Tag: Fundatica

  • Fundata

    Fundata

    Situată în centrul României, în extremitatea sudică a judeţului Braşov,
    la limita cu judeţele Argeş şi Dâmboviţa, Fundata este comuna permanent locuită
    aflată la cea mai mare altitudine din România, de circa 1300 de metri. Este
    alcătuită din 3 sate, Fundata, Şirnea şi Fundăţica. Fundata este situată pe
    drumul care face legătura între Câmpulung Muscel, judeţul Argeş şi Râşnov,
    judeţul Braşov, la sud de localitatea Bran, un reper turistic internaţional
    datorită castelului ridicat la sfârşitul secolului al 14-lea. În timp ce la
    Bran se ajunge uşor, pe o şosea de multe ori aglomerată la sfârşit de
    săptămână, o vizită la Fundata presupune, cel puţin în timpul iernii, un
    autovehicul echipat corespunzător, mai ales după o ninsoare care acoperă
    drumurile de legătură, cu porţiuni de pantă. În centrul satului Fundata, unde casele
    sunt mai adunate, se află două biserici, una de secol 19, cealaltă ridicată în
    anii 40 ai secolului trecut, precum şi clădirea de sfârşit de secol 19 a fostei
    vămi, dintre regatul României şi Transilvania, aflată atunci în Imperiul
    austriac. În rest, gospodăriile, pensiunile turistice şi casele de vacanţă sunt
    risipite pe aşa-numita platformă a Fundatei.

    Aici l-am întâlnit pe Liviu Mirea,
    administratorul unei pensiuni, care ne-a prezentat această destinaţie de
    vacanţă, Fundata:

    Sunteți
    într-o destinație perfectă, perfectă pentru turism, o destinație deschisă pe
    tot parcursul anului, o destinație liniștită, destul de conectată cu natura, și,
    pot să spun, o destinație complexă din punct de vedere al serviciilor
    turistice. Puteți avea foarte multe activități, activități montane, activități
    de relaxare, activități tematice pentru copii, pentru adulți, pur și simplu
    puteți avea o viață activă, în natură sau vă puteți bucura de liniște și de
    piesajele minunate. Sunt foarte multe trasee turistice datorită poziției pe
    care o avem. Avem o poziție foarte bună, între Munții Piatra Craiului, Bucegi
    și Leaota, ceea ce permite o diversificare foarte mare a traseelor. Sunt trasee
    medii, sunt trasee grele, sunt și trasee extreme.


    Am plecat împreună, cu zăpada
    scârţâind sub tălpi, pe un drum lat cât să circule o maşină, spre centrul
    satului Fundata şi, ajunşi într-un loc mai înalt, Liviu Mirea a oferit detalii
    despre un proiect de dezvoltare turistică, în care să fie implicată întreaga
    comunitate:

    După cum vedeți, sunt foarte multe pensiuni
    și case răsfirate. Nu există aglomerație, este unul dintre avantajele și
    principalele motive pentru care noi spunem că suntem o destinație liniștită.
    Sunt şi pensiuni, sunt şi case de vacanţă, sunt şi gospodării şi este practic
    acel nucleu de comunitate, o comunitate care pare să funcţioneze din ce în ce
    mai bine şi care, practic, creează segmentul acesta turistic. Serviciile
    turistice trebuie să fie nişte servicii complexe, servicii în care trebuie să
    ai mai multe lucruri decât servicii de cazare şi masă. Fărălocalnici, aceste lucruri ar fi practic imposibil de realizat.
    Acesta este unul dintre motivele pentru care am ales să creem această
    comunitate.


    Într-o comună care are aproape o mie
    de locuitori, sunt deja 25 de membri care s-au implicat în proiectul Pro
    Fundata, care îşi propune să ofere turiştilor servicii integrate, pentru ca
    aceştia să beneficieze de o vacanţă cât mai plăcută. Cu zăpada care se menţine
    până în luna aprilie, Fundata şi Şirnea întrunesc condiţiile pentru practicarea
    schiului fond. La Şirnea este celebrată, la 23 iunie, Ziua Internaţională
    Olimpică, un eveniment la care participă marii sportivi ai României, medaliaţi
    olimpici. De-a lungul anului sunt organizate mai multe evenimente legate de
    tradiţii pastorale, precum Măsura laptelui, organizat la sfârşitul
    primăverii, înainte ca turmele de oi să urce pe păşunile montane. Un alt
    eveniment tradiţional este Nedeia Munţilor, organizat în miezul verii, la 20
    iulie, de sărbătoarea Sfântului Ilie, care are la bază o tradiţie a locului, un
    târg la care participau comunităţile de pe ambii versanţi ai Carpaţilor, care
    era o ocazie pentru ca tinerii să se cunoască şi să-şi întemeieze o familie. În
    zilele noastre, acest eveniment este o ocazie de a admira costume tradiţionale
    şi a degusta preparate locale.