Radio România Internațional

Tag: friptura de vita

  • O veche rețetă de friptură de vită

    O veche rețetă de friptură de vită

    Cronicile unor călători străini în Valahia sau
    Țara Românească, formaţiune statală situată între Dunăre și Carpați, fac referire, între altele, la petrecerile
    date în onoarea oaspeţilor străini, la curtea domnească sau la curțile boierilor, petreceri care se
    remarcau printr-o abundență de preparate. La mesele boiereşti de altădată se
    folosea carnea de oaie, porc şi pasăre, cea de vită în general fiind evitată
    deoarece se considera că este un animal muncit. Se folosea totuşi zeama
    rezultată din fierberea cărnii de vită.


    Existau însă și vechi rețete pentru carnea de
    vită, considerată mai ațoasă și mai greu de tăiat, drept pentru care era
    ținută în baiț, precum cea de vânat, cu două zile înainte de a fi pregătită și
    servită. Mușchiul de vacă este mai fraged, dar lipsit de grăsimi, iar pentru
    friptură este preferată o carne ceva mai suculentă și mai grasă precum
    antricotul. În prezent, pentru macerarea cărnii este folosit otețul balsamic,
    dar, în urmă peste un secol, baițul se făcea dintr-un amestec alcătuit din
    jumătate de litru de oțet și un litru de apă, în care se punea la fiert o ceapă
    tăiată rondele, 10 boabe de piper și 5 de ienibahar și două foi de dafin.

    Într-un vas de lut de puneau feliile de antricot peste care se turna amestecul,
    în prealabil lăsat să se răcească. Feliile de carne erau lăsate în acest baiț
    timp de două zile, întorcându-le de două ori pe zi de pe o parte pe cealaltă.
    Separat se fierbeau câteva oase de vacă, zeama rezultată fiind folosită la
    prepararea fripturii, o metodă mai rar întâlnită în prezent.

    Feliile de carne
    erau rumenite într-o tigaie, în untură, fiind înăbușită apoi cu zeama de oase
    și cu baițul în care a stat carnea.

    Înainte de prezentarea pe platou,
    antricotul de vacă era stropit cu un sos preparat din făină rumenită în untură,
    în care se adăuga o linguriță de zahăr și care era diluat apoi cu supă și cu
    puțin baiț. Sosul trebuia dres cu puțină smântână înainte de a fi turnat pe
    feliile de carne.


  • O veche rețetă de friptură de vită

    O veche rețetă de friptură de vită

    Cronicile unor călători străini în Valahia sau
    Țara Românească, formaţiune statală situată între Dunăre și Carpați, fac referire, între altele, la petrecerile
    date în onoarea oaspeţilor străini, la curtea domnească sau la curțile boierilor, petreceri care se
    remarcau printr-o abundență de preparate. La mesele boiereşti de altădată se
    folosea carnea de oaie, porc şi pasăre, cea de vită în general fiind evitată
    deoarece se considera că este un animal muncit. Se folosea totuşi zeama
    rezultată din fierberea cărnii de vită.


    Existau însă și vechi rețete pentru carnea de
    vită, considerată mai ațoasă și mai greu de tăiat, drept pentru care era
    ținută în baiț, precum cea de vânat, cu două zile înainte de a fi pregătită și
    servită. Mușchiul de vacă este mai fraged, dar lipsit de grăsimi, iar pentru
    friptură este preferată o carne ceva mai suculentă și mai grasă precum
    antricotul. În prezent, pentru macerarea cărnii este folosit otețul balsamic,
    dar, în urmă peste un secol, baițul se făcea dintr-un amestec alcătuit din
    jumătate de litru de oțet și un litru de apă, în care se punea la fiert o ceapă
    tăiată rondele, 10 boabe de piper și 5 de ienibahar și două foi de dafin.

    Într-un vas de lut de puneau feliile de antricot peste care se turna amestecul,
    în prealabil lăsat să se răcească. Feliile de carne erau lăsate în acest baiț
    timp de două zile, întorcându-le de două ori pe zi de pe o parte pe cealaltă.
    Separat se fierbeau câteva oase de vacă, zeama rezultată fiind folosită la
    prepararea fripturii, o metodă mai rar întâlnită în prezent.

    Feliile de carne
    erau rumenite într-o tigaie, în untură, fiind înăbușită apoi cu zeama de oase
    și cu baițul în care a stat carnea.

    Înainte de prezentarea pe platou,
    antricotul de vacă era stropit cu un sos preparat din făină rumenită în untură,
    în care se adăuga o linguriță de zahăr și care era diluat apoi cu supă și cu
    puțin baiț. Sosul trebuia dres cu puțină smântână înainte de a fi turnat pe
    feliile de carne.


  • Vechi rețete de friptură de vită

    Vechi rețete de friptură de vită

    Am
    prezentat mai rar vechi rețete, uitate, redescoperite sau reinventate. Una
    dintre acestea este friptura de vacă pregătită precum vânatul, o rețetă
    boierească, de acum un secol. Fiind mai tare, carnea de vacă era ținută în
    baiț, precum cea de vânat, cu două zile înainte de a fi pregătită și servită.
    Mușchiul de vacă este mai fraged, dar lipsit de grăsimi, iar pentru friptură
    era preferată o carne ceva mai suculentă și mai grasă precum antricotul. În
    prezent, pentru macerarea cărnii este folosit otețul balsamic, dar, în urmă cu
    un secol, baițul se făcea dintr-un amestec alcătuit din jumătate de litru de
    oțet și un litru de apă, în care se punea la fiert o ceapă tăiată rondele, 10
    boabe de piper și 5 de ienibahar, precum și două foi de dafin.

    Într-un vas de lut se puneau
    feliile de antricot peste care se turna amestecul, în prealabil lăsat să se
    răcească. Feliile de carne erau lăsate în acest baiț timp de două zile, fiind întoarse de două ori pe zi de pe o parte pe cealaltă. Separat se fierbeau
    câteva oase de vacă, iar zeama rezultată era folosită la prepararea
    fripturii, o metodă mai rar întâlnită în prezent. Feliile de carne erau rumenite într-o tigaie,
    în untură, fiind înăbușite apoi cu zeama de oase și cu baițul în care a stat
    carnea. Înainte de prezentare pe platou, antricotul de vacă era stropit cu un
    sos preparat din făină rumenită în untură, în care se adăuga o linguriță de
    zahăr și care era diluat apoi cu supă și cu puțin baiț. Sosul trebuia dres cu
    puțină smântână înainte de a fi turnat pe feliile de carne.



    Am descoperit o altă rețetă cu jumătate de secol
    mai tânără, în care antricotul era înlocuit de mușchiul de vacă, fără baiț, dar în care erau păstrate același sos
    și supa din oase. Mușchiul de vacă trebuie bătut astfel încât să fie întins
    pentru a fi apoi rulat. Avem nevoie de două cepe, pe care le tocăm și le călim ușor în ulei. Peste ele punem jumătate
    de kg de ciuperci și frunze toate de pătrunjel. În acest amestec adăugăm felii
    subțiri de șuncă, puțin piper râșnit și sare după gust. Întindem acest amestec
    pe mușchi, apoi îl rulăm și îl legăm fie cu o sfoară, fie cu o tulpină de
    țelină. Această ruladă se pune într-un vas în care turnăm puțină supă și apoi
    se lasă în cuptor, la foc domol. Peste carnea rulată se pune, înainte de
    prezentare, sosul preparat din untură și făină.

  • Vechi rețete de friptură de vită

    Vechi rețete de friptură de vită

    Am
    prezentat mai rar vechi rețete, uitate, redescoperite sau reinventate. Una
    dintre acestea este friptura de vacă pregătită precum vânatul, o rețetă
    boierească, de acum un secol. Fiind mai tare, carnea de vacă era ținută în
    baiț, precum cea de vânat, cu două zile înainte de a fi pregătită și servită.
    Mușchiul de vacă este mai fraged, dar lipsit de grăsimi, iar pentru friptură
    era preferată o carne ceva mai suculentă și mai grasă precum antricotul. În
    prezent, pentru macerarea cărnii este folosit otețul balsamic, dar, în urmă cu
    un secol, baițul se făcea dintr-un amestec alcătuit din jumătate de litru de
    oțet și un litru de apă, în care se punea la fiert o ceapă tăiată rondele, 10
    boabe de piper și 5 de ienibahar, precum și două foi de dafin.

    Într-un vas de lut se puneau
    feliile de antricot peste care se turna amestecul, în prealabil lăsat să se
    răcească. Feliile de carne erau lăsate în acest baiț timp de două zile, fiind întoarse de două ori pe zi de pe o parte pe cealaltă. Separat se fierbeau
    câteva oase de vacă, iar zeama rezultată era folosită la prepararea
    fripturii, o metodă mai rar întâlnită în prezent. Feliile de carne erau rumenite într-o tigaie,
    în untură, fiind înăbușite apoi cu zeama de oase și cu baițul în care a stat
    carnea. Înainte de prezentare pe platou, antricotul de vacă era stropit cu un
    sos preparat din făină rumenită în untură, în care se adăuga o linguriță de
    zahăr și care era diluat apoi cu supă și cu puțin baiț. Sosul trebuia dres cu
    puțină smântână înainte de a fi turnat pe feliile de carne.



    Am descoperit o altă rețetă cu jumătate de secol
    mai tânără, în care antricotul era înlocuit de mușchiul de vacă, fără baiț, dar în care erau păstrate același sos
    și supa din oase. Mușchiul de vacă trebuie bătut astfel încât să fie întins
    pentru a fi apoi rulat. Avem nevoie de două cepe, pe care le tocăm și le călim ușor în ulei. Peste ele punem jumătate
    de kg de ciuperci și frunze toate de pătrunjel. În acest amestec adăugăm felii
    subțiri de șuncă, puțin piper râșnit și sare după gust. Întindem acest amestec
    pe mușchi, apoi îl rulăm și îl legăm fie cu o sfoară, fie cu o tulpină de
    țelină. Această ruladă se pune într-un vas în care turnăm puțină supă și apoi
    se lasă în cuptor, la foc domol. Peste carnea rulată se pune, înainte de
    prezentare, sosul preparat din untură și făină.