Tag: gala bursierilor si stagiarilor

  • Gala bursierilor și stagiarilor ED București

    Gala bursierilor și stagiarilor ED București

    La data de 15 februarie
    2023 a avut loc Gala Bursierilor și stagiarilor Europe Direct București,
    eveniment care a fost găzduit de Casa Europa (Spațiul Public European). Scopul
    acestui eveniment a fost acela de a-i premia pe cei mai activi și implicați
    bursieri și stagiari ai Centrului, care ne-au fost alături pe parcursul anului
    2023.


    În deschiderea
    evenimentului au luat cuvântul: dna Carmen Toma, field officer Antena Direcției
    Generale Traduceri din cadrul Comisiei Europene și dna Elena Alexa, coordonator
    Spațiul Public European. Dat fiind că anul 2023 este Anul European
    al Competențelor, Eliza Vaș, expert în cadrul Serviciului de Studii Europene al
    Institutului European din România le-a vorbit celor prezenți despre
    competențele verzi și digitale.


    Ne-am
    bucurat ca la acest eveniment să îi avem alături de noi pe copiii de la corul
    Butterfly Band din cadrul Programului Național Cantus Mundi, care ne-au
    încântat cu un recital de melodii din repertoriul european. Atât cei mari, cât
    și cei mici s-au arătat extrem de interesați de informațiile transmise și de
    oportunitățile pe care le pot accesa.


    Tot
    în cadrul evenimentului, dna Carmen Toma i-a premiat pe tinerii bucureșteni
    care au câștigat mențiuni speciale la concursul Juvenes Translatores.


    La
    finalul evenimentului solista Victoria Corbu ne-a antrenat pe toți și ne-a
    făcut să exclamăm Mamma mia!, celebra melodie a formației ABBA. Atmosfera a
    fost una destinsă și relaxată. Tinerii prezenți în sală au afirmat că vor
    rămâne și de acum înainte alături de Centrul EUROPE DIRECT București, pentru a
    promova împreună valorile europene.




    Articolul poate fi accesat pe site-ul Europe Direct București (Loredana Licuța, coordonator Europe
    Direct București)