Centenarul Monica Lovinescu s-a
încheiat zilele trecute prin dezvelirea grupului statuar dedicat ei și lui
Virgil Ierunca de către sculptorul Virgil Scripcariu, la comanda Fundației
Humanitas. Născută în 1923 și decedată în 2008, jurnalistă Monica Lovinescu a
susținut începând din anii 1960 emisiuni prin care, de la sediul Radio Europa
Liberă din Paris, a prezentat adevărata față a regimului comunist, ocultată de
propagandă în țară. După 1990, textele rubricilor şi cronicilor ei radiofonice,
ascultate pe ascuns de români la Europa Liberă, au fost publicate în diverse
cărţi precum Etica neuitării şi Istoria literaturii române pe unde
scurte, iar biografia Monicăi Lovinescu, dinainte de plecarea din România
în 1946, din timpul exilului la Paris şi de după căderea comunismulu. a apărut
în volumele de memorialistică semnate de ea şi intitulate La apa Vavilonului
şi Jurnal esenţial. Iar în 2023, la finalul unui an presărat cu diverse
evenimente ce i-au fost dedicate, a fost inaugurat şi grupul statuar care simbolizează
atât lupta lor pentru adevăr, cât şi încercările autorităţilor comuniste, prin
Securitate, de a-i opri.
Scriitorul Gabriel Liiceanu, comanditarul monumentului
prin Fundația Humanitas, , a comentat la ceremonia de inaugurare despre
chipurile sculptate ale soţilor Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca.
Îi
recunosc în noblețea lor, îi recunosc în simbolismul lor, îi recunosc în tot ce
au însemnat măreț în viața lor. Sunt trei elemente formidabile: cele două statui ca atare, mantia şi în
sfârsit, acest straniu arbore. Vă spun repede despre mantie. E un mod de a
traversa viaţa. Virgil Scripcariu a vrut să arate că doi oameni pot face un
întreg, pot fi o singură voință și un
gând într-o singură viața. Și i-a redat înfășurați laolalta mantia asta
formidabilă. Al doilea lucru care a stupefiat lumea. În aceste trei-patru zile am
stat mult aici și oamenii treceau și spuneau:
Ce Dumnezeu e asta? Este pomul
harpiilor cum l-am numit noi initial. Și
atunci, dacă e vorba de un arbore al răului, uitându-vă la cele cinci figuri,
vedeți că, în varianta Virgil Scripcariu, capul femeilor bătrâne și urâte, au
devenit capetele unor bărbați foarte urâți. Atunci, pentru ca acele capete sunt
capetele unor oamenii îmbătrâniți in rele, trebuia să le dam alt nume. Și Virgil Scripcariu i-a metamorfozat în capetele unor
lichele cărora unii dintre noi le-au făcut un apel în 1990 să facă un pas
înapoi și să nu ne însoțească în continuare în mizeria istorica pe care o
creaseră. Ca dovada, artistul a avut în minte o persoană pentru fiecare figură.
Unul dintre este cel căruia, la Academie, i s-a sărbătorit cu mare fast
Centenarul, în același an cu Monica Lovinescu: Constantin Bălăceanu-Stolnici. Toți cei cinci de acolo
sunt oameni de la Securitate, care au avut de-a face cu infiltrarea Europei
Libere. Asta e.
Cât despre scupltor, el s-a referit și
la locul, și rolul artiștilor contemporani în configurarea spațiului public.
Virgil Scripcariu.
Profit puțin de faptul că avem
reprezentanți ai autorităților să spun că orașul este foarte sărac în arta
contemporană în spațiul public și că simpatia pe care o simt de câteva zile
încoace nu cred că se datorează neapărat sculpturii mele, ci faptului că
oamenii înțelesc că se poate face și altfel un monument de for public, chiar
dacă sunt personaje istorice. Și cred că ar trebui această resursă, adică lumea
sculptorilor care a avut o școală excepțională și care mai are încă
reprezentanți extraordinari, ar trebui să fie mai prezentă în spațiul public.
Amplasat în cartierul bucureștean
Cotroceni, grupul statuar dedicat Monicăi Lovinescu și lui Virgil Ierunca, a
fost donat de către comanditar Primăriei Capitalei