Tag: Freespace

  • Mnemonics-Projekt: Rumänien stellt kommunistische Stadtraumgestaltung in Venedig aus

    Mnemonics-Projekt: Rumänien stellt kommunistische Stadtraumgestaltung in Venedig aus

    Irina Gudană, Raluca Sabău, Roxana Pop, Romeo Cuc, Mihai Gheorghe und Vlad Tomei hatten Lust, zu spielen. Sie dachten zurück an ihre Kindheit und passten dementsprechend ihr Projekt perfekt an die diesjährige Thematik der Biennale in Venedig an — denn heuer geht es um das Thema Freespace. Sie meldeten sich für die Projektauswahl an und vertreten nun Rumänien bei der renommierten Kunstschau. Die 16. Architektur-Biennale findet vom 26. Mai bis 25. November 2018 unter dem Motto Freespace“ in Venedig statt. Die “Biennale di Venezia” gilt als eine der wichtigsten Kunstschauen der Welt. Irina Petra Gudană, Projektteilnehmerin, schilderte uns den Weg des Projekts bis ins Finale:



    Die Architektur-Biennale in Venedig ist eine der wichtigsten Architektur-Veranstaltungen der Welt. Rumänien nimmt jedes Jahr teil, sowohl an der Kunstschau wie auch an der Architektur-Ausstellung. Dieses Jahr beteiligt sich Rumänien mit dem Projekt Mnemonics. Das Projekt liegt uns, den Autoren, sehr am Herzen, denn wir haben unsere Kindheitserinnerungen zusammengelegt, um es zu gestalten. Unser Vorhaben untersucht die Entwicklung des Urbanismus und der Architektur in Rumänien und betrachtet sie durch das Filter des kollektiven Gedächtnisses. Das kollektive Gedächtnis fungiert als roter Faden und wird durch die Erinnerungen mehrerer Generationen von Kindern und Erwachsenen definiert. Diese sind in Städten, zwischen grauen Hochhäusern und Wohnblöcken gro‎ßgewachsen. Damit antworten wir auf das Rahmen-Thema der diesjährigen Ausgabe — Freespace, freier Raum. Die Ausstellung Rumäniens in Venedig umfasst eigentlich zwei Räume — der eine setzt den anderen fort. Es geht einerseits um das Pavillon Rumäniens in Giardini de la Biennale, wo wir die urbane Architektur in Rumänien mit den engen Räumen zwischen den Wohnblöcken nachzustellen versuchen. Die zweite Ausstellung ist in der Galerie des Rumänischen Kulturinstituts in Venedig untergebracht. Hier gibt es viel weniger Platz, also versuchten wir, nur ein Treppenhaus nachzubauen. Denn das Treppenhaus ist emblematisch für den Eingang in jedweden Wohnblock in Rumänien.“




    Vlad Tomei trat später dem Projekt bei, denn er hatte andere Beschäftigungen und sein Interesse lag eigentlich anderswo.



    Ich bin Journalist von Beruf. Und diese ist eine der ersten Ausstellungen, die ich sehe, von der ich behaupten kann, sie ist einfach, inklusiv und verständlich für viele Besucherkategorien. Die Ausstellung ist so aufgebaut, dass sie den engen Raum zwischen verschiedenen Wohnblöcken in rumänischen Städten wiedergibt.“




    Wir fragten Petra Gudană, was die Besucher sehen und erleben werden:



    Das Pavillon wurde umgewandelt, es besteht aus zwei wichtigen Teilen — zum einen die Wände des Pavillons, die Gegenstand der Urbanismus-Studie sind. Diese Wände stehen für die Wohnblock-Fassaden und erinnern an den Raum zwischen den Wohnblöcken, wo wir als Kinder spielten. Wir untersuchen die Entwicklung der Architektur im Laufe der Jahrzehnte und erklären ihren Werdegang. Im Mittelpunkt stehen die Elemente, an die wir uns alle erinnern: der Teppichschläger, die Schaukeln, das Rad, der Tischtennistisch. Das sind Elemente, die überall in Rumänien im Raum zwischen den Wohnblöcken vorkamen. Es war das städtische Zubehör im öffentlichen Raum vor ein paar Jahrzehnten. Nach der Wende sind all diese Elemente mehr oder weniger in Vergessenheit geraten. Für uns fungieren sie als Gedächtnisanreize. Sie sind die »Mnemonics« für unsere Geschichten. Die Besucher betreten unser Pavillon und bekommen einen Überblick über den Urbanismus. Sie haben die Möglichkeit, sich mit all diesen Elementen auseinanderzusetzen. Ganz interessant: Die von uns vorgeschlagene Chronologie endet mit einer Frage über die Zukunft. Die Frage wurde den Kindern im Rahmen einiger von unseren Partnern organisierten Werkstätte gestellt. Einer unserer Partner ist der Verein »De-a arhitectura« (»Wir spielen Architektur«). Über die von ihnen gelieferten Antworten machen wir uns einen Eindruck über die Meinung der Kinder im Hinblick auf die Zukunft der Hochhäuser in Rumänien. Die Antworten wurden von den Kindern in Form von Zeichnungen ausgedrückt. Sie strahlen eine gro‎ße Kreativität aus.“




    Vlad Tomei fügte darüber hinaus Folgendes hinzu:



    Die Kinder wurden aufgefordert, die Wohnblöcke der Zukunft zu zeichnen. Als ich ihre Zeichnungen sah, wusste ich gleich, ich würde gerne in so einem Gebäude wohnen. Die von ihnen vorgeschlagenen Wohnblöcke waren mit Rutschen versehen. In unmittelbarer Nähe gab es Spielplätze und viele andere spannende Elemente, die sie sich vorgestellt hatten. Es stimmt, dass es kindische Ideen sind, doch es ist unsere Pflicht, diese in Betracht zu ziehen. Denn wir müssen den öffentlichen Raum zukunftsorientiert umgestalten.“




    Was die ausgestellten Elemente betrifft, abgesehen von den Fassaden, seien auch die Kindheitsspiele ein wesentlicher Bestandteil der Ausstellung, so Vlad Tomei:



    Ein wichtiges Element sind die Spielkärtchen. In jeder Wand sind Kasten eingebaut, die Spielanweisungen von Spielen enthalten, die wir in unserer Kindheit spielten. Das erläutert auch die Projektdokumentation. Das lebendigste Bild in all unseren Köpfen sind die Kinder, die drau‎ßen vor dem Treppenhaus oder hinter dem Wohnblock miteinander spielen. Und sie stellen sich ganze Welten vor, obwohl der von ihnen bewohnte Raum leer ist.“




    Ein glückliches Treffen, gespickt mit Gedanken über die Kindheit und einen Raum der Freiheit, so wie er von den Kindern von früher wahrgenommen wurde. Sie spielten zwischen grauen Wohnblockwänden und verwandelten jeglichen Raum in einen magischen Ort.

  • Mnemonics la Bienala de la Veneţia

    Mnemonics la Bienala de la Veneţia

    Irina Gudană,
    Raluca Sabău, Roxana Pop, Romeo Cuc, Mihai Gheorghe şi Vlad Tomei…au avut
    poftă de joacă. Şi pentru că şi-au amintit cum ne jucam…pe timpuri, în
    spaţiul înghesuit dintre blocuri, proiectul realizat s-a subscris perfect
    tematicii Bienalei de la Veneţia de anul acesta: Freespace. Au aplicat şi acum
    reprezintă România la acest prestigios eveniment. Mai trebuie precizat că Bienala veneţiană se află la a 16-a ediţie, iar
    tema Freespace reprezintă generozitatea spiritului şi acel sens al
    umanităţii pe care arhitectura îl găzduieşte. Proiectul Mnemonics, care
    reprezintă România la această a 16-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de
    Arhitectură – la Biennale di Venezia, reprezintă un spaţiu al copilăriei în
    care toţi românii de vârstă medie se pot regăsi.


    Irina Petra
    Gudană, una dintre participantele la proiect, ne-a spus cum a ajuns proiectul
    Mnemonics la Bienală: Expoziţia internaţională de arhitectură de
    la Veneţia este unul dintre cele mai mari evenimente de arhitectură din lume şi
    pentru România este o participare prestigioasă care se repetă an de an, atât la
    bienala de arte, cât şi la bienala de arhitectură. Anul acesta participarea
    României constă în proiectul Mnemonics, un proiect foarte drag nouă, autorilor,
    pentru că ne-am pus împreună amintirile din copilărie şi facem o analiză a
    istoriei urbanismului şi arhitecturii din România, prin prisma memoriei
    colective, pe care cumva o găsim ca formând un fir roşu, prin amintirile mai
    multor generaţii, de copii, de adulţi, care au copilărit în oraşe, în spaţiul
    dintre blocuri, şi în felul acesta răspundem la tema-cadru de anul acesta
    Freespace, Spaţiu liber. Expoziţia României la Veneţia constă de fapt în două
    spaţii, pe care le-am gândit ca fiind unul în continuarea celuilalt: este vorba
    o dată de pavilionul României, din Giardini della Biennale, unde încercăm o
    scenografie a spaţiului dintre blocurile oraşelor din Românie, amintim cumva de
    cadrul de acolo, şi cealaltă expoziţie este în galeria Institutului Cultural
    Român, de la Veneţia, un spaţiu mult mai mic, care primeşte o scenografie
    esenţializată a casei scării blocului, intrarea în orice bloc dintr-un oraş din
    România.


    Vlad Tomei s-a
    alăturat proiectului mai târziu, după cum ne-a spus, venind din altă zonă de
    preocupări: Ce mi s-a părut extraordinar, eu fiind de
    formaţie mai degrabă jurnalistică, e că de fapt e una dintre primele expoziţii
    pe care le văd, care mi se pare inclusivă, simplă, uşor de înţeles pentru
    foarte multe categorii de public. Este o expoziţie gândită şi stilizată ca un
    spaţiu dintre blocuri.


    Am întrebat-o
    pe Irina Petra Gudană ce văd vizitatorii:
    Pavilionul a fost transformat, are două
    componente importante, odată sunt pereţii pavilionului care fac un studiu al
    urbanismului şi prin asta înţelegem faţade de blocuri care creionează spaţiul
    acela din amintirile noastre. Trecem prin mai multe decenii de arhitectură şi
    analizăm evoluţia limbajului arhitectural, avem un discurs prin care explicăm
    cum au ajuns locurile să arate aşa, iar în centrul acestui perimetru se găsesc
    elementele pe care ni le amintim cu toţii, bătătorul de covoare, rotativa,
    leagănele, masa de ping-pong, elemente recurente pe întreg teritoriul ţării, în
    multe spaţii publice, care cumva făceau mobiliarul urban acum câteva decenii şi
    ele au fost poate lăsate uitării după anii 90. Noi le povestim ca declanşatoare
    de memorie, ca mnemonics pentru ceea ce povestim. Asta înseamnă că vizitatorii
    vor putea intra în pavilion şi vor avea o imagine de ansamblu asupra
    urbanismului şi vor putea interacţiona cu toate aceste obiecte plasându-le atât
    în timp, cât şi în spaţiu şi, foarte interesant e că această cronologie pe care
    o propunem sfârşeşte cu o întrebare despre viitor, o întrebare care a fost
    adresată copiilor, în cadrul unor ateliere organizate de colaboratorii noştri
    de la (n.r. asociaţia) De-a arhitectura, şi atunci putem vedea şi viziunea
    copiilor asupra viitorului blocurilor din România, în desenele lor pe care
    le-au făcut împreună, cu maximum de imaginaţie şi creativitate.


    Iar Vlad Tomei
    a adăugat: În momentul în care am văzut desenele
    copiilor care au fost rugaţi să-şi imagineze blocurile viitorului, am decis
    spontan că aş locui într-un bloc de genul acela, pentru că erau blocuri care
    aveau tobogane în jurul lor, terenuri de joacă şi tot felul de elemente absolut
    ingenue şi interesante la care s-au gândit din proprie iniţiativă. Chiar dacă e
    o temă rezolvată poate infantil, e foarte important să o luăm în calcul ca
    punct de plecare, măcar la nivel de ton şi de perspectivă: ce putem şi cum am
    putea să transformăm spaţiile publice în viitor.


    Cât despre
    recuzita din expoziţie, Vlad Tomei a adăugat că dincolo de faţade, un alt
    element important sunt jocurile copilăriei: Un element important
    sunt cartonaşele cu jocuri, fiecare zonă din perete conţine între patru şi şase
    cutii cu cartonaşe care explică jocuri pe care le jucam cu toţii în perimetrele
    astea. Asta ziceam şi în documentaţia proiectului, faptul că poate cea mai
    iconică imagine a spaţiilor acestora în minte fiecăruia dintre noi sunt copiii
    care se joacă afară în faţa blocului sau în jurul blocului şi îşi imaginează
    cumva lumi întregi, deşi spaţiile în sine sunt goale.


    O întâlnire
    fericită plină de gânduri legate de copilărie şi de ideea de libertate, aşa cum
    era ea percepută de către copiii care se jucau între blocuri, creând un spaţiu
    magic oriunde se aflau.