Radio România Internațional

Tag: Greenarium

  • O ediţie Nouă

    O ediţie Nouă

    Primul weekend al lunii iunie este dedicat de ceva vreme unui festival
    urban de tradiţie deja, în Bucureşti. Este vorba deste Festivalul Femei pe
    Mătăsari    , care a ajuns anul acesta la a 9-a ediţie. O abordare diferită, o
    îmbinare de tradiții împletite cu puțin din kitschul zilelor noastre, după cum
    anunţă şi organizatorii. Cu siguranţă, trei zile de poveste, despre care vă
    povestim şi noi.


    Tema de anul acesta a fost Nunta, manifestată ca în poveşti, trei zile şi
    trei nopţi. O poveste în stradă, cu mese întinse, muzici care mai de care,
    lurex și diamante…Pe alocuri filme din arhive, foto la minut, rochii și
    pantofi de lac.


    Am pornit în explorarea apariţiilor mai noi şi mai vechi pe Mătăsari de pe
    zona dedicată ONG-urilor. Aici, ne-a reţinut atenţia Roxana Ene, profesor de
    artă din Germania, prezentă în România cu proiecte de voluntariat încă din
    2010, pentru copii cu autism, sindromul Down, traume psihice, în ambele ţări,
    România şi Germania: Fota este ultima realizare într-o campanie
    de strângere de fonduri. Şi nemţii au fotă în costumele tradiţionale. Şi atunci
    cumva am găsit o legătură între cele două ţări, atâta doar că la nemţi se leagă
    într-un fel: dacă se leagă pe lateral, fata este încă nemăritată, sunt anumite
    simboluri.

    Şi am zis că fota este
    oriunde prezentă şi foarte simplă, aşa că am luat pânza de pe perete şi am
    pus-o pe aceste accesorii vestimentare şi bine am făcut pentru că sunt foarte
    căutate şi foarte versatile. Se pot purta pe talie, peste sâni, pe lateral,
    ne-a spus Roxy arătându-ne una dintre fotele pline de culoare de la stand şi a
    adăugat: Track: Ştiu că are tradiţie acest Festival urban şi am venit de vreo două ori
    ca vizitator, iar din 2017, fiind şi preşedintele ONG-ului Roxy and Kids Art,
    am considerat că trebuie să particip la acest festival pentru că era şi zona
    aceasta de ONG-uri şi a venit natural participarea.



    Pe aceeaşi stradă se afla şi cel mai colorat stand, la care ne-a întâmpinat
    Teodora Rosetti, director executiv asociaţia Accept: La Femei pe Mătăsari
    am vrut să arătăm trecătorilor că Bucharest Pride se întâmplă pe 22 iunie, că o
    să mergem împreună pentru solidaritate şi pentru comunitate, că suntem prezenţi
    în spaţiul public şi că e foarte important să vorbim despre iubirea între toţi
    oamenii. Anul aceasta Bucharest Pride transmite un mesaj foarte simplu, toţi
    pentru iubire şi iubire pentru toţi. Ne-am jucat, ca de obicei, cu toate
    culorile curcubeului, avem umbrele Rainbow, steaguri de vânzare pentru
    Bucharest Pride şi foarte multe produse handmade, făcute de oamenii din
    comunitate: avem săpunuri, lumânărele, magneţi.



    Lăsând zona de ONG-uri în urmă, intrăm pe strada modei. Aici, prezente de
    patru ani la Festivalul Femei pe Mătasari se găsesc Atelierele Zuza Muza, cu
    pimitoarea lor amfitrioană, Mădălina, care face haine Zuza Muza: Proiectul este iniţial pentru femei pufoase, dar la festivaluri şi
    târguri aduc şi haine mărimi mai mici. Femei pe Mătăsari a ajuns la ediţia a
    noua şi sper să mai aibă încă 100 de acum înainte, pentru că este vibe-ul
    oraşului Bucureşti care contează cel mai mult. Sunt oameni faini, lumea este faină,
    muzica este faină. Veniţi la festival!



    Dincolo de vestimentaţie fistichie, cosmetice naturale îşi aşteaptă fidele,
    clienţii. Tudor Adriana, din 2011 pe piaţă cu produse cu o denumire amintind de
    vremuri cavalereşti ni s-a prezentat: Suntem producători de cosmetice naturale,
    am venit cu de toate: săpunuri naturale, creme fără conservanţi, şampon. Am
    venit pe Mătăsari ca să fim aproape de public şi chiar ne place. Atmosfera este
    foarte plăcută de la an la an. Organizatorii sunt de excepţie, sunt tineri şi
    asta ne bucură foarte tare şi am venit să ne prezentăm produsele, să ne
    cunoască lumea. Dacă respecţi clientul şi produsul este bun, lumea vine şi
    cumpără. Dar numai să iubeşti ceea ce faci. Dacă nu iubeşti, nu iese nimic
    bine! Suntem la a cincea ediţie, tot venim!



    Andrei Abrudean, din Timişoara, lucrează bijuterii de argint, în combinaţie
    cu creioane colorate şi alte materiale non-conformiste, dar pe Mătăsari a venit
    cu proiectul Mă ghindesc la tine: Ideea a venit de la studiile absolvite
    şi anume peisagistică. Am început prin a culege căpăcele de ghindă, apoi am
    făcut corpul din răşină epoxidică, în interiorul ghindei am pus diverse plante
    şi astfel am creat mici peisaje, terarii. S-au vândut, lumea este receptivă şi
    deschisă înspre nou. Sunt pentru a doua oară pe Mătăsari, am venit aici pentru
    că este o atmosferă foarte primitoare şi lumea este foarte faină – aşa cum
    zicem noi în Banat: faină!



    Iar Paul de la Greenarium, încă o prezenţă deja tradiţională pe Mătăsari,
    după ce ne-a obişnuit cu plante suculente plasate artistic în boluri sau
    terarii de diverse forme, cât mai neobişnuite, ne-a întâmpinat la această
    ediţie cu noi artefacte vii: Vă aducem nou o încercare de îmbinare a
    utilului cu esteticul, printr-o lampă făcută printr-o tehnică Tiffany cu sticlă
    Tiffany, o artă care duce cu gândul la cubism, o chestie cu care noi ne-am
    jucat şi care a fost până acum foarte apreciată. Ieşirile astea la public sunt
    în principal pentru a le da voie oamenilor să ne cunoască.




    Mâncare şi băutură au fost, cum spune povestea,
    cât pentru o împărăţie. La
    fel şi voie bună!

  • Greenarium

    Greenarium

    Cela fait maintenant un an que les frères Anton et Ciprian Balint, secondés par Raluca Mitea, créent des mini-serres, soit des boules en verre, à l’intérieur desquelles repose une petite fleur, joliment rangée sur un lit de sable parsemé de cailloux colorés. Ce petit univers vert à l’histoire fascinante, ils l’on baptisé « Greenarium », un mot où l’on retrouve le terme anglais « green », « vert » en français. Anton Balint, un des initiateurs du projet, nous a parlé du début de cette aventure : « L’histoire du projet Grenarium a commencé il y a un an, en décembre 2015, avant Noël. Comme nous voulions offrir des cadeaux plus originaux à nos proches et aux amis, nous nous sommes pris à une sorte de jeu de créativité qui allait déboucher sur des vases boules en verre, décorés de cailloux colorés et renfermant des plantes. Et puisqu’on a eu un grand succès, on est allé plus loin. On a donc décidé de monter une petite entreprise familiale. Tout en nous documentant sur les plantes, nous avons fini par les aimer et nous y intéresser tout particulièrement. En plus, nous avons emprunté la voie la plus simple, au sens où nous utilisons des plantes faciles d’entretien et qui ne nécessitent pas d’arrosage régulier. »

    En effet, les plantes connues sous le nom de Sempreviva, « immortelles », appartenant à la famille du pourpier à grandes fleurs, ont besoin de seulement deux petites cuillères d’eau toutes les deux semaines. Anton Balint poursuit son histoire: « Au début, nous avons couru les magasins et cherché des informations sur Internet. Maintenant, on va à la montagne cueillir ces plantes. On sait déjà dans quels endroits poussent les immortelles. Ensuite, on les replante et les multiplie, avant de les mettre dans les vases en verre. La fabrication de ces pots nous l’avons confiée à trois maîtres artisans de Transylvanie. Le gravier décoratif nous vient du Banat. Le sable et les cailloux, colorés grâce à une technique non-nuisible aux plantes, peuvent être utilisés aussi dans les aquariums. Au fond du vase, on pose une couche de terreau et on y enfonce la petite plante. »

    Quant aux pierres décoratives, elles peuvent être très petites ou plus grandes. D’habitude, le récipient a la forme d’une boule, mais ce n’est pas une règle, précise Anton Balint : « Ces pots en verre de forme autre que sphérique, c’est nous qui les imaginons et fabriquons, depuis la découpe du verre jusqu’à l’emballage. On utilise la technique du vitrail Tiffany, qui consiste à souder le verre avec de l’étain, un matériel plus sain pour les plantes que la silicone ou je ne sais pas quoi d’autre. C’est la même technique que l’on emploie depuis des siècles pour les vitraux des cathédrales. On imagine toute sorte de formes pour le récipient. La dernière en date est celle d’une petite voiture décapotable, où, à la place du chauffeur et du passager, vous retrouverez une plante. »

    Réaliser un tel arrangement, cela peut prendre de dix minutes à plusieurs heures, suivant la taille du pot et sa complexité. La boule de verre d’un diamètre moyen, soit d’une dizaine de centimètres, demande un travail de dix minutes, alors que pour construire et orner la plus simple des pyramides il faut mettre trois heures environ. Les prix des vases vont de 10 à 320 lei (un peu plus de 2 euros et environ 70 euros respectivement). Ces objets ont été exposés aux différentes foires organisées à Sibiu ou dans d’autres villes du pays. La livraison est individuelle, car ces objets sont très fragiles.

    Ces jeunes gens ont décidé de faire découvrir leur passion à d’autres personnes aussi. Anton Balint : « Depuis novembre dernier, nous animons un atelier à Sibiu dans un café tenu par des amis qui nous ont invités à le faire. Dès le début, la participation a dépassé de beaucoup nos attentes. En plus, les gens se sont dits vraiment ravis par notre idée. Pendant plus d’une heure, nous avons raconté notre aventure et nous avons confectionné de tels objets. Nous autres, meneurs du jeu, nous avons été très impressionnés par la façon dont chacun des participants rangeait les cailloux colorés. Depuis, nous nous donnons rendez-vous une fois par mois pour partager le plaisir de créer des mini-serres. »Ces pots en verre contenant une plante, on peut les ranger n’importe où dans la maison. L’important c’est que la pièce soit aérée et lumineuse.(trad. Mariana Tudose)

  • Greenarium – das Treibhaus in Miniatur

    Greenarium – das Treibhaus in Miniatur

    Die Minitreibhäuser offenbaren eine grüne Welt mit einer faszinierenden Geschichte. Vor gut einem Jahr habe man die ersten Schritte am sogenannten Greenarium unternommen, erzählt Anton Balint, einer der Projektgründer.



    Die Greenarium-Story begann vor knapp einem Jahr, eigentlich ging es 2015 an Weihnachten los, als wir unserer Familie und Freunden etwas Besonderes schenken wollten. Wir haben zunächst wild rumexperimentiert und am Ende haben wir angefangen, Terrarien zu basteln. Es sind Pflanzen, die in Glasbehältern wachsen und mit bunten Steinchen verziert werden. Als wir sahen, dass wir damit bei Familie und Freunden Erfolg haben, haben wir beschlossen, uns weiterzuentwickeln. Daraus wurde irgendwie ein kleiner Familienbetrieb, man hat am Anfang sich einen Namen überlegt und die Recherche begonnen. Aus uns sind echte Pflanzenliebhaber geworden, auch wenn wir uns anfangs noch gar nicht dafür interessierten. Mit der Zeit haben wir gelesen, was mit ihnen geschieht, wie sie wachsen und wie sie sich vermehren, wie man sie am besten pflückt und nicht pflückt, so haben wir uns in Pflanzenliebende verwandelt. Nur sind wir nicht sehr pflichtbewusst, wenn es um das Begie‎ßen der Pflanzen geht, von daher wollten wir die Dinge immer möglichst einfach gestalten. Eben deshalb nutzen wir nur Pflanzen, die extrem pflegeleicht sind, bzw. Pflanzen, die gewöhnlich sehr viel Flüssigkeit speichern.“




    Solche Pflanzen müssten nämlich nur alle zwei Wochen begossen werden, dabei reichten zwei Teelöffel Wasser völlig aus. Die Pflanzenart hei‎ßt Sempreviva, übersetzt — ewig lebende Pflanzen, manchmal würden sie auch als Steinblumen bezeichnet, erklärt Greenarium-Mitbegründer Anton Balint.



    Es war relativ einfach damals, wir sind durch die Läden geschlendert, haben uns im Internet schlau gemacht, aber jetzt gehen wir ins Gebirge, um die Pflanzen dort zu pflücken, wo sie wachsen. Die Pflanzenart, die wir in den Bergen pflücken, hei‎ßt Sempreviva. Wir bringen die Pflanzen dann nach Hause, lassen sie wachsen, vermehren sie, und dann werden sie in die Glasgefä‎ße getan. Die Glasgefä‎ße werden von drei Künstlern aus Siebenbürgen manuell gefertigt. Wir haben selbst in ihren Werkstätten rumexperimentiert, das hei‎ßt, wir haben selbst fertige Glaskugeln geblasen, das Fertigprodukt war aber nicht gerade vom Feinsten, deshalb ziehen wir es vor, sie allein arbeiten zu lassen. Dann füllen wir das Innere der Kugeln mit buntem Sand und Kies ab. Die kleinen Steinchen stammen ebenfalls aus unserem Land, irgendwo aus der Banater Gegend. Sie werden mit für die Pflanzen harmlosen Farbstoffen gefärbt. Diese Art von Sand kann auch für Fischaquarien verwendet werden. Danach sammeln wir sie in einer Kugel ein, machen daraus ein schönes Arrangement, ein Erdgemisch, das wir selbst herstellen, damit die Pflanzen sich leicht anpassen. Und dann wird die Pflanze mit grö‎ßter Sorgfalt verpflanzt.“




    Sie hätten sehr viele Farben im Angebot, deshalb hätten die Kunden bei der Bestellung die Qual der Wahl, sagte uns unser Gesprächspartner. Die Steinchen seien entweder besonders klein oder gro‎ß und vierkantig. Man könne sie am Gefä‎ßgrund absetzen, oder ganz oben und überhaupt einfach überall, und auch auf die Erde streuen, als minimalistische Verzierung. Das gesamte Arrangement würde in ein Glasgefä‎ß gelegt, das aber nicht unbedingt eine Kugel sein muss, verrät Anton Balint.



    Neben den Kugeln haben wir noch unterschiedliche geometrische Formen, die wir von A bis Z selber herstellen. Wir nennen sie Geogreenarien, und wir machen dabei alles, vom Glasschneiden bis zur Verpackung. Was macht sie zu einem besonderen Produkt? Wir benutzen die Tiffany-Methode, die bei den Kirchenfenstern angewandt wird, dabei wird das Glas mit Zinn verlötet. Silikonkleber oder andere schädliche Stoffe sind nicht attraktiv für uns, wir bevorzugen sichere Methoden. Und diese Technik wird seit einigen Hundert Jahren eingesetzt, für die Bleiglasfenster in den Kathedralen. Und weil wir sie selbst fertigen, können wir die unterschiedlichsten Formen wählen. Zum Beispiel hatten wir vor kurzem ein Gefä‎ß in Form eines Cabrios. Und in dem Auto haben wir anstatt des Fahrers und Beifahrers jeweils eine kleine Blume gepflanzt.“




    Die Fertigstellung eines derartigen Arrangements kann zwischen zehn Minuten und einigen Stunden dauern, abhängig von der Grö‎ße und Komplexität. Mittelgro‎ße Kugeln von etwa zehn Zentimetern beanspruchen etwa zehn Minuten. An den gro‎ßen Geogreenarien arbeitet man mindestens drei Stunden. Die einfachste Pyramide ebenfalls rund drei Stunden. Und die Preise für ein solches Produkt betragen zwischen umgerechnet 2 Euro und 75 Euro für die 50 cm gro‎ßen Produkte.



    Inzwischen würden die Greenarien auf Märkten in Hermannstadt und anderen rumänischen Städten verkauft. Die Produkte würden zudem nur dem Auftraggeber persönlich geliefert, da die Werke recht fragil seien. Jetzt wollen die Greener auch andere an ihrer Leidenschaft teilhaben lassen, berichtet Anton Balint.



    Wir veranstalten seit November eigene Werkstätten. Freunde von uns betreiben ein Café in Hermannstadt und es war ihre Idee, Werkstätten im Lokal zu organisieren. Bereits beim ersten Treffen war eine überraschend hohe Anzahl von Personen zugegen, es waren 30 Leute, das hätten wir nicht erwartet. Und alle waren begeistert. Für mehr als eine Stunde haben wir Geschichten erzählt, gespielt und waren sehr beeindruckt zu sehen, wie jeder seine Steinchen arrangierte. Was uns noch netter vorkam: Jeder hatte sich anfangs eine Farbe ausgesucht und irgendwann haben sie begonnen, Steinchen untereinander zu tauschen, so dass jeder fünf oder sechs Farben in seiner kleinen Kugel haben konnte. Und seitdem versuchen wir, uns etwa einmal im Monat mit den Leuten zu treffen, die lernen sollen, selbst Greenarien herzustellen.“




    Wo können Greenarien aber aufgestellt werden, wollte unsere Reporterin abschlie‎ßend von den jungen Gründern wissen. Die Greenarien seien praktisch an jedem Platz in einer Wohnung gut aufbewahrt, solange schöne Menschen drum herum lebten. Doch ein gut durchleuchtetes und gelüftetes Zimmer muss es schon sein.

  • Sere în miniatură, o lume verde cu o poveste fascinantă.

    Sere în miniatură, o lume verde cu o poveste fascinantă.

    Fraţii Anton şi Ciprian Balint, împreună cu Raluca Mitea, sunt cei
    care, de aproximativ un an, dau viată unor globuri de
    sticlă, pline cu nisip şi pietricele colorate care împrejmuiesc o floarea din interiorul acestora. Sere în miniatură, o lume verde cu o poveste
    fascinantă.


    Ne-a istorisit povestea primilor paşi la Greenarium, Anton Balint, unul
    dintre iniţiatorii proiectului. Povestea Grenarium a început acum aproape
    un an, de fapt a început în 2015 de Crăciun, când am vrut să facem nişte
    cadouri speciale familei şi prietenilor. După ce ne-am jucat în mai multe
    feluri am ajuns să facem terarii, respectiv plante puse în vase de sticlă şi
    apoi ornamentate cu pietricele colorate. După ce am văzut că am avut
    succes în familie şi la prieteni, am
    hotărât să ne dezvoltăm. Cumva s-a transformat într-o mică afacere de familie,
    care a început cu căutarea numelui, cu documentarea. Ne-am transformat în
    persoane care iubesc plantele, chiar dacă la început n-aveam niciun interes
    pentru ele. Intre timp, studiind ce se întâmplă cu ele, cum trăiesc şi cum se
    înmulţesc, cum să le culegi şi cum să nu le culegi, ne-am transformat în
    iubitori de plante. Numai că, pentru că nu suntem foarte responsabili cu udatul
    plantelor am căutat să facem întotdeauna lucrurile cât mai simple. Tocmai de
    aceea noi folosim numai plante foarte uşor de întreţinut, respectiv plante suculente în momentul
    acesta.


    Plantele de acest tip trebuie udate o dată la două
    săptămâni cu două linguriţe de apă, numele lor fiind Sempreviva, adică plante care
    trăiesc veşnic, fiind cunoscute şi ca flori de piatră. Revine la microfon cu
    povestea Greenarilor, Anton Balint: Atunci a
    fost simplu, am umblat prin magazine, ne-am documentat pe net cum funcţionează
    lucrurile, dar acum mergem pe munte să culegem plante, din zonele unde stim că
    se găsesc. Plantele pe care le culegem noi de pe munte se numesc Sempreviva. Apoi
    le aducem acasă, le creştem, le înmulţim şi apoi le punem în vase de sticlă.
    Vasele de sticlă se fac de către trei artizani, toţi trei din Ardeal. Am fost
    şi în atelierele lor şi ne-am jucat, adică am suflat şi noi globuri şi nu au
    fost cele mai reuşite globuri, aşa că am preferat să-i lăsăm doar pe ei. Apoi,
    în interiorul globului punem nisip colorat şi pietriş colorat. Pietrişul
    colorat îl luăm de undeva din Banat, deci tot autohton. Sunt colorate într-un
    mod care nu dăunează plantelor. Genul acesta de nisip se poate folosi şi la
    acvariile cu peşti. Apoi le adunăm într-un glob, le aranjăm frumos, punem
    pământ, o combinaţie de pământ pe care o facem noi pentru ca să se adapteze
    foarte uşor plantele, şi apoi cu grijă plantăm plănticica.


    Avem foarte multe culori şi
    atunci oamenii când vor să comande au dificutăţi neştiind ce să aleagă, ne-a
    mai spus interlocutorul nostru. Iar pietricelele sunt fie deosebit de mici, fie
    mari şi pătrăţoase şi pot fi puse pe fundul vasului, în vârful vasului, peste
    tot sau, pur şi simplu, presărate pe pământ ca un ornament minimalist. Iar
    întregul aranjament este plasat într-un recipient de sticlă, care poate fi glob
    şi…nu numai. Vine cu detalii Anton Balint. Pe lângă globuri mai avem
    nişte forme geometrice, pe care le facem noi de la cap la coadă. Noi le numim
    Geogreenarii, iar pe acestea le facem de la tăiatul sticlei, până la ambalat.
    De ce sunt ele speciale? Folosim tehnica Tiffany, cea care se foloseşte la
    vitralii, respectiv lipirea cu cositor a sticlei. Nu ne atrage lipirea cu
    silicoane sau cu alte substanţe care să dăuneze, aşa că preferăm tehnici
    sigure. Si tehnica aceasta e folosită
    de câteva sute de ani, pentru vitraliile din catedrale. Si pentru că le
    facem noi, putem să facem tot felul de forme. De exemplu, zilele acestea ultima
    formă pe care am făcut-o a fost cea a unei maşinuţe decapotabile. Si în
    maşinuţă, în loc de şofer şi pasager, am pus căte o floricică.


    Realizarea unui astfel de
    aranjament poate să dureze de la zece minute până la câteva ore, în funcţie de mărime şi complexitate. Globurile medii, de zece centimetri, durează cam zece minute. Geogreenariile durează de la
    trei ore în sus. Cea mai simplă piramidă durează cam trei ore. Iar preţurile unui astfel de artefact oscilează
    între
    10 şi 320 de lei, cele mari, de 50 cm. Greenariile au ajuns la târguri, atât la
    Sibiu, cât şi în alte oraşe din ţară. Cât
    despre livrări, acestea se fac personal, deoarece operele sunt destul de fragile.


    Pasionaţi de ceea ce au învăţat să facă, tinerii s-au decis să îi înveţe
    şi pe alţii cum se fac Greenarii. (Anton Balint) Din luna noiembrie
    am început să organizăm atelier. Avem
    nişte prieteni care au o cafenea în Sibiu şi care ne-au invitat să organizăm
    ateliere la ei în cafenea. La prima întâlnire a fost un număr spectaculos de
    oameni, 30 de oameni, peste aşteptările noastre, nu ne aşteptam. Si toţi au
    fost foarte încântaţi. Timp de mai bine de o oră am povestit, ne-am jucat şi am
    fost foarte impresionaţi de modul în care fiecare îşi aranja pietricelele. Si
    mai drăgut a fost că deşi fiecare şi-a ales la început câte o culoare, la un
    moment dat au început să le schimbe între ei, astfel încât fiecare putea să
    pună câte cinci-şase culori într-un globuleţ. Şi de atunci încercăm cam o dată
    pe lună să avem întâlniri cu oamenii,
    ca să înveţe să facă greenarii.


    Cât despre locul în care
    Greenariile pot fi aşezate, tinerii spun că orice loc dintr-o casă poate fi
    potrivit atâta timp cât sunt oameni frumoşi în jurul lor.
    Lumină şi o cameră aerisită fiind tot ce le trebuie.