Toader la presiunea unor penali. Purtătorul de cuvânt al
    liberalilor, Ionel Dancă: În momentul în care procurorul-şef al DNA
    este revocat la presiunea unor persoane care au dosare penale instrumentate,
    aflate pe rolul instanţelor de judecată, respectarea legii şi lupta
    anticorupţie în România devin opţionale. Acest lucru nu poate fi acceptat
    într-un stat de drept al Uniunii Europene.

    Un mesaj critic transmite şi
    mica formaţiune parlamentară de dreapta Uniunea Salvaţi România, care cere preşedintelui
    ţării, Klaus Iohannis, să nu dea curs propunerii ministrului Justiţiei. Imediat
    după anunţul lui Tudorel Toader, şeful statului, singurul în masură să o
    schimbe pe Laura Codruţa Kövesi, a precizat, printr-un comunicat de presă, că
    îşi menţine punctul de vedere pozitiv privind activitatea DNA. Considerând că
    prezentarea raportului asupra activităţii conducerii Direcţiei a fost lipsită de claritate, şeful
    statului, la cuţite, de altfel, cu Guvernul, a promis că documentul va fi
    analizat în detaliu de către departamentele Administraţiei prezidenţiale.

    Dacă
    prezentarea raportului de la Ministerul Justiţiei a fost însoţită de un protest
    anti-Kövesi, odată cu finalul ei, în Capitală, dar şi în alte oraşe mari din ţară, mii de români care o consideră
    pe procurorul-şef un simbol al luptei anticorupţie au ieşit în stradă pentru a
    o susţine. Nemulţumiţi de decizia ministrului Toader, ei au explicat de ce vor demisia
    acestuia: Pentru că a cerut revocarea omului cu cea
    mai mare încredere şi nu văd anumite motive bine întemeiate. … Vreau să trăiesc într-o ţară în care justiţia este independentă, nu
    condusă politic.

    Evenimentele din România nu au rămas fără ecou în
    presa străină. Agenţia France Presse notează, de pildă, că lansarea procedurii
    de revocare a Laurei Codruţa Kövesi marchează apogeul tensiunilor dintre
    majoritatea politică de stânga şi puterea judiciară, întreţinute de intenţia
    PSD de a modifica legile Justiţiei.

  • International reactions to the death of the former sovereign of Romania Mihai I

    International reactions to the death of the former sovereign of Romania Mihai I


    “It is with deep sadness that I learned of the death of His Majesty King Michael I of Romania whom I had the chance to know.” This is the beginning of the message of condolence sent by the European Commission President Jean-Claude Junker on his behalf and on behalf of the European Commission. “I am fondly remembering our meetings and, in particular, I would like to pay tribute to his role when, in 1997, he undertook a tour of European capitals to promote Romanias entry into the European Union. Twenty-two years later, his beloved country will, for the first time in the first half of 2019, hold the presidency of the European Union. This will be an important moment for Romania and an important moment for the future of our Union” Junkers message also reads.



    In turn, the Prime Minister of the Republic of Moldova Pavel Filip has stated that “by losing the former sovereign Michael I, Romania has lost a leader with a highly democratic vision, a role model in terms of honesty, modesty and nobility. A man of great wisdom and morality, telling of the history of an entire people, and who will remain in the national consciousness as an emblematic figure of Romanian history and culture.”



    The personality of King Michael I has also been evoked in the international press. To France Press, His Majesty embodied Romanias tragic destiny in the 20th century, a country caught in the turmoil of the Second World War and then held in the grip of communist terror. The US daily “The Washington Post” speaks of the last king of Romania as “one of the last surviving links to Europes royal heads of state before and during World War II.” “He lived a life defined by political intrigue and buffeted by nearly every major upheaval on the continent in the past century. Banished by the communists in early 1948, he spent decades in exile before returning to his homeland amid the collapse of the Soviet bloc. He eventually carved out a role as an unofficial diplomat, helping Romania join NATO in 2004 and the European Union in 2007” the Washington Post also reads.



    The German news agency DPA has too evoked the former sovereign, saying that his most remarkable political move was to declare war against Nazi Germany on August 23rd, 1944, and arrest Hitlers ally in Bucharest, the Prime Minister, Marshall Ion Antonescu. Also, the Spanish daily “El Mundo” reads that King Michael is a personality instrumental in understanding the troubled European history in the past eighty years, and his long exile, lasting for over half a century, was a terrible trial in his life, which irrevocably marked his character.


    (Translated by Mihaela Ignatescu)