Radio România Internațional

Tag: gogoşi

  • Tradiţii în Transilvania, la intrarea în postul Paştelui

    Tradiţii în Transilvania, la intrarea în postul Paştelui

    În comunităţile maghiare din Transilvania şi Banat există obiceuri şi sărbători specifice perioadei premergătoare sărbătorii Paştelui. De la Bobotează şi până la intrarea în postul Paştelui pe care catolicii îl sărbătoresc în acest an la 31 martie, este marcat Farsangul sau Fărşangul în maghiară sau Fasching-ul în germană.

     

    Comunitatea marchează în acel fel încheierea iernii şi venirea primăverii prin adevărate spectacole, cu elemente de teatru popular, în care oamenii poartă diferite costume şi măşti şi fac zgomot pentru a alunga frigul şi spiritele rele. Cete de tineri mascaţi colindă casele oamenilor pentru a îndepărta blestemele şi spiritele rele, primind în schimb  cârnaţi, slănină, mere, băutură precum şi gogoşi sau panko, după cum se spun maghiarii din Transilvania.

     

    Termenle este preluat, se pare, de la saşii din Transilvania care le spuneau “Pfannnkuchen”. În orice caz, aceste gogoşi simple, lipsite de umplutură, sunt considerate gogoşi tradiţionale din Transilvania.

     

    Pentru a pregăti gogoşi, avem nevoie de o jumătate de kg de făină şi de puţin ulei. Mai avem nevoie de un pahar de lapte, de un cub de unt, de un gălbenuş de ou, de drojdie proaspătă sau uscată, de zahăr tos şi zahăr pudră şi de puţină sare. Pe vremuri, când citricele nu erau storpite, în aluatul de gogoşi era adăugată şi coajă rasă de lămâie sau de portocală.

     

    Se amestecă făină cu laptele, cu untul topit, cu gălbenuşul de ou, cu untul topit şi cu drojdia, până când obţinem un aluat care nu se lipeşte. Nu trebuie pusă prea multă făină deoarece există riscul ca gogoşile să nu mai fie pufoase. Aluatul se lasă la dospit, după care trebuie întins cu un sucitor şi decupăm forme rotunde, cu o cană ceva mai mare la gură. Resturile de aluat sunt frământate din nou şi, după un timp, întindem din nou o foaie, cu ajutorul sucitorului, operaţiune urmată de decuparea formelor de gogoşi.

     

    Există şi varinata de a lua aluat cu o lingură, direct din vas, fără a mai folosi sucitorul. Gogoşile tradiţionale din Transilvania sunt, însă, cele ale căror formă a fost obţinută prin decupare. Acestea se pun într-un ceaun cu ulei încins, iar după ce s-au prăjit, se lasă la scurs, iar după aceea deasupra lor se presară zahăr pudră.

     

    Astfel de gogoşi sunt oferite celor care participă la Fărşang, uneori ca o recompensă celor care îi recunosc pe tinerii costumaţi şi mascaţi care alungă iarna şi spiritele rele.

  • Minciunele

    Minciunele

    Gogoşile devin vedete la unele obiceiuri ale unor comunităţi,
    în special din zona rurală, prin care, uneori, este marcată intrarea în postul
    Paştelui. De exemplu, la Agnita (oraş din sudul Transilvaniei) există un obicei
    transformat în festival. Din cauza pandemiei, obiceiul nu a putut fi respectat
    în acest an. Se numeşte Fuga Lolelor şi conform tradiţiei, tineri mascaţi şi îmbrăcaţi în costume ciudate,
    chiar înfricoşătoare, aleargă pe străzi,
    făcând zgomot pentru a îndepărta spiritele rele. Dacă o lolă este recunoscută de cineva din public, atunci persoana respectivă
    primeşte din partea celui mascat o gogoaşă. Acest obicei are la
    bază o legendă din Evul Mediu, conform căreia în timpul unui asediu o tânără
    curajoasă, într-un costum înfricoşător, ar fi ieşit din cetate, pocnind din
    bici şi i-a alungat astfel de atacatorii turci.


    Pentru a pregăti gogoşi, ne trebuie o jumătate de kg de făină, puţin ulei, drojdie proaspătă sau uscată, zahăr, ulei şi puţină sare. Într-un castron se amestecă făina, cu două -
    trei linguri de zahăr, un
    vârf de linguriţă de sare şi drojdia uscată. Se
    toarnă puţină apă încălzită, se
    frământă până când se obţine un aluat lipicios. Se toarnă şi puţin ulei şi se
    frământă în continuare până când aluatul nu mai lipeşte de mână. Aluatul se
    lasă la dospit în castronul acoperit cu un prosop. Aluatul poate fi luat apoi
    cu o lingură şi pus într-un ceaun cu ulei încins, obţinându-se gogoşi rotunde.
    După ce uleiul s-a scurs de pe gogoşi, acestea vor fi tăvălite prin zahăr pudră
    şi pot fi servite imediat.


    În limba română există şi o expresie
    legată de gogoşi. Atunci când cuiva i se reproşează că spune gogoşi, aceasta nu
    înseamnă că prezintă reţeta, ci că spune numai minciuni. Există chiar şi gogoşi
    numite minciunele. Acestea sunt foarte subţiri, crocante şi nu au umplutură,
    iar atunci când le mănânci aproape că se topesc, lăsând senzaţia că practic nu
    ai nimic în gură. Li se mai spune şi uscăţele sau, în partea Moldovei,
    scovergi. Aluatul este foarte simplu de preparat. Avem nevoie de 4 gălbenuşuri
    de ou, de un sfert de kilogram de făină, de o lingură de zahăr sau de un plic
    de zahăr vanilat, de puţină esenţă de rom şi un vârf de sare. Numărul
    gălbenuşurilor de ou poate fi redus dacă adăugăm jumătate de pahar de lapte şi,
    eventual, o lingură de smântână.


    Se amestecă toate aceste ingrediente pentru a
    obţine un aluat ceva mai moale, dar care să nu fie lipicios. Aluatul este
    întins cu un sucitor, într-un strat de grosimea unei lame de cuţit. Folosind o
    rotiţă de patiserie, foaia de aluat este tăiată în fâşii dreptunghiulare cu
    lăţimea de 2… 3 centimetri şi lungimea de circa 15 cm. Pe fiecare fâşie se
    mai face, în zona centrală, o tăietură pe lungime, de circa 4 cm. Prin această
    tăietură este trecut un capăt al fâşiei, formându-se astfel o fundă. În
    continuare, minciunelele sunt prăjite în baie de ulei, iar apoi sunt pudrate cu
    zahăr. Aceste gogoşi pot fi servite simple sau după ce deasupra lor a fost
    turnată puţină dulceaţă.

  • Minciunele

    Minciunele

    Gogoşile devin vedete la unele obiceiuri ale unor comunităţi,
    în special din zona rurală, prin care, uneori, este marcată intrarea în postul
    Paştelui. De exemplu, la Agnita (oraş din sudul Transilvaniei) există un obicei
    transformat în festival. Din cauza pandemiei, obiceiul nu a putut fi respectat
    în acest an. Se numeşte Fuga Lolelor şi conform tradiţiei, tineri mascaţi şi îmbrăcaţi în costume ciudate,
    chiar înfricoşătoare, aleargă pe străzi,
    făcând zgomot pentru a îndepărta spiritele rele. Dacă o lolă este recunoscută de cineva din public, atunci persoana respectivă
    primeşte din partea celui mascat o gogoaşă. Acest obicei are la
    bază o legendă din Evul Mediu, conform căreia în timpul unui asediu o tânără
    curajoasă, într-un costum înfricoşător, ar fi ieşit din cetate, pocnind din
    bici şi i-a alungat astfel de atacatorii turci.


    Pentru a pregăti gogoşi, ne trebuie o jumătate de kg de făină, puţin ulei, drojdie proaspătă sau uscată, zahăr, ulei şi puţină sare. Într-un castron se amestecă făina, cu două -
    trei linguri de zahăr, un
    vârf de linguriţă de sare şi drojdia uscată. Se
    toarnă puţină apă încălzită, se
    frământă până când se obţine un aluat lipicios. Se toarnă şi puţin ulei şi se
    frământă în continuare până când aluatul nu mai lipeşte de mână. Aluatul se
    lasă la dospit în castronul acoperit cu un prosop. Aluatul poate fi luat apoi
    cu o lingură şi pus într-un ceaun cu ulei încins, obţinându-se gogoşi rotunde.
    După ce uleiul s-a scurs de pe gogoşi, acestea vor fi tăvălite prin zahăr pudră
    şi pot fi servite imediat.


    În limba română există şi o expresie
    legată de gogoşi. Atunci când cuiva i se reproşează că spune gogoşi, aceasta nu
    înseamnă că prezintă reţeta, ci că spune numai minciuni. Există chiar şi gogoşi
    numite minciunele. Acestea sunt foarte subţiri, crocante şi nu au umplutură,
    iar atunci când le mănânci aproape că se topesc, lăsând senzaţia că practic nu
    ai nimic în gură. Li se mai spune şi uscăţele sau, în partea Moldovei,
    scovergi. Aluatul este foarte simplu de preparat. Avem nevoie de 4 gălbenuşuri
    de ou, de un sfert de kilogram de făină, de o lingură de zahăr sau de un plic
    de zahăr vanilat, de puţină esenţă de rom şi un vârf de sare. Numărul
    gălbenuşurilor de ou poate fi redus dacă adăugăm jumătate de pahar de lapte şi,
    eventual, o lingură de smântână.


    Se amestecă toate aceste ingrediente pentru a
    obţine un aluat ceva mai moale, dar care să nu fie lipicios. Aluatul este
    întins cu un sucitor, într-un strat de grosimea unei lame de cuţit. Folosind o
    rotiţă de patiserie, foaia de aluat este tăiată în fâşii dreptunghiulare cu
    lăţimea de 2… 3 centimetri şi lungimea de circa 15 cm. Pe fiecare fâşie se
    mai face, în zona centrală, o tăietură pe lungime, de circa 4 cm. Prin această
    tăietură este trecut un capăt al fâşiei, formându-se astfel o fundă. În
    continuare, minciunelele sunt prăjite în baie de ulei, iar apoi sunt pudrate cu
    zahăr. Aceste gogoşi pot fi servite simple sau după ce deasupra lor a fost
    turnată puţină dulceaţă.

  • Minciunele

    Minciunele

    Gogoşile reprezintă un
    desert popular, putând fi făcut fără
    prea multă bătaie de cap şi destul de repede. Este de ajuns jumătate de
    kg de făină, puţin ulei, drojdie proaspătă sau uscată, zahăr şi puţină
    sare pentru a obtine o tavă cu gogoşi. Într-un castron se amestecă făina, cu două – trei liguri de zahăr, un vârf
    de linguriţă de sare şi drojdia uscată. Se toarnă puţină apă încălzită, se
    frământă până când se obţine un aluat lipicios.


    Se toarnă şi puţin ulei şi se
    frământă în continuare până când aluatul nu mai lipeşte de mână. Aluatul se
    lasă la dospit în castronul acoperit cu un prosop. După ce a dospit, aluatul
    poate fi întins pe un blat uns cu ulei şi se decupează în forma alungite care
    se pun la prăjit în ulei, la foc mic, întorcând ggoşile pe ambele părţi. Mai
    există şi varianta de a lua aluatul din castron cu lingura, după care s epune
    la prăjit, obţinându-se gogoşi rotunde. După ce uleiul s-a scurs de pe gogoşi,
    acestea vor fi tăvălite prin zahăr pudră şi pot fi servite imediat.


    Pentru că această rubrică
    este programată în preajma zilei de 1 aprilie, ziua păcălelilor, vă propunem şi
    o reţetă de gogoşi denumite minciunele. De fapt, chiar există o expresie care
    asociază minciuna cu acest preparat şi anume a turna gogoşi. De ce li se
    spune minciunele? Pentru că sunt foarte subţiri, crocante şi nu sunt umplute cu
    nimic, iar atunci când le mănânci aproape că se topesc, lăsând senzaţia că
    practic nu ai nimic în gură. Li se mai spune şi uscăţele sau, în partea
    Moldovei, scovergi.



    Aluatul este foarte simplu
    de preparat. Avem nevoie de 4 gălbenuşuri de ou, de un sfert de kilogram de
    făină, de o lingură de zahăr sau de un plic de zahăr vanilat, de puţină esenţă
    de rom şi un vârf de sare. Numărul gălbenuşurilor de ou poate fi redus dacă
    adăugăm jumătate de pahar de lapte şi, eventual, o lingură de smântână.


    Se amestecă toate aceste ingrediente pentru a
    obţine un aluat ceva mai moale, dar care să nu fie lipicios. Aluatul este
    întins cu un sucitor, într-un strat de grosimea unei lame de cuţit. Folosind o
    rotiţă de patiserie, foaia de aluat este tăiată în fâşii dreptunghiulare cu
    lăţimea de 2… 3 centimetri şi lungimea de circa 15 cm. Pe fiecare fâşie se
    mai face, în zona centrală, o tăietură pe lungime, de circa 4 cm. Prin această
    tăietură este trecut un capăt al fâşiei, formându-se astfel o fundă. În
    continuare, minciunelele sunt prăjite în baie de ulei, iar apoi sunt pudrate cu
    zahăr. Aceste gogoşi fără conţinut pot fi servite simple sau după ce deasupra
    lor a fost turnată puţină dulceaţă.

  • Minciunele

    Minciunele

    Gogoşile reprezintă un
    desert popular, putând fi făcut fără
    prea multă bătaie de cap şi destul de repede. Este de ajuns jumătate de
    kg de făină, puţin ulei, drojdie proaspătă sau uscată, zahăr şi puţină
    sare pentru a obtine o tavă cu gogoşi. Într-un castron se amestecă făina, cu două – trei liguri de zahăr, un vârf
    de linguriţă de sare şi drojdia uscată. Se toarnă puţină apă încălzită, se
    frământă până când se obţine un aluat lipicios.


    Se toarnă şi puţin ulei şi se
    frământă în continuare până când aluatul nu mai lipeşte de mână. Aluatul se
    lasă la dospit în castronul acoperit cu un prosop. După ce a dospit, aluatul
    poate fi întins pe un blat uns cu ulei şi se decupează în forma alungite care
    se pun la prăjit în ulei, la foc mic, întorcând ggoşile pe ambele părţi. Mai
    există şi varianta de a lua aluatul din castron cu lingura, după care s epune
    la prăjit, obţinându-se gogoşi rotunde. După ce uleiul s-a scurs de pe gogoşi,
    acestea vor fi tăvălite prin zahăr pudră şi pot fi servite imediat.


    Pentru că această rubrică
    este programată în preajma zilei de 1 aprilie, ziua păcălelilor, vă propunem şi
    o reţetă de gogoşi denumite minciunele. De fapt, chiar există o expresie care
    asociază minciuna cu acest preparat şi anume a turna gogoşi. De ce li se
    spune minciunele? Pentru că sunt foarte subţiri, crocante şi nu sunt umplute cu
    nimic, iar atunci când le mănânci aproape că se topesc, lăsând senzaţia că
    practic nu ai nimic în gură. Li se mai spune şi uscăţele sau, în partea
    Moldovei, scovergi.



    Aluatul este foarte simplu
    de preparat. Avem nevoie de 4 gălbenuşuri de ou, de un sfert de kilogram de
    făină, de o lingură de zahăr sau de un plic de zahăr vanilat, de puţină esenţă
    de rom şi un vârf de sare. Numărul gălbenuşurilor de ou poate fi redus dacă
    adăugăm jumătate de pahar de lapte şi, eventual, o lingură de smântână.


    Se amestecă toate aceste ingrediente pentru a
    obţine un aluat ceva mai moale, dar care să nu fie lipicios. Aluatul este
    întins cu un sucitor, într-un strat de grosimea unei lame de cuţit. Folosind o
    rotiţă de patiserie, foaia de aluat este tăiată în fâşii dreptunghiulare cu
    lăţimea de 2… 3 centimetri şi lungimea de circa 15 cm. Pe fiecare fâşie se
    mai face, în zona centrală, o tăietură pe lungime, de circa 4 cm. Prin această
    tăietură este trecut un capăt al fâşiei, formându-se astfel o fundă. În
    continuare, minciunelele sunt prăjite în baie de ulei, iar apoi sunt pudrate cu
    zahăr. Aceste gogoşi fără conţinut pot fi servite simple sau după ce deasupra
    lor a fost turnată puţină dulceaţă.

  • Gogoşi

    Gogoşi

    Gogoşile reprezintă un
    desert popular, care poate fi făcut fără prea multă bătaie de cap şi
    destul de repede. Gogoşile devin vedete la unele obiceiuri ale unor comunităţi,
    în special din zona rurală, prin care, uneori, este marcată intrarea în postul Paştelui.
    În limba română există şi o expresie legată de gogoşi. Atunci când cuiva i s
    e reproşează că spune gogoşi, aceasta nu înseamnă că prezintă reţeta, ci că
    spune numai minciuni.

    Pentru a pregăti gogoşi, avem nevoie de o jumătate de kg de făină, puţin ulei, drojdie proaspătă sau uscată, zahăr, ulei şi puţină sare pentru a obtine o
    tavă cu gogoşi. Într-un castron se amestecă făina, cu două – trei linguri de zahăr, un vârf de linguriţă de sare şi drojdia uscată. Se
    toarnă puţină apă încălzită, se
    frământă până când se obţine un aluat lipicios. Se toarnă şi puţin ulei şi se
    frământă în continuare până când aluatul nu mai lipeşte de mână.

    Aluatul se
    lasă la dospit în castronul acoperit cu un prosop. Poate fi luat apoi
    cu o lingură şi pus într-un ceaun cu ulei încins, obţinându-se gogoşi rotunde.
    După ce uleiul s-a scurs de pe gogoşi, acestea vor fi tăvălite prin zahăr pudră
    şi pot fi servite imediat.

    Probabil că astfel de gogoşi au fost servite recent
    şi la Festivalul Lolelor de la Agnita, o localitate din Transilvania, unde
    tineri mascaţi şi îmbrăcaţi în costume ciudate, chiar înfricoşătoare, au
    alergat pe străzi, făcând zgomot pentru a îndepărta spiritele rele, iar
    trecătorii care i-au recunoscut au primit gogoşi. Acest obicei are la bază o
    legendă din Evul Mediu, conform căreia în timpul unui asediu o tânără curajoasă,
    într-un costum înfricoşător, ar fi ieşit din cetate, pocnind din bici şi i-a alungat
    astfel de atacatorii turci.


    Tot
    din aluat dopsit se obţin şi scovergile, gogoşi care se întind cu mâna şi care
    au o formă neregulată. Acestea pot fi pudrate doar cu zahăr sau pot fi unse cu
    gem sau miere. De asemenea, acestea pot fi umplute cu brânză sărată, amestecată
    cu mărar tocat. Astfel, umplutura se întinde pe jumătate din suprafaţa
    scovergii, după care se acoperă cu cealaltă jumătate, presând marginile. În
    Transilvania, li se spune langoşi, fiind un preparat specific bucătăriei şi
    comunităţii maghiare.


    Pentru că am amintit de
    expresia a spune gogoşi, să menţionăm că există şi gogoşi numite minciunele.
    Li se spune minciunele pentru că sunt foarte subţiri, nu au umplutură, iar
    atunci când le mănânci aproape că se topesc, lăsând senzaţia că practic nu ai
    nimic în gură.

    Aluatul este foarte simplu de preparat. Avem nevoie de 4
    gălbenuşuri de ou, de un sfert de kilogram de făină, de o lingură de zahăr sau
    de un plic de zahăr vanilat, de puţină esenţă de rom şi un vârf de sare. Nu se
    foloseşte drojdie, deci nu este
    un aluat dospit. Aceste gogoşi trebuie prăjite în ulei şi sunt foarte crocante. Ele sunt întâlnite şi în alte ţări din Europa Centrală şi de Est.

  • Gogoşi

    Gogoşi

    Gogoşile reprezintă un
    desert popular, care poate fi făcut fără prea multă bătaie de cap şi
    destul de repede. Gogoşile devin vedete la unele obiceiuri ale unor comunităţi,
    în special din zona rurală, prin care, uneori, este marcată intrarea în postul Paştelui.
    În limba română există şi o expresie legată de gogoşi. Atunci când cuiva i s
    e reproşează că spune gogoşi, aceasta nu înseamnă că prezintă reţeta, ci că
    spune numai minciuni.

    Pentru a pregăti gogoşi, avem nevoie de o jumătate de kg de făină, puţin ulei, drojdie proaspătă sau uscată, zahăr, ulei şi puţină sare pentru a obtine o
    tavă cu gogoşi. Într-un castron se amestecă făina, cu două – trei linguri de zahăr, un vârf de linguriţă de sare şi drojdia uscată. Se
    toarnă puţină apă încălzită, se
    frământă până când se obţine un aluat lipicios. Se toarnă şi puţin ulei şi se
    frământă în continuare până când aluatul nu mai lipeşte de mână.

    Aluatul se
    lasă la dospit în castronul acoperit cu un prosop. Poate fi luat apoi
    cu o lingură şi pus într-un ceaun cu ulei încins, obţinându-se gogoşi rotunde.
    După ce uleiul s-a scurs de pe gogoşi, acestea vor fi tăvălite prin zahăr pudră
    şi pot fi servite imediat.

    Probabil că astfel de gogoşi au fost servite recent
    şi la Festivalul Lolelor de la Agnita, o localitate din Transilvania, unde
    tineri mascaţi şi îmbrăcaţi în costume ciudate, chiar înfricoşătoare, au
    alergat pe străzi, făcând zgomot pentru a îndepărta spiritele rele, iar
    trecătorii care i-au recunoscut au primit gogoşi. Acest obicei are la bază o
    legendă din Evul Mediu, conform căreia în timpul unui asediu o tânără curajoasă,
    într-un costum înfricoşător, ar fi ieşit din cetate, pocnind din bici şi i-a alungat
    astfel de atacatorii turci.


    Tot
    din aluat dopsit se obţin şi scovergile, gogoşi care se întind cu mâna şi care
    au o formă neregulată. Acestea pot fi pudrate doar cu zahăr sau pot fi unse cu
    gem sau miere. De asemenea, acestea pot fi umplute cu brânză sărată, amestecată
    cu mărar tocat. Astfel, umplutura se întinde pe jumătate din suprafaţa
    scovergii, după care se acoperă cu cealaltă jumătate, presând marginile. În
    Transilvania, li se spune langoşi, fiind un preparat specific bucătăriei şi
    comunităţii maghiare.


    Pentru că am amintit de
    expresia a spune gogoşi, să menţionăm că există şi gogoşi numite minciunele.
    Li se spune minciunele pentru că sunt foarte subţiri, nu au umplutură, iar
    atunci când le mănânci aproape că se topesc, lăsând senzaţia că practic nu ai
    nimic în gură.

    Aluatul este foarte simplu de preparat. Avem nevoie de 4
    gălbenuşuri de ou, de un sfert de kilogram de făină, de o lingură de zahăr sau
    de un plic de zahăr vanilat, de puţină esenţă de rom şi un vârf de sare. Nu se
    foloseşte drojdie, deci nu este
    un aluat dospit. Aceste gogoşi trebuie prăjite în ulei şi sunt foarte crocante. Ele sunt întâlnite şi în alte ţări din Europa Centrală şi de Est.

  • Dulciuri de Sf. Nicolae

    Dulciuri de Sf. Nicolae

    În dimineaţa zilei de
    vineri, 6 decembrie, de Sf. Nicolae, copiii găsesc, în ghetuţele lustruite,
    fructe şi dulciuri sau o nuieluşă dacă nu au fost cuminţi în decursul anului
    care se încheie. Este un obicei întâlnit nu numai în România, Moş Nicolae fiind
    un protector al copiilor. În unele sate româneşti se mai păstrează un obicei ca
    băieţii să se organizeze în cete şi să-şi aleagă gazda unde vor repeta
    colindele de Crăciun şi de Anul Nou.


    Şi pentru că am amintit de dulciurile oferite copiilor cu ocazia Sf. Nicolae, în această ediţie vă
    propunem două reţete pentru produse de patiserie. În toate regiunile României întâlnim gogoşi umplute cu brânză, fie dulce, fie sărată, sub diferite
    nume. În Moldova întâlnim faimoasele poale-n brâu, o plăcintă de dimensiune mai mică sau, dacă doriţi, o gogoaşă căreia îi împletim aluatul în
    partea superioarăşi căreia i se mai spune şi brânzoaică.

    În Dobrogea, acest produs de patiserie este umplut cu brânză sărată, la fel ca şi în Transilvania unde a împrumutat numele de langoş, din gastronomia maghiară. Diferenţe sunt şi la modul de preparare, brânzoaicele fiind coapte în cuptor, în timp ce langoşii sunt prăjiţi în ulei, ca orice gogoaşă. Pentru a pregăti poale-n brâu, avem nevoie de jumătate de kg de
    făină, de 50 de grame de drojdie sau de un plic de drojdie uscată, de 4 ouă, de
    lapte, zahăr şi sare. Pentru umplutură ne trebuie brânză proaspătă de vaci în
    care adăugăm şi stafide.

    Dacă folosim drojdie uscată, atunci amestecăm direct
    ingredientele cu făina. Pentru a pregăti aluatul, drojdia trebuie dizolvată în
    lapte călduţ, iar apoi se amestecă cu 3 gălbenuşuri de ou şi cu 100 de grame de
    zahăr. Turnăm acest amestec într-un vas mai mare, deasupra făinii şi amestecăm
    circa 20 de minute până obţinem o cocă pe care o lăsăm la dospit circa o oră,
    într-o încăpere încălzită, fără curenţi de aer.

    Din acest aluat întindem foi de
    plăcintă nu foarte subţiri pe care le porţionăm în pătrate cu latura de circa
    15 cm. Pe aceste pătrate de aluat, întindem umplutura, după care aducem
    colţurile spre centru, de unde şi asemănarea cu o femeie care îşi ridică poalele sau, dacă vreţi, îşi pune poalele în brâu
    atunci când intră în apa unui râu pentru a spăla rufe. Punem aceste plăcinte într-o tavă
    unsă cu puţin unt. Ungem şi plăcintele cu un amestec făcut din gălbenuş de ou
    şi zahăr şi apoi introducem tava în cuptorul deja încălzit, la foc potrivit, 20
    … 30 de minute, până se rumenesc.


    Dacă avem fructe confiate
    sau congelate, putem face brioşe. Avem nevoie de jumătate de kg de făină, de un sfert
    de kg de zahăr alb, de 3 ouă, de iaurt sau smântână, de esenţă de vanilie,
    coajă rasă de lămâie, puţin praf de copt şi sare. Toate acestea se amestecă
    până se obţine o pastă destul de fluidă, în care se mai adaugă, de exemplu, afine.
    Acest aluat moale este turnat în forme de brioşă, iar deasupra lor se poate pune
    un topping făcut din 150 de grame de făină albă, 50 de grame de zahăr brun şi 100
    de grame de unt. Brioşele se bagă apoi în cuptor la foc mediu pentru circa 25
    de minute.

  • Dulciuri de Sf. Nicolae

    Dulciuri de Sf. Nicolae

    În dimineaţa zilei de
    vineri, 6 decembrie, de Sf. Nicolae, copiii găsesc, în ghetuţele lustruite,
    fructe şi dulciuri sau o nuieluşă dacă nu au fost cuminţi în decursul anului
    care se încheie. Este un obicei întâlnit nu numai în România, Moş Nicolae fiind
    un protector al copiilor. În unele sate româneşti se mai păstrează un obicei ca
    băieţii să se organizeze în cete şi să-şi aleagă gazda unde vor repeta
    colindele de Crăciun şi de Anul Nou.


    Şi pentru că am amintit de dulciurile oferite copiilor cu ocazia Sf. Nicolae, în această ediţie vă
    propunem două reţete pentru produse de patiserie. În toate regiunile României întâlnim gogoşi umplute cu brânză, fie dulce, fie sărată, sub diferite
    nume. În Moldova întâlnim faimoasele poale-n brâu, o plăcintă de dimensiune mai mică sau, dacă doriţi, o gogoaşă căreia îi împletim aluatul în
    partea superioarăşi căreia i se mai spune şi brânzoaică.

    În Dobrogea, acest produs de patiserie este umplut cu brânză sărată, la fel ca şi în Transilvania unde a împrumutat numele de langoş, din gastronomia maghiară. Diferenţe sunt şi la modul de preparare, brânzoaicele fiind coapte în cuptor, în timp ce langoşii sunt prăjiţi în ulei, ca orice gogoaşă. Pentru a pregăti poale-n brâu, avem nevoie de jumătate de kg de
    făină, de 50 de grame de drojdie sau de un plic de drojdie uscată, de 4 ouă, de
    lapte, zahăr şi sare. Pentru umplutură ne trebuie brânză proaspătă de vaci în
    care adăugăm şi stafide.

    Dacă folosim drojdie uscată, atunci amestecăm direct
    ingredientele cu făina. Pentru a pregăti aluatul, drojdia trebuie dizolvată în
    lapte călduţ, iar apoi se amestecă cu 3 gălbenuşuri de ou şi cu 100 de grame de
    zahăr. Turnăm acest amestec într-un vas mai mare, deasupra făinii şi amestecăm
    circa 20 de minute până obţinem o cocă pe care o lăsăm la dospit circa o oră,
    într-o încăpere încălzită, fără curenţi de aer.

    Din acest aluat întindem foi de
    plăcintă nu foarte subţiri pe care le porţionăm în pătrate cu latura de circa
    15 cm. Pe aceste pătrate de aluat, întindem umplutura, după care aducem
    colţurile spre centru, de unde şi asemănarea cu o femeie care îşi ridică poalele sau, dacă vreţi, îşi pune poalele în brâu
    atunci când intră în apa unui râu pentru a spăla rufe. Punem aceste plăcinte într-o tavă
    unsă cu puţin unt. Ungem şi plăcintele cu un amestec făcut din gălbenuş de ou
    şi zahăr şi apoi introducem tava în cuptorul deja încălzit, la foc potrivit, 20
    … 30 de minute, până se rumenesc.


    Dacă avem fructe confiate
    sau congelate, putem face brioşe. Avem nevoie de jumătate de kg de făină, de un sfert
    de kg de zahăr alb, de 3 ouă, de iaurt sau smântână, de esenţă de vanilie,
    coajă rasă de lămâie, puţin praf de copt şi sare. Toate acestea se amestecă
    până se obţine o pastă destul de fluidă, în care se mai adaugă, de exemplu, afine.
    Acest aluat moale este turnat în forme de brioşă, iar deasupra lor se poate pune
    un topping făcut din 150 de grame de făină albă, 50 de grame de zahăr brun şi 100
    de grame de unt. Brioşele se bagă apoi în cuptor la foc mediu pentru circa 25
    de minute.

  • Minciunele

    Minciunele

    Gogoşile reprezintă un
    desert popular, putând fi făcut destul
    de repede şi fără prea multă bătaie
    de cap. Este de ajuns jumătate
    de kg de făină, puţin ulei, drojdie proaspătă sau uscată, zahăr, ulei şi puţină sare pentru
    a obtine o tavă cu gogoşi. Într-un castron se amestecă
    făina, cu două – trei liguri de zahăr, un vârf de linguriţă
    de sare şi drojdia uscată. Se toarnă puţină apă încălzită,
    se frământă până când se obţine un aluat lipicios. Se toarnă şi puţin ulei şi
    se frământă în continuare până când aluatul nu se mai lipeşte de mână. Aluatul se
    lasă la dospit în castronul acoperit cu un prosop. După ce a dospit, aluatul
    poate fi întins pe un blat uns cu ulei şi se decupează în forme alungite care
    se pun la prăjit în ulei, la foc mic, întorcând gogoşile pe ambele părţi. Mai
    există şi varianta de a lua aluatul din castron cu lingura, după care se pune
    la prăjit, obţinându-se gogoşi rotunde. După ce uleiul s-a scurs de pe gogoşi,
    acestea vor fi tăvălite prin zahăr pudră şi pot fi servite imediat.


    Pentru că această rubrică este programatăîn preajma zilei de 1 aprilie, ziua păcălelilor, vă
    propunem şi o reţetă de gogoşi denumite minciunele. De fapt, chiar
    există o expresie care asociază minciuna cu acest preparat şi anume a turna
    gogoşi. De ce li se spune minciunele? Pentru că sunt foarte subţiri, crocante
    şi nu sunt umplute cu nimic, iar atunci când le mănânci aproape că se topesc,
    lăsând senzaţia că practic nu ai nimic în gură. Li se mai spune şi uscăţele
    sau, în partea Moldovei, scovergi.


    Aluatul
    este foarte simplu de preparat. Avem nevoie de 4 gălbenuşuri de ou, de un sfert
    de kilogram de făină, de o lingură de zahăr sau de un plic de zahăr vanilat, de
    puţină esenţă de rom şi un vârf de sare. Numărul gălbenuşurilor de ou poate fi
    redus dacă adăugăm jumătate de pahar de lapte şi, eventual, o lingură de
    smântână.


    Se amestecă toate aceste ingrediente pentru a
    obţine un aluat ceva mai moale, dar care să nu fie lipicios. Aluatul este
    întins cu un sucitor, într-un strat de grosimea unei lame de cuţit. Folosind o
    rotiţă de patiserie, foaia de aluat este tăiată în fâşii dreptunghiulare cu
    lăţimea de 2… 3 centimetri şi lungimea de circa 15 cm. Pe fiecare fâşie se
    mai face, în zona centrală, o tăietură pe lungime, de circa 4 cm. Prin această
    tăietură este trecut un capăt al fâşiei, formându-se astfel o fundă. În
    continuare, minciunelele sunt prăjite în baie de ulei, iar apoi sunt pudrate cu
    zahăr. Aceste gogoşi fără conţinut pot fi servite simple sau după ce deasupra
    lor a fost turnată puţină dulceaţă.

  • Minciunele

    Minciunele

    Gogoşile reprezintă un
    desert popular, putând fi făcut destul
    de repede şi fără prea multă bătaie
    de cap. Este de ajuns jumătate
    de kg de făină, puţin ulei, drojdie proaspătă sau uscată, zahăr, ulei şi puţină sare pentru
    a obtine o tavă cu gogoşi. Într-un castron se amestecă
    făina, cu două – trei liguri de zahăr, un vârf de linguriţă
    de sare şi drojdia uscată. Se toarnă puţină apă încălzită,
    se frământă până când se obţine un aluat lipicios. Se toarnă şi puţin ulei şi
    se frământă în continuare până când aluatul nu se mai lipeşte de mână. Aluatul se
    lasă la dospit în castronul acoperit cu un prosop. După ce a dospit, aluatul
    poate fi întins pe un blat uns cu ulei şi se decupează în forme alungite care
    se pun la prăjit în ulei, la foc mic, întorcând gogoşile pe ambele părţi. Mai
    există şi varianta de a lua aluatul din castron cu lingura, după care se pune
    la prăjit, obţinându-se gogoşi rotunde. După ce uleiul s-a scurs de pe gogoşi,
    acestea vor fi tăvălite prin zahăr pudră şi pot fi servite imediat.


    Pentru că această rubrică este programatăîn preajma zilei de 1 aprilie, ziua păcălelilor, vă
    propunem şi o reţetă de gogoşi denumite minciunele. De fapt, chiar
    există o expresie care asociază minciuna cu acest preparat şi anume a turna
    gogoşi. De ce li se spune minciunele? Pentru că sunt foarte subţiri, crocante
    şi nu sunt umplute cu nimic, iar atunci când le mănânci aproape că se topesc,
    lăsând senzaţia că practic nu ai nimic în gură. Li se mai spune şi uscăţele
    sau, în partea Moldovei, scovergi.


    Aluatul
    este foarte simplu de preparat. Avem nevoie de 4 gălbenuşuri de ou, de un sfert
    de kilogram de făină, de o lingură de zahăr sau de un plic de zahăr vanilat, de
    puţină esenţă de rom şi un vârf de sare. Numărul gălbenuşurilor de ou poate fi
    redus dacă adăugăm jumătate de pahar de lapte şi, eventual, o lingură de
    smântână.


    Se amestecă toate aceste ingrediente pentru a
    obţine un aluat ceva mai moale, dar care să nu fie lipicios. Aluatul este
    întins cu un sucitor, într-un strat de grosimea unei lame de cuţit. Folosind o
    rotiţă de patiserie, foaia de aluat este tăiată în fâşii dreptunghiulare cu
    lăţimea de 2… 3 centimetri şi lungimea de circa 15 cm. Pe fiecare fâşie se
    mai face, în zona centrală, o tăietură pe lungime, de circa 4 cm. Prin această
    tăietură este trecut un capăt al fâşiei, formându-se astfel o fundă. În
    continuare, minciunelele sunt prăjite în baie de ulei, iar apoi sunt pudrate cu
    zahăr. Aceste gogoşi fără conţinut pot fi servite simple sau după ce deasupra
    lor a fost turnată puţină dulceaţă.