Tag: Gala Premiilor Uniunii Artistilor din Romania

  • Gala Premiilor Uniunii Artiştilor din România

    Gala Premiilor Uniunii Artiştilor din România

    Gala decernării Premiilor Uniunii Artiştilor
    Plastici din România şi a Premiului Naţional Brâncuşi pentru anul 2018 au încheiat manifestările
    dedicate împlinirii a 81 de ani de la inaugurarea Ansamblului sulptural
    brâncușian de la Târgu Jiu. Evenimentul s-a desfășurat pe scena Teatrului
    Dramatic Elvira Godeanu din Târgu Jiu. Uniunea Artiștilor Plastici din
    România a acordat nouă premii pe domenii de specialitate, un premiu pentru
    tineret, un premiu de excelență, trei premii ale juriului și două premii de
    prieten al artelor. Gheorghe Dican, vicepreședintele UAP,
    ne vorbeşte despre importanţa acestor premii:

    Este extrem de
    important, pentru noi, ca organizaţie, să acordăm aceste premii, dar este, de
    asemenea, important pentru cei care fac perfomanţe în UAP ca meritele lor să
    fie recunoscute de această organizaţie, de o mare importanţă pentru artele
    plastice şi vizuale din România. De câţiva ani, UAP a reluat această tradiţie,
    întreruptă pentru câţiva ani, de a decerna premiile Uniunii la final de an.
    Facem lucrul acesta cu sprijinul Ministerului Culturii dar, din păcate, anul
    trecut Ministerul nu şi-a onorat această promisiune, sper că a fost un accident.
    Suntem la a treia ediţie de când avem acest format. Noi considerăm că
    activitatea artiştilor români trebuie să fie cunoscută prin intermediul
    mjloacelor de comunicare, iar o Gală a Premiilor într-un format de genul acesta
    este binevenită pentru a rebrandui UAP care intrase într-un con de umbră. Şi nu
    din cauză că nu aveau artiştii activitate, ci pentru că în ultimii ani nu ne-am
    putut permite să ne ocupăm de aşa ceva.


    Marele Premiu a fost acordat de UAP artistului Mircia
    Dumitrescu, pictor, grafician, sculptor, membru corespondent al Academiei
    Române. În 2006, Mircia Dumitrescu a devenit membru al Uniunii Gravorilor și
    Litografilor Maghiari. Între anii 1975- 1990 a fost secretar al secției de
    grafică al U.A.P. Din anul 1979 pînă în anul 1989 – desenator artistic la
    Editura Sport – Turism din București. Din 1990 – lector universitar la Academia
    de Artă din București, catedra de grafică. Din anul 2011 – profesor universitar
    titular. În anul 2005 devine doctor în arte vizuale cu lucrarea Invenția
    oculocentrică sau ispitirea Sfîntului Antonie. În perioada 1990 – 2008 este
    șeful catedrei de grafică. În anul 2005 colaborează cu Academia Română la
    proiectul lansat de academicianul Eugen Simion pentru salvarea manuscriselor
    eminesciene, proiect inițiat de Iorga, Perpessicius, Călinescu și Noica.

    Propune pentru reeditarea acestora o formulă inovatoare de tipărire, realizată
    și cu ajutorul unor tehnici digitale, prin care reproducerea manuscriselor lui
    Mihai Eminescu devine, în sfîrșit, posibilă, instituind un reper cultural
    prezervat viitorilor cercetători și colectionari. Mircia Dumitrescu a ilustrat
    o mare parte din opera lui Nichita Stănescu. Au fost prieteni și s-au admirat
    reciproc. Nichita Stănescu i-a dedicat 33 de poeme, Mircia i-a dăruit din lucrările
    sale.

    Mircia Dumitrescu despre marele Premiu acordat de UAP: Cred că
    meritam demul acest premiu, aşa că nu pot spune că mă simt într-un fel anume. Premiul
    a venit tocmai acum, când nu mai am nevoie de premii. Mă bucură însă că
    decernarea a avut loc la Târgu- Jiu, un spaţiu iubit de noi toţi datorită lui
    Constantin Brâncuşi. De asemenea, m-am bucurat că am avut ocazia să lansez şi
    aici, la Târgu-Jiu, după un tur de lansări la Bucureşti, la Academia Română şi
    Biblioteca Centrală Universitară Carol I, şi la Bacău, volumul Calvarul
    prizonierilor români în Alsacia și Lorena, acum în anul centenarului. Despre
    acei prizonieri nu s-a ocupat nimeni, dar am avut norocul ca un colonel
    francez, Jean Nouzille, să-mi semnaleze că unul dintre aceşti prizonieri de
    care n-a vorbit nimeni a fost chiar bunicul meu care a murit într-un spital din
    Cherbourg după război. Aşa că acest volum m-a ajutat să-mi reîntâlnesc bunicul.
    Cât despre lucrul meu, am mereu ceva în
    pregătire. Am terminat recent sculpturile cu fraţii Minovici, sculpturi în
    bronz care vor fi amplasate în parcul Vilei Minovici, şi am în plan şi o
    expoziţie de pictură.


    Volumul bibliofil Războiul cel mare 1914-1918.
    Calvarul prizonierilor români în Alsacia și Lorena a apărut în 2019, într-un
    tiraj de 33 de exemplare. Viziunea grafică și cele zece ilustrații originale
    semnate olograf de Mircia Dumitrescu sunt tipărite pe hârtia manuală
    realizată de Vincze Laszlo & Fii din
    Szentendre, Ungaria. Tragica și puțin știuta jertfă a celor peste 2000 de soldați
    români morți ca prizonieri ai germanilor din Alsacia și Lorena acum un veac
    este un capitol de istorie națională pe care nu avem voie să-l ignorăm.
    «Istoria țării prin cei mici» – se regăsește aici. În fapt, acești bravi eroi
    morți departe de casă sunt «cei mari», care au făcut România Mare pe care nu au
    apucat să o vadă. În fața mormintelor închise acum o sută de ani să ne plecăm
    frunțile cu pietate, scrie la începutul volumului istoricul şi academicianul
    Răzvan Theodorescu.


    Laurenţiu Mogoşanu a primit două premii în
    cadrul Galei Premiilor Uniunii Artiştilor Plastici din România. Este laureatul
    Premiului Naţional Brâncuşi şi al Premiului Juriului la Gala Premiilor UAP. Sculptorul
    Laurențiu Mogoșanu este absolvent al Academiei de Artă din București. În 1993 a
    primit bursa Frederic Storck, în 1994 bursa Uniunii Artiștilor Plastici din
    România și în 1996 bursa Ludvig Forum Aachen, Germania. În 1994 a primit
    premiul pentru Tineret al Uniunii Artiștilor Plastici din Romania și în 1998
    premiul pentru ambient al Uniunii Artiștilor Plastici prilejuit de simpozionul
    de la Călărași. A participat la numeroase expoziții de grup și saloane de artă
    din România și de peste hotare.

    Laurenţiu Mogoşanu: Scopul meu n-a fost obţinerea
    unui premiu, acesta este rezultatul muncii mele din ultimii ani. În 2018 am
    avut două expoziţii, una dintre ele la Galeria Simeza de pe Bulevardul Magheru,
    cu tema Jertja şi bucuria Învierii, iar a doua expoziţie a fost la Palatul
    Mogoşoaia, în galeria Cuhnia, cu tema Stâlpi şi Stâlpnici, în care, cu
    mijloacele artistului plastic, am încercat să redau drama Sfinţilor Brâncoveni.
    Pot spune că aceste premii mă stimulează, venind ca o recunoaştere din partea
    colegilor de breaslă mă motivează să-mi
    continui proiectele şi să încep altele noi.


    Premiul de excelență acordat de UAP i-a revenit lui Mihail Trifan,
    Premiul pentru grafică lui Florin Stoiciu, Premiul pentru sculptură Victoriei
    Zidaru, iar Premiul de Prieten al artelor le-a fost decernat lui Doru Strîmbulescu
    și Mircea Neacşa.