Tag: gaudeamus

  • Retrospectiva săptămânii 01 -07.12.2024

    Retrospectiva săptămânii 01 -07.12.2024

    Alegerile prezidenţiale din România au fost anulate

    Curtea Constituţională a României (CCR) a decis vineri, cu unanimitate de voturi, anularea întregului proces electoral al alegerilor prezidenţiale. Practic, în urma acestei decizii se anulează rezultatele din primul tur, iar alegerile prezidenţiale se reiau de la zero, inclusiv programul pentru desfăşurarea campaniei electorale. ‘Procesul electoral pentru alegerea preşedintelui României va fi reluat în integralitate, Guvernul urmând să stabilească o nouă dată pentru alegerea preşedintelui României, precum şi un nou program calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare’, se arată în decizia CCR.

    Hotărârea este definitivă şi general obligatorie. Iniţial, în presă a apărut informaţia că judecătorii Curţii Constituţionale se întâlnesc vineri într-o întâlnire informală, pentru a analiza dacă vor dezbate într-o şedinţă oficială cererile depuse privind anularea primului tur al alegerilor prezidenţiale, Ulterior, judecătorii au adoptat oficial anularea alegerilor prezidenţiale. Decizia intervine după ce candidatul independent Călin Georgescu a câştigat neaşteptat turul 1 al alegerilor, pe 24 noiembrie.

    Georgescu a fost acuzat că a fost favorizat de ingerinţa Rusiei în procesul electoral, preponderent printr-o campanie agresivă şi concertată de manipulare pe TiKTok. Georgescu a fost acuzat de simpatii pro-ruse şi de extrema dreaptă, pro-legionare. Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a desecretizat informaţiile primite de la serviciile secrete şi ministerele de forţă cu privire la campania electorală derulată de Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale.

    Astfel, informaţiile prezentate de SRI, SIE şi MAI indică faptul că finanţarea campaniei candidatului independent Călin Georgescu pe TikTok s-a ridicat la un milion de euro, că au avut loc acţiuni ale unui actor cibernetic statal asupra infrastructurilor IT&C suport pentru procesul electoral şi că România este o ţintă pentru acţiuni hibride agresive ruse.

     

    România, sub atac cibernetic

    Documente prezentate în ședința CSAT din 28 noiembrie au fost declasificate de președintele Klaus Iohannis. Este vorba despre note de informare referitoare la nerespectarea regulilor de publicitate electorală înaintea turului I al prezidențialelor, din 24 noiembrie. Rapoartele SRI au arătat că a existat o campanie de promovare agresivă, derulată cu eludarea legislației naționale în domeniul electoral, precum și exploatarea unor platforme de social media pentru creșterea în ritm accelerat a popularității lui Călin Georgescu.

    Creșterea conturilor care l-au promovat nu a fost organică, iar activitatea conturilor a fost coordonată de un actor statal, care a utilizat un canal alternativ de comunicare pentru rostogolirea mesajelor pe TikTok. În același timp, raportul SIE afirmă că România este o țintă pentru acțiuni hibride agresive ruse, inclusiv scurgeri de informații și sabotaje. Parchetul General a anunțat că deschide o anchetă penală în baza informațiilor cuprinse în documentele CSAT. Cercetările vizează indicii privind infracțiuni electorale care ar fi influențat procesul de vot prin metode precum coruperea alegătorilor, inclusiv în mediul online. Ancheta vizează și infracțiuni de spălare a banilor, în legătură cu proveniența și utilizarea sumelor de bani folosite pentru finanțarea ilegală a campaniei electorale a unui candidat, respectiv comiterea unor infracțiuni informatice menite să influențeze opțiunile alegătorilor.

    Incertitudinea politică a afectat economia – încrederea oamenilor de afaceri și a investitorilor a scăzut la un nivel întâlnit doar în perioada pandemiei, arată datele CFA România. La Washington, șeful diplomației americane, Anthony Blinken, a declarat că autoritățile române au dezvăluit un efort rusesc de amploare și bine finanțat de a influența alegerile prezidențiale. În replica, Rusia a respins acuzațiile, pe care le consideră nefondate. În contextul alegerilor din România, Comisia Europeană și-a intensificat monitorizarea platformei TikTok. Executivul de la Bruxelles a cerut rețelei de socializare să ia măsuri pentru a securiza informațiile legate de toate alegerile din UE pentru a le studia în profunzime.

     

    Rezultatele alegerilor parlamentare

    Viitorul Parlament de la București, rezultat în urma alegerilor organizate pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României, va fi format din șapte formațiuni politice. Cele mai multe voturi și implicit mandate a obținut PSD, aflat la guvernare, urmat de AUR, suveranist, care și-a dublat scorul față de cel de la scrutinul de acum patru ani. Pe locurile trei și patru se situează PNL, care a făcut tandem la guvernare cu PSD, respectiv USR (centru-dreapta). Pragul minim necesar de 5% a fost trecut și de S.O.S. România (extremist, suveranist) al controversatei eurodeputate Diana Șoșoacă, de nou înființatul Partid al Oamenilor Tineri (considerat extremist, suveranist) al unei parlamentare ieșită din rândurile AUR și de către UDMR.

    Odată anunțate rezultatele finale, au început discuțiile în vederea constituirii unei majorități. Iar miercuri seară, formațiunile pro-europene – PSD, PNL, USR, UDMR și minoritățile naționale altele decât cea maghiară au semnat o rezoluție comună în care se angajează să formeze o coaliție în viitorul legislativ. O coaliție pentru stabilitate și modernizarea țării, care să izoleze forțele considerate extremiste, au declarat liderii semnatari.

     

    A murit eroul de la Sevilla

    A murit în această săptămână, la 65 de ani, eroul de la Sevilla, Helmut Duckadam, câștigător, în 1986, cu Steaua București, al Cupei Campionilor Europeni – cel mai important trofeu fotbalistic continental intercluburi. În finala cu FC Barcelona din 7 mai în acel an, Helmut Duckadam apărat toate cele patru lovituri de departajare executate de jucătorii catalani, iar performanța sa a fost înscrisă în Cartea Recordurilor. Problemele de sănătate l-au obligat să renunțe definitiv la fotbalul de performanță la doar 27 de ani. Timp de un deceniu, Duckadam a ocupat funcția de președinte de imagine la clubul FCSB, iar Președinția României i-a conferit Ordinul “Meritul Sportiv”.

     

    Târgul de Carte Gaudeamus

    Regal de carte în Bucureşti, timp de cinci zile, la Târgul de Carte Gaudeamus, deschis pe 4 decembrie. Pentru a 31-a ediție a manifestării organizate de Radio România, cei circa 200 de participanţi au pregătit mii de titluri, oferte speciale şi peste 600 de evenimente editoriale. Președintele de onoare al acestei ediții a Târgului Gaudeamus este Mircea Cărtărescu, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați scriitori români contemporani, deținătorul a numeroase premii naționale și internaționale.

     

  • Târgul de Carte Gaudeamus Radio România – Sibiu 2024

    Târgul de Carte Gaudeamus Radio România – Sibiu 2024

    Târgul de Carte Gaudeamus Radio România îşi va deschide porţile pentru cititori de toate vârstele, în Piața Mare din Sibiu, începând de miercuri, 14 august, până duminică, 18 august.

    Preşedinte de onoare al evenimentului va fi istoricul Răzvan Pop, directorul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu.

    Programul Târgului este:

    Miercuri, în ziua deschiderii: 17.00 – 22.00. În celelalte patru zile: 10.00 – 21.00.

    Timp de 5 zile, 15 pavilioane expoziționale vor găzdui cele mai prestigioase edituri din țară și evenimente editoriale.

    Cel mai îndrăgit și mai citit târg de carte de la cel mai ascultat radio din România aduce la Sibiu și pe website-ul www.gaudeamus.ro:

    – peste 40 de participanți, printre care se regăsesc majoritatea editurilor foarte cunoscute din România, distribuitori de carte, jocuri, muzică și materiale educaționale;

    – 5 evenimente editoriale derulate în Piața Mare din Sibiu, transmise online, pe www.gaudeamus.ro;

    – cele mai recente apariții editoriale, bestseller-uri și titluri noi, unele prezentate în premieră;

    – concursuri adresate vizitatorilor târgului, derulate pe pagina de Facebook Radio România Gaudeamus.

    Târgul în format fizic va fi dublat de o ediție online, găzduită de website-ul www.gaudeamus.ro. Pasionații de lectură vor avea acces, astfel, la oferta specifică a târgului și la evenimentele organizate cu acest prilej, chiar dacă nu vor putea ajunge la Sibiu zilele acestea.

    Organizatorii evenimentului sunt Radio România, prin echipa Gaudeamus, și Radio România Cluj, cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu.

  • Târgul de Carte Gaudeamus Radio România – Buzău 2024

    Târgul de Carte Gaudeamus Radio România – Buzău 2024

    Afis Gaudamus Buzau 2024

     

     

    Ediția buzoiană a Târgului de Carte Gaudeamus se reinventează în acest an! Ajunsă pentru a treia oară în Buzău, Caravana Gaudeamus Radio România poposește pentru prima data în inima orașului, în Piața Daciei, în perioada 12 – 16 iunie. Cel mai „tânăr” dintre evenimentele organizate de postul public de radiodifuziune sub brandul Gaudeamus Radio România se derulează în premieră în acest an într-un parteneriat activ cu Primăria Municipiului Buzău.

    Deschiderea oficială a ediției va avea loc miercuri, 12 iunie, la ora 12.00, iar programul de vizitare este zilnic, între orele 11.00 și 21.00; accesul publicului este liber.

    Președintele de onoare al acestei ediții va fi domnul Marius Adrian Nicoară, scriitor și doctor in istorie.

    Cel mai cunoscut și mai îndrăgit eveniment de acest gen din România a ajuns, cu acest prilej, la ediția cu numărul 145. Palmaresul întregului proiect național, derulat neîntrerupt de postul public de radiodifuziune de trei decenii, include, alături de cele 144 de ediții organizate deja în întreaga țară, peste 3.435.000 de vizitatori și aproape 15.800 de evenimente editoriale găzdute de Târgul Gaudeamus Radio România.

    Un nou spațiu care va găzdui târgul, o nouă formulă de amenajare, relaxată și primitoare, adecvată sezonului estival care va debuta în curând și o ofertă editorială de nerefuzat sunt, fiecare în sine, motive excelente de a ajunge la cea de a treia ediție a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de la Buzău.

    Pentru iubitorii de carte din această zonă a țării, am pregătit:

    – 12 pavilioane expoziționale, care vor găzdui cele mai noi și mai atractive titluri publicate de peste 30 de edituri, majoritatea cunoscute și apreciate de publicul din întreaga țară, jocuri educaționale și muzică bună;

    – mii de volume pentru toate vârstele și domeniile de interes, multe dintre ele foarte recent publicate și încă indisponibile în librării și în rețelele de distribuție;

    – un program de evenimente diversificat care va include, alături de tradiționalele lansări și prezentări de carte, momente artistice susținute de tinerii buzoieni, evenimente interactive cu profil educational și dezbateri;

    – numeroase concursuri derulate online pe pagina Facebook Radio România Gaudeamus, cu premii în vouchere pentru achiziția de carte de la târg, oferite de Rotary Club Buzău;

    – proiectul „Invitați de nota 10: Olimpicii României”, prin care Radio România și partenerii săi recompensează excelența în educație; premiile acestei ediții vor fi oferite de Biroul Notarial Vasile Victor &Co și de Lions Club Buzău – Mousaios.
    Programul integral al evenimentelor organizate în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus Radio România din Buzău și standurile virtuale ale participanților vor fi disponibile începând de marți, 11 iunie, pe website-ul www.gaudeamus.ro.

    Partenerii Radio România sunt: Primăria Municipiului Buzău – coorganizator, Rotary Club Buzău, Alex Company, Biroul Notarial Vasile Victor &Co și Lions Club Buzău – Mousaios

    Persoană de contact: Connie Chifor (0745 109.649; cornelia.chifor@radioromania.ro)

  • Târgul de Carte Gaudeamus Radio România – Oradea 2024

    Târgul de Carte Gaudeamus Radio România – Oradea 2024

    Cea de a zecea ediție a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România organizată în Oradea, se va deschide miercuri, 15 mai, în Piața Unirii. Evenimentul este organizat de Societatea Română de Radiodifuziune, prin echipa Gaudeamus și Radio România Cluj, în parteneriat cu Primăria
    Oradea și Visit Oradea (Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune), și se va desfășura în perioada 15 – 19 mai.

    Președintele de onoare al acestei ediții a târgului va fi îndrăgitul scriitor și traducător Mircea Pricăjan, redactor șef al revistei de cultură „Familia”.

    Deschiderea oficială a ediției va avea loc miercuri, 15 mai, la ora 12.00. Vizitatorii sunt așteptați zilnic, între orele 10.00 și 21.00, iar accesul publicului în cele 16 pavilioane expoziționale care găzduiesc târgul va fi gratuit.

    Cel mai cunoscut și mai îndrăgit eveniment de acest gen din România a ajuns, cu acest prilej, la ediția cu numărul 144. Palmaresul întregului proiect național, derulat neîntrerupt de postul public de radiodifuziune de trei decenii, include, alături de cele 143 de ediții derulate deja în întreaga țară, peste 3.420.000 de vizitatori și aproape 15.800 de evenimente editoriale găzdute de Târgul Gaudeamus Radio România.

    Ediția orădeană cu numărul 10 a Târgului de Carte Gaudeamus aduce în inima orașului:

    – peste 80 de branduri reunite în 47 de standuri, printre care figurează cele mai prestigioase edituri și agenții de difuzare de carte românească și străină; oferta editorială este completată cu o generoasă selecție de jocuri educative și muzică de calitate;

    – cea mai mare suprafață ocupată până acum la Târgul de Carte Gaudeamus din Oradea – peste 780 mp – record care se îmbunătățește de la ediția la alta și care confirmă statutul evenimentului de reper al calendarului național al târgurilor de carte;

    – mii de titluri din diverse domenii de editare, pentru toate vârstele și gusturile, o mare parte dintre acestea fiind apariții recente;

    – evenimente editoriale – lansări și prezentări de carte, întâlniri cu scriitorii;

    – ateliere organizate în colaborare cu partenerii acestei ediții, Asociația Pro Bambini din Oradea și Asociația Antrepremame, dedicate vizitatorilor de toate vârstele;

    – proiecte și campanii sociale derulate cu prilejul târgului în colaboare cu Rotary Club Oradea Insignis, având ca obiectiv creșterea gradului de sensibilizare a populației față de problemele specifice persoanelor cu deficiențe locomotorii;

    – concursuri cu premii în vouchere pentru achiziția de cărți de la târg oferite de sponsorii ediției, Luna Personal și Rotary Club Oradea Insignis, care se vor desfășura pe pagina Facebook Radio România Gaudeamus, în perioada 15 – 19 mai;

    – Ca și la celealte evenimente ale Caravanei Gaudeamus Radio România organizate în ultimii ani,toate standurile găzduite în Piața Unirii se regăsesc în format virtual pe website-ul www.gaudeamus.ro.

    Partenerii ediției: Luna Personal SRL, Rotary Club Oradea Insignis, Lem’s, Asociația Pro Bambini din Oradea, Asociația Antrepremame.
    Pentru mai multe informații, vă invităm să vizitați website-ul www.gaudeamus.ro.
    Persoană de contact: Connie Chifor (0745 109.649; cornelia.chifor@radioromania.ro)

  • Ultima zi a Târgului de Carte Gaudeamus – Radio România de la Cluj

    Ultima zi a Târgului de Carte Gaudeamus – Radio România de la Cluj

    Ediţia Târgului de Carte Gaudeamus – Radio România de la Cluj Napoca se încheie astăzi.

    Vizitatorii sunt aşteptaţi cu reduceri, promoţii şi oferte de la ora 10:00 până diseară la 20:00; lansări de carte încep şi astăzi la ora 11:00 în pavilionul dedicat evenimentelor. La 15.00 va avea loc lansarea a două volume, “Critica socială şi artistică a capitalismului românesc” şi “Ce urmează după neoliberalism?”. Eveniment organizat de Universitatea Babes-Bolyai. Cărţile analizează critic transformările capitaliste din România.

    Sunt invitaţi să vorbească: Miki Braniște, Sorin Gog, Oana Mateescu, Irina Culic, Ciprian Bogdan şi Adrian Dohotaru.

    Următoarea oprire a târgului de carte va fi la Oradea, între 15 şi 19 mai, în Piaţa Unirii.

  • Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, ediția Cluj-Napoca 2024

    Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, ediția Cluj-Napoca 2024

    Târgul de Carte Gaudeamus Radio România ● ediția 23 24 – 28 aprilie ● Piața Unirii ● Cluj-Napoca

    Cel mai mare târg de carte din Transilvania revine în Piața Unirii din Cluj-Napoca în pragul sărbătorilor pascale, conform unei tradiții de aproape două decenii, pentru ediția cu numărul 23.

    Târgul de Carte Gaudeamus Radio România este organizat de postul public de radiodifuziune, prin echipa Gaudeamus și Radio România Cluj, cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, și se va desfășura în perioada 24 – 28 aprilie.

    Deschiderea oficială a ediției va avea loc miercuri, 24 aprilie, la ora 12.00.

    Târgul va fi deschis zilnic între orele 10.00 și 20.00, iar accesul publicului este liber.

    Moment de vârf al vieții culturale din această zonă a țării de peste două decenii, Târgul de Carte Gaudeamus Radio România aduce în fața publicului clujean o ofertă bogată și diversificată de carte, jocuri educative și muzică. Cel mai mare și mai longeviv târg de carte din Transilvania, evenimentul care a deschis în anul 2000 Caravana Gaudeamus Radio România, aduce în inima Clujului:

    • 16 pavilioane expoziționale, într-o formulă de amenajare care oferă un spațiu generos de etalare și prezentare a ofertei pentru participanți, și totodată, mai relaxat pentru vizitatori, spațiu care îndeamnă la nenumărate ore petrecute în incinta târgului.
    • 60 de standuri, care reunesc mii de titluri din oferta a peste 85 de edituri, distribuitori de carte românească și străină, producători și distribuitori de muzică și jocuri educative;
    • 60 de standuri virtuale se regăsesc pe www.gaudeamus.ro, în varianta online a târgului, astfel încât noutățile editoriale, ofertele speciale și surprizele pregătite de participanți cu acest prilej vor fi accesibile și iubitorilor de carte care nu vor putea ajunge zilele acestea la ediția Cluj-Napoca a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România.
    • Peste 40 de sesiuni de lansări și prezentare de carte, multe dintre acestea transmise în direct pe www.gaudeamus.ro și Facebook Radio România Gaudeamus, vor oferi publicului prilejul de a se întâlni cu câțiva dintre cei mai îndrăgiți scriitori din întreaga țară.

    Miercuri, 24 aprilie, începând cu ora 12.30, Radio România Cluj și Editura Școala Ardeleană îi așteaptă pe toți cei care l-au cunoscut și apreciat pe îndrăgitul umorist, dramaturg și journalist Cornel Udrea, la lansarea volumului „Naraton 1954-2024. Oameni, fapte și întâmplări Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, Bucureşti, România tel: + 4021-312 22 40 / fax: + 4021-319 05 22 povestind despre Radio Cluj”. Volumul, publicat la aniversarea a 70 de ani de Radio România

    Cluj, va fi nucleul unui eveniment editorial organizat in memoriam Cornel Udrea.

    • Proiectele tradiționale inițiate și derulate de Radio România, cu prilejul Târgului de Carte Gaudeamus, se vor derula cu sprijinul companiilor Luna Cleaning Magic și Restaurant Shanghai, sponsorii ediției, care vor premia câștigătorii Concursului Național de Lectură „Mircea Nedelciu” și „Invitații de nota 10” ai târgului, elevi premiați la olimpiade internaționale.

     

    Partenerii ediției 2024 a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România din Cluj-Napoca sunt: CasaAugustin.ro, Monitorul de Cluj și Ziua de Cluj.

  • Ediţia 22 a Târgului de carte Gaudeamus Radio România, de la Craiova, a ajuns la final

    Ediţia 22 a Târgului de carte Gaudeamus Radio România, de la Craiova, a ajuns la final

    Ediția cu numărul 22 a Târgului Gaudeamus Radio România, organizat în Craiova, în perioada 13 – 17 martie, a ajuns, astăzi, la final. Timp de cinci zile, CARTEA a stăpânit foaierul Teatrului Național din Cetatea Băniei și inimile craiovenilor.

    34 de participanți, printre care s-au regăsit cele mai prestigioase edituri și agenții de distribuție de carte din țară; zeci de edituri și agenții de distribuție de carte din țară au expus peste 10.000 de titluri, multe dintre ele publicate recent și prezentate în premieră la un târg de carte.

    Una dintre ele este despre umorul românesc și a fost lansată chiar în această dimineață.

    Grupul craiovean de umor Pro Parodia Maxima a fost activ în perioada anilor 1980. Astăzi a fost readus la viață în cadrul lansării “Legendele umorului românesc Pro Parodia Maxima”, în semnătura lui Radu Marini. Printre cei prezenți s-a aflat și unul dintre membrii fondatori ai grupului, Emil Rădinoiu.