Tag: furtuna

  • Olanda avertizează: cod portocaliu de furtună, trafic aerian perturbat

    Olanda avertizează: cod portocaliu de furtună, trafic aerian perturbat

    Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Ţărilor de Jos că, la data de 13 septembrie 2017, autorităţile olandeze au instituit cod portocaliu de furtună. Institutul olandez de Meteorologie a transmis avertizări de rafale puternice de vânt cuprinse între 100 şi 120 km/oră îndeosebi în intervalul orar 10:00 – 14:00, ora locală, în regiunile Zuid-Holland, Noord-Holland, Friesland, Groningen și insulele Wadden.

    Din cauza vântului puternic, traficul aerian la Aeroportul Schiphol din Amsterdam este perturbat. Aeroportul avertizează cu privire la producerea de întârzieri şi anulări de zboruri. Totodată, Institutul olandez de Meteorologie informează cu privire la posibilitatea perturbării traficului rutier şi feroviar din cauza căderilor de copaci pe carosabil sau pe calea ferată. Se recomandă conducătorilor auto adaptarea vitezei de mers la condițiile meteo, precum și respectarea semnalizărilor temporare.

    Cetățenii români care pot fi afectaţi de situaţia meteorologică actuală pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Haga: + 31 (0) 70 354 15 80, + 31 (0) 70 322 86 12, și +31 (0) 70 331 99 80, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României la Haga: +31651 596 107

    Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet www.mae.roşi http://haga.mae.ro/ și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația Călătorește în siguranță (disponibilă gratuit în App Store și Google Play), care oferă informații și sfaturi de călătorie.

  • Inundaţii în România

    Inundaţii în România

    Nu există an în
    care românii să nu aibă de suferit de pe urma inundatiilor generate de ploile
    torenţiale. In numeroase localităţi din ţară, aversele au provocat pagube
    importante. Sute de gospodării şi locuinţe au fost inundate, iar oamenii, şocaţi şi dezorientaţi, nu mai au curaj să
    intre în case. Multe persoane au fost evacuate şi adăpostite în şcoli. Ploile au făcut şi o victimă. Un copil de 3 ani s-a înecat
    în judeţul Sălaj, fiind luat de o viitură, în timp ce traversa un
    pârâu împreună cu mama lui. Deşi aria ploilor s-a restrâns, pericolul de
    revărsări de ape se menţine în continuare ridicat în unele zone. Un râu din
    vestul României se află, până pe 1 iulie, sub incidenţa unui cod rosu de
    inundatii.

    Pentru a se preveni inundaţiile masive, în câteva localităţi,
    digurile au fost consolidate şi supraînălţate cu mai bine de o jumătate de
    metru, folosindu-se pentru această operaţiune saci de nisip. Cu toate acestea,
    mai multe gospodării au fost inundate ca urmare a deversărilor peste dig. Mii
    de pompieri, jandarmi şi poliţişti au intervenit, alături de autorităţile
    locale, pentru protejarea populaţiei. Capitala nu a
    fost nici ea ocolită de probleme.

    O ploaie torenţială a provocat, miercuri,
    inundaţii în mai multe zone ale Bucureştiului şi la Gara de Nord, unde s-a
    produs şi un scurtcircuit la un tablou electric. Circulaţia trenurilor de
    metrou a fost întreruptă timp de aproape două ore, între anumite staţii.
    Semafoarele s-au defectat, copaci rupţi de furtună au căzut peste maşini, iar
    pompierii au intervenit pentru a scoate apa din zeci de locuinţe.

    Primarul general al capitalei, Gabriela
    Firea, a cerut ca toate instituţiile abilitate din subordinea municipalităţii
    să ia măsurile necesare pentru remedierea problemelor apărute în urma furtunii: Se va verifica existenţa semnalizării corespunzătoare a
    şantierelor şi lucrărilor din Capitală, pentru a evita posibile accidente. Se
    va verifica starea panourilor publicitare pentru a vedea dacă nu au fost
    afectate de vijelie şi dacă ar putea să cadă în perioada următoare. Am
    solicitat operatorului Apa Nova Bucureşti o acţiune de curăţare preventivă a
    reţelei de canalizare. Se va declanşa o procedură de achiziţie a aparaturii
    pentru tomografia arborilor deoarece sunt arbori care arată bine în exterior, dar
    care sunt bolnavi, îmbătrâniţi şi pot fi afectaţi de vijelii
    .

    Mai
    multe judeţe au solicitat Guvernului sprijin pentru recuperarea pagubelor
    produse în urma inundaţiilor, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al
    Executivului, Liviu Iolu. El a mai anunţat că autorităţile locale s-au adresat
    Ministerului Adminstraţiei şi Internelor pentru scoaterea din rezervele de stat
    a unor materiale de construcţii.

    La rândul sau, premierul
    Dacian Cioloş a anunţat că există o hotărâre de Guvern care va fi aprobată săptămâna
    viitoare şi prin care se va acorda sprijin financiar celor afectaţi de
    intemperii.

  • Japonia: stare de urgenţă şi cod roşu de ploi

    În urma furtunii tropicale Etau, Agenţia Meteorologică niponă a emis o avertizare tip stare de urgenţă pentru prefecturile Ibaraki şi Tochigi de ploi abundente, inundaţii şi alunecări de teren. De asemenea, meteorologii au emis cod roşu de ploi abundente şi inundaţii în zona metropolitană Tokyo şi în următoarele prefecturi: Nagano, Shizuoka, Kanagawa, Saitama, Chiba, Niigata, Fukushima, Yamagata, Miyagi, Iwate.



    Astfel, ministerul român de externe recomadă românilor ce se află în această perioadă în Japonia să consulte pagina de internet a Agenţiei Meteorologice din Japonia pentru informaţii actualizate privind evoluţia condiţiilor meteorologice din această ţară.

  • Japonia: furtuni, vânt punternic şi inundaţii

    Ministerul român de externe informează că vremea din Japonia se înrăutăţeşte în perioada 16-18 iulie, din cauza taifunului Nankga care trece pe deasupra arhipeleagului. Astfel, Agenția Meteorologică niponă a emis alerte de furtună, inundaţii şi valuri înalte pentru insula Shikoku, partea estică a insulei Kyushu şi parte sud-estică a insulei Honshu.



    Există posibilitatea întreruperii alimentării cu energie electrică pentru insula Shikoku şi partea estică a insulelor Kyushu şi Honshu din cauza vântului puternic, în zilele de joi şi vineri. Autorităţile locale ar putea emite şi alerte locale de evacuare, în funcţie de efectele produse de taifun.



    Informaţii în timp real despre starea vremii din Japonia pot fi obţinute online, pe pagina de web a Agenţiei Meteorologice din Japonia.

  • UPDATE (19.02) SUA: furtună de zăpadă şi temperaturi scăzute

    UPDATE (19.02): Serviciul Naţional de Meteorologie a noi alerte privind condiţiile meteorologice severe pentru nord-estul Statelor Unite în intervalul 18 – 20 februarie 2015. Pentru statele Maine şi New Hampshire sunt emise alerte de furtună de zăpadă, autorităţile recomandând evitarea călătoriilor care nu au caracter de urgenţă.



    Statele New Jersey, New York şi Pennsylvania se află sub avertizări meteo din cauza unui front de aer rece şi a intensificărilor vântului. Meteorologii avertizează că statele de mai sus se confruntă cu temperaturi extreme, care pot atinge şi minus 40 de grade Celsius.


    Pentru metropola New York, autorităţile locale au emis o alertă de temperaturi extreme, de până la minus 28 de grade Celsius, pentru zilele de 19 şi 20 februarie 2015.




    UPDATE 16.02: Statele Unite ale Americii continuă să se lupte cu condițiile meteorologice neprielnice. Serviciul Național de Meteorologie a emis noi avertizări de condiții meteorologice nefavorabile, respectiv un front de ninsori severe şi viscol. De această dată sunt vizate statele centrale şi din est: Texas, Missouri, Kentucky, Arkansas, Tennessee, Virgiia, North Carolina, Maryland, Delaware şi District of Columbia, unde temperaturile au scăzut în ultimele ore la valori record, respectiv sub minus 15 grade Celsius.





    Sunt aşteptate intensificări ale vântului, însoţite de viscol şi formare de polei. Astfel, vor apărea probleme majore de traficul auto şi în cel aerian. Autorităţile americane recomandă cetăţenilor să evite deplasările în afara localităţilor şi să se aştepte la anulări ale zborurilor. Frontul de furtună de zăpadă va avansa treptat către est, temperaturile menţinându-se scăzute iar la finalul săptămânii, aceleaşi zone vor fi parcurse de un nou front de furtună de zăpadă.




    UPDATE:Vremea s-a înrăutățit iarăși în Statele Unite ale Americii, începând de vineri, 13 februarie. Serviciul Național de Meteorologie a emis o serie de alerte privind condițiile meteorologice severe pentru nord-estul Statelor Unite, valabile până luni, 16 februarie.



    Vântul suflă cu putere, iar în unele zone poate atinge și viteze de circa 100 km/h. Pentru statele Connecticut, Maine, Massachusetts, New York, New Hampshire, Pennsylvania și Rhode Island a fost emisă o avertizare de futrună de zăpadă, valabilă pentru ultimele două zile ale săptămânii. Din cauza condițiilor meteo, traficul aerian ar putea fi afectat.



    Ministerul Afacerilor Externe recomandă românilor aflați în statele afectate de de condițiile meteo, să îşi echipeze autoturismele corespunzător pentru sezonul rece, să manifeste prudenţă în trafic şi să consulte atât site-ul www.mae.ro, cât şi site-urile de specialitate (http://www.weather.gov/alerts) pentru informaţii actualizate.




    Serviciul Național de Meteorologie (National Weather Service) al SUA a emis o serie de alerte privind condițiile meteorologice severe – furtună de zăpadă – pentru zonele din nord-est: Connecticut, Maine, Massachusetts, New Hampshire, New Jersey, New York, Pennsylvania, Rhode Island și Vermont.



    Alerta de furtună de zăpadă este valabilă până marți, 10 februarie şi, conform avertizărilor emise de către autorități, vor avea loc căderi semnificative de zăpadă și intensificări ale vântului, ceea ce va conduce la vizibilitate redusă și îngreunarea traficului, pe fondul unor temperaturi foarte scăzute.



    Ministerul român de Externe recomandă conducătorilor auto să-şi echipeze autoturismele corespunzător pentru sezonul rece, să manifeste prudenţă în trafic şi să consulte cu regularitate atât site-ul www.mae.ro, cât şi site-ul de specialitate http://www.weather.gov/alerts, pentru informaţii actualizate.

  • UPDATE (11.02) Norvegia: ninsori şi viscol

    UPDATE: Institutul Naţional de Meteorologie din acest stat a emis o nouă atenţionare meteorologică de vreme nefavorabilă cu precipitaţii abundente, căderi mari de zăpadă, pericol de avalanşă, furtună şi condiţii dificile de trafic în nordul Norvegiei.


    În regiunea Helgeland se vor înregistra local precipitaţii abundente, sub formă de ploaie, iar în Tamokdalen există de asemenea şi pericol de avalanşă.Joi se anunţă furtuni puternice în regiunea Finnmark, pe partea de coastă şi în zona fiordurilor.



    Vremea rea poate îngreuna traficul rutier, de aceea MAE recomandă români afalați pe teritoriul Norvegiei să respecte semnele și avertizările de trafic, să doteze autovehiculele pentru trafic de iarnă și să aibă provizii de combustibil și alimente.


    Informații despre starea vremii și condițiile de trafc pot fi obținute pe site-urile: met.no/OBS-varsel, varsom.no, vegvesen.no și yr.no/obsvarsel.




    Institutul Naţional de Meteorologie din Norvegia a emis o atenţionare meteorologică de vreme nefavorabilă, cu precipitaţii abundente şi condiţii dificile de trafic, valabilă în zona Nordland, inclusiv vineri, 6 februarie. De asemenea, autorităşile au anunţat precipitaţii abundende în regiunile Helgeland, Saltfjellet şi Salten. În aceste zone se pot înregistra condiţii dificile de trafi, cauzate de intensificările puternice ale vântului şi de căderile masive de zăpadă.



    Vremea rea va continua şi sâmbătăcând sunt prognozate furtuni puternice în Møre şi Romsdal, regiunile de vest şi de nord-vest. În Buskerud, Oppland, Hedmark şi Hordaland se aşteaptă furtuni puternice în partea de vest şi nord-vest a zonei muntoase.



    Ministerul român de externe recomandă tuturor cetăţenilor români care doresc să se deplaseze pe teritoriul acestui stat sau care tranzitează Norvegia să nu pornească la drum fără a consulta site-urile de specialitate:

    http://www.met.no/OBS-varsel/

    http://www.varsom.no/

    http://www.vegvesen.no/

    http://www.yr.no/obsvarsel/

  • SUA: furtună de zăpadă şi trafic îngreunat

    Serviciul Naţional de Meteorologie al Statelor Unite a emis o serie de avrtizări meteo cu privire la furtuna de zăpadă, numită Juno, ce va afecta nordul şi estul ţării, anunţă MAE. Alerta de furtună este valabilă până miercuri, 28 ianuarie.


    Americanii aşteaptă căderi masive de zăpadă şi vânt puternic, ceea ce ar putea conduce la vizbilitate redusă în trafic, întreruperi ale alimentării cu energie electrică şi căderi de copaci. De asemenea, traficul aerian are de suferit, mai multe curse din New York find deja anulate, anunţă publicaţia Independent. În zonele cele mai afectate (coaste de Est) , autorităţile americane recomandă evitarea călătoriilor şi dotarea autoturismelor cu lanterne, alimente şi apă, pentru cazuri de urgenţă.



    Ministerul Afacerilor Externe recomandă conducătorilor auto să-şi echipeze autoturismele corespunzător pentru sezonul rece, să manifeste prudenţă în trafic şi să consulte cu regularitate atât site-ul www.mae.ro, cât şi site-urile de specialitate(http://www.weather.gov/alerts) pentru informaţii actualizate.

  • Ungaria: cod roșu de ploaie și vânt

    Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află sau se deplasează pe teritoriul Ungariei asupra faptului că Institutul Naţional de Meteorologie din Ungaria a emis cod roşu de ploaie şi vânt pentru următoarele judeţe din centrul, sud-vestul şi nord-vestul Ungariei: Győr-Moson-Sopron, Fejér, Komárom-Esztergom, Somogy, Veszprém şi Pest — inclusiv Budapesta — valabil pentru data de 22 octombrie 2014.



    În aceste regiuni, vântul va atinge viteze de peste 70 — 80 Km/h, fenomen însoţit de ploi abundente, înregistrându-se precipitaţii de peste 30 – 40 litri/m² în 24 de ore şi grindină sub 2 cm diametru. După trecerea frontului atmosferic rece, favorabil producerii grindinei, vântul se va intensifica, ajungând să atingă, în rafale, viteze de peste 100 — 110 Km/h în timpul serii şi al nopţii de 22 spre 23 octombrie 2014.



    Judeţele Baranya, Bács-Kiskun, Heves, Nógrád, Tolna, Vas şi Zala se vor afla, în acelaşi interval de timp, sub cod portocaliu de ploaie şi vânt, în aceste regiuni viteza maximă a vântului, în rafale, fiind preconizată a atinge 90 Km/h, iar precipitaţiile se vor situa în jurul valorii de 20 – 30 litri/m² în 24 de ore.


    Restul teritoriului Ungariei se află sub atenţionare de cod galben de vânt şi ploaie, cu viteze maxime ale vântului de 70 Km/h şi precipitaţii de 20 litri/m² în 24 de ore.


    Aceste coduri sunt valabile până la data de 23 octombrie 2014.

  • India: circulația feroviară întreruptă și fenomene meteo extreme

    Furtunile ciclonice din India pot produce fenomene meteo extreme în această perioadă, anunță ministerul român de Externe. Andhra Pradesh este statul indian cel mai expus la riscul unor furtuni violente. Autoritățile locale se așteaptă la inundații în statul Orissa unde se pot produce și întreruperi în sistemul de electricitate și telecomunicații.



    Circulația feroviară a fost deja întreruptă până la îmbunătățirea condițiilor meteorologice. Ploi abundente sunt așteptate, luni, și în statele Telangana, Chhattisgarh și Jharkhand.



    Astfel, diplomația de la București recomandă cetățenilor români care se deplasează pe teritoriul Inidei să manifeste prudență și să urmărească starea vremii pe site-urile de specialitate.

  • Croaţia – cod roşu de ploi şi furtună

    Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află sau care călătoresc în Croaţia că, la data de 30 iulie 2014, s-a emis o avertizare cod roşu de ploi şi furtună pentru regiunile Lika, Gorski Kotar, Rijeka şi Istria (Nord-Estul şi Centrul Croaţiei). Pentru regiunea Dubrovnik (Sud) sunt emise avertizări de cod roşu de ploi, cod portocaliu de furtună şi cod galben de vânt. Restul Croaţiei se află, de asemenea, sub avertizare meteorologică de cod portocaliu şi galben de furtună.


    Conform prognozelor oferite de site-ul de specialitate www.meteoalarm.eu şi de către Agenţia Meteorologică Croată, atenţionările de fenomene meteo extreme sunt valabile până la data de 31 iulie 2014 inclusiv.



    De asemenea, vântul puternic a condus la închiderea unei porţiuni din drumul naţional D8, cuprinsă între Novi Vinodol şi Senj, pentru autocare, vehicule cu remorci şi motociclete.



    Întrucât situaţia traficului poate suferi modificări de la o oră la alta recomandăm cetăţenilor români să consulte pagina Automobil Clubului Croat (http://www.hak.hr/en ) înainte de a pleca la drum.



    Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care doresc să tranziteze Croaţia să consulte paginile de internet ale Automobil Clubului Croat (http://www.hak.hr, Companiei Naţionale Croate de Căi Ferate –http://www.hznet.hr, Autorităţii Portuare Croate — http://www.portauthority.hr şi a Agenţiei Croate de Aviaţie Civilăhttp://www.ccaa.hr), pentru informaţii actualizate.



    Comunicat MAE

  • UPDATE Bulgaria: drumuri afectate și ploi abundente (22.07)

    UPDATE (22.07): Avertizarea cu cod galben de ploi abundente şi descărcări electrice a fost extinsă pe întreg teritoriul Bulgariei, pentru miercuri, 23 iulie, anunţă Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie din Bulgaria.



    UPDATE (21.07): Institutul Național de Metereologie și Hidrologie din Bulgaria a emis pentru marți, 22 iulie, cod portocaliu de ploi abundente și descărcări electrice în regiunile Vrața, Pleven, Sofia, Loveci, Pazardjik, Gabrovo, anunță ministerul român de Externe. Cu excepția regiunilor Silistra, Dobrici și Varna, restul Bulgariei va fi sub cod galben de ploi abundente și descărcări electrice.



    Cetățenii români aflați pe teritoriul statului vecin sunt sfătuiți să consulte site-urile de specialitate și informațiile puse la dispoziție pe site-ul MAE.



    Ploile abundente din ultima vreme creează probleme pe drumurile din Bulgaria. Autoritățile din statul vecin au anunțat că circulația este întreruptă pe drumul II-99, între localitățile Cernomorets și Primorsko.


    Institutul național bulgar de meteorologie și hidrologie a instituit, mirecuri, codul galben de preciptații și descărcări electrice pentru zona de nord a țării, respectiv, Vrața, Montana, Pleven, Loveci, Gabrovo, Veliko Târnovo, Ruse și Târgoviște.



    Ambasada României la Sofia a anunțat că nu sunt înregistrate cazuri de persoane afectate de inundații. Ministerul român de Externe recomandă celor care se deplasează în aceste zile în Bulgaria să să consulte site-urile de specialitate şi să urmărească pagina de internet (mae.ro) pentru informații actualizate.