Tag: Golgota

  • Jurnal românesc – 04.10.2018

    Jurnal românesc – 04.10.2018

    Plenul Senatului a respins,
    miercuri, proiectul de modificare a legii privind votul prin corespondenţă, în
    sensul utilizării lui ‘doar cu ocazia alegerilor parlamentare şi a celor
    prezidenţiale’. Potrivit raportului dat de Comisia pentru administraţie şi de
    cea juridică, propunerea legislativă are implicaţii directe asupra drepturilor
    fundamentale ale persoanelor fizice şi poate duce la atingeri grave ale
    dreptului la viaţa privată a cetăţenilor şi încălcarea regulamentului
    Parlamentului European privind protecţia persoanelor fizice în ceea priveşte
    prelucrarea datelor cu caracter personal. Iniţiatorii proiectului de modificare
    sunt parlamentari USR si PNL. Acestia au propus extinderea votului prin
    corespondenţă cu ocazia alegerilor parlamentare şi prezidenţiale, întrucât,
    spun ei, ultimele alegeri prezidenţiale sunt dovada că alegătorul român
    prezintă un interes mai mare faţă de acest tip de scrutin, iar problemele
    apărute în 2014 cu votul românilor din afara graniţelor au avut un impact
    negativ semnificativ asupra încrederii românilor în sistemul electoral.




    Informarea este cea mai
    eficientă metodă prin care românii care muncesc în străinătate se pot pune la
    adăpost de abuzuri – este mesajul din această perioadă al autorităţilor române
    la adresa celor care pleacă la muncă în afara ţării. Pe lângă informare,
    românii mai trebuie să fie atenţi la bani, la documente sau la cererea de
    asistenţă de specialitate. Autoritatile spun ca inainte de a pleca la
    muncă în străinătate, trebuie luate mai multe măsuri de siguranţă prin
    informaţii oficiale, furnizate gratuit în mediul online şi prin intermediul
    primăriilor de către experţii Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.






    Un grup de români din regiunea Cernăuți a participat la cel de-al XVIII-lea Simpozion Internațional Experimentul Pitești – Reeducarea
    prin tortură, organizat de Fundația Culturală MEMORIA – filiala Argeș,
    informează Agenția de știri BucPress din Cernăuți.
    Din partea regiunii Cernăuți au participat patru persoane, membri
    ai Societății regionale GOLGOTA, și anume Ilie Popescu, președintele
    Societății, profesoara Eleonora Schipor, vicepreședintă, Larisa Popescu-Chedic,
    directoarea căminului cultural din Pătrăuții de Jos și Natalia Balan,
    conducătoare artistică a instituției culturale pătrăucene, ambele membre ale
    Prezidiului Societății Golgota. A avut loc o vizită la
    Memorialul Închisoarea Pitești-Grupul monumental, iar la expoziția Experimentul
    Pitești o slujba de pomenire a martirilor. Cu acest prilej, presedintele
    Societății regionale GOLGOTA, Ilie Popescu, a prezentat un referat cu tema
    Calvarul copiilor români din Nordul Bucovinei în Gulagurile regimului
    totalitar sovietic.


    Consiliul Județean Vaslui, prin Biblioteca Judeţeană
    Nicolae Milescu Spătarul, organizează Ediţia I a Concursului de creaţie
    literară în limba română Treptele devenirii noastre, finanțat de Ministerul
    Culturii și Identităţii Naţionale.
    Potrivit BucPress, concursul are drept reper emblematic
    sărbătorirea Centenarului Unirii şi îşi propune stimularea actului creativ şi
    întărirea sentimentului de apartenenţă la cultura românească a creatorilor din
    România, Republica Moldova şi Ucraina.Concursul se va desfășura
    pe două categorii, elevi şi adulţi.Lucrările pot cuprinde
    atât creaţii în proză, cât şi poezie, scrise în limba română, având în centrul
    atenţiei Centenarul Marii Uniri. Lucrările
    premiate vor fi tipărite până pe 30 decembrie.