Radio România Internațional

Tag: frigarui

  • Preparate la grătar

    Preparate la grătar

    În perioada dintre 23 aprilie, când este sărbătoarea Sfântului Gheorghe şi 21 mai, când este sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi
    Elena, crescătorii de oi din
    spaţiul românesc se adunau, conform
    tradiţiei, în diferite zone pentru a stabili locurile din zona montană unde
    vor fi organizate stânele în perioada verii şi pentru a decide cine vor fi cei
    care vor păzi oile. Datorită acestui vechi obicei pastoral, au
    apărut, în timp, şi serbările câmpeneşti, iar de aici
    şi până la obiceiul de a ieşi la sfârşit de săptămână în aer liber, la grătar
    nu a fost decât un pas mic.


    Românii şi-au
    făcut un obicei de a ieşi la iarbă verde, iar unii dintre ei să îşi instaleze
    grătarele în zone special amenajate. Pe grătarul cu cărbuni obişnuiesc să pună
    carne de porc sau de pui, cârnaţi şi tradiţionalii mititei. De luat în
    considerare este şi varianta de a pune pe grătar un peşte, precum scrumbia, un
    peşte sezonier care numai în perioada primăverii poate fi prins în plaselele
    pescăreşti, atunci când migrează pe Dunăre.


    Frigăruile
    constituie, de asemenea, o variantă tentantă, chiar dacă necesită ceva mai mult timp de pregătire. Avem
    nevoie de un kg de ceafă de porc sau, în orice caz, de carne împănată cu puţină grăsime, pe care o tăiem în cuburi
    cu latura de circa 3 centimetri. Pe ţepuşe de lemn, cu o lungime de circa 30 de
    centimetri înfigem pe rând
    bucăţi de carne, foi de ceapă şi, de ce nu?, pălării de ciuperci sau suviţe de ardei gras. Ţepuşele se aşează pe
    grătar, deasupra jarului, şi, din când în când, trebuie rotite pentru a se
    rumeni uniform. Se servesc calde, cu garnitură de cartofi prăjiţi şi, desigur,
    cu bere bine răcită.


    Nimic nu se comparăînsă cu mititeii la grătar. Mititeii sunt revendicaţi de bucătăria românească, dar au
    echivalent şi în bucătăria
    balcanică. Făcuţi din carne tocată de porc, de vităşi de oaie, amestecată cu mai multe condimente, mititeii au acelaşi
    mod de prepapare cu kebap-ul
    turcesc, dar seamănă izbitor cu un preparat sârbesc numit cevapcici. Se consumă cu pâine şi muştar, alături de o bere rece.

  • Preparate la grătar

    Preparate la grătar

    În perioada dintre 23 aprilie, când este sărbătoarea Sfântului Gheorghe şi 21 mai, când este sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi
    Elena, crescătorii de oi din
    spaţiul românesc se adunau, conform
    tradiţiei, în diferite zone pentru a stabili locurile din zona montană unde
    vor fi organizate stânele în perioada verii şi pentru a decide cine vor fi cei
    care vor păzi oile. Datorită acestui vechi obicei pastoral, au
    apărut, în timp, şi serbările câmpeneşti, iar de aici
    şi până la obiceiul de a ieşi la sfârşit de săptămână în aer liber, la grătar
    nu a fost decât un pas mic.


    Românii şi-au
    făcut un obicei de a ieşi la iarbă verde, iar unii dintre ei să îşi instaleze
    grătarele în zone special amenajate. Pe grătarul cu cărbuni obişnuiesc să pună
    carne de porc sau de pui, cârnaţi şi tradiţionalii mititei. De luat în
    considerare este şi varianta de a pune pe grătar un peşte, precum scrumbia, un
    peşte sezonier care numai în perioada primăverii poate fi prins în plaselele
    pescăreşti, atunci când migrează pe Dunăre.


    Frigăruile
    constituie, de asemenea, o variantă tentantă, chiar dacă necesită ceva mai mult timp de pregătire. Avem
    nevoie de un kg de ceafă de porc sau, în orice caz, de carne împănată cu puţină grăsime, pe care o tăiem în cuburi
    cu latura de circa 3 centimetri. Pe ţepuşe de lemn, cu o lungime de circa 30 de
    centimetri înfigem pe rând
    bucăţi de carne, foi de ceapă şi, de ce nu?, pălării de ciuperci sau suviţe de ardei gras. Ţepuşele se aşează pe
    grătar, deasupra jarului, şi, din când în când, trebuie rotite pentru a se
    rumeni uniform. Se servesc calde, cu garnitură de cartofi prăjiţi şi, desigur,
    cu bere bine răcită.


    Nimic nu se comparăînsă cu mititeii la grătar. Mititeii sunt revendicaţi de bucătăria românească, dar au
    echivalent şi în bucătăria
    balcanică. Făcuţi din carne tocată de porc, de vităşi de oaie, amestecată cu mai multe condimente, mititeii au acelaşi
    mod de prepapare cu kebap-ul
    turcesc, dar seamănă izbitor cu un preparat sârbesc numit cevapcici. Se consumă cu pâine şi muştar, alături de o bere rece.

  • … de Armindeni

    … de Armindeni

    Din cauza pandemiei, de 1
    mai românii nu ies în acest an la grătar, aşa cum este obiceiul, un obicei care
    provine de la una dintre cele mai complexe sărbători din calendarul popular
    românesc. De 1 mai sau de Armindeni, era obiceiul ca porţile şi ferestrele
    gospodăriei tradiţionale să fie împodobite cu ramuri verzi ca o protejare a
    recoltelor, a animalelor, a viilor şi livezilor.


    Această sărbătoare este
    însoţită de o petrecere câmpenească unde se mănâncă miel şi caş şi se bea vin
    roşu aromatizat cu pelin. De aceea, sărbătoarea de Armindeni sau Ziua de
    Arminden mai este numită şi Ziua Pelinului sau, din cauză că se consuma vin
    pelin pentru a fi puternic şi rumen în obraji, însă pentru că unii obişnuiau să
    consume în mod exagerat, acestei sărbători i s-a mai spus şi Ziua Beţivului.



    În România, vinul pelin
    este cunoscut de sute de ani, iar prepararea lui are un motiv bine întemeiat.
    Pe măsura golirii, în butoi pătrundea aer care, odată cu încălzirea vremii,
    deprecia calitatea vinului. Pentru a opri acrirea vinului, în butoi se punea un
    săculeţ cu flori de pelin uscate şi seminţe de pelin zdrobite. O altă variantă
    era un macerat din alcool, plante şi seminţe de pelin, scorţişoară, cuişoare,
    coliandru şi coji de gutui. Toate aceste ingrediente, în cantităţi de câteva
    grame, trebuie acoperite cu alcool îndoit cu vin şi, după o săptămână,
    maceratul se strecoară şi se toarnă peste 10 litri de vin alb.


    La petrecerea câmpenească
    de Armindeni, pe grătar sunt puse bucăţi de carne de porc, de pui sau frigărui.
    Această alăturare de bucăţi
    de carne, foi de ceapă şi, de ce nu?, pălării de ciuperci sau suviţe de ardei gras o întâlnim în multe ţări. Nimic
    nu se comparăînsă cu mititeii la grătar.
    Mititeii sunt revendicaţi de
    bucătăria românească, dar au echivalent şi în bucătăria balcanică.     Făcuţi din carne tocată de porc, de vităşi de oaie, amestecată cu mai multe condimente, mititeii au acelaşi
    mod de prepapare cu kebap-ul
    turcesc, dar seamănă izbitor cu un preparat sârbesc numit cevapcici, numai că în compozitie este folosită şi
    carnea de porc, interzisă prin tradiţie musulmanilor.


    Există şi o legendă
    privind apariţia mititeilor în spaţiul românesc de care aminteşte un alt
    jurnalist celebru de la sfârşitul secolului al 19-lea, prima jumătate a
    secolului al 20-lea, Constantin Bacalbaşa. Acesta susţinea că mititeii ar fi
    fost inventaţi la o cârciumă din centrul istoric al Bucureştiului, după ce
    proprietarul a constatat că nu mai are maţe pentru cârnaţi şi atunci a pus
    carnea tocată direct pe grătar, păstrând forma cârnatului.

  • … de Armindeni

    … de Armindeni

    Din cauza pandemiei, de 1
    mai românii nu ies în acest an la grătar, aşa cum este obiceiul, un obicei care
    provine de la una dintre cele mai complexe sărbători din calendarul popular
    românesc. De 1 mai sau de Armindeni, era obiceiul ca porţile şi ferestrele
    gospodăriei tradiţionale să fie împodobite cu ramuri verzi ca o protejare a
    recoltelor, a animalelor, a viilor şi livezilor.


    Această sărbătoare este
    însoţită de o petrecere câmpenească unde se mănâncă miel şi caş şi se bea vin
    roşu aromatizat cu pelin. De aceea, sărbătoarea de Armindeni sau Ziua de
    Arminden mai este numită şi Ziua Pelinului sau, din cauză că se consuma vin
    pelin pentru a fi puternic şi rumen în obraji, însă pentru că unii obişnuiau să
    consume în mod exagerat, acestei sărbători i s-a mai spus şi Ziua Beţivului.



    În România, vinul pelin
    este cunoscut de sute de ani, iar prepararea lui are un motiv bine întemeiat.
    Pe măsura golirii, în butoi pătrundea aer care, odată cu încălzirea vremii,
    deprecia calitatea vinului. Pentru a opri acrirea vinului, în butoi se punea un
    săculeţ cu flori de pelin uscate şi seminţe de pelin zdrobite. O altă variantă
    era un macerat din alcool, plante şi seminţe de pelin, scorţişoară, cuişoare,
    coliandru şi coji de gutui. Toate aceste ingrediente, în cantităţi de câteva
    grame, trebuie acoperite cu alcool îndoit cu vin şi, după o săptămână,
    maceratul se strecoară şi se toarnă peste 10 litri de vin alb.


    La petrecerea câmpenească
    de Armindeni, pe grătar sunt puse bucăţi de carne de porc, de pui sau frigărui.
    Această alăturare de bucăţi
    de carne, foi de ceapă şi, de ce nu?, pălării de ciuperci sau suviţe de ardei gras o întâlnim în multe ţări. Nimic
    nu se comparăînsă cu mititeii la grătar.
    Mititeii sunt revendicaţi de
    bucătăria românească, dar au echivalent şi în bucătăria balcanică.     Făcuţi din carne tocată de porc, de vităşi de oaie, amestecată cu mai multe condimente, mititeii au acelaşi
    mod de prepapare cu kebap-ul
    turcesc, dar seamănă izbitor cu un preparat sârbesc numit cevapcici, numai că în compozitie este folosită şi
    carnea de porc, interzisă prin tradiţie musulmanilor.


    Există şi o legendă
    privind apariţia mititeilor în spaţiul românesc de care aminteşte un alt
    jurnalist celebru de la sfârşitul secolului al 19-lea, prima jumătate a
    secolului al 20-lea, Constantin Bacalbaşa. Acesta susţinea că mititeii ar fi
    fost inventaţi la o cârciumă din centrul istoric al Bucureştiului, după ce
    proprietarul a constatat că nu mai are maţe pentru cârnaţi şi atunci a pus
    carnea tocată direct pe grătar, păstrând forma cârnatului.

  • Preparate la grătar

    Preparate la grătar

    Românii şi-au făcut un obicei de a ieşi la iarbă verde, ocazie cu care o
    parte îşi instalează grătare în zone special amenajate. Pe grătar se pune de
    obicei carne de porc sau de pui, cârnaţi şi tradiţionalii mititei. De luat în
    considerare este şi varianta de a pune pe grătar un peşte, precum scrumbia în
    perioada primăverii, somnul sau crapul. Pentru că somnul şi crapul au
    dimensiuni mai mari, ei trebuie tăiaţi în bucăţi mai mici. De exemplu un somn
    de 2 .. 3 kg poate fi tăiat transversal,
    în bucăţi cu o grosime de 2 .. 3 centimetri. Un crap de 2… 3 kg la grătar are
    mare succes la o masă la iarbă verde, mai ales dacă este pregătit în vin. După
    ce l-am porţionat, crapul trebuie lăsat, timp de o oră, într-un vas şi acoperit
    cu vin alb, în care am amestecat o linguriţă de piper şi una de sare. Bucăţile
    de crap se pun apoi pe grătar şi tot pe grătar se pun la copt câteva roşii pe
    care le folosim la prepararea mujdeiului de usturoi. După ce s-au copt,
    roşiilor le este îndepărtată coaja, după care sunt zdrobite şi transformate în
    pastă. În această pastă adăugăm şi câţiva căţei de usturoi pe care, de asemenea
    îi zdrobim şi îi frecăm cu puţin ulei până când îi transformăm într-o cremă.
    După omogenizarea roşiilor şi usturoiului obţinem mujdeiul de usturoi pe care
    apoi îl vom pune deasupra peştelui.


    Frigăruile constituie, de asemenea, o
    variantă tentantă, chiar dacă necesită ceva mai mult timp de pregătire.
    Avem nevoie de un kg de ceafă de porc sau, în orice caz, de carne împănată cu puţină grăsime, pe care o
    tăiem în cuburi cu latura de circa 3 centimetri. Pe ţepuşe de lemn, cu o
    lungime de circa 30 de centimetri înfigem pe rând bucăţi de carne, foi de ceapă şi, de ce nu?, pălării de
    ciuperci sau suviţe de ardei
    gras. Ţepuşele se aşează pe grătar, deasupra jarului, şi, din când în când,
    trebuie rotite pentru a se rumeni uniform. Se servesc calde, cu garnitură de
    cartofi prăjiţi şi, desigur, cu bere bine răcită.


    Nimic
    nu se compară însă cu mititeii la grătar.
    Mititeii sunt revendicaţi de
    bucătăria românească, dar au echivalent şi
    în bucătăria balcanică. Făcuţi din carne tocată de porc, de vită şi de oaie, amestecată
    cu mai multe condimente, mititeii au acelaşi mod de prepapare cu
    kebap-ul turcesc, dar seamănă izbitor cu un preparat sârbesc numit cevapcici.
    Se consumă cu pâine şi muştar, alături de o bere rece.

  • Preparate la grătar

    Preparate la grătar

    Românii şi-au făcut un obicei de a ieşi la iarbă verde, ocazie cu care o
    parte îşi instalează grătare în zone special amenajate. Pe grătar se pune de
    obicei carne de porc sau de pui, cârnaţi şi tradiţionalii mititei. De luat în
    considerare este şi varianta de a pune pe grătar un peşte, precum scrumbia în
    perioada primăverii, somnul sau crapul. Pentru că somnul şi crapul au
    dimensiuni mai mari, ei trebuie tăiaţi în bucăţi mai mici. De exemplu un somn
    de 2 .. 3 kg poate fi tăiat transversal,
    în bucăţi cu o grosime de 2 .. 3 centimetri. Un crap de 2… 3 kg la grătar are
    mare succes la o masă la iarbă verde, mai ales dacă este pregătit în vin. După
    ce l-am porţionat, crapul trebuie lăsat, timp de o oră, într-un vas şi acoperit
    cu vin alb, în care am amestecat o linguriţă de piper şi una de sare. Bucăţile
    de crap se pun apoi pe grătar şi tot pe grătar se pun la copt câteva roşii pe
    care le folosim la prepararea mujdeiului de usturoi. După ce s-au copt,
    roşiilor le este îndepărtată coaja, după care sunt zdrobite şi transformate în
    pastă. În această pastă adăugăm şi câţiva căţei de usturoi pe care, de asemenea
    îi zdrobim şi îi frecăm cu puţin ulei până când îi transformăm într-o cremă.
    După omogenizarea roşiilor şi usturoiului obţinem mujdeiul de usturoi pe care
    apoi îl vom pune deasupra peştelui.


    Frigăruile constituie, de asemenea, o
    variantă tentantă, chiar dacă necesită ceva mai mult timp de pregătire.
    Avem nevoie de un kg de ceafă de porc sau, în orice caz, de carne împănată cu puţină grăsime, pe care o
    tăiem în cuburi cu latura de circa 3 centimetri. Pe ţepuşe de lemn, cu o
    lungime de circa 30 de centimetri înfigem pe rând bucăţi de carne, foi de ceapă şi, de ce nu?, pălării de
    ciuperci sau suviţe de ardei
    gras. Ţepuşele se aşează pe grătar, deasupra jarului, şi, din când în când,
    trebuie rotite pentru a se rumeni uniform. Se servesc calde, cu garnitură de
    cartofi prăjiţi şi, desigur, cu bere bine răcită.


    Nimic
    nu se compară însă cu mititeii la grătar.
    Mititeii sunt revendicaţi de
    bucătăria românească, dar au echivalent şi
    în bucătăria balcanică. Făcuţi din carne tocată de porc, de vită şi de oaie, amestecată
    cu mai multe condimente, mititeii au acelaşi mod de prepapare cu
    kebap-ul turcesc, dar seamănă izbitor cu un preparat sârbesc numit cevapcici.
    Se consumă cu pâine şi muştar, alături de o bere rece.

  • Mâncăruri din Dobrogea

    Mâncăruri din Dobrogea

    Provincie situată între Dunăre şi Marea Neagră,
    Dobrogea are o gastronomie cu puternice influenţe orientale datorită
    minorităţii turco-tătare. Bucătăria dobrogeană se bazează pe peşte şi pe carnea
    de oaie, însă nu exclude carnea de pasăre, de vacă şi de porc. Preparatele de
    bază sunt însoţite de garnituri de orez sau de legume. Produse din lapte de
    oaie precum iaurt sau telemea sunt folosite de asemenea pentru pregătirea altor
    mâncăruri. Gastronomia Dobrogei este influenţată însă şi de alte comunităti
    etnice precum cele ale grecilor sau ruşilor lipoveni, ultimii răspândiţi prin
    Delta Dunării. Dintre mâncărurile specifice Doborgei pot fi menţionate ciorbele
    pescăreşti, peştele marinat, saramura de peşte, pilaful dobrogean, salatele
    dobrogene, cârnaţii de oaie, mielul la proţap, dar şi preparate care poartă
    marca minorităţii turco-tătare: chebap, cârnaţii uscaţi precum ghiudem şi
    babic, musacaua dobrogeană sau garniturile de orez. Să nu uităm şi de
    deserturile specifice Dobrogei, cu stafide sau cu rahat şi nici de celebrele
    baclavale şi sarailii.


    Pilaful dobrogean din măruntaie de miel este un
    preparat specific Dobrogei, în alte regiuni ale României măruntaiele de miel
    fiind înlocuite cu pipote şi inimi de pui. Pentru prepararea pilafului
    dobrogean avem nevoie de circa jumătate de kg de ficat, rinichi şi intestine de
    miel, de circa un sfert de kg de orez, de două cepe, un morcov şi, dacă este posibil,
    de două roşii şi un ardei gras. Măruntaiele de miel trebuie opărite şi apoi
    puse la fiert alături de morcov. Separat se căleşte uşor ceapa tocată mărunt,
    impreună cu orezul, spălat în prealabil în două .. trei ape. Ceapa şi orezul
    sunt puse apoi la fiert într-un vas, pentru circa 20 de minute, împreună cu
    măruntaiele de miel şi cu morcovul, toate fiind tocate mărunt. Dacă folosim
    roşii şi ardei gras, atunci şi aceste legume trebuie tocate înainte de a fi
    puse la fiert împreună cu orezul. Spre final, se condimentează cu piper şi
    ienibahar şi se adugă sare după gust.


    Vă mai propunem un alt
    preparat specific Dobrogei, frigăruile cu carne de berbec. Avem nevoie de un kg
    de pulpă de berbec, de câteva cepe, de piper şi de cimbru măcinat şi de puţin
    vin. Se taie carnea în felii subţiri, se sărează puţin şi se lasă pentru câteva
    ore într-un baiţ, adică un amestec de vin, cimbru şi piper. După aceea, se
    înfig bucăţile de carne în ţepuşe de lemn sau din oţel inox, punând între ele
    foi de ceapă. Frigăruile se pun apoi pe grătar şi se rotesc pentru a fi
    pătrunse uniform de dogoare.

  • Mâncăruri din Dobrogea

    Mâncăruri din Dobrogea

    Provincie situată între Dunăre şi Marea Neagră,
    Dobrogea are o gastronomie cu puternice influenţe orientale datorită
    minorităţii turco-tătare. Bucătăria dobrogeană se bazează pe peşte şi pe carnea
    de oaie, însă nu exclude carnea de pasăre, de vacă şi de porc. Preparatele de
    bază sunt însoţite de garnituri de orez sau de legume. Produse din lapte de
    oaie precum iaurt sau telemea sunt folosite de asemenea pentru pregătirea altor
    mâncăruri. Gastronomia Dobrogei este influenţată însă şi de alte comunităti
    etnice precum cele ale grecilor sau ruşilor lipoveni, ultimii răspândiţi prin
    Delta Dunării. Dintre mâncărurile specifice Doborgei pot fi menţionate ciorbele
    pescăreşti, peştele marinat, saramura de peşte, pilaful dobrogean, salatele
    dobrogene, cârnaţii de oaie, mielul la proţap, dar şi preparate care poartă
    marca minorităţii turco-tătare: chebap, cârnaţii uscaţi precum ghiudem şi
    babic, musacaua dobrogeană sau garniturile de orez. Să nu uităm şi de
    deserturile specifice Dobrogei, cu stafide sau cu rahat şi nici de celebrele
    baclavale şi sarailii.


    Pilaful dobrogean din măruntaie de miel este un
    preparat specific Dobrogei, în alte regiuni ale României măruntaiele de miel
    fiind înlocuite cu pipote şi inimi de pui. Pentru prepararea pilafului
    dobrogean avem nevoie de circa jumătate de kg de ficat, rinichi şi intestine de
    miel, de circa un sfert de kg de orez, de două cepe, un morcov şi, dacă este posibil,
    de două roşii şi un ardei gras. Măruntaiele de miel trebuie opărite şi apoi
    puse la fiert alături de morcov. Separat se căleşte uşor ceapa tocată mărunt,
    impreună cu orezul, spălat în prealabil în două .. trei ape. Ceapa şi orezul
    sunt puse apoi la fiert într-un vas, pentru circa 20 de minute, împreună cu
    măruntaiele de miel şi cu morcovul, toate fiind tocate mărunt. Dacă folosim
    roşii şi ardei gras, atunci şi aceste legume trebuie tocate înainte de a fi
    puse la fiert împreună cu orezul. Spre final, se condimentează cu piper şi
    ienibahar şi se adugă sare după gust.


    Vă mai propunem un alt
    preparat specific Dobrogei, frigăruile cu carne de berbec. Avem nevoie de un kg
    de pulpă de berbec, de câteva cepe, de piper şi de cimbru măcinat şi de puţin
    vin. Se taie carnea în felii subţiri, se sărează puţin şi se lasă pentru câteva
    ore într-un baiţ, adică un amestec de vin, cimbru şi piper. După aceea, se
    înfig bucăţile de carne în ţepuşe de lemn sau din oţel inox, punând între ele
    foi de ceapă. Frigăruile se pun apoi pe grătar şi se rotesc pentru a fi
    pătrunse uniform de dogoare.

  • Frigărui

    Frigărui

    Pentru români, o ieşire la
    iarbă verde este, de multe ori, o ocazie de a instala un grătar dar numai în zone special amenajate, conform legii
    picnicului. Pe grătarul cu cărbuni încinşi se obişnuieşte să se pună carne de
    porc sau de pui, cârnaţi şi tradiţionalii mititei. De luat în considerare este
    şi varianta de a pune peşte pe grătar.


    Frigăruile pot fi puse, de
    asemenea, pe grătar. Necesită mai mult timp de pregătire, dar merită! Cu o zi înainte de ieşirea la iarbă verde, putem pregăti
    aceste frigărui, fie din carne de porc, preferabil ceafă, fie din carne de pui.
    Avem nevoie de un kg de ceafă de porc, de jumătate de kilogram de cârnaţi
    subţiri, semiafumaţi şi uşor picanţi, cunoscuţi sub numele de olteneşti. Mai avem nevoie
    de 300 de grame de costiţă de porc, de jumătate de kg de ciuperci de mărime
    potrivită spre mică, de doi ardei graşi şi de 3 cepe. Tăiem ceafa de porc în
    cuburi şi le condimentăm. Tăiem şi cârnaţii la aceeaşi mărime şi felim
    costiţa. Curăţăm cepele şi le tăiem în sferturi, iar ardeii îi tăiem în şuviţe
    de dimensiunea cuburilor de carne. Punem apoi pe ţepuşe de
    lemn sau metalice, în ordine, o bucată de carne, o foaie de ceapă, o bucată de cârnat, o
    şuviţă de ardei, o felie de costiţă, o ciupercă şi repetăm până când frigăruia se
    umple, mai puţin 2 … 3 cm la fiecare capăt. Lăsăm frigăruile la rece până în ziua următoare când este
    programată ieşirea la iarbă verde.

    După montarea grătarului şi după ce s-a
    făcut jarul, punem frigăruile şi avem grijă să le întoarcem câte un sfert de
    tură pentru a se rumeni uniform. Se servesc imediat, dacă este
    posibil cu o garnitură de cartofi prăjiţi şi cu o bere bine răcită.

  • Frigărui

    Frigărui

    Pentru români, o ieşire la
    iarbă verde este, de multe ori, o ocazie de a instala un grătar dar numai în zone special amenajate, conform legii
    picnicului. Pe grătarul cu cărbuni încinşi se obişnuieşte să se pună carne de
    porc sau de pui, cârnaţi şi tradiţionalii mititei. De luat în considerare este
    şi varianta de a pune peşte pe grătar.


    Frigăruile pot fi puse, de
    asemenea, pe grătar. Necesită mai mult timp de pregătire, dar merită! Cu o zi înainte de ieşirea la iarbă verde, putem pregăti
    aceste frigărui, fie din carne de porc, preferabil ceafă, fie din carne de pui.
    Avem nevoie de un kg de ceafă de porc, de jumătate de kilogram de cârnaţi
    subţiri, semiafumaţi şi uşor picanţi, cunoscuţi sub numele de olteneşti. Mai avem nevoie
    de 300 de grame de costiţă de porc, de jumătate de kg de ciuperci de mărime
    potrivită spre mică, de doi ardei graşi şi de 3 cepe. Tăiem ceafa de porc în
    cuburi şi le condimentăm. Tăiem şi cârnaţii la aceeaşi mărime şi felim
    costiţa. Curăţăm cepele şi le tăiem în sferturi, iar ardeii îi tăiem în şuviţe
    de dimensiunea cuburilor de carne. Punem apoi pe ţepuşe de
    lemn sau metalice, în ordine, o bucată de carne, o foaie de ceapă, o bucată de cârnat, o
    şuviţă de ardei, o felie de costiţă, o ciupercă şi repetăm până când frigăruia se
    umple, mai puţin 2 … 3 cm la fiecare capăt. Lăsăm frigăruile la rece până în ziua următoare când este
    programată ieşirea la iarbă verde.

    După montarea grătarului şi după ce s-a
    făcut jarul, punem frigăruile şi avem grijă să le întoarcem câte un sfert de
    tură pentru a se rumeni uniform. Se servesc imediat, dacă este
    posibil cu o garnitură de cartofi prăjiţi şi cu o bere bine răcită.

  • Preparate la grătar

    Preparate la grătar

    În perioada dintre 23 aprilie, când este sărbătoarea Sfântului Gheorghe şi 21 mai, când este sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, crescătorii de oi se adună, conform tradiţiei, în diferite zone pentru a stabili locurile din zona montană unde vor fi organizate stânele în perioada verii şi pentru a stabili cine vor fi cei care vor păzi oile. Datorită acestui vechi obicei pastoral, au apărut, în timp, şi serbările câmpeneşti, iar de aici şi până la obiceiul de a ieşi la sfârşit de săptămână în aer liber pentru a face un grătar nu a fost decât un pas mic.



    Românii şi-au făcut un obicei de a ieşi la iarbă verde, iar unii dintre ei să îşi instaleze grătarele în zone special amenajate. Pe grătarul cu cărbuni obişnuiesc să pună carne de porc sau de pui, cârnaţi şi tradiţionalii mititei. De luat în considerare este şi varianta de a pune pe grătar un peşte, precum scrumbia, pusă întreagă sau somnul, tăiat transversal, în felii cu o grosime de 2 .. 3 centimetri.



    Frigăruile constituie, de asemenea, o variantă tentantă, chiar dacă necesită ceva mai mult timp de pregătire. Avem nevoie de un kg de ceafă de porc sau, în orice caz, de carne împănată cu puţină grăsime, pe care o tăiem în cuburi cu latura de circa 3 centimetri. Pe ţepuşe de lemn, cu o lungime de circa 30 de centimetri înfigem pe rând bucăţi de carne, foi de ceapă şi, de ce nu?, pălării de ciuperci sau suviţe de ardei gras. Ţepuşele se aşează pe grătar, deasupra jarului, şi, din când în când, trebuie rotite pentru a se rumeni uniform. Se servesc calde, cu garnitură de cartofi prăjiţi şi, desigur, cu bere bine răcită. Poftă bună!

  • Preparate la grătar

    Preparate la grătar

    În perioada dintre 23 aprilie, când este sărbătoarea Sfântului Gheorghe şi 21 mai, când este sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, crescătorii de oi se adună, conform tradiţiei, în diferite zone pentru a stabili locurile din zona montană unde vor fi organizate stânele în perioada verii şi pentru a stabili cine vor fi cei care vor păzi oile. Datorită acestui vechi obicei pastoral, au apărut, în timp, şi serbările câmpeneşti, iar de aici şi până la obiceiul de a ieşi la sfârşit de săptămână în aer liber pentru a face un grătar nu a fost decât un pas mic.



    Românii şi-au făcut un obicei de a ieşi la iarbă verde, iar unii dintre ei să îşi instaleze grătarele în zone special amenajate. Pe grătarul cu cărbuni obişnuiesc să pună carne de porc sau de pui, cârnaţi şi tradiţionalii mititei. De luat în considerare este şi varianta de a pune pe grătar un peşte, precum scrumbia, pusă întreagă sau somnul, tăiat transversal, în felii cu o grosime de 2 .. 3 centimetri.



    Frigăruile constituie, de asemenea, o variantă tentantă, chiar dacă necesită ceva mai mult timp de pregătire. Avem nevoie de un kg de ceafă de porc sau, în orice caz, de carne împănată cu puţină grăsime, pe care o tăiem în cuburi cu latura de circa 3 centimetri. Pe ţepuşe de lemn, cu o lungime de circa 30 de centimetri înfigem pe rând bucăţi de carne, foi de ceapă şi, de ce nu?, pălării de ciuperci sau suviţe de ardei gras. Ţepuşele se aşează pe grătar, deasupra jarului, şi, din când în când, trebuie rotite pentru a se rumeni uniform. Se servesc calde, cu garnitură de cartofi prăjiţi şi, desigur, cu bere bine răcită. Poftă bună!