Tag: Gloria Bistrita

  • Sport Club RRI – Handbal

    Sport Club RRI – Handbal

    La sfârşitul săptămânii trecute s-a desfăşurat ultima etapă a Ligii Campionilor la handbal feminin din acest an. Sâmbătă şi duminică, toate cele trei echipe care reprezintă  România  în  competiţie  au  înregistrat  înfrângeri. În  Grupa A Gloria Bistriţa-Năsăud a fost învinsă, în Danemarca, de Nykøbing Falster cu 32 la 24, iar CSM Bucureşti a pierdut la Ferencváros Budapesta, cu 28 la 31. În clasament, CSM se află pe locul 4, iar Gloria, pe 7. În Grupa B, Rapid a jucat, acasă, cu formaţia maghiară Győr, de care a fost învinsă cu 28 la 25 şi a rămas pe locul 7 în grupă.

    Următoarea etapă a Ligii, cea cu numărul 9, va avea loc în ianuarie. Pe 11, sâmbătă, Gloria va juca, pe teren propriu, cu Storhamar, din Norvegia, iar Rapid, în Franţa, la Brest Bretagne. Tot în Franţa va evolua şi CSM Bucureşti, pe 12, întâlnind liderul Grupei A, Metz.  După cele 14 etape ale fazei grupelor, primele două clasate din fiecare grupă vor merge în sferturile de finală. Echipele de pe locurile 3, 4, 5 şi 6 vor disputa meciuri de baraj pentru a ajunge în sferturi, iar grupările de pe locurile 7 şi 8 vor părăsi Liga…

    Tot în ianuarie va începe şi faza grupelor EHF European League, în care România are două echipe. Dunărea Brăila a fost repartizată din oficiu în aceasta etapă a competiţiei, iar SCM Râmnicu Vâlcea a trecut de tururile preliminare. Oltencele au făcut pasul decisiv duminică, atunci când au învins, în deplasare, formaţia maghiară Debrecen cu scorul de 31-28, în manşa secundă a celui de-al treilea tur preliminar. Vâlcea câştigase şi manşa întâi, în urmă cu o săptămână, pe teren propriu, cu 33-31.

    Pauza din competiţiile inter-cluburi este cauzată de Campionatul European care va începe, la sfârşitul lunii, în Ungaria, Austria şi Elveţia. Formaţia României va face parte din Grupa B, alături de echipele din Muntenegru, Serbia şi Republica Cehă, şi va juca la Debreţin. Jucătoarele tricolore vor debuta vineri, 29 noiembrie, împotriva Cehiei. Va urma, pe întâi decembrie, jocul cu echipa Muntenegrului, iar pe 3, cel cu Serbia. La turneul final vor fi prezente 24 de echipe, repartizate în şase grupe. Primele două formaţii din fiecare grupă merg în faza principală, unde vor fi împărţite în două grupe de câte şase echipe. Primele două clasate în cele două grupe principale se califică în semifinale.

    Până atunci, echipa României va evolua la turneul amical Golden League, care va avea loc în Danemarca, la Viborg. Tricolorele vor juca acolo trei meciuri de verificare: cu Olanda joi, cu Danemarca sâmbătă și cu Norvegia duminică, după care vor reveni pentru pregătire centralizată în România, la Oradea.

     

  • Weekend sportiv

    Weekend sportiv

    La sfârşitul acestei săptămâni are loc o nouă etapă în Liga Campionilor la handbal feminin. Cele trei echipe care reprezintă România în competiţie au disputat până acum câte cinci jocuri. În etapa a şasea, prima intră în foc echipa Rapid Bucureşti, care face parte din Grupa B. Feroviarele vor întâlni, sâmbătă, pe teren propriu, echipa franceză Brest Bretagne. În acest moment, Rapid ocupă locul 7 în clasamentul grupei, penultimul, cu 3 puncte. Formaţia franceză este pe locul 2, cu 8 puncte. Vă amintim că primele două clasate la finalul fazei grupelor merg în sferturile de finală, iar echipele de pe locurile 3, 4, 5 şi 6 dispută meciuri de baraj pentru a ajunge în sferturi. Grupările de pe locurile 7 şi 8 părăsesc Liga…

     

    Duminică vor evolua echipele române din Grupa A. Gloria Bistriţa-Năsăud va juca în Norvegia, cu Storhamar. Cele două echipe sunt vecine în clasament. Scandinavele ocupă locul 5, cu 3 puncte, iar Gloria, locul 6, cu 2 puncte. CSM Bucureşti, cea mai bună echipă română a momentului, se va confrunta pe teren propriu cu Metz. Formaţia franceză este singura din grupă care nu a cunoscut încă înfrângerea şi, în consecinţă, ocupă locul întâi, cu 9 puncte. CSM face parte din grupul care vine imediat după campioana Franţei, la un punct distanţă, împreună cu Ferencvaros şi  Krim Ljubljana. Pe slovene, formaţia română le-a învins săptămâna trecută, iar cu echipa maghiară va juca pe 10 noiembrie. Mai trebuie spus că întâlnirea cu Metz îi dă posibilitatea CSM-ului să-şi ia revanşa pentru înfrângerea din sferturile de finală ale ediţiei trecute a Ligii.

     

    În weekend sunt programate meciuri în Superliga română de fotbal, contând pentru etapa a 13-a. Vineri, două întâlniri: Gloria Buzău cu Hermannstadt şi Universitatea Cluj cu Oţelul Galaţi. Sâmbătă, Sepsi OSK se confruntă, la Sfântu Gheorghe, cu UTA, iar Petrolul joacă, la Ploieşti, cu CFR Cluj. În primul meci al zilei de duminică se vor confrunta Universitatea Craiova şi FC Botoşani, pe terenul oltenilor.

    Seara se încheie cu derby-ul clasic al fotbalului românesc, între echipele bucureştene Dinamo şi FCSB, fostă Steaua. Luni, ultimele două jocuri ale etapei: Poli Iaşi cu Unirea Slobozia şi Rapid Bucureşti cu Farul Constanţa. Înaintea acestei etape, în clasament conduce Universitatea Cluj, cu 23 de puncte. Urmează Craiova, cu 20.

  • Săptămâna sportivă

    Săptămâna sportivă

    La Paris s-au încheiat, duminică, Jocurile Paralimpice. România a participat la competiţii cu şase sportivi: Alexandru Bologa şi Daniel Vargoczki la judo pentru nevăzători, Eduard Novak şi Theodor Matican la ciclism şi Camelia Ciripan şi Bobi Simion la tenis de masă. Bologa a fost medaliat cu aur la categoria 73 de kilograme, iar Ciripan cu argint la individual. În urma acestor rezultate, România a ocupat locul 63 în ierarhia pe naţiuni, care a fost dominată de China.

    Trecem la handbal, pentru că în weekend a început Liga Campionilor la feminin. Sâmbătă s-au confruntat în meci direct cele două echipe române din Grupa A. Gloria Bistrita a trecut, pe teren propriu, cu 30 la 26, de CSM Bucureşti. Cele mai bune marcatoare ale echipei ardelene au fost rusoaica Valeria Kirdiaşeva, spaniola Seynabou Mbengue Rodriguez, şi japoneza Asuka Fujita, cu câte 6 goluri fiecare. Pentru echipa din Capitală, cele mai multe goluri, nouă, au fost înscrise de Elizabeth Omoregie. Tot în Grupa A, sâmbătă, Krim Ljubljana, din Slovenia, s-a impus în Croaţia, la Podravka Koprivnica, cu 24 la 23, iar Ferencváros a trecut, la Budapesta, cu 31 la 22, de echipa daneză Nykøbing Falster. Duminică, în Norvegia, Storhamar şi formaţia franceză Metz au terminat la egalitate, 29 la 29. Săptămâna viitoare, Gloria va juca în deplasare la Metz, iar CSM, la Bucureşti, cu Storhamar.

    Celaltă echipă română prezentă în competiţie, Rapid Bucureşti a trecut, duminică, pe teren propriu, cu 32 la 27 de echipa muntenegreană Buducnost Podgorica, într-un joc contând pentru grupa B. Jucătoarea sârbă Anđela Janjušević a fost cea mai bună marcatoare a echipei bucureştene, cu 8 goluri. În alte meciuri din Grupa B jucate sâmbătă, echipa maghiară Győr a trecut de danezele de la Esbjerg cu 28-26, iar formaţia franceza Brest Bretagne a dispus de gruparea norvegiană Vipers Kristiansand cu 30-27. Duminică, Odense a învins, în Danemarca, echipa germană Ludwigsburg, cu 28-22. Rapid va juca următorul meci pe 14 septembrie, în deplasare, cu Vipers Kristiansand.

    Noua campioană a României la rugby este SCM USV Timişoara, care s-a impus, duminică, la Bucureşti, în finala Ligii Naţionale, cu 22 la 21 în faţa formaţiei CSM Ştiinţa Baia Mare. Campionii au punctat printr-un un eseu urmat de transformare, şi cinci lovituri de pedeapsă. Băimărenii au reuşit două eseuri, dintre care unul a fost transformat, şi au fructificat trei lovituri de pedeapsă. În finala mică, Steaua a trecut de Dinamo cu 36 la 30. Pentru Timişoara, acesta este al şaselea titlu naţional.