Recent,
organizația Salvații Copiii din România a dat publicității o radiografie a
situației minorilor din țara noastră, din care se detașează 10 puncte extrem de
critice. Printre ele sunt numără probleme care trenează de foarte mulți ani și
care, deși sunt arhicunoscute, nu sunt și îndreptate. De pildă, unul din cinci copii români nu ajunge
să finalizeze școala la timp, anual peste 7.000 de copii români se nasc din
mame minore, aproape 1.200 dintre aceste mame fiind la a doua sau chiar a treia
naștere, peste jumătate de milion de copii au avut recent cel puțin un părinte
plecat la muncă în străinătate, iar la țară, rata mortalității infantile
continuă să fie sensibil mai ridicată în comparație cu mediul urban (6,5 vs.
4,2 la mie). Acestor probleme li se adaugă altele poate mai puțin discutate în
spațiul public, dar la fel de grave. Una dintre acestea privește sănătatea
emoțională sau psihică a copiilor. Peste 41% dintre fetele de 15 ani au
probleme legate de somn în timp ce 57% dintre ele resimt frecvent nervozitate. Directorul
de advocacy al organizației Salvați Copiii, George Roman, atrage atenția asupra
acestei chestiuni.
Bunăstarea emoțională se referă la modul în care autoritățile înțeleg să
investească în servicii de sănătate mentală și de protecție a copiilor care au
nevoie de sprijin suplimentar, cum ar fi copiii cu cerințe educaționale
speciale sau copiii cu dizabilități. Și nu avem nici avem scoruri pozitive.
Inclusiv Organizația Mondială a Sănătății a pus în evidență faptul că sunt
copiii din România cu probleme legate de somn şi de autocontrol. Uneori se simt izolați, excluși din grupurile lor, la nivelul instituțiilor
de educație sau în comunitate. E nevoie de bani pentru a avea parte de ședințe
de consiliere psihologică, pentru că serviciile sociale, direcțiile generale de
protecție a drepturilor copilului au un număr foarte limitat de psihologi, nu
toți dintre ei pregătiți să asigure consiliere sau psihoterapie, iar
organizațiile neguvernamentale sunt puține la număr și supraaglomerate. De
exemplu, la Centrul de Sănătate Mentală a Organizației Salvați Copiii există o
coadă de câteva luni, uneori se așteaptă între 3 şi 6 luni, pentru cazuri care
ar avea nevoie de servicii, având în vedere că noi le acordăm gratuit.
O parte din
problemele emoționale ale copiilor sunt cauzate și de lipsa părinților plecați
la muncă în străinătate. De altfel, mirajul plecării îi atrage și pe tineri
parcă crescuți cu aceste deziderat în minte. George Roman revine cu detalii.
Mai mult de jumătate dintre
copii nu vor să rămână în România, iar două dintre motivele esențiale pe care
le-au menționat copiii sunt legate de calitatea sistemului de educație. Cam o
treime dintre ei au spus că vor să plece fix din cauza acestui lucru, pentru că
şcoala nu este atractivă și consideră că nu se pot forma din punct de vedere
profesional şi educațional în România. Dar există și un procent
destul de important, semnificativ, în opinia noastră, cel al copiilor care vor
să plece, pentru că aici se consideră amenințați de sărăcie: între 21% şi 22%
dintre copii au spus acest lucru. Nu vor să trăiască săraci în România și
încearcă să se împlinească material în alte state, având probabil mulți dintre
ei și exemplul propriilor părinți.
Un alt aspect extrem de grav se referă la abuzul sexual. Dintre
sesizările penale referitoare la victimele minore mai puțin de 20% sunt
finalizate prin trimiterea în judecată a agresorilor. Iată cum comentează
directorul de advocacy George Roman.
Noi părem a fi cel mai puțin interesați
de combaterea acestui fenomen al abuzului sexual. În afara câtorva
profesioniști din sistemul judiciar extraordinar de bine pregătiți, la nivel
național de politici sociale sunt puține investiții. Vă pot da ca exemplu un
program pe care Salvați Copiii în colaborare cu Direcția Generală de Protecția
Drepturilor Copilului din Sectorul 6 București l-a dezvoltat în ultimii doi
ani. Este, cred, unul dintre puținele exemple în care copilul implicat în
situații judiciare primește protecția necesară în timpul audierii lui pentru a
nu fi retraumatizat sau batjocorit pur și simplu prin audieri care pot ajunge
şi la un număr de 14. Un copil abuzat sexual ar fi obligat să rememoreze trauma
prin care a trecut în fața oricui este implicat direct sau indirect în
procedurile judiciare. Și aici mă refer la audierile repetate de la poliție,
parchet, instanțe şi servicii sociale.
În puținele cazuri când
sesizările de abuz sexual al unui adult asupra unui minor ajung în fața
instanțelor, condamnările sunt nu doar rare, dar 3 din 5 sentinţe sunt însoţite
de suspendarea executării pedepsei. Iar asta presupune că agresorul se va putea
întoarce în comunitatea în care trăiește și victima sa, conchide George Roman,
directorul de advocacy al organizației Salvați Copiii care speră ca, totuși,
anul viitor radiografia situației copilului să înregistreze și redresări.
