Se simte în minte, dar se manifestă, fizic, puternic. Cei mai mulți dintre
noi se simt inconfortabil cu ea, alții o caută cu lumânarea. De cum recunoaște
frica, amigdala cerebrală, un organ mic din mijlocul creierului, trece la
treabă – alertează sistemul nervos, care pune corpul în acțiune.
Amigdala cerebrală este o componentă a sistemului limbic, cu roluri
importante în emoție și comportament. Cel mai cunoscut rolul este în procesarea
fricii. Fiind una dintre părțile primitive, de bază, ale creierului, este
implicată și în procesarea efectelor diferitelor mirosuri biologice care
afectează comportamentul sexual sau matern, cum ar fi feromonii. Psihoterapeutul
Daniela Ionescu explică mai bine simptomele fricii:
Frica
îți poate da energia și determinarea să faci lucruri. Dar prea multă frică se
poate transforma în anxietate și atacuri de panică, adică suferință fizică și
psihică greu de dus. Dacă, de exemplu, nu
ți-ar fi frică să mori de frig la iarnă, oare ai mai renunța la vacanța ta de
vis ca să dai toți banii pe o instalație performantă de încălzire? Simptomele
fizice ale fricii includ tremurături, transpirații, bătăi puternice ale inimii,
respirație rapidă, probleme cu stomacul și intestinele sau incapacitatea de a
întreține relații sexuale. Printre simptomele psihologice se numără neliniștea,
agitația, sentimentul de lipsă de control asupra situației, hiperreactivitatea
care poate merge până la agresivitate».
Frica e folosită în dinamica socială, la toate nivelurile, astfel că, dacă
nu ești atent, poți fi manipulat, iar tu să n-ai habar. Chiar dacă nu e
pedagogică, amenințarea cu Bau Bau din copilărie are efect – copilul va
îndeplini ceea ce i se cere, chiar dacă nu vrea. De frică. La vârsta adultă,
Bau Bau capătă alte forme. Poate fi amenințarea băncii că-ți pierzi casa dacă
nu plătești mai repede sau amenințarea șefului că te dă afară dacă nu
îndeplinești cutare lucru. Oricum, ar fi, aceasta este o formă de manipulare
foarte eficientă. Daniela Ionescu:
Dacă persoane cu autoritate îți prezintă în mod repetat sau exagerat
pericole reale sau imaginare care-ți declanșează frică și tot acele persoane îți
oferă soluții, există posibilitatea să fii victima unei manipulări. Când îi
acuzăm pe alții pentru ce simțim, le dăm acelora puterea de a ne controla
emoțiile, deci și comportamentul.»
Frica încețoșează mintea.
Nu mai gândești limpede. În contextul unui război, de exemplu, prea multă
informație dezastruoasă poate să-ți strice radarul din creier. Nu mai poți
defini realitatea de ficțiune. Parcă ai fi tu însuți la război. Este diferită
de fobie și poate deveni adicție. Daniela Ionescu explică:
«Evenimentele dezastruoase sau prezentate ca
și cum ar fi dezastruoase construiesc un climat social de frică. Dacă te ajută
să găsești soluții, frica e bună. Dacă, însă, te determină să rămâi concentrat
pe problemă, asta va duce la epuizare, iar epuizarea înseamnă depresie, adică
lipsă de reacție în fața unui pericol de moarte. Altfel spus, puțină frică îți
poate salva viața. Multă frică e posibil să te omoare. Frica se învață.
Hormonii ei pot da dependență pentru că efectul adrenalinei se simte plăcut,
dar durează puțin. Poți ajunge să cauți pericolele, iar, dacă nu există, poți
să ți le imaginezi».
Frica te poate ține în
siguranță. E o emoție umană complexă. Poate avea efecte pozitive, care te scapă
din necazuri, dar poate avea și consecințe negative foarte urâte.
Psihoterapeutul Daniela Ionescu:
«Dac-ar fi să definim omul ca o mașinărie
biologică, atunci frica, o emoție primară, instinctuală, este motorul
mecanismului său de supraviețuire. Avem în creier un fel de antenă care
scanează permanent mediul intern și extern, căutând potențiale pericole. Altfel
spus, starea naturală a organismului nostru este una de alertă. Când identifică
un pericol, creierul declară stare de urgență și mobilizează forțele de reacție
rapidă – adrenalina și cortizolul. Aceștia sunt hormoni de stres, cum li se mai
spune. Ei pregătesc corpul pentru un comportament de tip luptă sau fugi. Deci emoțiile, în
general și frica, în special, ne determină direct comportamentul, ocolind
rațiunea. Problema e c-avem un creier care nu prea face diferența între
pericolul real și cel imaginar. De exemplu, dacă
citești despre război, vezi imagini din război, te gândești la război, corpul
tău va reacționa ca și când tu ești participant direct la război.