Radio România Internațional

Tag: genocid

  • Eurojust – norme pentru păstrarea probelor referitoare la crime de război

    Eurojust – norme pentru păstrarea probelor referitoare la crime de război

    Noile norme, care vor intra în vigoare imediat după publicare, vor permite Eurojustului să depoziteze și să păstreze probe referitoare la crimele de război, inclusiv imagini prin satelit, fotografii, materiale video, înregistrări audio, profiluri ADN și amprente digitale. Agenţia va putea să prelucreze și să analizeze aceste probe, în strânsă cooperare cu Europolul, și să le pună la dispoziția autorităților judiciare naționale și internaționale competente, inclusiv a Curții Penale Internaționale.

    De la declanșarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, numeroasele informații care provin din Ucraina sugerează, din păcate, că în această țară au fost săvârșite și se săvârșesc în continuare crime împotriva umanității și crime de război. La începutul lunii martie, toate statele membre ale Uniunii Europene, împreună cu alte state partenere, au decis să sesizeze în mod colectiv Curtea Penală Internațională cu privire la situația din Ucraina. În cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne din 4 martie, miniștrii au încurajat Eurojustul să își exercite pe deplin rolul de coordonare și să se pună la dispoziția procurorului Curții Penale Internaționale.

    Pe lângă ancheta desfășurată de procurorul Curții Penale Internaționale, procuroarea generală a Ucrainei a deschis, de asemenea, o anchetă, la fel ca autoritățile din mai multe state membre. O echipă comună de anchetă a fost, de asemenea, instituită de autoritățile judiciare din Lituania, Polonia și Ucraina, cu sprijinul Eurojustului și cu participarea Biroului procurorului Curții Penale Internaționale și, în curând, a autorităților judiciare din Slovacia, Letonia și Estonia.

    Coordonarea și schimbul de probe între diferitele autorități competente sunt importante pentru a asigura eficacitatea acestor anchete. În plus, din cauza ostilităților în curs, există riscul ca probele referitoare la crimele de război sau crimele împotriva umanității să nu poată fi depozitate în condiții de siguranță pe teritoriul Ucrainei și, așadar, este oportun să se creeze un sistem de depozitare centralizată într-un loc sigur.


  • România s-a alăturat demersului comun al unor state părți la Statutul de la Roma

    România s-a alăturat demersului comun al unor state părți la Statutul de la Roma

    România s-a alăturat miercuri, 2 martie 2022, demersului comun al unor state părți la Statutul de la Roma de sesizare a Procurorului Curții Penale Internaționale cu privire la anchetarea infracțiunilor de genocid, crime de război și crime împotriva umanității comise pe teritoriul Ucrainei, inclusiv în contextul războiului de agresiune declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei. La demers participă 39 de state – toate statele membre UE, UK, Canada, Columbia, Costa Rica, Georgia, Islanda, Liechtenstein, Noua Zeelandă, Albania, Australia, Norvegia și Elveția.

    Acest demers urmărește accelerarea procedurilor judiciare ale instanței internaționale și demararea de îndată a anchetei Procurorului CPI, în special în legătură cu situația actuală.

    Acțiunea este fundamentată pe dispozițiile art. 13, lit. a și art. 14 alin. 1 din Statutul de la Roma, precum și pe declarația Ucrainei din 8 septembrie 2015 prin care acceptă jurisdicția Curții Penale Internaționale pentru scopul desfășurării unor anchete penale în legătură cu evenimentele care au avut loc pe teritoriul său începând cu 20 februarie 2014.

    ,,Acest demers reflectă determinarea comunității internaționale de a folosi inclusiv instrumentele dreptului internațional și ale justiției internaționale pentru a trage la răspundere acei oficiali sau alți reprezentanți ai Federației Ruse pentru agresiunea împotriva Ucrainei, este un instrument prin care comunitatea internațională dovedește că este pregătită să sancționeze acțiunile iresponsabile ale oficialilor de la Kremlin care reprezintă o gravă amenințare la pacea și securitatea mondiale. Asocierea României la acest demers alături de alte 38 de state părți la Statutul CPI, printre care toate statele membre UE, UK, Canada, Australia, Norvegia și Elveția, confirmă angajamentul ferm al țării noastre pentru combaterea impunității pentru cele mai grave infracțiuni și pentru consolidarea respectului pentru valorile păcii și umanismului, inclusiv prin afirmarea atașamentului constant și ireversibil față de dreptul internațional. Victimele agresiunii Rusiei în Ucraina merită dreptate, iar Curtea Penală Internațională este cea mai în măsură să acționeze în acest scop. Nicio infracțiune nu poate și nu trebuie să rămâne nepedepsită!”, a declarat cu acest prilej ministrul Bogdan Aurescu.

  • Refugiaţi armeni în România

    Refugiaţi armeni în România

    Secolul 20 a avut o particularitate şocantă fiind secolul genocidelor. Primul genocid dintr-o mult prea mare serie a fost cel împotriva armenilor din Imperiul otoman, persecuţie în urma căreia au fost ucişi 1,5 milioane de armeni, aproximativ o jumătate din această naţiune. Motivul oficial al guvernanţilor otomani a fost acela că armenii au fraternizat cu armata rusă. În realitate însă, motivele au fost politice, naţionalismul şi ideologia panturanismului, economice – armenii şi grecii deţineau comerţul şi băncile în statul otoman –, şi religioase, liderii religioşi musulmani declarând jihad împotriva necredincioşilor. Totul a început prin ridicarea bărbaţilor armeni, duşi la construcţii de drumuri şi căi ferate, unde au fost ucişi prin înfometare şi bătaie. Pe 24 aprilie 1915, Talaat Paşa, mare vizir şi ministrul comunicaţiilor, a dat circulare prin care familii întregi de armeni să fie deportate.



    Cei mai norocoşi dintre acei nenorociţi au reuşit să se salveze. Unii s-au refugiat şi în România, aşa cum ne-a relatat istoricul Eduard Antonian. Interlocutorul nostru ne-a povestit însă că istoria refugiaţilor armeni în România a început la sfârşitul secolului al 19-lea, în urma genocidului din 1895-1896. La ordinele sultanului Abdul Hamid al II-lea, supranumit sultanul roşu, au fost masacraţi în jur de 350.000 de armeni. Atunci, o bună parte din comunitatea armeană din Imperiul otoman s-a refugiat şi în România. Şi astăzi, cam 10% din comunitatea armeană din România este formată din urmaşii celor veniţi în urma primului genocid. Primii refugiaţi încă mai aveau o situaţie financiară destul de bună şi au putut să părăsească Imperiul otoman cu ceva bani. Şi-au deschis aici prăvălii şi au păstrat legătura cu comunitatea veche din România, şi şi-au continuat viaţa şi s-au integrat perfect în societatea românească.



    L-am întrebat pe Eduard Antonian cum au reuşit să scape cei ajunşi în România? Nefericiţii care au scăpat au fost ajutaţi, o parte din ei chiar de populaţia civilă turcă şi arabă. O altă parte pur şi simplu a avut noroc. Mulţi au reuşit să mituiască autorităţile otomane, mulţi au avut noroc prin misionariatele străine pentru că americanii s-au implicat foarte mult, SUA fiind o ţară neutră. Aveau o ambasadă bine pusă la punct, ambasadorul Henry Morgenthau, care şi-a scris memoriile mai târziu în care a denunţat crimele împotriva armenilor, s-a implicat activ în ajutorarea armenilor. Au fost misionari danezi, misionari protestanţi germani care i-au ajutat pe cei care au scăpat.



    După estimările istoricilor, aproximativ 20.000 de refugiaţi armeni, din care aproximativ un sfert erau orfani, au găsit adăpost în România şi au beneficiat de sprijinul comunităţii armene de aici. Ei au venit în valuri succesive, cei mai mulţi după încheierea războiului. Eduard Antonian a refăcut ruta celor care acum 100 de ani îşi căutau un loc în lumea răvăşită de distrugere şi moarte. Din Istanbul, aşa cum a fost şi străbunicul meu cu copiii lui, s-au urcat pe un vapor francez şi au ajuns în Constanţa. Pe acel vapor se aflau şi câteva mii de orfani ai genocidului. În România se afla o comunitate armeană bine structurată şi bine dotată financiar. Existau somităţi la vremea aceea cum ar fi Krikor Zambaccian, Grigore Trancu-Iaşi, fraţii Manisarian, cei mai mari angrosişiti de cereale din sud-estul Europei. Trebuie să spun că Uniunea Armenilor s-a fondat în 1919 tocmai cu scopul de a-i ajuta pe refugiaţi, primul preşedinte fiind Grigore Trancu-Iaşi. La sosirea refugiaţilor în portul Constanţa, toată lumea s-a îngrozit. Ziarul Adevărul din 1915 avea corespondenţi de presă la Istanbul şi ei au putut să relateze despre genocid. Astfel, opinia publică românească ştia de cele întâmplate cu armenii din Imperiul otoman. Armenad Manisarian, al doilea preşedinte al Uniunii Armenilor, s-a dus la Brătianu, primul ministru al României, şi l-a întrebat ce se poate face cu refugiaţii armeni. Brătianu l-a întrebat dacă el garantează pentru refugiaţi din toate punctele de vedere? Şi Manisarian a spus da. S-a dat undă verde şi toţi refugiaţii s-au stabilit aici, cetăţenia le-a fost dată mai târziu. Refugiaţii au venit aici cu paşaport Nansen care le era dat apatrizilor şi era valabil doar o singură călătorie. La sosirea orfanilor, comunitatea armeană s-a mobilizat şi a cumpărat mai multe hectare la Strunga, lângă Iaşi. Acolo s-a construit un orfelinat cu profesori şi institutori, unde au crescut acei orfani. Au învăţat meserii şi şi-au făcut un rost în viaţă, mulţi au fost adoptaţi de alte familii de armeni din România. Mulţi şi-au deschis prăvălii, cum a fost străbunicul meu care şi-a deschis un atelier de cizmărie în Bucureşti.



    Cu trecerea timpului, traumele războiului s-au mai estompat, însă nu au fost uitate niciodată. Eduard Antonian a spus că refugiaţii armeni din România au continuat să trăiască între amintiri şocante şi speranţă. Armenii refugiaţi din Imperiul otoman niciodată nu s-au considerat altceva decât cetăţeni otomani, ei au fost buni cetăţeni, şi-au plătit impozitele, au fost înrolaţi în armată, vorbeau turceşte. Cei din comunitate povesteau că părinţii lor, scăpaţi din genocid, când aveau secrete faţă de copiii lor, vorbeau pe turceşte. Şi astăzi mai sunt câţiva bătrâni în comunitate care vorbesc turceşte. Din păcate, în 1945, o parte s-au lăsat înşelaţi de prpopaganda sovietică şi s-au repatriat în Armenia. Li s-a spus că acum avem ţara noastră. În 1991, când Armenia s-a declarat independentă, unii dintre copiii acelora care plecaseră în Armenia sovietică s-au reîntors în România.


    Refugiaţii armeni din România au scăpat pentru a spune poveştile neştiute ale celor care au murit în deşertul anatolian în 1915. Dar şi pentru a transforma inumanul în uman.

  • Lectia de istorie armeană

    Lectia de istorie armeană

    Cu riscul de a-şi perturba puternic relaţiile diplomatice cu Turcia, Papa Francisc a folosit, în cadrul solemn de la Basilica Sf. Petru din Roma, termenul de genocid pentru masacrul împotriva armenilor de acum o sută de ani.



    În secolul trecut, familia noastră umană a trecut prin trei tragedii masive şi fără precedent. Prima, care este considerată în mod larg drept , a lovit poporul armean, a declarat Suveranul Pontif, citând un document semnat în 2000 de către Papa Ioan Paul al II-lea şi Patriarhul armean. Celelalte două au fost comise de nazism şi stalinism, a adăugat Papa.



    Erevanul susţine că 1,5 milioane de armeni – adică aproape jumătate din populaţia armeană din acea perioadă şi care au fost acum canonizaţi de Biserica Armeană – au fost ucişi între 1915 şi 1917, la sfârşitul Imperiului Otoman. Turcia neagă, însă, categoric că Imperiul Otoman ar fi organizat masacrarea sistematică a populaţiei armene în timpul Primului Război Mondial şi nu este de acord cu folosirea termenului de genocid” utilizat de Armenia, numeroşi istorici şi alte peste 20 de ţări, printre care Franţa, Italia şi Rusia.



    Ankara a reacţionat vehement la declaraţia Papei şi susţine că a fost vorba de un război civil în care şi-au pierdut viaţa între 300 de mii şi 500 de mii de armeni şi tot atâţia turci. Guvernul de la Ankara i-a acuzat, pe de altă parte, pe unii membri ai Parlamentului European că dau dovadă de fanatism religios şi cultural aprobând o rezoluţie privind comemorarea omorurilor şi deportărilor în masă ale armenilor în ultimii ani ai Imperiului Otoman, iar diplomaţia turcă a estimat că forul legislativ al UE încearcă din nou să rescrie istoria. Referirile sunt la o rezoluţie adoptată pentru a marca cei o sută de ani de la evenimentele din timpul primului război mondial, rezoluţie care face apel la Turcia, statul succesor al Imperiului Otoman, să se împace cu trecutul său şi să recunoască masacrarea armenilor drept genocid.



    Profesorul Constantin Hlihor are o explicaţie pentru atitudinea Turciei: În dreptul internaţional, acest tip de eveniment dramatic a creat o imagine pentru statele care au practicat acest tip de politică, de eliminare a unei etnii, a unei naţiuni. Una extrem de negativă, mai ales dacă ne raportăm la ceea ce s-a întâmplat la jumătatea secolului trecut, în timpul celui de-al II-lea Război Mondial, cu crimele comise de Germania lui Hitler asupra evreilor şi de Stalin asupra propriei populaţii.”



    În opinia lui Constantin Hlihor, istoria trebuie să fie liantul ce contribuie la stabilitate şi cooperare între naţiuni, nicidecum un factor destabilizator care să îndemne la ură şi confruntare. Sunt două aspecte când vorbim despre drama armenilor, spune Constantin Hlihor: Unul este de ordin istoric şi este nevoie să se afle adevărul despre tragedia armenilor din timpul Primului Război Mondial. Cel de-al doilea aspect, care atrage o dispută între diferite state, este unul de ordin politic şi se referă la definirea acestor evenimente. Turcii nu acceptă ideea de genocid, motivând faptul că acest concept în dreptul internaţional este relativ târziu apărut, după cel de-al II-lea Război Mondial, şi priveşte alte evenimente istorice decât cele de la începutul secoului XX. Dar indiferent sub ce aspect privim lucrurile, un lucru este clar: în Caucazul de Sud, un popor, armean, parte a unui imperiu aflat într-o decădere din ecuaţia de putere în relaţii internaţionale şi într-o societate care eşuase în tendinţa de modernizare şi trecere la o nouă etapă în dezvoltarea ei – este vorba de societatea otomană, s-au petrecut asemenea lucruri, pe care memoria colectivă de astăzi nu are cum şi nu trebuie să le uite. Pe de altă parte, nu trebuie ca disputa istoriografică, normală în ceea ce priveşte aflarea adevărului istoric, să capete conotaţii politice, pentru că istoria nu trebuie să depărteze popoarele, adevărul istoric nu trebuie să îndemne comunităţile umane la atitudini ostile. Istoria trebuie să fie un liant pentru a se obţine mai multă stabilitate, mai multă încredere şi cooperare.”



    Este doar o problemă de imagine sau un rol este jucat şi de posibile despăgubiri? Din nou, profesorul Constantin Hlihor: Problema unei despăgubiri pentru familiile celor care au suferit în evenimentele dramatice începute în oraşul Van şi ale armenilor deportaţi în Deşertul Siriei sunt cele care nu ţin de istorie, ţin de dreptul internaţional. Pentru acest lucru, ar trebui ca Armenia, sau cineva să deschidă un proces de tipul celui care s-a petrecut după al II-lea Război Mondial pentru regimul nazist şi atunci putem vorbi şi de despăgubiri.”



    La Bucureşti, fostul ministru de Externe Titus Corlăţean, în prezent consilier onorific al premierului, a amintit că România încurajează dialogul între Turcia şi Armenia în ceea ce priveşte acest subiect extrem de delicat. În acele momente tragice de acum 100 de ani, organizaţii umanitare ale vremii, diplomati, medici, oameni simpli au acordat ajutor armenilor nevoiţi să ia drumul exilului, iar România se numără printre ţările care şi-au deschis porţile în faţa zecilor de mii de refugiaţi armeni şi le-au acordat azil.

  • Retrospectiva săptămânii 1/09-7/09/2013

    Retrospectiva săptămânii 1/09-7/09/2013

    Debut al unei noi sesiuni parlamentare în România



    Parlamentul României şi-a reluat activitatea, după vacanţa de vară. Senatorii şi deputaţii care aparţin Uniunii Social Liberale, aflată la guvernare, spun că şi-au stabilit ca urgenţe în această sesiune ordinară adoptarea noii Constituţii şi legea referendumului. Dar şi modificarea legii privind regiunile de dezvoltare. Principala forţă a opoziţiei, Partidul Democrat Liberal, a anunţat că a depus deja la Parlament un proiect pentru înfiinţarea Autorităţii pentru Protecţia Investitorilor, care vizează reducerea fiscalităţii. Printre măsurile propuse se află diminuarea cotei unice la 12%, micşorarea CAS cu 5%, scutirea de impozite pe profitul reinvestit pentru capitalizare şi creşterea salariului minim pe economie la circa 225 euro. Bugetul de stat pentru 2014 şi descentralizarea sunt obiectivele UDMR, pe lista importantei minorităţi maghiare din România aflandu-se şi obiectivul păstrării legii educaţiei într-o formă care să nu aducă atingere învăţâmântului în limba maternă.



    Proteste în România şi în străinătate împotriva proiectului Roşia Montana



    Opozanţi ai proiectului exploatării aurifere de la Roşia Montana au protestat în Bucureşti, dar şi în alte oraşe din România sau din stăinătate. Manifestaţiile survin deciziei premierului Victor Ponta de a trimite în parlament controversatul proiect, amânat de câţiva ani. Ecologiştii se opun metodei de extracţie cu cianuri pentru că, spun ei, implică riscuri majore de poluare ireversibilă a mediului. Istoricii, susţin, în acelaşi timp, că exploatarea minieră ar urma să distrugă vestigii istorice unice în lume. De cealaltă parte, sunt cei care spun că prin acest proiect s-ar dezvolta zona, ar fi create noi locuri de muncă într-o zonă grav afectată de şomaj, iar beneficiile economice directe aduse României ar fi de peste 5 miliarde de dolari. Premierul a explicat că guvernul a fost obligat să adopte noul proiect de lege pentru că altfel statul român ar fi trebuit să plătească despăgubiri de peste doua miliarde de dolari firmelor implicate. Victor Ponta a mai spus că proiectul a fost trimis la legislativ pentru o dezbatere transparentă.



    Reacţii după uciderea unui copil de către câinii fără stăpân



    Moartea unui copil de patru ani, sfâşiat de câini fără stăpân în apropierea unui parc din Bucureşti, a provocat reacţii atât în rândul opiniei publice cât şi al autorităţilor din România. Dezbaterea, săptămâna viitoare, a unei legi în parlament privind câinii comunitari, consultarea populară prin referendum la Bucureşti şi demararea unei ample campanii concrete de strângere şi eutanasiere a câinilor fără stăpân — sunt posibilele acţiuni conturate în urma dramei produse în această săptămână. În opinia preşedintelui Traian Băsescu, este necesară o ordonanţă de urgenţă care să prevadă eutanasierea câinilor maidanezi care nu au fost adoptaţi după un interval de timp rezonabil. Se estimează că în Bucureşti sunt circa 65 de mii de câini fără stăpân.



    Privatizarea CFR Marfă



    Ministerul Transporturilor de la Bucureşti a semnat, la începutul acestei săptămâni, cu Grup Feroviar Român (GFR), companie controlată de omul de afaceri Gruia Stoica, contractul de privatizare a companiei CFR Marfă. În iunie, GFR a fost declarat căştigător în procesul de privatizare a companiei de stat, oferind 202 milioane euro pentru pachetul de 51% din acţiuni. În plus, GFR şi-a asumat investiţii de 900 milioane lei (peste 200 de milioane de euro). Privatizarea CFR Marfă, companie cu mari pierderi şi datorii, face parte din măsurile asumate de guvern în acordul preventiv încheiat cu Fondul Monetar lnternaţional, Uniunea Europeană şi Banca Mondială, în 2011.



    După 23 de ani, procurorii români au formulat din nou o acuzaţie de genocid



    La Bucureşti, fostul comandant al penitenciarului Râmnicu Sarat în perioada comunistă, Alexandru Vişinescu, acum în vârstă de 88 de ani, a fost pus sub acuzare pentru genocid. El este primul român acuzat de crime contra umanităţii, după fostul dictator comunist Nicolae Ceauşescu. Vişinescu s-a prezentat, la începitul acestei săptămâni, la Parchetul instanţei supreme pentru a da declaraţii în dosarul în care Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului l-a denunţat pentru moartea unor deţinuţi politici între 1956 si 1963. Mulţi dintre ei şi-au pierdut viaţa din cauza regimului foarte dur care ar fi fost impus de Alexandru Vişinescu în perioada amintită, în care acesta a condus penitenciarul. Alexandru Visinescu este unul dintre cei 35 de torţionari identificaţi de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului.



    Festivalul Enescu



    La Bucureşti şi în alte câteva oraşe din România se desfăşoară până pe 28 septembrie, a XXI-a editie a Festivalului Internaţional de muzică “George Enescu”, unul din cele mai prestigioase din Europa.. Peste 150 de evenimente sunt programate să aibă loc la această ediţie a festivalului care, potrivit organizatorilor, oferă un mix cultural unic, care îl pune în valoare pe compozitorul român George Enescu, alături de alţi compozitori faimoşi. Iubitorii muzicii clasice se vor delecta timp de o lună cu numeroase concerte, recitaluri, spectacole de operă şi balet, conferinţe, workshopuri de compozitie. Festivalul George Enescu, care se desfăşoară o dată la doi ani, a fost înfiinţat în 1958, ca recunoaştere a geniului marelui compozitor român.