Tag: greva nationala

  • Atenţionare de călătorie Grecia – Grevă naţională

    Atenţionare de călătorie Grecia – Grevă naţională

    Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care călătoresc în Republica Elenă că Administrația Supremă a Funcționarilor Publici și Confederația Generală a Lucrătorilor Greci au anunțat organizarea unei greve naționale, de 48 ore, începând de vineri, 6 mai, până sâmbătă, 7 mai 2016, inclusiv.



    De asemenea, și-au anunțat participarea la grevă Organizația Feroviară Elenă, care va întrerupe activitatea pe o perioadă de 3 zile, începând de vineri, 6 mai, până duminică, 8 mai, inclusiv, și Organizația Sindicală a Întreprinderii de Electricitate, care va protesta 48 de ore, începând cu noaptea de sâmbătă, 7 mai, până duminică, 8 mai 2016.



    Pe cale de consecinţă, şi Federația Navală Panelenă va prelungi greva, de la 24 ore (cum se anunțase iniţial) la 4 zile, începând de vineri, 6 mai 2016, până marți, 10 mai 2016, perioadă în care toate vapoarele vor rămâne ancorate în porturi. Privind transportul public, autobuzele și troleibuzele din capitala Atena nu vor circula pe o durată de 48 de ore, până sâmbătă, 7 mai, inclusiv, iar duminică, 8 mai 2016, vor circula numai în intervalul orar 9:00 — 21:00; tramvaiul, metroul și trenul electric nu vor circula 48 de ore, începând de astăzi, 6 mai, până sâmbătă, 7 mai, inclusiv.



    Serviciul de ambulanță va asigura asistența de urgență. Până în prezent, sindicatele controlorilor de trafic aerian şi personalului navigant nu s-au raliat protestului.



    Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro şi reaminteşte că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în App Store” şi Google Play”), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de alertare, în cazul în care apar situaţii speciale.

  • Grecia – Grevă națională de 24 de ore

    Grecia – Grevă națională de 24 de ore

    Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care tranzitează, se află sau călătoresc pe teritoriul Republicii Elene că, în ziua de 12 noiembrie 2015, Confederația Generală a Lucrătorilor Greci (GSEE) și Administrația Supremă a Funcționarilor Publici (ADEDY), cel mai mare sindicat al funcționarilor publici eleni, au anunțat organizarea unei greve naționale de 24 de ore.

    La protest și-au anunțat participarea și reprezentanții transportatorilor de călători urbani și feroviari, precum și Administrația Federației Panelene Maritimae (PNO). Până în prezent, sindicatele controlorilor de trafic aerian şi personalului navigant nu s-au raliat protestului.

    Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia Călătoreşte în siguranţă (disponibilă gratuit în App Store şi Google Play), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertați, în cazul în care apar situaţii speciale.