Tag: freelancer

  • Antropologia, un mod de a privi lumea

    Antropologia, un mod de a privi lumea

    Îndrăgostită
    de antropologie încă din anii de facultate, Iris se autodescrie ca un
    freelancer care se întâmplă să aibă și un job constant la MȚR. Pe lângă
    activitatea de la muzeu, este un cercetător și un tânăr curator la început de
    drum în câteva proiecte independente. În activitatea sa de freelancing, Iris s-a
    implicat în proiecte de salvare, recuperare și punere în valoare a
    patrimoniului material, proiecte de cercetare a istoriilor de locuire și vieții
    cotidiene în cartiere din Bucureștii care astăzi nu mai există. De asemenea,
    Iris Șerban colaborează în proiecte de comunicare.

    Cum a început totul? Primul meu contact cu antropologia a fost cândva în anul II de
    facultate, când eram studentă la Sociologie și urmam acest curs de introducere
    în antropologie, care era cumva cu totul
    neconvențional, cu totul diferit față de ceea ce făcusem până atunci. Era un
    curs în care învățam să ne uităm la ceea ce se întâmplă în jurul nostru în mod
    activ și să ne înțelegem mai bine pe noi și pe ceilalți. Primeam teme pe care
    atunci le consideram puerile, dar care ulterior mi-am dat seama că erau absolut
    fascinante. Mi-amintesc și acum, a trebuit o săptămână să trăim fără telefonul
    mobil, să închidem telefonul și să-l punem deoparte și apoi să scriem despre
    această experiență. Așa m-am îndrăgostit de antropologie, pentru că mi-am dat
    seama că este o meserie absolut fabuloasă, care de fapt te ajută să te cunoști
    pe tine mai bine, la fel și pe celălalt.



    Cu siguranță, cel
    mai important moment în cariera lui Iris Șerban a fost contactul cu Muzeul
    Național al Țăranului Român din București:

    La Muzeul Țăranului Român am
    ajuns pentru prima dată tot în facultate, eram în anul I. Eu am făcut în
    paralel studiile la Sociologie și la Comunicare și Relații Publice. Aveam un profesor
    de filosofie a culturii care efectiv ne-a obligat să mergem să vizităm Muzeul
    Țăranului Român. Dacă nu mergeam să vizităm muzeul, aveam o absență la curs. Am
    prins ultimele două ore de vizitare și am rămas absolut fascinată. Am simțit
    atunci pentru prima dată că un muzeu poate să îți vorbească. Deși nu aveam un
    interes activ pentru lumea țărănească și nu cunoșteam multe lucruri despre
    cultura tradițională, m-am simțit în largul meu în acest muzeu pentru că
    efectiv puteam să-mi pun întrebări, puteam să privesc și am simțit că muzeul nu
    mă privește de sus, ci mă privește de la nivelul meu și că eu pot să privesc
    în același fel. Și, odată cu vizita aceasta, am rămas aproape de muzeu. Am
    început cu un internship, ulterior am rămas voluntar și am participat de-a
    lungul anilor la diverse evenimente și activități organizate cu și de către
    voluntari.


    Astfel, Iris
    Șerban a decis să intre permanent în universul Muzeului de la Șosea. Care sunt
    cele mai importante activități pe care le desfășoară în cadrul Arhivei de
    Imagine?

    În urmă cu cinci ani, am avut posibilitatea
    de a participa la un concurs de angajare la Muzeul Țăranului și, deși eram
    școlită ca om de teren, mi s-a părut mai mult decât interesant să pot să lucrez
    cu obiecte de arhivă, cu materiale fotografice, cu înregistrări audio, video,
    plastică, planșe de arhitectură, documente scrise, jurnale. Și am început să
    lucrez la Arhivă, unde mă ocupam atât de organizarea și descrierea materialelor
    etnografice, cât și de gândirea și punerea în operă a diverselor proiecte de
    valorificare, cum spunem noi, a colecțiilor de arhivă.


    Iar platforma Rețelele
    Privirii este unul dintre cele mai importante proiecte marca MȚR pe care
    echipa din care face parte le-a derulat până în prezent.

    Iris Șerban: În decursul anului trecut, echipa noastră a lansat prima platformă
    participativă dedicată unei arhive muzeale din țară, prin care ne propunem pe
    de o parte să accesibilizăm materiale de arhivă pentru publicul specializat și
    pentru publicul larg și, pe de altă parte, să atragem noi categorii de public
    către Arhivă și către Muzeu și să arătăm de fapt că există o întreagă lume și o
    întreagă formă de cunoaștere a universului, a celui de lângă noi, cel de foarte
    aproape, pe care îl poți înțelege mai bine uitându-te la materialul de arhivă.
    În acest sens, organizăm tururi ghidate, ateliere și tot felul de activități,
    uneori clasice, alteori cât se poate de neconvenționale, pentru publicul tânăr
    și foarte tânăr, pentru adolescenți, studenți, young professionals, să spunem
    așa.


    Pentru Iris, antroplogia este un domeniu care poate
    fi foarte ușor adaptat la cerințele unei anumite activități profesionale. În
    opinia ei, trebuie doar să ai o doză sănătoasă de curiozitate, să fii deschis,
    să-ți creezi tot soiul de rețele și de drumuri care să te ajute să-ți dai seama
    de calea pe care vrei să o urmezi.


  • Freelancing-ul în jurnalism

    Freelancing-ul în jurnalism

    Ruxandra Pătrașcu
    are 27 de ani și este jurnalist independent. Își iubește profesia și speră să
    progreseze cât mai mult într-un domeniu de activitate care, în ultimii cinci
    ani, i-a adus satisfacții nebănuite. Nu doar jurnalismul o pasionează, ci și
    antropologia, despre care crede că îi completează și dezvoltă înțelegerea față
    de lumea cu care intră în contact în calitate de reporter.

    Ruxandra Pătrașcu: Mi-am dorit să înțeleg mai bine lumea despre care vreau să scriu.
    Consider că antropologia și jurnalismul sunt două lucruri care merg mână în
    mână, în special atunci când vorbim despre teren și despre perspectivele
    etnografice. Într-un fel, cred că îmi oferă posibilitatea de a înțelege unele
    fenomene, altfel decât mi-ar fi oferit-o doar studiul jurnalismului.


    Aventura
    Ruxandrei ca jurnalist independent în afara României a început la vârsta de 22
    de ani, când și-a continuat studiile, dar și practica, în Portugalia și în
    Grecia.

    În Portugalia, am mers în Arhipelagul Azore pentru că am vrut să plec
    cât mai departe de continent. Simțeam nevoia să mă desprind puțin de ceea ce
    știam eu că înseamnă Europa, așa că a fost cea mai apropiată alegere, mă aflam
    chiar în mijlocul Atlanticului. A fost prima dată când m-am întâlnit cu
    studenți din toate colțurile lumii și am fost expusă unor contexte pe care nu
    mi le-aș fi închipuit de una singură. În Grecia, am mers pentru că am vrut să
    studiez fenomenul migrației. Am ajuns să studiez comunitatea românilor de
    acolo, unde am avut acces mult mai ușor. M-am concentrat pe cazurile femeilor
    românce care au migrat în Grecia.


    În prezent,
    Ruxandra Pătrașcu își continuă colaborările, ca reporter freelancer, cu
    diferite publicații de profil. Își dorește ca, pe viitor, să aprofundeze
    conceptul de film documentar. Paradigma jurnalismului, aflată și ea în continuă
    schimbare, îi oferă, deocamdată, sondarea unor subiecte de interes pentru
    societatea românească.

    Mediul independent este unul extrem de
    volatil, în plină formare. Sunt foarte multe lucruri de învățat. Sunt foarte
    multe provocări, atât în ceea ce înseamnă un nou model de business în acest
    secol și într-o țară ca România, dar și din punctul de vedere al aptitudinilor
    necesare. Ceea ce se întâmplă acum în jurnalism este o mediere a rolurilor și o
    transformare a ceea ce înțelegeam cândva prin rolul de reporter. Momentan, îmi
    doresc să colaborez cât mai fructuos cu cât mai multe publicații, așa cum o fac
    cu cei de la Inclusiv. Urmează să publicăm un dosar concentrat pe educație, mai
    degrabă pe felul în care arată acest domeniu în prezent și încotro ne
    îndreptăm.


    În opinia
    Ruxandrei Pătrașcu, cel mai important lucru pentru un reporter independent este
    să construiască o relație bazată pe încredere reciprocă în ceea ce îi privește pe
    interlocutorii sau subiecții reportajelor.

    Să fii cât mai prezent cu omul cu care
    vorbești, cu care ții legătura și împreună cu care construiești o poveste. Să
    fii cât poți de empatic și să construiești o relație de încredere care chiar să
    dureze, să fii acolo pentru sursa ta indiferent de ceea ce s-ar întâmpla și să
    clădești o relație bazată pe sinceritate și respect mutual. Mi-ar plăcea să
    contribui cu succes la ceea ce înseamnă presă independentă și să o ajut să se
    dezvolte în România. La fel, mi-ar plăcea să contribui la ceea ce înțelegem
    printr-un mediu de presă sănătos. În același timp, mi-ar plăcea foarte mult să
    colaborez cu instituții ca Centrul pentru Jurnalism Independent pe tema
    interacțiunii cu mass-media, pentru că lucrurile acestea ar trebui să meargă
    mână în mână, dacă avem o perspectivă de viitor ceva mai optimistă.


    De asemenea,
    stabilirea unor criterii în ceea ce privește consumul de presă poate seta noi
    standarde de calitate în jurnalismul din România, crede Ruxandra Pătrașcu.
    Lucru pe care cei mai tineri dintre jurnaliștii independenți încearcă să îl
    demonstreze prin fiecare interviu, reportaj sau documentar pe care îl
    realizează.


  • Marketing cultural în vremuri dificile

    Marketing cultural în vremuri dificile

    Oana Arsenoi are 28
    de ani și este originară din Iași. Este pasionată de tot ceea ce înseamnă
    cultură, moștenind acest interes de la tatăl sau, antreprenor în domeniul
    muzical. Ca orice tânăr din generația millennial, Oana a crescut chiar la
    granița dintre vechi și nou, dintre analog și digital. Și-a propus, încă din
    clasele primare, să observe nevoile din sfera artistică și să sprijine orice
    demers de gen. După ce a absolvit Facultatea de Teatru, secția Teatrologie,
    Management și Marketing Cultural din cadrul Universității de Artă Teatrală și
    Cinematografie din București, Oana Arsenoi a lucrat ca strategist de marketing
    online pentru multiple industrii creative și ca project manager pentru
    festivaluri și evenimente.

    Mie mi se pare că a fost dificil pentru
    generația noastră, a celor care au crescut în anii ’90, să-și dea voie să-și
    imagineze un viitor mai bun. Atunci, eu am vrut să îi ajut pe oamenii care
    activau în diferite domenii să aibă tot ce le trebuie ca ei să ajungă acolo
    unde vor. Am fost foarte interesată de oamenii cu care eram colegă de
    generație, de problemele pe care și le pun, de lucrurile la care se gândesc și
    cu cine sunt eu contemporană. Mereu am fost foarte interesată de oamenii
    timpului meu. M-a interesat și trecutul, mă interesează foarte mult și
    viitorul, dar acel viitor va fi construit cu oamenii cu care am crescut, într-un
    fel sau altul, indiferent dacă îi cunosc sau nu. Interesându-mă mereu de ceea
    ce se întâmplă în diverse domenii din cultură, teatru, muzică, film, artă
    vizuală, am vrut să înțeleg de ce are nevoie fiecare parte ca să se manifeste
    așa cum și-ar dori.


    Pentru Oana
    Arsenoi, criza pe care o traversează acum întreaga lume este un moment de
    evaluare a modului în care societatea s-a adaptat, în ultimele decenii,
    exploziei tehnologice. Ce rezultate a observat? Vorbim încă despre
    fuziune, pentru că încă nu știm cum să definim efectele ei. Mie mi se pare că
    această fuziune s-a produs deja, în urmă cu 10-15 ani. Ceea ce s-a întâmplat
    acum este un punct de examinare și personală, dar și a brand-urilor, a
    instituțiilor, a domeniilor. Cum ai folosit până acum tehnologia în business-ul
    tău? În funcție de felul în care a evoluat, cum ai reușit să o integrezi în
    proiectele tale? Acum, cu situația de pandemie, am văzut cât de bine s-a
    descurcat fiecare dintre noi, în toți acești ani, cu tehnologia. Am văzut, în
    funcție de domeniu, rezultate mai bune și mai puțin bune.


    Din punctul său de
    vedere, nu toate domeniile artistice au reușit să folosească la capacitate
    maximă avantajele oferite de tehnologie. Dar anumite experimente au
    impresionat-o pe Oana Arsenoi. Unii au fost mai curajoși, iar alții mai
    puțin curajoși. Unii colegi de generație s-au speriat, pentru că se simțeau
    confortabil într-un sistem creat pentru o lume care acum se dărâmă și nu au
    reușit încă să găsească motivația, fie intelectuală, fie sufletească, fie
    ambele, să facă o schimbare, să înceapă procesul de transformare. Alții s-au
    adaptat puțin mai repede și, de fapt, au văzut-o ca pe o oportunitate de a fi,
    în sfârșit, ei înșiși în expresia artistică. Am văzut niște încercări foarte
    frumoase și interesante ale unor artiști, coregrafi, artiști vizuali, dar și
    din zona muzicală. Cea din urmă mi se pare una dintre zonele cele mai afectate,
    dar, dacă facem o căutare pe Internet, aflăm chiar din surse oficiale că, în
    afară de știri și informații despre pandemie, al doilea domeniu accesat este
    muzica.


    Ce sfat ar oferi Oana
    Arsenoi unui tânăr care își dorește o carieră în domeniul marketingului
    cultural? Ar trebui să fie extrem de curios. Zicala
    mea favorită este curiosity over fear (n.a. curiozitatea, mai presus de
    frică), pentru că este înfricoșător să
    îți urmezi instinctele în societatea românească, în primul rând, nu mai vorbim
    de punctul în care ne aflăm cu toții, la nivel global. Dacă ai în tine forța și
    voința de a schimba ceva prin ceea ce faci, ar trebui să te înarmezi și cu
    foarte multă răbdare și să îți dai seama că a crea o strategie culturală
    coerentă nu înseamnă a gândi pe termen scurt. Iar noi nu știm să gândim cu
    adevărat pe termen lung. Nimeni nu apucă să ducă mai departe ceva construit de
    altcineva. Este o neîncredere uriașă, în orice domeniu, chiar și în cel
    cultural. Trebuie să învețe să recunoască încrederea, să știe cum să o
    construiască în proiectele pe care le promovează și să înțeleagă foarte bine de
    ce vrea să ajungă unde vrea să ajungă cu proiectul pe care îl face, cu
    inițiativa, oricare ar fi ea.



    În prezent, Oana
    Arsenoi lucrează ca freelancer în campanii de marketing online 360 pentru
    proiecte care propun interacțiunea în era virtuală și este voluntar în cadrul
    unul start-up românesc al cărui scop este reducerea consumului de plastic cu
    ajutorul tehnologiei de printare 3D.