Tag: Francesco de Sanctis

  • Francesco de Sanctis şi dezvoltarea europei moderne

    Francesco de Sanctis şi dezvoltarea europei moderne

    Critic, istoric
    literar italian, întemeietor al criticii moderne italiene
    , omul de cultură
    Francesco de Sanctis
    a fost evocat în cadrul unei dezbateri desfăşurate la Parlamentul
    European
    . Ocazie pentru preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, să vorbească despre mândria de
    a fi cetăţean al Uniunii Europene, dar şi cetăţean italian, această apartenenţă
    dublă, la ţara de origine şi la marea comunitate europeană fiind privilegiul
    nostru, al tuturor: Italia
    poate să dea mult, mult mai mult decât ceea ce a dat până acum, Uniunii noastre
    Europene. Suntem o ţară fondatoare, avem 60 de milioane de locuitori, vorbim o
    limbă miraculoasă. Eu sunt mândru că sunt italian. Şi sunt mândru şi că sunt
    preşedintele Parlamentului European şi că mă pot prezenta în faţa tuturor
    deputaţilor aleşi de către toate statele membre ale Uniunii Europene. Dar
    aceasta nu mă împiedică să fiu orgolios că sunt italian. Dragostea de ţară este
    ceva ce noi trebuie să diseminăm, este o idee pe care trebuie să o transmitem
    urmaşilor noştri, pentru că în absenţa acestei valori riscăm să ne pierdem, să mergem
    prin lume fără identitate. Cred că un om cum a fost Francesco de Sanctis nu
    trebuie să fie doar rememorat, ci trebuie purtat în suflet, trebuie studiat,
    trebuie citite cele două volume despre Istoria literaturii italiene. Pentru că
    oricare dintre acele pagini ai citi îţi vor aminti şi te vor face să înţelegi
    ce înseamnă să fii unul dintre noi, care este identitatea noastră, care ne sunt
    valorile, care este rolul unui individ, ce înseamnă să fii italian şi ce
    înseamnă să fii european. Pentru că acestea sunt ideile de bază ale
    Parlamentului European, în această zi în care am decis să omagiem această
    importantă personalitate din trecut, dar care a fost un vizionar, ceea ce îl
    face actual chiar şi astăzi.



    Binele public
    european este una dintre ideile atribuite lui Francesco de Sanctis
    în cadrul
    dezbaterii. O idee amplă ce trebuie răspândită la nivel european, după cum au
    susţinut participanţii, pentru situaţiile în care soluţiile naţionale nu mai
    sunt suficiente, iar atunci se aplică cele europene. Pentru a înţelege la ce ne
    referim când vorbim despre binele public, avem nevoie de o cultură europeană,
    de o educaţie europeană ale cărei rădăcini se află în studiile lui de Sanctis,
    printre alţii, după cum au afirmat parlamentarii.


    De Sanctis a
    fost un om de cultură, dar şi un italian care a luptat pentru independenţa şi
    unitatea ţării sale. În epocă era nu numai un om, ci o speranţă pentru
    patrioţi. Odată restabilită unitatea ţării de Sanctis a fost Ministrul
    instrucţiunii publice, modelând în continuare obiceiurile şi mentalităţile
    poporului său, folosindu-se şi de propria experienţă internaţională.


    Astfel
    dezbaterea Francesco de Sanctis şi dezvoltarea europei moderne a exprimat o
    dată în plus nevoia educării unei mândri a apartenenţei la cultura naţională şi
    prin aceasta la marea cultură europeană, pentru toţi cetăţenii Uniunii
    Europene.