Radio România Internațional

Tag: gem

  • Cornuleţe cu untură

    Cornuleţe cu untură

    Untura este
    obţinută, de obicei, după sacrificarea tradiţională a porcului, în perioada
    Crăciunului, dar poate fi procurată şi din magazine, unde este vândută la borcane
    sau la caserolă. Mai rar, se utilizează untură de raţă sau de gâscă, însă din
    gospodăriile tradiţionale nu lipseşte untura de porc. Unde este folosită pentru
    prăjit în loc de ulei, pentru conservarea preparatelor din carne de porc şi
    chiar pentru aluaturi.


    Untura se obţine topind slănina de
    pe spatele porcului. Tăiată în bucăţi mici, slănina este pusă la topit, la foc
    mic, într-un ceaun sau un vas mare de fontă, cunoscut şi sub numele de tuci. Pe
    măsură ce se topesc, în vas pot fi adăugate alte cuburi de slănină. La topit
    pot fi puse şi bucăţi de grăsime de pe burta porcului, caz în care se obţin
    acele jumări care conţin şi straturi de carne. Se amestecă periodic în vasul de
    tuci şi, după ce bucăţile de slănină au devenit transparente, întregul conţinut
    este turnat printr-o sită în recipientul în care urmează a fi păstrată. Untura
    se scurge încet, iar în sită vor rămâne jumările. În gospodăriile tradiţionale,
    jumările sunt păstrate, în mod obişnuit, în borcane, deasupra lor turnându-se
    un strat de untură, cu rol de protecţie. Borcanele trebuie depozitate în
    încăperi răcoroase. Aceste jumări pot fi consumate în timp împreună cu
    mămăligă, cu ouă ochiuri şi cu brânză.


    Untura poate fi întinsă pe pâine prăjită, putând fi servită ca
    aperitiv. Se pun la prăjit felii de pâine și, când acestea sunt calde, trebuie
    frecate cu un cățel de usturoi, după care se întinde untura de porc astfel
    încât aceasta să se topească și să fie absorbită de pâine. Se obține astfel un
    aperitiv care poate fi servit împreună cu țuică, palincă, vin sau bere.


    Untura de porc este folosită pentru
    obţinerea aluaturilor fragede sau a foetajelor. Cornuleţele fragede, umplute cu
    nucă şi gem reprezintă una dintre aminitirile dulci ale copilăriei. Se prepară
    rapid şi se mănâncă şi mai rapid. După
    ce a fost lăsată la temperatura camerei, amestecăm untura, circa un sfert de
    kg, cu două ouă, cu puţină smântână, astfel încât amestecul să nu mai fie
    vâscos şi cu două … trei linguri de zahăr până ce se omogenizează. Adăugăm un
    plic cu praf de copt şi circa jumătate de kg de făină şi amestecăm până obţinem
    un aluat tare, care nu se lipeşte. Îl lăsăm puţin să se odihnească şi pregătim
    umplutura, miez de nucă măcinat amestecat cu gem de prune.

    Aluatul este întins
    apoi cu sucitorul şi tăiat în pătrăţele cu latura de câţiva centimetri. Pe
    fiecare pătrat de aluat punem umplutură, apoi rulăm dintr-un colţ, pe
    diagonală şi obţinem cornuleţele pe care le aşezăm într-o tavă de cuptor.
    Lăsăm cornuleţele la copt, la foc mediu, în cuptorul deja încălzit, timp de
    circa 20 de minute. După ce le scoatem din cuptor, lăsăm cornuleţele să se
    răcească, după care le tăvălim prin zahăr pudră. În cazul în care nu sunt
    consumate, cornuleţele pot fi păstrate într-o cutie acoperită, ca să nu se usuce.


  • Cornuleţe cu untură

    Cornuleţe cu untură

    Untura este
    obţinută, de obicei, după sacrificarea tradiţională a porcului, în perioada
    Crăciunului, dar poate fi procurată şi din magazine, unde este vândută la borcane
    sau la caserolă. Mai rar, se utilizează untură de raţă sau de gâscă, însă din
    gospodăriile tradiţionale nu lipseşte untura de porc. Unde este folosită pentru
    prăjit în loc de ulei, pentru conservarea preparatelor din carne de porc şi
    chiar pentru aluaturi.


    Untura se obţine topind slănina de
    pe spatele porcului. Tăiată în bucăţi mici, slănina este pusă la topit, la foc
    mic, într-un ceaun sau un vas mare de fontă, cunoscut şi sub numele de tuci. Pe
    măsură ce se topesc, în vas pot fi adăugate alte cuburi de slănină. La topit
    pot fi puse şi bucăţi de grăsime de pe burta porcului, caz în care se obţin
    acele jumări care conţin şi straturi de carne. Se amestecă periodic în vasul de
    tuci şi, după ce bucăţile de slănină au devenit transparente, întregul conţinut
    este turnat printr-o sită în recipientul în care urmează a fi păstrată. Untura
    se scurge încet, iar în sită vor rămâne jumările. În gospodăriile tradiţionale,
    jumările sunt păstrate, în mod obişnuit, în borcane, deasupra lor turnându-se
    un strat de untură, cu rol de protecţie. Borcanele trebuie depozitate în
    încăperi răcoroase. Aceste jumări pot fi consumate în timp împreună cu
    mămăligă, cu ouă ochiuri şi cu brânză.


    Untura poate fi întinsă pe pâine prăjită, putând fi servită ca
    aperitiv. Se pun la prăjit felii de pâine și, când acestea sunt calde, trebuie
    frecate cu un cățel de usturoi, după care se întinde untura de porc astfel
    încât aceasta să se topească și să fie absorbită de pâine. Se obține astfel un
    aperitiv care poate fi servit împreună cu țuică, palincă, vin sau bere.


    Untura de porc este folosită pentru
    obţinerea aluaturilor fragede sau a foetajelor. Cornuleţele fragede, umplute cu
    nucă şi gem reprezintă una dintre aminitirile dulci ale copilăriei. Se prepară
    rapid şi se mănâncă şi mai rapid. După
    ce a fost lăsată la temperatura camerei, amestecăm untura, circa un sfert de
    kg, cu două ouă, cu puţină smântână, astfel încât amestecul să nu mai fie
    vâscos şi cu două … trei linguri de zahăr până ce se omogenizează. Adăugăm un
    plic cu praf de copt şi circa jumătate de kg de făină şi amestecăm până obţinem
    un aluat tare, care nu se lipeşte. Îl lăsăm puţin să se odihnească şi pregătim
    umplutura, miez de nucă măcinat amestecat cu gem de prune.

    Aluatul este întins
    apoi cu sucitorul şi tăiat în pătrăţele cu latura de câţiva centimetri. Pe
    fiecare pătrat de aluat punem umplutură, apoi rulăm dintr-un colţ, pe
    diagonală şi obţinem cornuleţele pe care le aşezăm într-o tavă de cuptor.
    Lăsăm cornuleţele la copt, la foc mediu, în cuptorul deja încălzit, timp de
    circa 20 de minute. După ce le scoatem din cuptor, lăsăm cornuleţele să se
    răcească, după care le tăvălim prin zahăr pudră. În cazul în care nu sunt
    consumate, cornuleţele pot fi păstrate într-o cutie acoperită, ca să nu se usuce.


  • Dulceață de caise

    Dulceață de caise

    Pentru că (în
    România) este vremea caiselor, în această ediţie vă oferim câteva sugestii
    privind prepararea şi conservarea acestora. Începem cu gemul de caise. Avem nevoie de 3 kg de caise şi de un kg de
    zahăr. După ce spălăm caisele, le scoatem sâmburii, le punem într-o cratiţă
    împreună cu zahărul până când fructele lasă zeamă. Se pun la foc potrivit
    pentru circa jumătate de oră, amestecându-se pentru ca să nu se prindă de
    fundul vasului. Dacă este nevoie, se pasează fructele şi se amestecă pentru
    omogenizare. Pentru a verifica dacă gemul este gata pentru a fi turnat în
    borcane, se ia puţin din compoziţia aflată pe foc cu o lingură de lemn şi se
    toarnă pe o farfurie. În cazul în care se formează o pojghiţă şi nu curge uşor
    în farfurie, atunci oprim focul şi turnăm gemul în borcane pe care le închidem
    bine cu capac, după care le lăsăm să se răcească lent, acoperite cu o pătură.
    Pentru a fi păstrate timp îndelungat, după ce s-au răcit, borcanele trebuie
    puse într-o tavă pe care o băgăm în cuptorul rece pe care îl lăsăm să
    funcţioneze la foc mic timp de jumătate de oră. După aceea lăsăm borcanelesă se
    răcească lent, în cuptor. Borcanele sunt depozitate apoi în cămară, gemul putând
    fi consumat fie ca atare, fie în compoziţia unor prăjituri.



    Dacă vrem să obţinem dulceaţă de caise, atunci,
    după ce am lăsat compoziţia la fiert pentru circa jumătate de oră, scoatem
    caisele cu ajutorul unei spumiere şi lăsăm siropul la fiert în continuare
    pentru încă o jumătate de oră, amestecând din când în când. Turnăm fructele
    înapoi şi mai lăsăm vasul pe foc pentru câteva minute. La turnarea în borcane
    se procedează similar ca la gem.


    Din caise se mai poate face un desert de sezon,
    uşor de preparat şi anume găluşti cu caise. Avem nevoie de un kg de caise, de
    un kg de cartofi sau de una, două căni de făină, de un ou, de pesmet, zahăr,
    scorţişoară, ulei şi sare. La reţeta cu cartofi, începem prin a pune cartofii
    la fiert în coajă, iar în apă adăugăm şi puţină sare. După fierbere, îi decojim
    şi îi transformăm în pireu pe care îl lăsăm să se răcească, apoi adăugăm puţină
    făină şi gălbenuşul unui ou şi frământăm până obţinem un un amestec având
    consistenţa unui aluat pe care îl întindem şi îl împărţim în pătrăţele. Învelim
    caisele, cărora le-am îndepărtat sâmburii, în aluat şi formăm bile pe care le
    punem, pe rând, într-un vas cu apă clocotită. Lăsăm bilele să fiarbă până când
    acestea se ridică la suprafaţă. Le luăm cu o spumieră, le scurgem puţin, după
    care le tăvălim în pesmet amestecat cu zahăr şi le pudrăm cu scorţişoară.



  • Dulceață de caise

    Dulceață de caise

    Pentru că (în
    România) este vremea caiselor, în această ediţie vă oferim câteva sugestii
    privind prepararea şi conservarea acestora. Începem cu gemul de caise. Avem nevoie de 3 kg de caise şi de un kg de
    zahăr. După ce spălăm caisele, le scoatem sâmburii, le punem într-o cratiţă
    împreună cu zahărul până când fructele lasă zeamă. Se pun la foc potrivit
    pentru circa jumătate de oră, amestecându-se pentru ca să nu se prindă de
    fundul vasului. Dacă este nevoie, se pasează fructele şi se amestecă pentru
    omogenizare. Pentru a verifica dacă gemul este gata pentru a fi turnat în
    borcane, se ia puţin din compoziţia aflată pe foc cu o lingură de lemn şi se
    toarnă pe o farfurie. În cazul în care se formează o pojghiţă şi nu curge uşor
    în farfurie, atunci oprim focul şi turnăm gemul în borcane pe care le închidem
    bine cu capac, după care le lăsăm să se răcească lent, acoperite cu o pătură.
    Pentru a fi păstrate timp îndelungat, după ce s-au răcit, borcanele trebuie
    puse într-o tavă pe care o băgăm în cuptorul rece pe care îl lăsăm să
    funcţioneze la foc mic timp de jumătate de oră. După aceea lăsăm borcanelesă se
    răcească lent, în cuptor. Borcanele sunt depozitate apoi în cămară, gemul putând
    fi consumat fie ca atare, fie în compoziţia unor prăjituri.



    Dacă vrem să obţinem dulceaţă de caise, atunci,
    după ce am lăsat compoziţia la fiert pentru circa jumătate de oră, scoatem
    caisele cu ajutorul unei spumiere şi lăsăm siropul la fiert în continuare
    pentru încă o jumătate de oră, amestecând din când în când. Turnăm fructele
    înapoi şi mai lăsăm vasul pe foc pentru câteva minute. La turnarea în borcane
    se procedează similar ca la gem.


    Din caise se mai poate face un desert de sezon,
    uşor de preparat şi anume găluşti cu caise. Avem nevoie de un kg de caise, de
    un kg de cartofi sau de una, două căni de făină, de un ou, de pesmet, zahăr,
    scorţişoară, ulei şi sare. La reţeta cu cartofi, începem prin a pune cartofii
    la fiert în coajă, iar în apă adăugăm şi puţină sare. După fierbere, îi decojim
    şi îi transformăm în pireu pe care îl lăsăm să se răcească, apoi adăugăm puţină
    făină şi gălbenuşul unui ou şi frământăm până obţinem un un amestec având
    consistenţa unui aluat pe care îl întindem şi îl împărţim în pătrăţele. Învelim
    caisele, cărora le-am îndepărtat sâmburii, în aluat şi formăm bile pe care le
    punem, pe rând, într-un vas cu apă clocotită. Lăsăm bilele să fiarbă până când
    acestea se ridică la suprafaţă. Le luăm cu o spumieră, le scurgem puţin, după
    care le tăvălim în pesmet amestecat cu zahăr şi le pudrăm cu scorţişoară.



  • Preparate din caise

    Preparate din caise

    Pentru că (în România) este
    vremea caiselor, în această ediţie vă oferim câteva sugestii privind prepararea şi conservarea acestora. Începem cu gemul de caise. Avem nevoie de 3
    kg de caise şi de un kg de zahăr. După ce spălăm caisele, le scoatem sâmburii, le
    punem într-o cratiţă împreună cu zahărul până când fructele lasă zeamă. Se pun
    la foc potrivit pentru circa jumătate de oră, amestecându-se pentru ca să nu se
    prindă de fundul cratiţei. Dacă este nevoie, se pasează fructele şi se amestecă
    pentru omogenizare. Pentru a verifica dacă gemul este gata pentru a fi turnat
    în borcane, se ia puţin din compoziţia aflată pe foc cu o lingură de lemn şi se
    toarnă pe o farfurie. În cazul în care se formează o pojghiţă şi nu curge uşor
    în farfurie, atunci oprim focul şi turnăm gemul în borcane pe care le închidem
    bine cu capac, după care le lăsăm să se răcească lent, acoperite cu o pătură.
    Pentru a fi păstrate timp îndelungat, după ce s-au răcit, borcanele trebuie
    puse într-o tavă pe care o băgăm în cuptorul rece pe care îl lăsăm să
    funcţioneze la foc mic timp de un sfert de oră, după care scoatem borcanele şi
    le lăsăm să se răcească lent, acoperite cu o pătură. Borcanele sunt depozitate
    apoi în cămară, gemul putând fi consumat fie ca atare, fie în compoziţia unor
    prăjituri.


    Dacă vrem să obţinem
    dulceaţă de caise, atunci, după ce am lăsat compoziţia la fiert pentru circa
    jumătate de oră, scoatem caisele cu ajutorul unei spumiere şi lăsăm siropul la
    fiert în continuare pentru încă o jumătate de oră, amestecând din când în când.
    Turnăm fructele înapoi şi mai lăsăm cratiţa pe foc pentru câteva minute. La
    turnarea în borcane se procedează similar ca la gem.


    Caisele pot fi folosite pentru a face o prăjitură simplă, cu blat pufos. Avem nevoie de
    circa un sfert de kg de făină, de 100 de grame de zahăr, de un pahar cu lapte,
    de 50 de grame de unt, de două ouă, de praf de copt şi, desigur, de caise,
    cărora le scoatem sâmburii. Într-un vas punem făina, zahărul, untul şi praful
    de copt, spargem ouăle şi amestecăm, adăugând puţin lapte sau smântână, până
    când obţinem un aluat cremos. Aluatul trebuie turnat apoi într-o tavă în care
    am întins deja o hârtie de copt. Peste aluat se pun caisele, iar tava se lasă
    în cuptor, la foc mediu pentru circa jumătate de oră. Peste prăjitură se poate
    presăra zahăr pudră. Prăjitura se porţionează după ce se răceşte.


    Din caise se poate
    obţine o băutură alcoolică dulce şi aromată, uşor de preparat. Se desfac în
    jumătăţi 3 kg de caise, li se îndepărtează sâmburii, se zdrobesc uşor şi se
    toarnă într-o damigeană, alternând stratul de fructe cu stratul de zahăr.
    Ultimul strat trebuie să fie de zahăr. Se lasă la macerat pentru o săptămână,
    se agită conţinutul şi se toarnă alcool astfel încât acesta să depăsească
    nivelul fructelor din damigeană. Se lasă vreo două săptămâni pentru
    omogenizare, după care băutura, numită caisată, poate fi servită ca aperitiv,
    la fel ca vişinata sau afinata.

  • Preparate din caise

    Preparate din caise

    Pentru că (în România) este
    vremea caiselor, în această ediţie vă oferim câteva sugestii privind prepararea şi conservarea acestora. Începem cu gemul de caise. Avem nevoie de 3
    kg de caise şi de un kg de zahăr. După ce spălăm caisele, le scoatem sâmburii, le
    punem într-o cratiţă împreună cu zahărul până când fructele lasă zeamă. Se pun
    la foc potrivit pentru circa jumătate de oră, amestecându-se pentru ca să nu se
    prindă de fundul cratiţei. Dacă este nevoie, se pasează fructele şi se amestecă
    pentru omogenizare. Pentru a verifica dacă gemul este gata pentru a fi turnat
    în borcane, se ia puţin din compoziţia aflată pe foc cu o lingură de lemn şi se
    toarnă pe o farfurie. În cazul în care se formează o pojghiţă şi nu curge uşor
    în farfurie, atunci oprim focul şi turnăm gemul în borcane pe care le închidem
    bine cu capac, după care le lăsăm să se răcească lent, acoperite cu o pătură.
    Pentru a fi păstrate timp îndelungat, după ce s-au răcit, borcanele trebuie
    puse într-o tavă pe care o băgăm în cuptorul rece pe care îl lăsăm să
    funcţioneze la foc mic timp de un sfert de oră, după care scoatem borcanele şi
    le lăsăm să se răcească lent, acoperite cu o pătură. Borcanele sunt depozitate
    apoi în cămară, gemul putând fi consumat fie ca atare, fie în compoziţia unor
    prăjituri.


    Dacă vrem să obţinem
    dulceaţă de caise, atunci, după ce am lăsat compoziţia la fiert pentru circa
    jumătate de oră, scoatem caisele cu ajutorul unei spumiere şi lăsăm siropul la
    fiert în continuare pentru încă o jumătate de oră, amestecând din când în când.
    Turnăm fructele înapoi şi mai lăsăm cratiţa pe foc pentru câteva minute. La
    turnarea în borcane se procedează similar ca la gem.


    Caisele pot fi folosite pentru a face o prăjitură simplă, cu blat pufos. Avem nevoie de
    circa un sfert de kg de făină, de 100 de grame de zahăr, de un pahar cu lapte,
    de 50 de grame de unt, de două ouă, de praf de copt şi, desigur, de caise,
    cărora le scoatem sâmburii. Într-un vas punem făina, zahărul, untul şi praful
    de copt, spargem ouăle şi amestecăm, adăugând puţin lapte sau smântână, până
    când obţinem un aluat cremos. Aluatul trebuie turnat apoi într-o tavă în care
    am întins deja o hârtie de copt. Peste aluat se pun caisele, iar tava se lasă
    în cuptor, la foc mediu pentru circa jumătate de oră. Peste prăjitură se poate
    presăra zahăr pudră. Prăjitura se porţionează după ce se răceşte.


    Din caise se poate
    obţine o băutură alcoolică dulce şi aromată, uşor de preparat. Se desfac în
    jumătăţi 3 kg de caise, li se îndepărtează sâmburii, se zdrobesc uşor şi se
    toarnă într-o damigeană, alternând stratul de fructe cu stratul de zahăr.
    Ultimul strat trebuie să fie de zahăr. Se lasă la macerat pentru o săptămână,
    se agită conţinutul şi se toarnă alcool astfel încât acesta să depăsească
    nivelul fructelor din damigeană. Se lasă vreo două săptămâni pentru
    omogenizare, după care băutura, numită caisată, poate fi servită ca aperitiv,
    la fel ca vişinata sau afinata.

  • Dulceaţă de caise

    Dulceaţă de caise


    În această ediţie vă oferim câteva sugestii privind prepararea şi conservarea caiselor:



    Avem nevoie de 3 kg de caise şi de un kg de zahăr. După ce spălăm caisele, le desfacem în jumătate, le scoatem sâmburii, le punem într-o cratiţă împreună cu zahărul până când fructele lasă zeamă. Punem compoziţia la fiert pentru circa jumătate de oră, după care scoatem caisele din vas cu ajutorul unei spumiere şi lăsăm siropul la fiert în continuare pentru încă o jumătate de oră, amestecând din când în când. Turnăm fructele înapoi în vas şi mai lăsăm cratiţa pe foc pentru câteva minute. Turnăm apoi dulceaţa în borcane pe care le închidem bine cu capac, după care le lăsăm să se răcească lent, acoperite cu o pătură. Pentru a fi păstrate timp îndelungat, după ce s-au răcit, borcanele trebuie puse într-o tavă pe care o băgăm în cuptorul rece pe care îl lăsăm la foc mic timp de un sfert de oră, după care scoatem borcanele şi le lăsăm să se răcească în tavă.



    Pentru a obţine gem de caise, avem aceeaşi ordine a operaţiilor, cu excepţia faptului că de această dată caisele nu mai sunt scoase temporar din vas în timpul fierberii decât pentru a le pasa. Trebuie amestecat periodic pentru ca această compoziţie să nu se prindă de fundul cratiţei. Pentru a verifica dacă gemul este gata, se ia puţin din compoziţia aflată pe foc cu o lingură de lemn şi se toarnă pe o farfurie. În cazul în care se formează o pojghiţă şi nu curge uşor în farfurie, atunci oprim focul şi turnăm gemul în borcane pe care le închidem bine cu capac. Pentru conservare se procedează la fel ca la dulceaţă. Gemul de caise poate fi consumat ca atare sau poate fi folosit în compoziţia unor prăjituri.



    Caisele pot fi folosite şi la prepararea unor prăjituri. Avem nevoie de circa un sfert de kg de făină, de 100 de grame de zahăr, de un pahar cu lapte, de 50 de grame de unt sau de margarină, de două ouă, de praf de copt şi, desigur, de un caston cu caise, desigur, fără sâmburi. Într-un vas punem făina, zahărul, untul şi praful de copt, spargem ouăle şi amestecăm, adăugând puţin lapte, până când obţinem un aluat cremos. Aluatul trebuie turnat apoi într-o tavă în care am întins deja o hârtie de copt. Peste aluat se pun jumătăţi de caise, iar tava se lasă în cuptor, la foc mediu pentru circa jumătate de oră. Prăjitura se porţionează după ce se răceşte.


  • Dulceaţă de caise

    Dulceaţă de caise


    În această ediţie vă oferim câteva sugestii privind prepararea şi conservarea caiselor:



    Avem nevoie de 3 kg de caise şi de un kg de zahăr. După ce spălăm caisele, le desfacem în jumătate, le scoatem sâmburii, le punem într-o cratiţă împreună cu zahărul până când fructele lasă zeamă. Punem compoziţia la fiert pentru circa jumătate de oră, după care scoatem caisele din vas cu ajutorul unei spumiere şi lăsăm siropul la fiert în continuare pentru încă o jumătate de oră, amestecând din când în când. Turnăm fructele înapoi în vas şi mai lăsăm cratiţa pe foc pentru câteva minute. Turnăm apoi dulceaţa în borcane pe care le închidem bine cu capac, după care le lăsăm să se răcească lent, acoperite cu o pătură. Pentru a fi păstrate timp îndelungat, după ce s-au răcit, borcanele trebuie puse într-o tavă pe care o băgăm în cuptorul rece pe care îl lăsăm la foc mic timp de un sfert de oră, după care scoatem borcanele şi le lăsăm să se răcească în tavă.



    Pentru a obţine gem de caise, avem aceeaşi ordine a operaţiilor, cu excepţia faptului că de această dată caisele nu mai sunt scoase temporar din vas în timpul fierberii decât pentru a le pasa. Trebuie amestecat periodic pentru ca această compoziţie să nu se prindă de fundul cratiţei. Pentru a verifica dacă gemul este gata, se ia puţin din compoziţia aflată pe foc cu o lingură de lemn şi se toarnă pe o farfurie. În cazul în care se formează o pojghiţă şi nu curge uşor în farfurie, atunci oprim focul şi turnăm gemul în borcane pe care le închidem bine cu capac. Pentru conservare se procedează la fel ca la dulceaţă. Gemul de caise poate fi consumat ca atare sau poate fi folosit în compoziţia unor prăjituri.



    Caisele pot fi folosite şi la prepararea unor prăjituri. Avem nevoie de circa un sfert de kg de făină, de 100 de grame de zahăr, de un pahar cu lapte, de 50 de grame de unt sau de margarină, de două ouă, de praf de copt şi, desigur, de un caston cu caise, desigur, fără sâmburi. Într-un vas punem făina, zahărul, untul şi praful de copt, spargem ouăle şi amestecăm, adăugând puţin lapte, până când obţinem un aluat cremos. Aluatul trebuie turnat apoi într-o tavă în care am întins deja o hârtie de copt. Peste aluat se pun jumătăţi de caise, iar tava se lasă în cuptor, la foc mediu pentru circa jumătate de oră. Prăjitura se porţionează după ce se răceşte.


  • Preparate din caise

    Preparate din caise

    Pentru că este vremea caiselor, în această ediţie vă oferim câteva sugestii privind prepararea şi conservarea acestora. Începem cu gemul de caise. Avem nevoie de 3 kg de caise şi de un kg de zahăr. După ce spălăm caisele, le scoatem sâmburii, le punem într-o cratiţă împreună cu zahărul până când fructele lasă zeamă. Se pun la foc potrivit pentru circa jumătate de oră, amestecându-se pentru ca să nu se prindă de fundul cratiţei. Dacă este nevoie, se pasează fructele şi se amestecă pentru omogenizare.



    Pentru a verifica dacă gemul este gata pentru a fi turnat în borcane, se ia puţin din compoziţia aflată pe foc cu o lingură de lemn şi se toarnă pe o farfurie. În cazul în care se formează o pojghiţă şi nu curge uşor în farfurie, atunci oprim focul şi turnăm gemul în borcane pe care le închidem bine cu capac, după care le lăsăm să se răcească lent, acoperite cu o pătură. Pentru a fi păstrate timp îndelungat, după ce s-au răcit, borcanele trebuie puse într-o tavă pe care o băgăm în cuptorul rece pe care îl lăsăm să funcţioneze la foc mic timp de un sfert de oră, după care scoatem borcanele şi le lăsăm să se răcească lent, acoperite cu o pătură. Borcanele sunt depozitate apoi în cămară, gemul putând fi consumat fie ca atare, fie în compoziţia unor prăjituri.



    Dacă vrem să obţinem dulceaţă de caise, atunci, după ce am lăsat compoziţia la fiert pentru circa jumătate de oră, scoatem caisele cu ajutorul unei spumiere şi lăsăm siropul la fiert în continuare pentru încă o jumătate de oră, amestecând din când în când. Turnăm fructele înapoi şi mai lăsăm cratiţa pe foc pentru câteva minute. La turnarea în borcane se procedează similar ca la gem.



    Din caise se poate obţine o băutură alcoolică dulce şi aromată, uşor de preparat. Se desfac în jumătăţi 3 kg de caise, li se îndepărtează sâmburii, se zdrobesc uşor şi se toarnă într-o damigeană, alternând stratul de fructe cu stratul de zahăr. Ultimul strat trebuie să fie de zahăr. Se lasă la macerat pentru o săptămână, se agită conţinutul şi se toarnă alcool astfel încât acesta să depăsească nivelul fructelor din damigeană. Se lasă vreo două săptămâni pentru omogenizare, după care băutura, numită caisată, poate fi servită ca aperitiv, la fel ca vişinata sau afinata.

  • Preparate din caise

    Preparate din caise

    Pentru că este vremea caiselor, în această ediţie vă oferim câteva sugestii privind prepararea şi conservarea acestora. Începem cu gemul de caise. Avem nevoie de 3 kg de caise şi de un kg de zahăr. După ce spălăm caisele, le scoatem sâmburii, le punem într-o cratiţă împreună cu zahărul până când fructele lasă zeamă. Se pun la foc potrivit pentru circa jumătate de oră, amestecându-se pentru ca să nu se prindă de fundul cratiţei. Dacă este nevoie, se pasează fructele şi se amestecă pentru omogenizare.



    Pentru a verifica dacă gemul este gata pentru a fi turnat în borcane, se ia puţin din compoziţia aflată pe foc cu o lingură de lemn şi se toarnă pe o farfurie. În cazul în care se formează o pojghiţă şi nu curge uşor în farfurie, atunci oprim focul şi turnăm gemul în borcane pe care le închidem bine cu capac, după care le lăsăm să se răcească lent, acoperite cu o pătură. Pentru a fi păstrate timp îndelungat, după ce s-au răcit, borcanele trebuie puse într-o tavă pe care o băgăm în cuptorul rece pe care îl lăsăm să funcţioneze la foc mic timp de un sfert de oră, după care scoatem borcanele şi le lăsăm să se răcească lent, acoperite cu o pătură. Borcanele sunt depozitate apoi în cămară, gemul putând fi consumat fie ca atare, fie în compoziţia unor prăjituri.



    Dacă vrem să obţinem dulceaţă de caise, atunci, după ce am lăsat compoziţia la fiert pentru circa jumătate de oră, scoatem caisele cu ajutorul unei spumiere şi lăsăm siropul la fiert în continuare pentru încă o jumătate de oră, amestecând din când în când. Turnăm fructele înapoi şi mai lăsăm cratiţa pe foc pentru câteva minute. La turnarea în borcane se procedează similar ca la gem.



    Din caise se poate obţine o băutură alcoolică dulce şi aromată, uşor de preparat. Se desfac în jumătăţi 3 kg de caise, li se îndepărtează sâmburii, se zdrobesc uşor şi se toarnă într-o damigeană, alternând stratul de fructe cu stratul de zahăr. Ultimul strat trebuie să fie de zahăr. Se lasă la macerat pentru o săptămână, se agită conţinutul şi se toarnă alcool astfel încât acesta să depăsească nivelul fructelor din damigeană. Se lasă vreo două săptămâni pentru omogenizare, după care băutura, numită caisată, poate fi servită ca aperitiv, la fel ca vişinata sau afinata.

  • Caravana clătitelor

    Caravana clătitelor


    Caravana clătitelor” nu este denumirea unui desert, ci a unui festival organizat în localitatea Prejmer din judeţul Braşov (centrul României). Ajuns la cea de a 9-a ediţie, Festivalul Caravana clătitelor” are la origine o sărbătoare cu specific săsesc, Fasching, care marchează intrarea în Postul Paştelui. Se spune că acest obicei are rolul de a îmbuna natura în perspectiva primăverii ce se apropie şi de a alunga spiritele rele. Se spune, de asemenea, că acest obicei al saşilor din zona Braşovului, era datorat tinerilor care urmau să plece în armată. Aceştia colindau prin sat pentru a-şi lua rămas bun, împărţind tuturor clătite pentru ca oamenii să nu îi uite. În cursul serii pentru ei era organizată o petrecere la care se strângea toată lumea din localitate.


    Marea majoritate a saşilor a emigrat, iar în zilele noastre, tinerii nu mai pleacă în mod obligatoriu în armată, însă cei care vor ajunge duminică, 10 februarie, la Prejmer, vor vedea o reconstituire a acestui obicei. Grupuri de băieţi mascaţi străbat localitatea într-o căruţă în care a fost montată o sobă pe care se prepară clătitele care, conform tradiţiei, sunt împărţite locuitorilor. Tinerii primesc în schimb făină, zahăr şi ouă, ingrediente folosite apoi pentru prepararea gogoşilor de la Balul mascat programat în seara acelei zile. Potrivit obiceiului, grupul de băieţi nu trebuie să facă doar clătite, ci să fure şi o fată din comună, pe care să o urce în căruţă. Până când părinţii o vor răscumpăra, fata va face parte din această caravană a clătitelor, însoţită de muzicanţi.


    Festivalul are şi o componentă gastronomică pentru că bucătarii dau dovadă de o mare imaginaţie în materie de preparat, dar mai ales de umplut clătite. Sunt clătite rulate sau pliate în patru, umplute cu diferite sortimente de gem şi dulceaţă, dar tot aici puteţi întâlni clătite umplute cu nuci, cu miere de albine sau cu mere rase, ba chiar şi tort de clătite. Există, de asemenea, clătite pentru aperitive, umplute cu carne sau cu ciuperci.


    Pentru că în alte ediţii am mai prezentat modul de preparare a clătitelor, de această dată vă sugerăm un aluat cu mere rase. Avem nevoie de un pahar de făină, de un ou, de jumătate de pahar de lapte, de apă minerală sau sifon, de ulei, zahăr şi sare, dar şi unul sau două mere. Amestecăm făina cu oul într-un castron şi adăugăm laptele până când obţinem un aluat cremos, de consistenţa smântânii. Adăugăm puţină sare şi zahăr, dar nu foarte mult, deoarece aluatul poate deveni lipicios şi s-ar putea prinde de tigaie. Adăugăm merele rase şi omogenizăm, după care lăsăm aluatul la rece pentru circa jumătate de oră. Într-o tigaie în care am pus puţin ulei pe care l-am încins, cu ajutorul unui polonic turnăm şi aluat. Înclinăm apoi tigaia astfel încât aluatul să se întindă pe toată suprafaţa într-un strat subţire şi uniform. Clătita se prăjeşte până ce capătă o culoare aurie, după care cu ajutorul unei spatule sau, dacă aveţi dexteritate, printr-o mişcare energică în sus a tigăii, o întoarcem pe cealaltă parte. Aceste clătite se pot umple cu dulceaţă sau ciocolată sau, dacă sunt puse la prăjit sunt forma unui şniţel, pot fi consumate fără umplutură, doar pudrate cu zahăr. Poftă bună!

  • Caravana clătitelor

    Caravana clătitelor


    Caravana clătitelor” nu este denumirea unui desert, ci a unui festival organizat în localitatea Prejmer din judeţul Braşov (centrul României). Ajuns la cea de a 9-a ediţie, Festivalul Caravana clătitelor” are la origine o sărbătoare cu specific săsesc, Fasching, care marchează intrarea în Postul Paştelui. Se spune că acest obicei are rolul de a îmbuna natura în perspectiva primăverii ce se apropie şi de a alunga spiritele rele. Se spune, de asemenea, că acest obicei al saşilor din zona Braşovului, era datorat tinerilor care urmau să plece în armată. Aceştia colindau prin sat pentru a-şi lua rămas bun, împărţind tuturor clătite pentru ca oamenii să nu îi uite. În cursul serii pentru ei era organizată o petrecere la care se strângea toată lumea din localitate.


    Marea majoritate a saşilor a emigrat, iar în zilele noastre, tinerii nu mai pleacă în mod obligatoriu în armată, însă cei care vor ajunge duminică, 10 februarie, la Prejmer, vor vedea o reconstituire a acestui obicei. Grupuri de băieţi mascaţi străbat localitatea într-o căruţă în care a fost montată o sobă pe care se prepară clătitele care, conform tradiţiei, sunt împărţite locuitorilor. Tinerii primesc în schimb făină, zahăr şi ouă, ingrediente folosite apoi pentru prepararea gogoşilor de la Balul mascat programat în seara acelei zile. Potrivit obiceiului, grupul de băieţi nu trebuie să facă doar clătite, ci să fure şi o fată din comună, pe care să o urce în căruţă. Până când părinţii o vor răscumpăra, fata va face parte din această caravană a clătitelor, însoţită de muzicanţi.


    Festivalul are şi o componentă gastronomică pentru că bucătarii dau dovadă de o mare imaginaţie în materie de preparat, dar mai ales de umplut clătite. Sunt clătite rulate sau pliate în patru, umplute cu diferite sortimente de gem şi dulceaţă, dar tot aici puteţi întâlni clătite umplute cu nuci, cu miere de albine sau cu mere rase, ba chiar şi tort de clătite. Există, de asemenea, clătite pentru aperitive, umplute cu carne sau cu ciuperci.


    Pentru că în alte ediţii am mai prezentat modul de preparare a clătitelor, de această dată vă sugerăm un aluat cu mere rase. Avem nevoie de un pahar de făină, de un ou, de jumătate de pahar de lapte, de apă minerală sau sifon, de ulei, zahăr şi sare, dar şi unul sau două mere. Amestecăm făina cu oul într-un castron şi adăugăm laptele până când obţinem un aluat cremos, de consistenţa smântânii. Adăugăm puţină sare şi zahăr, dar nu foarte mult, deoarece aluatul poate deveni lipicios şi s-ar putea prinde de tigaie. Adăugăm merele rase şi omogenizăm, după care lăsăm aluatul la rece pentru circa jumătate de oră. Într-o tigaie în care am pus puţin ulei pe care l-am încins, cu ajutorul unui polonic turnăm şi aluat. Înclinăm apoi tigaia astfel încât aluatul să se întindă pe toată suprafaţa într-un strat subţire şi uniform. Clătita se prăjeşte până ce capătă o culoare aurie, după care cu ajutorul unei spatule sau, dacă aveţi dexteritate, printr-o mişcare energică în sus a tigăii, o întoarcem pe cealaltă parte. Aceste clătite se pot umple cu dulceaţă sau ciocolată sau, dacă sunt puse la prăjit sunt forma unui şniţel, pot fi consumate fără umplutură, doar pudrate cu zahăr. Poftă bună!