Tag: frf

  • Fotbal flash

    Fotbal flash

    Fostul internaţional român Adrian Mutu va
    ocupa funcţia de manager sportiv în zona tehnică a Federaţiei Române de Fotbal.
    El va avea ca principală responsabilitate relaţia echipei naţionale cu
    cluburile din ţară şi din străinătate. Mutu părăseşte astfel clubul FC Dinamo
    Bucureşti, unde a fost, în ultima vreme, director general.

    Uniunea Europeană de Fotbal a anunţat
    miercuri componenţa finală ale celor patru eşaloane valorice ale noii
    competiţii Liga Naţiunilor UEFA. Cele 55 de selecţionate europene au fost
    împărţite în patru ligi valorice, şi anume A, B, C şi D, în funcţie de poziţia
    din clasamentul coeficienţilor echipelor naţionale, stabilit de UEFA la finalul
    preliminariilor Cupei Mondiale din 2018. Competiţia va debuta în septembrie,
    anul viitor, iar România a fost repartizată în al treilea eşalon valoric, şi
    anume grupa C, alături de Ungaria, Scoţia, Slovenia, Grecia, Serbia, Albania,
    Norvegia, Muntenegru, Israel, Bulgaria, Finlanda, Cipru, Estonia şi Lituania.
    Echipele vor fi repartizate prin tragere la sorţi într-o grupă de trei echipe
    şi trei de câte patru echipe. Primele patru clasate promovează în Liga B, iar
    ultimele patru clasate retrogradează în Liga D, începând cu ediţia 2020.

    Liga A are în componenţă cele mai bune 12
    echipe europene: Germania, Portugalia, Belgia, Spania, Franţa, Anglia, Elveţia,
    Italia, Polonia, Islanda, Croaţia şi Olanda. Aici, naţionalele sunt împărţite
    în patru grupe de câte trei echipe. Primele patru clasate vor disputa semifinalele
    şi finalele în iunie 2019. Ultimele patru clasate retrogradează în Liga B din
    ediţia 2020.

    Liga B reuneşte tot 12 echipe: Austria,
    Ţara Galilor, Rusia, Slovacia, Suedia, Ucraina, Irlanda, Bosnia, Irlanda de
    Nord, Danemarca, Cehia şi Turcia. Primele patru clasate promovează în Liga A,
    iar ultimele patru retrogradează în Liga C.

    Din Liga D fac parte 16 echipe:
    Azerbaidjan, Macedonia, Belarus, Georgia, Armenia, Letonia, Insulele Feroe,
    Luxemburg, Kazahstan, R. Moldova, Liechtenstein, Malta, Andorra, Kosovo, San
    Marino, Gibraltar. La nivelul fiecărui eşalon valoric, primele patru clasate
    care nu s-au calificat la EURO 2020 vor susţine un play-off pentru câte un
    bilet la turneul final.

    Tragerea
    la sorţi a grupelor va avea loc pe 24 ianuarie 2018 la Lausanne.

  • Fotbal flash

    Fotbal flash

    În etapa a 9-a a ligii 1 române la fotbal, penultima, în play off s-au
    înregistrat rezultatele: CFR Cluj – Dinamo Bucureşti 0-3, CSU Craiova -
    Viitorul Constanţa 0-1 şi Astra Giurgiu – FCSB 0-1. În clasament conduce
    Viitorul cu 41 de puncte, urmată de FCSB cu acelaşi număr de puncte şi Dinamo
    cu 39 de puncte. În aceeaşi etapă în play-out s-au întregistrat rezultatele: FC
    Voluntari – Poli Timişoara 2-1, Concordia Chiajna – ASA Târgu Mureş 2-0, FC
    Botoşani – Gaz Metan Mediaş 0-0 şi CSMS Iaşi – Pandurii Târgu Jiu 3-0. Pe
    ultimele 4 locuri, cele care vor merge în liga a 2-a sau vor juca meciuri de
    baraj pentru rămânerea în prima ligă, sunt Concordia Chiajna cu 23 de puncte,
    Poli Timişoara 22 de puncte, Pandurii Târgu Jiu 17 puncte şi ASA Târgu Mureş 13
    puncte.

    Ultima etapă, a 10-a, este şi cea care va decide
    campioana. Toate cele trei meciuri din play-off se vor desfăşura la aceeaşi
    dată şi la aceeaşi oră, sâmbătă, 13 mai, la ora 20. Se vor întâlni Dinamo cu
    Astra Giurgiu, FCSB cu CSU Craiova şi Viitorul cu CFR Cluj. Înainte de finalul
    tensionat de campionat, FCSB a depus o plângere împotriva echipei CS
    Universitatea Craiova la Comisia de Disciplină şi Etică a Federaţiei Române de
    Fotbal pentru nerespectarea prevederilor Statutului şi Regulamentelor LPF şi
    FRF. FCSB acuză Universitatea că în meciul cu FC Viitorul, din 7 mai, din
    etapa 9-a a fazei play-off, a folosit jucători tineri şi neexperimentaţi.

    România a primit organizarea a patru meciuri din
    cadrul Campionatului European din 2020, iar UEFA obligă ţările organizatoare să
    pună la dispoziţie alte patru stadioane la standarde internaţionale pentru
    antrenamentele oficiale. Cele patru arene care urmează să fie modernizate sunt
    Arcul de Triumf, Steaua, Rapid şi Dinamo. Însă stadionul Dinamo este dat spre
    folosinţă fostului finanţator al echipei de fotbal. Ministrul de interne Carmen
    Dan a cerut acestuia să renunţe la contractul de folosinţă pentru a uşura
    începerea lucrărilor. În caz contrar, stadionul care va fi modernizat va fi
    Cotroceni.

    Real Madrid şi Juventus Torino au făcut paşi uriaşi către
    finala Ligii Campionilor la fotbal. Marţi, Real a trecut categoric, pe
    stadionul Santiago Bernabeu, de concitadina Atletico. Scorul de 3 la 0 a fost
    stabilit graţie unei triple a portughezului Cristiano Ronaldo.

    Miercuri, Juventus s-a impus cu 2 la 0, în deplasare, la
    Monaco. Acum, gruparea din Monte Carlo este obligată să câştige, la Torino, cu
    3 la 0. Aceasta în condiţiile în care, în Liga Campionilor, Juve nu a mai
    primit gol de mai bine de 600 de minute.

    Echipa de fotbal a României ar putea rămâne, din debutul
    verii, fără antrenor. Mai multe voci din presa sportivă de la Bucureşti anunţă
    interesul grupării saudite Al Ahli pentru selecţionerul Naţionalei României,
    Cristoph Daum. Clubul arab îi oferă germanului două milioane şi jumătate de
    dolari pe sezon, de peste trei ori mai mult decât salariul primit de la
    Federaţia Română de Fotbal. Digi Sport anunţă că Daum a solicitat 3 milioane de
    dolari, din aceşti bani urmând să plătească şi salariile colaboratorilor cu
    care va merge în Arabia Saudită. Sursa amintită consideră că există şanse
    foarte mari ca tehnicianul să accepte oferta arabilor. Potrivit Gazetei
    Sporturilor, actualul antrenor de la Al Ahli, elveţianul Christian Gross, nu mai vrea să continue la echipă după
    finalul sezonului, programat în mai
    2017. Dacă Daum pleacă în mai, Naţionala României rămâne fără antrenor exact
    înaintea jocului cu Polonia, din 10 iunie, contând pentru preliminariile Cupei
    Mondiale din 2018. Surse din cadrul FRF, citate de gsp.ro, susţin că până la această oră Daum
    n-ar fi anunţat pe
    cineva că ar avea vreo
    ofertă, dar nici nu s-a
    discutat despre prelungirea contractului.

    Antrenorul Leo Grozavu şi-a
    anunţat demisia de la conducerea echipei de fotbal FC Botoşani. Gestul
    tehnicianului a venit în urma scandalului din ultima etapă a sezonului regulat,
    când l-a lovit pe atacantul Cătălin Golofca. Demisia antrenorului nu a fost însă
    acceptată, a declarat preşedintele AFC Botoşani, Cornel Şfaiţer. Situaţia va fi
    analizată, săptămâna viitoare, în cadrul unei şedinţe a conducerii clubului.

    Luni, în minutul 83 al
    meciului dintre Astra Giurgiu şi FC Botoşani, la scorul de 2-0 pentru echipa
    gazdă, Golofca a fost înlocuit de Grozavu cu Andrei Herghelegiu. Jucătorul,
    nervos, şi-a dat jos tricoul de joc şi l-a aruncat, aşezându-se pe banca de
    rezerve. Potrivit imaginilor TV, Grozavu, care a observat gestul fotbalistului,
    l-a apostofat şi l-a lovit peste faţă.

    Federaţia Română de Fotbal a
    precizat, într-un comunicat, că aşteaptă până vineri, 10 martie, un punct de
    vedere oficial în acest caz din partea Ligii Profesioniste de Fotbal, forul
    care organizează Liga I. În cazul în care acest punct de vedere oficial nu va
    fi făcut public, Federaţia Română de Fotbal îşi rezervă dreptul de a sesiza
    Comisia de Disciplină.

    Dinamo şi Steaua au fost din
    nou amendate de Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal. Sancţiunea
    a fost aplicată pentru pentru petardele aruncate în teren de suporterii
    dinamovişti la meciul direct din cadrul manşei secunde a semifinalelor Cupei
    Ligii de săptămâna trecută. Clubul Dinamo a fost amendat cu 22.500 de lei, deci
    undeva în jurul a 5000 de euro pentru comportarea suporterilor săi. Steaua va
    plăti 15.000 de lei, deci puţin peste 3300 de euro, în calitate de club
    organizator.

  • Fotbal flash – 05.06.2014

    Fotbal flash – 05.06.2014

    Naţionala de fotbal a României a pierdut cu 1-2 meciul amical susţinut miercuri seară la Geneva împotriva Algeriei. Algerienii au deschis scorul în minutul 22 prin Nabil Bentaleb după o greşeală a portarului Costel Pantilimon care a scăpat mingea din mâini. Alex Chipciu a marcat în minutul 28 după un contraatac, restabilind egalitatea, însă, după pauză, mai precis în minutul 66, El Arbi Hillel Soudani a marcat golul victoriei Algeriei. Fotbaliştii români au greşit mult, în acest meci remarcându-se prin intervenţiile sale portarul Silviu Lung jr., care l-a inlocuit la pauză pe Costel Pantilimon. Amintim că în stagiul de pregătire din Elveţia, România a mai jucat sâmbătă un amical, împotriva Albaniei, pe care a învins-o cu 1-0.

    Tribunalul Bucureşti a validat miercuri hotărârea Adunării Generale a Federaţiei Române de Fotbal din 5 martie prin care Răzvan Burleanu a fost ales preşedinte al FRF. Decizia survine unei solicitări înaintate de câtiva membri ai Federatiei care ceruseră invalidarea alegerilor. Anterior, FRF depusese în instanţă o cerere de modificare a actelor constitutive, prin care solicita tribunalului să constate modificările intervenite la conducerea Federaţiei în urma alegerilor din 5 martie.

    Fostul internaţional Costel Gâlcă a fost prezentat oficial ca antrenor principal al echipei Steaua Bucureşti, campioana României la fotbal. Gâlcă a semnat un contract pe o perioadă de doi ani, obiectivele sale fiind câştigarea campionatului şi calificarea în UEFA Champions League, precum şi un parcurs cât mai bun în Cupa României şi Cupa Ligii. Din staff-ul tehnic al echipei Steaua Bucureşti fac parte antrenorul secund Dumitru Uzunea, preparatorul fizic Julian Jimenez şi antrenorul de portari Ştefan Preda.

    În clasamentul mondial al cluburilor, dat publicităţii miercuri de Federaţia Internaţională pentru Istoria şi Statistica Fotbalului, Steaua Bucureşti se menţine pe locul 29. Vicecampioana României şi câştigătoarea Cupei României, Astra Giurgiu, a reuşit un salt remarcabil de 11 locuri faţă de luna precedentă, ajungând de pe locul 50 pe locul 39, Petrolul Ploieşti se află pe 59, iar Pandurii Tg. Jiu ocupă locul 123. Pe primele locuri în clasamentul mondial al cluburilor se află Bayern Munchen şi cele două finaliste ale Ligii Campionilor, Real Madrid şi Atlético Madrid.

  • Fotbal Flash – 12.09.2013

    Actualitatea fotbalistică românească este, în continuare, dominată de reacţiile la înfrângerea înregistrată marţi de Naţionala României împotriva Turciei cu 0 la 2. Optimismul radios de după jocul câştigat vineri, cu 3-0, în faţa Ungariei, a lăsat loc realismului. Astfel, chiar şi Victor Piţurcă, antrenorul Naţionalei române, crede că şansele tricolorilor la calificarea în jocurile de baraj pentru Mondiale sunt minime. In conferinţa de presă de după jocul cu turcii, Piţurcă a declarat: Nu mai putem face nimic acum, mai avem două jocuri şi trebuie să le câştigăm. Şi să stăm la mâna rezultatelor”, adăugând că:şansele de calificare sunt minime, dar sperăm ca Olanda să joace la potenţial maxim, chiar dacă e deja calificată”.

    Selecţionerul a făcut referire la faptul că, în ultima etapă, Turcia joacă, acasă, cu Olanda. Având în vedere că echipa turcă are un golaveraj mult mai bun ca România, o victorie în faţa Olandei îi va aduce calificarea.

    Mai toată presa a notat că, la finalul jocului, publicul a cerut din nou demisia antrenorului Piţurcă. Trebuie spus însă că selecţionerul are un contract “beton” cu Federaţia Română de Fotbal, în care obiectivul său este calificarea la Europenele din 2016, şi nu la Mondialele de anul viitor, din Brazilia. Dacă îl demite înainte de termen, FRF trebuie să plătească despăgubiri uriaşe.

    Dacă ne detaşăm un pic de rezultatele din ultima vreme, putem constata că Piţurcă a construit câte ceva la Naţională. A format o garnitură nouă de jucători, care este pe cale să se stabilizeze. Alexandru Maxim, Cristian Tănase, Alexandru Bourceanu, Vlad Chiricheş sau Mihai Pintilii şi-au găsit deja locul în echipă. Pe de altă parte, Bogdan Stancu sau Ovidiu Hoban nu au confirmat încă faptul că merită încrederea acordată de antrenor. Dintre veterani, Cristian Marica şi Răzvan Raţ se îndreaptă clar către banca de rezerve, forma fizică nemaipermiţându-le să reziste la un ritm de două jocuri in patru zile. Ei rămân totuşi piese de bază în angrenajul tricolor, dar cu caracter, să zicem, “de unică folosinţă”.

    În încheiere, vă amintim că puteţi găsi rubrica noastră sportivă şi în reţeaua Facebook, pe profilul postului Radio România Internaţional.