Ca fenomen internaţional generalizat, pandemia
de COVID-19 beneficiază de vocabularul globalizării. Vine în valuri, face
subiectul unor conferinţe şi reuniuni internaţionale, captează toată atenţia
social media, este pe primul loc în topul ştirilor, aduce zilnic câte o
evoluţie. Desigur, este un fenomen nou, tragic, prin numărul mare de victime şi
suferinţele teribile pe care le-a produs de un pic mai bine de un an. Este un
fenomen nemaiîntâlnit de societatea omenească actuală şi toate măsurile au
carcater de pionierat. Orice comparaţie cu pandemiile anterioare, inclusiv cu
aşa-numita gripă spaniolă, de acum un secol, poate fi folositoare doar dacă se
înţeleg bine uriaşele diferenţe între starea omenirii din cele două momente
atât de îndepărtate.
În prezent, globalizarea este extremă, deplasările
depăşesc viteza sunetului, graniţele, de nepătruns altădată, acum sunt simple
linii imaginare. Din fericire, nici compararea pandemiei de COVID cu un război
nu se suţine. În zilele noastre, un război ar echivala cu autodistrugerea
totală, cu dispariţia vieţii pe pământ. În plus, războiul este o stare între
oameni, între state şi societăţi. Oamenii declanşează războaiele şi tot ei le
opresc, după cum decid liderii naţiunilor şi ai alianţelor de state. O pandemie
precum cea pe care o traversăm nu poate fi oprită în urma unor negocieri între
oameni, nu poate fi împuşcată sau bombardată, nu poate fi presată să se retragă
sau să se predea. În acelaşi timp, lupta împotriva virusului nu se dă pe spaţii
geopolitice ci în limitele corpului uman, care devine câmpul de luptă, centrul
întregului interes global antipandemic.
Din fericire, tot oamenii pot opri
virusul, cu o armă specială, ştiinţa şi tehnologia pe care oamenii le
generează. Apariţia vaccinurilor eficiente este expresia clară a acestei
capacităţi a fiinţei umane, aceea de a studia şi a cerceta. De asemenea, în
abordarea maladiei aflăm multe descoperiri şi invenţii ale oamenilor,
medicamente şi mecanisme care diagnostichează, tratează sau uşurează trecerea
prin acţiunea coronavirusului. Desigur, ne aşteptam ca, la un an de la
neaşteptata declanşare a pandemiei, să avem medicamentele necesare tratării
corespunzătoare a maladiei, să ştim mai multe despre această boală.
În
principiu, resursele şi atenţia s-au îndreptat spre cursa contra-cronometru
pentru obţinerea unui vaccin împotriva acestui virus. Tot ce s-a făcut până
acum, în problema pandemiei, are trăsăturile globalizării şi este un lucru bun.
Într-o societate globală, ca o casă unică pentru toţi oamenii, problemelor
comune trebuie să li se aplice soluţii comune. Şi oprirea pandemiei trebuie să
fie un efort comun, soldat cu victoria proclamată în acelaşi timp, peste tot.
Dacă virusul supravieţuieşte într-un colţ al lumii, nu vom putea vorbi de încheierea
pandemiei. Aşa cum a început acum mai bine de un an, la fel se poate reactiva
şi reizbucni. Chiar şi derularea în valuri a pandemiei este o expresie a
globalizării.
La început s-a vorbit drespre vârfuri de grafice precum dinţii
fierăstrăului, apoi curbele au devenit mai largi, conturând, cu valoare
globală, adevărate valuri de gravitate a pandemiei. Acum ne aflăm în valul al
treilea, o continuare pe care nu mai credeam posibilă, după atâta timp.
Elementele comune ale crizei s-au stabilizat astfel că aspectul de val al
indicatorilor statistici este tot mai evident. Mai mult, înscrierea statelor de
oriunde în lume în aceste criterii comune se face din ce în ce mai repede,
conturând o matrice comună pentru întregul glob pământesc. În aceste zile, bătălia
anti-COVID poartă numele de cod Al treilea val, având în vaccin noutatea
actualei stări de fapte, şi există şanse ca acest val să fie şi ultimul.
Global, desigur.
