Tag: gazare

  • Anchetă privind evenimentele din 10 august

    Anchetă privind evenimentele din 10 august

    Iţele
    evenimentelor violente de la mitingul antiguvernamental al diasporei de la
    Bucureşti, din 10 august
    , sunt încă departe de a fi descâlcite, în pofida celor
    aproape două săptămâni scurse de atunci şi a precizărilor făcute de ministrul
    de resort Carmen Dan. Duminică seara, ministrul de Interne a făcut o declaraţie
    de presă începută cu scuze adresate celor care au avut de suferit la miting,
    atât civili cât şi jandarmi militari
    , urmată de o prezentare a filmului
    evenimentelor şi de o sinteză a unor falsuri şi minciuni, potrivit lui Carmen Dan, care au circulat atât în
    mediul online, cât şi în mass-media. Două zile mai târziu, la audierile la care
    a fost chemată în Parlament, a vorbit, din nou, despre evenimentele din 10
    august, precizând că raportul pe care l-a primit de la structurile competente
    din subordinea sa va fi pus la dispoziţia Comisiei din Camera Deputaţilor
    imediat ce procedura de la nivelul forului parlamentar va fi finalizată.


    Carmen
    Dan
    a mai spus că nu a avut atribuţii operative ca ministru în timpul
    protestului, arătând că a avut atunci doar o şedinţă de informare cu cei care
    au coordonat acţiunea: Nu a
    fost o şedinţă operativă, a fost o şedinţă de informare, ocazie cu care am şi
    cerut pentru a doua zi un prim raport al misiunii. Nu este treaba ministrului
    să lămurească aspecte care ţin de misiunea operativă pentru că nu ministrul are
    competenţa legală de a interveni în deciziile operative.


    Opoziţia de
    dreapta de la Bucureşti, care consideră că ministrul ar trebui să-şi dea
    demisia
    , s-a declarat, însă, nemulţumită de secretizarea documentului, dar şi
    de faptul că la audiere nu a fost prezent prefectul. Reprezentantul principalului
    partid de opoziţie, PNL, Victor Paul Dobre: Astăzi, aici nu a fost prezent un singur personaj, decident, respectiv
    prefectul capitalei, care este cel care a decis, aşa cum ne-a explicat doamna
    ministru, consultându-se şi cu comandantul de dispozitiv. Nu am avut cu cine
    clarifica motivele, nivelul intervenţiei, de ce s-a decis la opt seara şi s-a
    intervenit la 23:30. Dar, atenţie, prefectul capitalei nu este un personaj de
    sine stătător, prefectul capitalei este cel care reprezintă Guvernul României,
    în municipiul Bucureşti, capitala ţării.


    În opinia opoziţiei, Carmen Dan
    încearcă să muşamalizeze
    responsabilitatea Jandarmeriei pentru gazarea şi brutalizarea manifestanţilor
    paşnici
    . Sute de persoane au depus plângeri penale la adresa jandarmilor, în
    timp ce PSD denunţă o presupusă tentativă de înlăturare prin forţă a guvernului
    legitim.

  • Holocaust

    Holocaust

    Pe
    27 ianuarie 1945, trupele sovietice care îi împingeau pe hitlerişti înapoi,
    spre Germania, au ajuns la Oswiecim, o localitate poloneză puţin cunoscută.
    Acolo au descoperit un câmp uriaş înconjurat de sârmă ghimpată şi foişoare de
    pază, stive de cadavre de oameni, cuptoare şi săli de gazare în masă. Era
    Auschwitz-Birkenau, cel mai mare lagăr al morţii edificat de nazişti. Ororile
    descoperite aici au început să fie cunoscute şi dezvăluite, iar 60 de ani mai
    târziu, în 2005, Organizaţia Naţiunilor Unite a adoptat rezoluţia care proclama
    data de 27 ianuarie drept Zi Internaţională de Comemorare a Victimelor
    Holocaustului.

    Holocaust, după denumirea inspirată din greaca veche, sau Shoah,
    după termenul evreiesc, se referă la înfiorătorul genocid derulat sistematic de
    către nazişti, cu precădere în perioada celui de al Doilea Război Mondial. La
    trei sferturi de secol de la acele vremuri, cunoaştem aproape totul despre
    politica nazistă de exterminare care a ucis peste 11 milioane de oameni şi nu
    este nimic din ce am aflat care să nu ne îngrozească. Evreii au fost supuşi
    sistematic persecuţiilor şi uciderii în lagăre de către nazişti, apreciindu-se
    că peste 6 milioane dintre ei au căzut victime ale Holocaustului. Populaţia
    roma din Germania şi ţările ocupate de armata germană a fost supusă, de
    asemenea, procesului de exterminare, alături de polonezi şi alte popoare de
    origine slavă, de prizonierii sovietici, de comunişti, de homosexuali, de
    membri ai cultului Martorii lui Iehova, de oameni cu probleme mentale şi
    fizice. Este vorba de grupuri minoritare din diferite puncte de vedere cărora
    ideologia criminală fascistă nu le dădea nici măcar dreptul la viaţă. Împotriva
    lor au fost dezlănţuite toate forţele persecuţiei şi eliminării fizice,
    inclusiv abominabilele lagăre de concentrare, unde oamenii erau aduşi doar
    pentru a li se lua viaţa. Cele petrecute în aceste lagăre întrec orice
    închipuire a unei minţi bolnave, iar mărturiile sunt greu de suportat. Pe lângă
    asasinarea în masă, prin diferite metode, mai ales prin gazare, în lagărele
    naziste se practica tortura de orice fel şi o gamă îngrozitoare de experiemente
    medicale, crime împotriva a tot ce înseamnă omenirea şi societatea umană.

    Pe
    lângă Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, în România
    se marchează şi 9 octombrie, declarată de autorităţile de la Bucureşti, încă
    din 2004, Zi Naţională de Comemorare a Holocaustului. Un tragic eveniment
    istoric se află şi la baza acestei opţiuni. Pe 9 octombrie 1941 a început
    deportarea evreilor din România în Transnistria. Deşi România din perioada
    celui de al Doilea Război Mondial a fost, la început, un aliat al Germaniei
    naziste, evreii din România nu au fost trimişi în lagărele germane de pe teritoriul
    ocupat al Poloniei. În schimb, autorităţile maghiare hortyste au trimis în
    aceste lagăre evrei din nordul Transilvaniei, teritoriul românesc trecut cu
    forţa la Ungaria, în 1940. În 1941, România a început deportarea evreilor şi a
    romilor în partea sa de Est, dincolo de râul Nistru, unde începea Uniunea
    Sovietică. Nu s-a practicat gazarea deportaţilor, precum în lagărele naziste,
    dar condiţiile de transport şi de viaţă din Transnistria s-au soldat cu multă
    suferinţă şi mii de morţi, evrei şi romi deportaţi de pe teritoriul României.

    Despre Holocaust trebuie vorbit în permanenţă pentru a fi siguri că omenirea a
    învăţat din această grozăvie, că a înţeles nebunia petrecută şi orice repetare
    măcar a unor astfel de gânduri să fie exclusă. Mai ales că istoria postbelică
    nu este lipsită de noi şi de neînţeles dovezi de rasism, politici genocidare şi
    crime în masă. Comemorarea Holocaustului ni-i aminteşte şi pe cei care,
    bărbaţi, femei şi copii, tineri şi bătrâni, au fost jertifiţi pe altare nebune
    şi au fost omorâţi doar pentru că au trăit. Să privim toate acestea prin
    lentila eternă a unei lacrimi omeneşti.