Tag: Fundatia Friedrich Ebert

  • Tinerii din România – portret colectiv

    Tinerii din România – portret colectiv

    Un recent studiu
    sociologic realizat la iniţiativa Fundaţiei Friedrich Ebert
    din România pune
    sub lupă o categorie de vârstă despre care se vorbeşte mult, dar este prea
    puţin cunoscută şi, în consecinţă, prea puţin prezentă la nivelul politicilor
    sociale: tinerii. Cercetarea, aferentă anului 2018, surprinde atitudinea,
    mentalitatea şi percepţia de sine a românilor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 29
    de ani cu privire la chestiuni precum familie, educaţie, stil de viaţă, religie
    şi democraţie
    . În plus, ei sunt studiaţi alături de tinerii din alte 10 state
    europene, membre şi non-membre ale UE.

    Toţi indicatorii economici şi sociali
    referitori la tinerii din România arată foarte prost, consideră sociologul
    Gabriel Bădescu, unul din autorii studiului alături de Daniel Sandu, Daniela
    Angi şi Carmen Greab. Unii din aceşti indicatori trebuie, însă, puşi în
    contextul mai larg european. De pildă, peste jumătate din respondenţii români
    sunt de acord că democraţia este o formă bună de guvernare, dar 23% consideră
    că, în anumite circumstanţe, dictatura este o formă de guvernare mai bună decât
    democraţia. În comparaţie cu celelalte nouă state sud-est europene incluse în
    cercetare, România are unul dintre cele mai mici niveluri ale sprijinului
    democratic, în contextul în care, oricum, o tendinţă spre autoritarism se
    manifestă în toate ţările europene. Remarcabil este, însă, faptul că schimbarea
    generaţională nu aduce de la sine cetăţeni mai buni, mai predispuşi spre
    democraţie, consideră Gabriel Bădescu:

    Acest declin al ataşamentului faţă de
    democraţie nu e uniform răspândit printre toate categoriile de vârstă. De fapt,
    ţine de tineri. Când ne referim la calitatea democraţiei, tinerii sunt o
    categorie vulnerabilă şi problematică. Este problematică, fiindcă avem studii
    care arată că, o dată ce se imprimă nişte atitudini la vârste tinere,
    schimbarea lor se produce greu, ele rămân întipărite şi se perpetuează.

    Alături
    de atitudinea sociopolitică, studiul Fundaţiei Friedrich Ebert analizează şi
    compară sprijinul faţă de minorităţi în România şi în celelalte nouă state.
    Gabriel Bădescu: Sprijinul pentru drepturile minorităţilor e
    scăzut în rândul tinerilor. Pentru câteva categorii de minorităţi, România
    înregistrează cele mai scăzute valori dintre toate cele 10 ţări. România are al
    doilea cel mai scăzut nivel de sprijin pentru drepturile minorităţilor etnice
    şi cel de-al treilea cel mai scăzut nivel de sprijin pentru drepturile
    săracilor.


    Alături
    de acest tip de mentalitatea, cercetarea surprinde şi un alt fapt: existenţa
    decalajelor din România nu numai între regiuni, ci şi între rural şi urban.
    Diferenţa dintre tinerii de la oraş şi cei de la sat este clar în defavoarea
    celor din urmă, căci, potrivit altor studii, în 2017, rata generală a riscului de sărăcie în mediul rural era de 37,3%, de
    șase ori mai mare decât 6,1% în mediul urban. În aceste condiţii,
    cercetarea despre tineri realizată în 2018, indica faptul că 23% dintre tinerii
    de la sat se încadrează în aşa-numita categorie NEET (not in employment,
    education or training), adică nu urmează nicio formă de învăţământ, dar nu nici
    nu sunt angajaţi. Iar acest procent în mediul rural e dublu față de cel urban,
    un decalaj nemaiîntâlnit în alte state ale Uniunii Europene.


    Tot prin referire la situaţia economică, autorii
    studiului explică şi procentul destul de mare al celor care vor să emigreze.
    Spre deosebire de anul 2014 – când a fost realizată precedenta cercetare despre
    tineri şi când cei care aveau între 14 şi 29 voiau să plece în proporţie de 60%
    -, în 2018 acest procent a scăzut aproape de 30%. Este vorba de o dorinţă, nu
    neapărat de planuri concrete, subliniază sociologul Daniel Sandu: Intensitatea dorinței nu este un element esențial, dacă
    vrem să aflăm dacă vor pleca sau nu. Mai degrabă, dorința de a pleca poate fi
    interpretată ca un răspuns la întrebarea: cum îți evaluezi oportunitățile de
    dezvoltare în propria ta țară?. Dacă situația economică din propria țară este
    dificilă, așa cum era cazul în 2014, și dacă sunt mai puține oportunități,
    apare și tendința de a proiecta sau de a-ți dori plecarea.


    Când vrem să răspundem la întrebarea cine-şi doreşte cel mai mult să plece
    din ţară?, apar nişte rezultate surprinzătoare, notează tot Daniel Sandu: De fapt, la o analiză mai atentă, observăm că avem de-a face cu o
    distribuție bimodală a intenției de migrare. Sunt două grupuri foarte diferite
    și plasate la extreme. Un grup e format din tineri din familii avantajate care
    au planuri de a studia în străinătate. Celălalt grup e format din tinerii care
    provin din familii cu acces la bunuri, însă bunuri obținute nu datorită afluenței
    familiei, ci fiindcă membri ai familiei sunt deja plecați. Ei trimit bani în
    țară și oferă acestor tineri acces la bunuri, dar nu le oferă stabilitate, nu
    le oferă o perspectivă de viitor în țară.


    De
    altfel, perspectiva asupra viitorului se întemeiază pe percepţia prezentului,
    iar, în această privinţă, Studiul despre tinerii din România 2018-2019
    confirmă alte statistici, consideră Victoria Stoiciu, reprezentanta Fundaţiei
    Friedrich Ebert România: Așa cum rezultă nu doar din studiul
    nostru, ci și din alte cercetări: tinerii sunt în mod cert o categorie
    defavorizată, în primul rând din punct de vedere economic. Dacă ne uităm la
    sărăcia din rândul tinerilor – mă refer în primul rând la cei cu vârste
    cuprinse între 15 și 25 de ani -, nivelul ei este foarte mare, mai mare decât
    cea din rândul altor categorii de vârstă. De obicei, ne gândim la vârstnici sau
    la pensionari când facem aceste comparații. Nu înseamnă că această categorie a
    vârstei a treia nu are probleme, dar comparativ situația economică a tinerilor
    este mult mai proastă. În plus, tinerii sunt și subreprezentați la nivel
    politic.