Tag: François Saint-Paul

  • Jurnal românesc – 01.03.2017

    Jurnal românesc – 01.03.2017

    Preşedintele României, Klaus Iohannis, a declarat, marţi, la
    prezentarea bilanţului MApN pe anul trecut, că asigurarea a 2% din PIB în 2017
    pentru bugetul Ministerului Apărării asigură premisele ca obiectivele asumate
    de Bucureşti să fie îndeplinite. El a punctat că resursa cea mai preţioasă a
    Armatei ţării sunt militarii şi civilii care activează în acest domeniu. La rândul
    său, ministrul Apărării, Gabriel Leş, a afirmat că România este pregătită să
    facă faţă evoluţiilor complexe din mediul de securitate care se manifestă în regiune.
    Ministrul a trecut în revistă exerciţiile militare la care a participat Armata
    Română în cadrul NATO, eforturile pentru întărirea Flancului de Est al Alianţei
    Nord-Atlantice şi demersurile pentru modernizarea structurilor terestre,
    aeriene şi navale.


    Președintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretul privind
    înființarea Consulatului General al României la Salzburg, în Austria -
    informează Administrația Prezidențială. Totodată, șeful statului a decis,
    printr-un alt decret, înființarea Consulatului General al României la Haifa, în
    Israel. Președintele a semnat şi decretul privind schimbarea rangului
    Viceconsulatului României la Almeria, Spania, în Consulat.


    Deputaţii Comisiei de cultură au votat, în unanimitate, pentru
    aprobarea proiectului de lege în care se declară ziua de 27 martie – Ziua
    Unirii Basarabiei cu România – zi de sărbătoare naţională, iniţiat de deputatul
    PMP (Partidul Mişcarea Populară), Eugen Tomac. Acest proiect de lege urmează să
    intre în plen și a primit vot favorabil din partea senatorilor, Camera
    Deputaţilor fiind decizională în acest sens. El a fost depus la Parlament în
    legislatura trecută.


    Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, l-a primit
    pe ambasadorul Franţei la București, François Saint-Paul. Cei doi au dezbătut
    teme de actualitate de pe agenda europeană, cu accent pe viitoarele negocieri
    privind Brexit și dezbaterea referitoare la viitorul proiectului european. Ana
    Birchall a reafirmat angajamentul ferm al României pentru promovarea unei
    abordări constructive și a subliniat necesitatea unei poziții principiale, la
    nivelul UE, cu privire la integritatea pieței interne, asigurarea libertății de
    mișcare și menținerea drepturilor cetățenilor europeni în Marea Britanie. De
    asemenea, pe agenda întrevederii s-au
    aflat discuțiile legate de posibilitatea dezvoltării colaborării între România
    și Franța în cadrul pregătirii Președinției române a Consiliului UE. Ana
    Birchall a declarat că președinția română a Consiliului UE este unul dintre
    cele mai importante proiecte de țară din istoria noastră recentă și în mod cert
    oferă numeroase oportunități pentru țară, în ciuda contextului plin de
    provocări la nivel european în care se va desfășura, oportunități pe care cu
    siguranță le vom folosi în interesul românilor și al României – a adăugat Ana
    Birchall.


    România se află printre puţinele ţări din Europa care extrage
    petrol, dispune de capacităţi mari de rafinare şi exportă carburanţi în statele
    vecine. În schimb, pe piaţa românească, benzina şi motorina au ajuns să fie mai
    scumpe decât media din Uniunea Europeană, şi asta înainte de a le fi aplicate taxele.
    De aceea, Consiliul Concurenţei va face o analiză a situaţiei în perioada
    imediat următoare, după cum a anunţat preşedintele său, Bogdan Chiriţoiu.
    Potrivit acestuia, Consiliul Concurenţei vrea să vadă dacă sunt probleme care
    ţin de legislaţie, dacă sunt anumite erori pe care poate le-a făcut statul
    român sau sunt probleme legate de comportamentul firmelor, ceea ce ar putea să
    ducă la sancţiuni.

  • Retrospectiva săptămânii  05.06- 11.06.2016

    Retrospectiva săptămânii 05.06- 11.06.2016

    Alegerile locale: punct şi de la capăt



    Odată validate rezultatele alegerilor locale de duminica trecută, din
    România, aleşilor locali nu le va rămâne decât să îşi suflece mânecile şi să
    treacă la treabă. Nu e deloc puţină, iar aşteptările sunt pe măsura nevoilor,
    adică foarte mari. Reprezentaţii PSD au obţinut 34,83% din voturile valabil
    exprimate pentru primari. Formaţiunea de stânga este urmată de PNL, cu 31,49%,
    şi – la foarte mare distanţă
    – deAlianţa Liberalilor şi Democraţilor
    (ALDE), cu 5,73%. Aceeaşi ordine s-a înregistrat şi în competiţiile pentru consiliile locale şi
    judeţene. În Bucureşti, PSD a câştigat atât Primăria Generală, cât şi toate
    cele şase primării de sector. Pentru prima oară, o femeie va administra
    Capitala – Gabriela Firea: Sunt un om de dialog şi aşa voi face în
    continuare. De asemenea, mă bazez pe faptul că nu sunt un om ranchiunos şi voi
    putea să dialoghez foarte bine la Primăria Generală a Capitalei în interesul
    bucureştenilor cu toţi consilierii generali, indiferent ce partid prezintă.
    Pentru că eu vă asigur că voi propune numai proiecte care sunt benefice
    bucureştenilor şi nu proiecte care să fie controversate, iar atunci când vom
    avea dubii, dileme, cei care vor fi consultaţi vor fi bucureştenii, atât cei
    care sunt constituiţi în asociaţii, în fundaţii, cât şi cei care nu aparţin
    unei forme asociative.
    Surpriza competiţiei electorale pentru Capitală a
    fost matematicianul Nicuşor Dan, care s-a plasat pe locul doi în opţiunile de vot, devansând politicieni
    cu state vechi. La închiderea urnelor, el a anunţat că partidul său, Uniunea
    Salvaţi Bucureştiul, se va transforma, în perspectiva alegerilor parlamentare
    de la toamnă, în Uniunea Salvaţi România.



    Salarii mai mari pentru bugetari



    Peste 650 de mii de
    angajaţi la stat vor primi salarii mai mari din luna septembrie. La muncă
    egală, plată egală – este principiul care a stat la baza elaborării ordonanţei de
    urgenţă adoptate, săptămâna aceasta, de Guvernul român. Actul normativ era
    necesar pe fondul existenţei, în prezent, a unor diferenţe salariale mari între
    persoane care îndeplinesc aceleaşi sarcini. Cele mai mari creşteri vor fi în
    sistemul de sănătate – a explicat ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru: În sectorul de sănătate există nişte disfuncţionalităţi majore privind
    salarizarea. De aceea, a fost necesar să venim cu o reaşezare a grilei, astfel
    încât, un medic cu o funcţie şi o vechime, indiferent unde ar fi în ţară, să
    aibă acelaşi salariu de bază. Pentru sectorul de educaţie, venim cu o grilă, la
    fel ca în sănătate.
    Efortul bugetar pentru aplicarea ordonanţei este
    estimat la aproape 900 de milioane de lei anul acesta, echivalentul a
    aproximativ 200 de milioane de euro, şi la 2,6 miliarde de lei în 2017.



    Agricultura, în vizor



    Sute de fermieri au ieşit,marţi, pe străzile Bucureştiului, nemulţumiţi că nu
    le-au fost plătite subvenţiile, dar şi că unele legi esenţiale pentru sector au
    fost amânate. Preşedintele Comisiei de agricultură din Camera Deputaţilor, Nini
    Săpunaru, împreună cu alţi parlamentari, au anunţat că se lucrează la acte
    normative de interes pentru agricultori, iar ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, le-a
    promis că subvenţiile vor fi plătite integral până la sfârşitul lunii.
    Ministrul Irimescu este, însă, în vizorul deputaţilor, fiind acuzat de un
    management defectuos. Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, chiar, cu
    majoritate de voturi, o moţiune
    simplă împotriva lui Achim Irimescu. Potrivit legii, aceasta nu presupune
    demiterea obligatorie a ministrului, a cărui soartă este în mâinile
    primului ministru.



    DNA şi statul de drept



    Ambasadorul Franţei la
    Bucureşti, François Saint-Paul, i-a conferit procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa
    Kovesi, însemnele de cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare. În viziunea
    diplomatului francez, DNA se bucură de o mare popularitate, devenind un model
    de urmat la nivel european. Laura Codruţa Kovesi a dedicat distincţia tuturor
    colegilor şi a subliniat că lupta cu corupţia face parte din păstrarea şi din
    apărarea statului de drept. Sunt mândră că sunt înconjurată de
    oameni curajoşi, activi, de oameni care doresc să schimbe România, doresc să
    trăiască într-o ţară fără corupţie, de oameni care ştiu că legea se aplică în
    mod egal, care nu s-au lăsat intimidaţi de persoane cu averi impresionante sau
    de persoane care au deţinut funcţii importante în stat. Această distincţie
    recompensează şi lupta pentru păstrarea şi pentru consolidarea statului de
    drept. Vom continua acest drum în măsura în care stabilitatea instituţională şi
    competenţele investigative ale DNA vor fi păstrate.



    Vizite oficiale peste hotare



    Preşedintele român,
    Klaus Iohannis, susţine aprofundarea colaborării dintre România şi Luxemburg.
    Şeful statului a făcut luni şi marţi o vizită în regat, unde, în urma
    convorbirilor cu cei mai înalţi demnitari, a declarat: Avem rezultate
    promiţătoare şi oportunităţi suplimentare în domeniul economic, Luxemburg fiind
    unul dintre cei mai importanţi investitori în România. În acest sens, doresc să
    subliniez faptul că România oferă condiţii favrorabile în ceea ce priveşte
    resursele şi piaţa. Aşa că este firesc să consolidăm aceste realizări, prin
    identificarea domeniilor care trebuie să fie abordate în continuare.
    Pe de
    altă parte, la Paris, premierul Dacian Cioloş a participat, joi, la o
    reuniune specială a Consiliului Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare
    Economică, la care România doreşte să adere. Vineri, Dacian Cioloş şi omologul
    Manuel Valls au semnat foaia de parcurs actualizată a parteneriatului strategic
    româno-francez. Totodată, premierul român a fost invitat să participe, alături
    de preşedintele François
    Hollande, la ceremonia de deschidere a Campionatului european de fotbal şi la
    meciul inaugural Franţa-România.

  • DNA şi statul de drept

    DNA şi statul de drept


    Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie din România, Laura Codruţa Kövesi, a primit cea mai însemnată distincţie din partea statului francez, cea de cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare. Aceasta i-a fost înmânată de ambasadorul Franţei la Bucureşti, François Saint-Paul, care a subliniat că rezultatele DNA sunt cu adevărat impresionante, lucru confirmat şi de un raport recent al UE, care plasează acest parchet printre primele cinci instituţii anticorupţie din Europa.



    Diplomatul francez a subliniat că Laura Codruţa Kövesi reprezintă un simbol al profesionalismului, integrităţii şi datoriei. El a apreciat că DNA se bucură de o mare popularitate, iar renumele său depăşeşte frontierele României, devenind un model de urmat la nivel european. François Saint-Paul: “Apreciem lungul drum parcurs şi transformarea puternică şi durabilă a unui sistem care vă datorează multe, deoarece datorită dvs şi numeroşilor dvs colegi devotaţi cauzei DNA se bucură de o mare popularitate. De altfel, renumele său depăşeşte frontierele ţării dvs, devenind un model de urmat la nivel european. Graţie determinării dvs:, în România se schimbă de la o zi la alta.”



    Ambasadorul francez a arătat că această distincţie a fost oferită pentru devotamentul în lupta împotriva corupţiei, pentru simţul datoriei cetăţeneşti îndeplinite, pentru contribuţia la construcţia societăţii române, pentru “extraordinarul curaj” în această luptă.



    La rândul său, Laura Codruţa Kövesi a precizat că lupta împotriva corupţiei face parte din păstrarea şi din apărarea statului de drept. Laura Codruţa Kövesi: “Sunt mândră că sunt înconjurată de oameni curajoşi, activi, de oameni care doresc să schimbe România, doresc să trăiască într-o ţară fără corupţie, de oameni care ştiu că legea se aplică în mod egal, care nu s-au lăsat intimidaţi de persoane cu averi impresionante sau de persoane care au deţinut funcţii importante în stat. Această distincţie recompensează şi lupta pentru păstrarea şi pentru consolidarea statului de drept. Vom continua acest drum în măsura în care stabilitatea instituţională şi competenţele investigative ale DNA vor fi păstrate.”



    Franţa a mai premiat-o pe Laura Codruţa Kövesi şi în 2011, pe când ocupa funcţia de procuror general al României, cu Ordinul Naţional al Meritului în Grad de Ofiţer. Franţa decernează aceste două prestigioase decoraţii celor care o servesc, precum şi personalităţilor străine, pentru realizările lor în serviciul binelui comun care trebuie date ca exemplu.




  • Dan Stoenescu, întrevedere cu ambasadorul Republicii Franceze în România, François Saint -Paul

    Dan Stoenescu, întrevedere cu ambasadorul Republicii Franceze în România, François Saint -Paul

    Ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, l-a primit astăzi, 16 februarie 2016, pe ambasadorul Republicii Franceze în România, François Saint -Paul.

    Cu acest prilej, a fost evidenţiat caracterul deosebit al relaţiilor bilaterale româno – franceze și a fost subliniat rolul comunității românești din Franța, de punte de comunicare între cele două ţări. Ministrul delegat a reafirmat deschiderea autorităţilor române pentru stimularea unui dialog intercultural între comunitatea românilor care trăiesc în Franța și societatea franceză, prin organizarea unor evenimente comune, cu impact pozitiv asupra imaginii românilor şi a României. Demnitarul a subliniat faptul că românii stabiliți în Franța au o contribuție semnificativă la viața economică, socială și culturală a Franței.

    În cadrul dialogului, ministrul delegat a evocat oportunitatea susţinerii, de către autorităţile franceze, a predării limbii române în cadrul unor unităţi de învăţământ din Franţa, prin utilizarea modalităţilor existente în cadrul sistemului de învăţământ francez.

    Totodată, ministrul delegat a reamintit și despre demersurile realizate de statul român pentru promovarea patrimoniului simbolic al emigraţiei româneşti din Franţa, prin acordarea burselor Ierunca-Lovinescu pentru studenții români din Franța și prin crearea unui memorial cultural român care să reprezinte un punct reprezentativ pe harta culturală a Parisului.

    Cei doi demnitari au agreat necesitatea valorificării oportunităților pe care le oferă colaborarea bilaterală în domeniul culturii și al educației, reafirmând interesul comun pentru un dialog permanent în acest sens.

  • 24.01.2015

    24.01.2015

    Ambassadeur — Les récentes attaques terroristes de Paris ouvrent à nouveau le débat sur la question de l’efficacité de l’Etat pour ce qui est du maintien des valeurs de la démocratie. C’est ce qu’a déclaré samedi à Bucarest l’Ambassadeur de France en Roumanie, François Saint-Paul. Et son Excellence d’ajouter que, sur la toile de fond de la flambée des phénomènes extrémistes, un effort soutenu était nécessaire afin de rendre l’Etat efficace et consolidé. L’Ambassadeur de France en Roumanie, François Saint-Paul, s’exprimait lors du débat portant sur «La démocratie européenne de l’Ouest à l’Est», organisé par la Fondation «La solidarité culturelle roumaine» dont il est devenu «Membre d’Honneur».



    Crise ukrainienne — Le ministre roumain des Affaires Etrangères, Bogdan Aurescu, a exprimé sa profonde inquiétude à propos des bombardements de la ville ukrainienne de Marioupol et des pertes de vies humaines au sein de la population civile. Le Protocole de Minsk continue de ne pas être respecté, et cela doit s’arrêter, a ajouté le chef de la diplomatie roumaine. Tout cela dans le contexte où au moins 20 civils ont été tués samedi dans des bombardements au lance-roquettes multiples Grad à Marioupol, port stratégique et derrière grande ville de lEst séparatiste prorusse contrôlée par Kiev.



    Economie — Les évolutions économiques qui ont suivi l’offensive monétaire annoncée par la Banque Centrale Européenne, seront analysées à Bucarest par les responsables roumains et par les représentants du FMI, lit-on dans un communiqué de l’institution financière. Selon le communiqué, la mission des bailleurs de fonds internationaux se rendra en Roumanie en début de la semaine prochaine pour examiner jusquau 10 février les priorités du gouvernement de Bucarest pour ce qui est de la continuation des réformes économiques. A l’agenda des pourparlers également : la loi de la faillite personnelle et la crise des crédits en francs suisses, qui touche environ 75.000 Roumains.



    Accord — Les maires de 2 villes – Iasi (dans le nord-est de la Roumanie), de Chisinau (capitale de la République de Moldova) et de Cernauti (ville ukrainienne à la frontière avec la Roumanie) – ont signé Samedi un accord de coopération dans les domaines de l’éducation, de la culture et de l’administration publique. Le document a été signé à Iasi, en Roumanie, dans le contexte où cette ville aspire au statut de Capitale Européenne de la Culture. Rappelons-le, en 2007 la ville transylvaine de Sibiu a été Capitale Européenne de la Culture aux côtés du Luxembourg.



    Union – De nombreuses cérémonies ont été prévues samedi à travers la Roumanie, à loccasion du 156e anniversaire de lUnion de la Valachie et de la Moldavie. Le président roumain Klaus Iohannis et le premier ministre Victor Ponta ont participé aux manifestations organisées à Iasi, importante ville de l’est de la Roumanie, capitale de l’ancienne Principauté de Moldavie. Rappelons-le, le 24 janvier 1859, lAssemblée élective de Bucarest faisait élire à lunanimité Alexandru Ioan Cuza, prince de Moldavie, en tant que souverain de la Valachie et des Principautés Unies. Jusquà son départ du pouvoir, en 1866, Alexandru Ioan Cuza a mis en œuvre des réformes radicales jetant les bases institutionnelles de la Roumanie moderne. Cest en 1918 que le processus de constitution de lEtat national roumain sest achevé, quatre provinces à population roumaine majoritaire, administrées par les empires voisins, intégrant alors le Royaume de Roumanie. La Fête de l’Union des deux anciennes principautés roumaines a également été marquée en République de Moldova voisine.



    Tennis — Le duo Florin Mergea (Roumanie) – Michaella Krajicek (Pays-Bas) s’est qualifié Samedi dans les 8e de finale de l’épreuve de double mixte de l’Open d’Australie, le premier tournoi de Grand Chelem de l’année, après avoir vaincu Elina Svitolina (Ukraine) et Raven Klassen (Afrique du Sud). Florin Mergea s’est également qualifié dans les 8e de finale de double messieurs aux côtés de Dominic Inglot du Royaume Uni. Dans la même étape de la compétition d’Australie on retrouve le duo formé du Roumain Horia Tecau et du Néerlandais Jean-Julien Rojer. Pour ce qui est de l’épreuve de simple dames, la Roumanie y est représentée par Simona Halep, numéro 3 mondiale et 3e favorite de la compétition, ainsi que par Irina Begu. Simona Halep doit affronter dimanche la Belge Yanina Wickmayer, alors que Irina Begu jouera contre Eugénie Bouchar du Canada, numéro 7 mondiale.