Radio România Internațional

Tag: Guiness Book

  • Muzeul recordurilor româneşti

    Muzeul recordurilor româneşti

    După cum v-am
    obişnuit în ultima vreme, vă propunem un popas inedit şi anume într-un muzeu
    premium: Muzeul recordurilor româneşti. Ascuns cumva pe o străduţă din
    Bucureşti muzeul s-a dorit o călătorie în excepţional. Fie că vorbim despre cea
    mai mare colecţie atestată de obiecte care au ca decoraţiune floarea de colţ,
    fie că vorbim despre tirbuşoane sau despre emisiunile filatelice româneşti
    începând din cele mai vechi timpuri până în prezent, muzeul este rezultatul
    pasiunii unui colecţionar…generos.

    După cum ne-a povestit, Ion Chirescu, spre
    deosebire de colecţionarii ce îşi ascund obiectele strânse pentru a le admira
    singuri, el le arată bucuros celor interesaţi de ineditul colecţiilor. Un hobby
    din copilărie dezvoltat la nivel de artă, după cum am aflat de la colecţionar,
    care ne-a povestit despre colecţia de tirbuşoane:


    N-a ajuns nimeni la această performanţă, dar nu performanţa am
    căutat-o. Am pornit de la această colecţie şi de la acest hobby şi, greu de
    crezut, dar fără să îmi dau seama, am ajuns la un număr de peste 30 de mii de
    tirbuşoane diferite, real diferite, efectiv datorită pasiunii şi plăcerii de a
    le colecţiona, de a le căuta. A fost o creştere pas cu pas. Am încercat, e
    adevărat, la început, să cumpăr cărţi despre această pasiune. Nu sunt singurul
    colecţionar, bineînţeles. În lume există cluburi care se ocupă de acest tip de
    colecţie, sunt mulţi colecţionari de tirbuşoane, sunt câteva mii, organizaţi pe
    ţări, pe continente, toţi cu această
    pasiune. Cea mai mare colecţie care apărea în Guinness Book era undeva la 1700
    de piese. În momentul când am văzut la ce nivel a ajuns colecţia mea a fost şi
    pentru mine o surpriză.



    O colecţie
    pentru strângerea căreia s-a umblat prin toată lumea, după piese rare, şi a
    cărei alcătuire a durat 11 ani şi care ilustrează evoluţia istorică a
    tirbuşonului. Mari, ca pentru restaurante, mici, ca pentru sticluţe de colonie
    sau chiar minuscule, de studiat cu lupa, numărul tirbuşoanelor a crescut pe
    nesimţite.


    Găsim aici
    piese decorative din a doua jumătate a secolului XVII, ce puteau servi la
    deschiderea călimărilor de pe biroul unui gentleman. Găsim tirbuşoane de
    deschis şampania, după obiceiul timpurilor în care şampania era medicament
    prescris în depresii. Pe atunci dopului i se făcea doar o gaură pentru ca nicio
    picătură de licoare miraculoară să nu se piardă, şampania fiind foarte scumpă.
    Există tirbuşoane mignone, cu incrustaţii ori mânere de sidef, pentru sticlele
    de parfum ale doamnelor, tirbuşoane mici, simple, cu inel, care rămâneau în
    dopurile sticluţelor de la spiţerie, pentru întrebuinţări repetate, şi o
    infinitate de tirbuşoane de artist, în care creativitatea tehnică e înlocuită
    de cea estetică. Găsim secţiunea premium, cuprinzând piese ce nu pot fi văzute
    nicăieri în lume, unele patente de invenţie. Dar vom găsi şi, amuzaţi,
    tirbuşoane de târg, ornate cu motociclete, ancore, avioane, pisici sau Homer
    Simpson.


    Piesa de
    rezistenţă a colecţiei româneşti este unul dintre cele două tirbuşoane
    existente în lume făcute din piciorul de fier al fostului Pod al Londrei,
    construit la 1176 şi dezafectat în 1831. Pe el sunt gravate cuvintele a stat
    656 de ani la baza Podului Londrei. Cea mai veche piesă datează din 1740, din
    perioada lui Ludovic al XV-lea.


    Certificată ca record mondial chiar de
    Guiness Book colecţia muzeului reuneşte 30 de mii de tirbuşoane, 35 de mii de
    fiare de călcat, trivete (suporturi de fiare de călcat), colecţia obiectelor
    însemnate cu floare de colţ, dar şi aparate foto, camere de filmat rudimentare
    şi câte şi mai câte surprize!. Şi dacă v-am tentat să descoperiţi muzeul,
    trebuie precizat că vizitele trebuie programate şi că muzeul este deschis în
    general pentru grupuri organzate.

  • Un teatru de Guiness Book

    Un teatru de Guiness Book

    La sfârşitul anului trecut, teatrul Excelsior din
    Bucureşti a devenit primul teatru din România care a obținut un titlu în Cartea
    Recordurilor. Distincția a fost acordată pentru cea mai mare gradenă rotativă
    din lume, construită special pentru spectacolul Vlaicu Vodă, de Alexandru
    Davila. Spectacol care a prilejuit şi construirea unui sat medieval, în mărime
    naturală, recreând, în cele mai mici detalii, fascinanta lume de acum şase
    veacuri. Nouă case, opt turnuri de apărare, patru ateliere de meşteşugari, un
    han şi o biserică – interpretare după
    biserica Sân Nicoară, Curtea de Argeş, sute de costume şi măşti populare, zeci
    de muzicieni (instrumentişti, cor şi ansamblu arhaic), alături de săteni,
    străjeri, călăreţi, meşteşugari (olari, pielari, pictori, sculptori în lemn şi
    ţesătoare) au reconstituit, exact ca odinioară, atmosfera lumii româneşti medievale.


    Cum a ajuns o performanţă din domeniul teatral în
    Cartea Recordurilor, ne-a spus Adrian Găzdaru, managerul teatrului Excelsior: Şi de aici a venit, de la credinţa mea că trebuie să nu uităm şi să
    readucem în conteporaneitate tot ceea ce au făcut strămoşii noştri. Şi de aici
    s-a născut acest spectacol Vlaicu Vodă, care s-a jucat în Piaţa Constituţiei,
    anul trecut, în 8-10 iunie şi 21-26 august. În timp ce gândeam acest spectacol
    care mi-am dorit să fie crearea unui sat medieval, readucerea în
    contemporaneitate a satului medieval şi a tradiţiilor din acea perioadă, am
    realizat că pe o suprafaţă foarte mare, de 4.000 de metri pătraţi, spectatorii
    vor trebui să se plimbe din act în act, din scenă în scenă şi ar fi fost destul
    de greu pentru anumite persoane, poate cu nevoi speciale, bătrâni, dar chiar şi
    pentru ceilalţi spectatori ar fi fost destul de incomod, ar fi avut un
    disconfort în vizionarea acestui spectacol şi iată aşa a luat naştere gradena
    rotativă care s-a dovedit cea mai mare gradenă rotativă din lume şi care a
    intrat în Cartea Recordurilor.


    Spectacolul a făcut parte dintr-o
    producție-eveniment care și-a propus să ofere o experiență teatrală complexă,
    desfășurată pe parcursul unei zile întregi, ambientată în secolul al XIV-lea,
    în contextul domniei lui Vlaicu Vodă. Evenimentul s-a desfășurat în Piața
    Constituției din București, în perioadele precizate şi de interlocutorul
    nostru, 8 – 10 iunie și 22 – 26 august 2018, între orele 10.00 și 22.30. Dar
    mai presus decât atât, a fost un vis: Adrian Găzdaru: Este important să
    visezi. Să visezi şi să crezi în acel vis. Un vis care trebuie să intre într-o
    simbioză perfectă cu regia, cu muzica, cu jocul actoricesc, cu tot. Aici totul
    a fost doar o credinţă foarte mare în acest vis care a fost Vlaicu Vodă, care
    a fost gradena rotativă, a tuturor celor care am participat la acest
    spectacol!


    Gradena demontabilă a avut o greutate de 45 de
    tone, iar pentru transportarea ei a fost nevoie de şase camioane cu platformă.
    Gradena a fost construită în cinci săptămâni şi montată în patru zile.Adrian Găzdaru ne-a povestit: Cred că a fost pentru
    prima dată când un element de decor să ia aplauze. La început, când intrau şi
    făceau cunoştinţă cu satul medieval, spectatorii vedeau că era o noutate, ceva
    ce n-au mai văzut în mijlocul Bucureştiului, se urcau pe gradenă şi intervenea
    o curiozitate, începea spectacolul şi începutul spectacolului dura cu tot cu
    toboşari, cu călăreţi, cu toată viziunea regizorală a lui Horia Suru, dura în
    jur de 15-20 de minute. În aceste 20 de minute spectatorii erau deja prinşi în spectacol.
    După terminarea acestei prime scene se duceau către scena hanului, ajungeau la
    scena hanului şi la un moment dat gradena pornea. Pornea motorul, iar lumea
    când auzea deja motorul se speria un pic, iar când gradena începea să se mişte,
    lua aplauze.


    Reprezentanții Guinness World Records au omologat
    recordul stabilit de Teatrul Excelsior, care a devenit, astfel, primul teatru
    din România care stabilește un record la nivel mondial. Recunoaștere cu atât
    mai importantă cu cât a venit pentru spectacolul Vlaicu Vodă, un proiect
    special, dedicat Centenarului Marii Uniri, la care a lucrat cu responsabilitate
    și dedicare o echipă formată din peste 700 de artiști și tehnicieni. Alături de
    aplauzele publicului, această recunoaștere este cea mai mare bucurie pe care
    Teatrul Excelsior și-o putea dori în acest moment aniversar, ne-a mai spus
    Adrian Găzdaru, managerul Teatrului, şi a adăugat: Viaţa este frumoasă,
    mai ales când visezi şi când visul ţi se împlineşte. Şi trebuie să lupţi pentru
    visul tău. Au fost foarte mulţi care şi-au dorit să vină să vadă acest
    spectacol. Am văzut coadă la bilete, oamenii îşi doreau să vadă acest
    spectacol, să vadă această producţie a teatrului Excelsior, să vadă acest sat,
    să vadă această gradenă, care fusese mediatizată.



    Adrian
    Găzdaru ne-a mărturisit: A
    fost o încântare să fiţi alături de noi, să vă simţim alături de noi, să simţim
    publicul alături de noi şi iată că şi acum, după atâta timp, simţim această
    explozie a teatrului Excelsior, această explozie cu spectacolul Vlaicu Vodă
    aduce tot mai mulţi oameni în sala teatrului Excelsior.     şi a recunoscut că
    această performanţă atrage atenţia în plus asupra teatrului Excelsior.

  • Bulz

    Bulz

    Bulzul este un preparat tradiţional al oierilor, însă, în timp, a fost preluat şi diversificat ca reţetă, ajungând sub diferite denumiri şi în meniurile unor restaurante din România. Există mai multe tipuri de bulz, cu diferite denumiri, cu sau fără cârnaţi, cu sau fără ou, în straturi sau sub forma unor găluşti de dimensiuni mai mari. Am întâlnit inclusiv denumirea de “bulz dacic”, însă, cu siguranţă, dacii nu puteau avea aşa ceva deoarece porumbul din care se obţine mălaiul a fost adus în Europa după descoperirea Americii, la sfârşitul secolului al 15-lea. Pe lângă faptul că figurează în meniul restaurantelor, bulzul a intrat şi în Cartea Recordurilor – Guiness Book, după ce, în anul 2008, locuitorii din comuna Turia, judeţul Covasna au reuşit să facă un bulz sub formă de ruladă, lung de 150 de metri şi 32 de centimetri. Acest bulz a fost întins pe mese de aceeaşi înălţime şi aliniate pe şosea. Pentru acel bulz au fost utilizate circa 150 de kg de brânză de oaie şi 400 de kg de mălai. Pentru pregătirea mămăligii au fost folosite nu mai puţin de 15 ceaune de 50 de litri, vase aduse de ciobani de la stânile din jur.



    Bulzul obişnuit, în straturi, este uşor de preparat. Avem nevoie de un kg de mălai şi de jumătate de kg de brânză de burduf. Turnăm apă într-o oală sau într-un ceaun, adăugăm puţină sare şi apoi mălai şi fierbem la foc mic până când obţinem o mămăligă mai tare. Lăsăm mămăliga să se răcească puţin, după care luăm o parte din ea şi întindem un strat subţire, într-o cratiţă. Peste acesta, aşternem un strat de brânză de burduf, după care întindem un alt strat de mămăligă. Brânza de burduf poate fi amestecată cu mărar sau cu frunze tocate de pătrunjel. Între straturile de brânzăşi mămăligă putem adăuga rondele de cârnaţi sau bucăţi mici de şuncă. Înainte de a introduce cratiţa la cuptor, putem sparge câteva ouă pe care le punem deasupra ultimului strat de mămăligă. După jumătate de oră la foc potrivit, scoatem vasul din cuptor, porţionăm bulzul şi îl servim imediat. În mod asemănător, bulzul poate fi pus în vase de dimensiuni mai mici, putând fi servit direct în vasul în care a fost pregătit.



    Bulzul poate fi pregătit direct pe jar, el fiind numit “bulz ciobănesc”. Se face o mămăligă mai vârtoasă pe care o porţionăm şi din care modelăm bulgări în mijlocul cărora putem brânză de burduf. Nu trebuie pusă prea multă brânză deoarece aceasta se va topi, iar bulzul se va deforma. Aceşti bulgări de mămăligă pot fi puşi direct pe jar unde se vor coace şi unde vor prinde coajă. Această variantă de bulz poate fi pregătită şi în cuptor, bulgării de mămăligă fiind aşezaţi într-o tavă.


  • Bulz

    Bulz

    Bulzul este un preparat tradiţional al oierilor, însă, în timp, a fost preluat şi diversificat ca reţetă, ajungând sub diferite denumiri şi în meniurile unor restaurante din România. Există mai multe tipuri de bulz, cu diferite denumiri, cu sau fără cârnaţi, cu sau fără ou, în straturi sau sub forma unor găluşti de dimensiuni mai mari. Am întâlnit inclusiv denumirea de “bulz dacic”, însă, cu siguranţă, dacii nu puteau avea aşa ceva deoarece porumbul din care se obţine mălaiul a fost adus în Europa după descoperirea Americii, la sfârşitul secolului al 15-lea. Pe lângă faptul că figurează în meniul restaurantelor, bulzul a intrat şi în Cartea Recordurilor – Guiness Book, după ce, în anul 2008, locuitorii din comuna Turia, judeţul Covasna au reuşit să facă un bulz sub formă de ruladă, lung de 150 de metri şi 32 de centimetri. Acest bulz a fost întins pe mese de aceeaşi înălţime şi aliniate pe şosea. Pentru acel bulz au fost utilizate circa 150 de kg de brânză de oaie şi 400 de kg de mălai. Pentru pregătirea mămăligii au fost folosite nu mai puţin de 15 ceaune de 50 de litri, vase aduse de ciobani de la stânile din jur.



    Bulzul obişnuit, în straturi, este uşor de preparat. Avem nevoie de un kg de mălai şi de jumătate de kg de brânză de burduf. Turnăm apă într-o oală sau într-un ceaun, adăugăm puţină sare şi apoi mălai şi fierbem la foc mic până când obţinem o mămăligă mai tare. Lăsăm mămăliga să se răcească puţin, după care luăm o parte din ea şi întindem un strat subţire, într-o cratiţă. Peste acesta, aşternem un strat de brânză de burduf, după care întindem un alt strat de mămăligă. Brânza de burduf poate fi amestecată cu mărar sau cu frunze tocate de pătrunjel. Între straturile de brânzăşi mămăligă putem adăuga rondele de cârnaţi sau bucăţi mici de şuncă. Înainte de a introduce cratiţa la cuptor, putem sparge câteva ouă pe care le punem deasupra ultimului strat de mămăligă. După jumătate de oră la foc potrivit, scoatem vasul din cuptor, porţionăm bulzul şi îl servim imediat. În mod asemănător, bulzul poate fi pus în vase de dimensiuni mai mici, putând fi servit direct în vasul în care a fost pregătit.



    Bulzul poate fi pregătit direct pe jar, el fiind numit “bulz ciobănesc”. Se face o mămăligă mai vârtoasă pe care o porţionăm şi din care modelăm bulgări în mijlocul cărora putem brânză de burduf. Nu trebuie pusă prea multă brânză deoarece aceasta se va topi, iar bulzul se va deforma. Aceşti bulgări de mămăligă pot fi puşi direct pe jar unde se vor coace şi unde vor prinde coajă. Această variantă de bulz poate fi pregătită şi în cuptor, bulgării de mămăligă fiind aşezaţi într-o tavă.


  • Muzeul recordurilor româneşti

    Muzeul recordurilor româneşti

    Puţini oameni
    ştiu că pe o străduţă din Bucureşti există un muzeu al recordurilor româneşti.
    Fie că vorbim despre cea mai mare colecţie atestată de obiecte care au ca
    decoraţiune floarea de colţ, fie că vorbim despre tirbuşoane sau despre
    emisiunile filatelice româneşti începând din cele mai vechi timpuri până în
    prezent, muzeul este rezultatul pasiunii unui colecţionar…generos. După cum
    ne-a povestit, Ion Chirescu, spre deosebire de colecţionarii ce îşi ascund
    obiectele strânse pentru a le admira singuri, el le arată bucuros celor
    interesaţi de ineditul colecţiilor.


    Cum a început
    să colecţioneze? Un hobby mai vechi pe care îl aveam. A
    colecţiona este ca un drog, putem să spunem. Sunt persoane care au acest hobby.
    Ştim cu toţii de când eram copii, sunt perosane care colecţionează timbre, şerveţele,
    tot felul de lucruri năstruşnice. E ca un virus. Pornind de la aici, am început
    şi eu colecţia mea de lucruri mărunte, de la colecţia de timbre, colecţia de
    aparate foto, iar ceea ce mi s-a părut cel mai interesnt în această zonă a
    colecţionării erau obiectele vechi. Am fost întotdeauna atras de zona antică şi
    de antichităţi, lucruri pe care noi azi nu le mai întâlnim, pentru că
    tehnologia le-a eliminat.


    Muzeul găzduieşte lucruri obişnuite, după cum ne-a
    spus interlocutorul nostru: De obicei muzeele găzduiesc colecţii de
    pictură, de sculptură. Am ieşit un pic din această zonă şi una dintre
    colecţiile din muzeu se referă la fiare de călcat, pare ciudat dar sunt extrem
    de interesante, bineînţeles, cele vechi, nu vorbim de cele noi din plastic.
    Apoi este o altă colecţie de tirbuşoane, iarăşi un obiect simplu, un obiect
    banal, dar pe care de-a lungul anilor foarte multe comunităţi şi ţări au
    încercat să-l perfecţioneze şi să uşureze scoaterea dopului dintr-o sticlă. De
    asemenea, este o colecţie de suporturi pentru fiare de călcat, urmează o
    colecţie de timbre, cu toate timbrele româneşti care au apărut în lume, de la
    primul timbru românesc, capul de bour, până în zilele de astăzi şi urmează o
    colecţie la care lucrăm, de aparate foto, începând din 1840, perioada lui
    Dalguer, tot aşa, până în anul 2000 când aparatul de fotografiat a dispărut.


    Certificat ca record mondial chiar de Guiness Book
    colecţia reuneşte în prezent 30 de mii de tirbuşoane, 35 de mii de fiare de
    călcat, dar la momentul certificării erau mai puţine exponate. Şi dacă v-am
    tentat să descoperiţi muzeul, trebuie precizat că vizitele trebuie programate
    şi că muzeul este deschis în general pentru grupuri organzate. Şi asta pentru
    că o vizită durează câteva ore bune, impresiile fiind ameţitoare. L-am întrebat
    pe Ion Chirescu cum reaţionează vizitatorii: În general sunt
    reacţii de surpriză, având în vedere că puţine persoane au avut ocazia să vadă
    aceste obiecte simple, uzuale sau obiecte casnice, care s-au perfecţionat de-a
    lungul anilor, şi nimeni nu a putut să anticipeze cât de interesante au fost şi
    sunt.


    Cu siguranţă puţini dintre dvs. au văzut fiare de
    călcat de dimensiuni foarte mici ce netezeau gulerele din vremea elisabetană.
    Şi tot puţini ştiu că la început fiarele…de netezit au fost din piatră,
    sticlă sau lemn. Multe, foarte multe obiecte, dintre care colecţionarul nu are
    unul prefereat, pentru că s-a ataşat pe rând de toate.


    Cât despre organizarea colecţiei, Ion Chirescu îşi
    laudă echipa: Cel mai important lucru a fost echipa care
    m-a ajutat. Am organizat un colectiv pornind de la prieteni şi persoane care
    s-au ocupat de acest lucru. Obiectele achiziţionate au fost curăţate, reparate,
    refăcute şi am început organizarea acestui muzeu, în primul rând prin modul de
    aranjare a lor. Dar cel mai important lucru, mi se pare, a fost modul de
    expunere a lor şi modul de iluminare. Eu cred că într-un muzeu este important
    ca lumina să fie foarte bine orientată către obiect, să-l scoată în evidenţă şi
    să nu îţi bată în ochi.


    Se mai găseşte aici o colecţie impresionantă de
    suporturi de fiare de călcat, dincolo de acelea expuse împreună cu fiarele de
    călcat, găsindu-se cele expuse separat.



    Colecţiile muzeului urmează să crescă, planul
    fiind ca aici să fie reunite toate recordurile româneşti, de la cea mai mare
    cruce pe un vârf de munte, Crucea Caraimanului, până la cea mai mică bancnotă
    de hârtie, cea de 10 bani din 1917

  • Muzeul recordurilor româneşti

    Muzeul recordurilor româneşti

    Puţini oameni ştiu că pe o străduţă din Bucureşti există un muzeu al recordurilor româneşti. Fie că vorbim despre cea mai mare colecţie atestată de obiecte care au ca decoraţiune floarea de colţ, fie că vorbim despre tirbuşoane sau despre emisiunile filatelice româneşti începând din cele mai vechi timpuri până în prezent, muzeul este rezultatul pasiunii unui colecţionar…generos. După cum ne-a povestit, Ion Chirescu, spre deosebire de colecţionarii ce îşi ascund obiectele strânse pentru a le admira singuri, el le arată bucuros celor interesaţi de ineditul colecţiilor.



    Cum a început să colecţioneze? “Un hobby mai vechi pe care îl aveam. A colecţiona este ca un drog, putem să spunem. Sunt persoane care au acest hobby. Ştim cu toţii de când eram copii, sunt perosane care colecţionează timbre, şerveţele, tot felul de lucruri năstruşnice. E ca un virus. Pornind de la aici, am început şi eu colecţia mea de lucruri mărunte, de la colecţia de timbre, colecţia de aparate foto, iar ceea ce mi s-a părut cel mai interesnt în această zonă a colecţionării erau obiectele vechi. Am fost întotdeauna atras de zona antică şi de antichităţi, lucruri pe care noi azi nu le mai întâlnim, pentru că tehnologia le-a eliminat”.



    Muzeul găzduieşte lucruri obişnuite, după cum ne-a spus interlocutorul nostru: De obicei muzeele găzduiesc colecţii de pictură, de sculptură. Am ieşit un pic din această zonă şi una dintre colecţiile din muzeu se referă la fiare de călcat, pare ciudat dar sunt extrem de interesante, bineînţeles, cele vechi, nu vorbim de cele noi din plastic. Apoi este o altă colecţie de tirbuşoane, iarăşi un obiect simplu, un obiect banal, dar pe care de-a lungul anilor foarte multe comunităţi şi ţări au încercat să-l perfecţioneze şi să uşureze scoaterea dopului dintr-o sticlă. De asemenea, este o colecţie de suporturi pentru fiare de călcat, urmează o colecţie de timbre, cu toate timbrele româneşti care au apărut în lume, de la primul timbru românesc, capul de bour, până în zilele de astăzi şi urmează o colecţie la care lucrăm, de aparate foto, începând din 1840, perioada lui Dalguer, tot aşa, până în anul 2000 când aparatul de fotografiat a dispărut”.



    Certificat ca record mondial chiar de Guiness Book colecţia reuneşte în prezent 30 de mii de tirbuşoane, 35 de mii de fiare de călcat, dar la momentul certificării erau mai puţine exponate. Şi dacă v-am tentat să descoperiţi muzeul, trebuie precizat că vizitele trebuie programate şi că muzeul este deschis în general pentru grupuri organizate. Şi asta pentru că o vizită durează câteva ore bune, impresiile fiind ameţitoare. L-am întrebat pe Ion Chirescu cum reaţionează vizitatorii: În general sunt reacţii de surpriză, având în vedere că puţine persoane au avut ocazia să vadă aceste obiecte simple, uzuale sau obiecte casnice, care s-au perfecţionat de-a lungul anilor, şi nimeni nu a putut să anticipeze cât de interesante au fost şi sunt”.



    Cu siguranţă puţini dintre dvs. au văzut fiare de călcat de dimensiuni foarte mici ce netezeau gulerele din vremea elisabetană. Şi tot puţini ştiu că la început fiarele…de netezit au fost din piatră, sticlă sau lemn. Multe, foarte multe obiecte, dintre care colecţionarul nu are unul prefereat, pentru că s-a ataşat pe rând de toate.



    Cât despre organizarea colecţiei, Ion Chirescu îşi laudă echipa: Cel mai important lucru a fost echipa care m-a ajutat. Am organizat un colectiv pornind de la prieteni şi persoane care s-au ocupat de acest lucru. Obiectele achiziţionate au fost curăţate, reparate, refăcute şi am început organizarea acestui muzeu, în primul rând prin modul de aranjare a lor. Dar cel mai important lucru, mi se pare, a fost modul de expunere a lor şi modul de iluminare. Eu cred că într-un muzeu este important ca lumina să fie foarte bine orientată către obiect, să-l scoată în evidenţă şi să nu îţi bată în ochi.”



    Se mai găseşte aici o colecţie impresionantă de suporturi de fiare de călcat, dincolo de acelea expuse împreună cu fiarele de călcat, găsindu-se cele expuse separat.


    Colecţiile muzeului urmează să crescă, planul fiind ca aici să fie reunite toate recordurile româneşti, de la cea mai mare cruce pe un vârf de munte, Crucea Caraimanului, până la cea mai mică bancnotă de hârtie, cea de 10 bani din 1917.


  • Povestea celor 497 de perchi de opinci ale globe-trotterului Dumitru Dan

    Povestea celor 497 de perchi de opinci ale globe-trotterului Dumitru Dan

    Nu e deloc întâmplător că, miercuri, 18 mai, de Ziua Internaţională a Muzeelor, oraşul Buzău a ales să-l omagieze pe Dumitru Dan, globe-trotterul român care a parcurs, la începutul veacului trecut, 100.000 de kilometri, pe jos, în jurul Globului, intrând în Guiness Book of World Records. Îmbrăcat în costum popular şi încălţat cu opinci, Dumitru Dan a fost unul dintre cei mai eficienţi ambasadori ai românităţii, pe cinci continente.



  • Recorduri la Festivalul Sighişoara Medievală

    Recorduri la Festivalul Sighişoara Medievală

    Cea de-a 23-a ediţie a Festivalului Sighişoara Medievală, centrul României, a fost una a recordurilor, trei mondiale şi unul naţional. Organizatorii au dorit ca în fiecare zi a evenimentului să stabiliească un record, care apoi să intre în celebra Guiness Book. Este vorba de drapelul Cavalerilor, cel mai mare steag confecţionat în timpul unui festival medieval, de peste 25 de metri, cea mai mare spadă ornamentală ridicată într-un festival medieval, Spada Titanilor, şi cel mai mare covrig rotund, cu un diametru de 20 de metri, realizat într-un festival medieval, Hrana Uriaşilor.



    Despre “Spada Titanilor”, fixată într-o stâncă din Cetatea Medievală a Sighişoarei, a vorbit chiar directorul tehnic al festivalului, Dan Gliga ”Spada în sine a fost realizată din oţel, avem o lungime de 453 de centimetri, lăţimea lamei este de 20 de centimetri, grosimea lamei este de 2 centimetri. Mai există şi blazoanele care vor fi montate, din tablă de cupru. Pe lângă asta, la nivelul mânerului sunt cele două capete de lup care ornamentază această spadă. Spada are o greutate de 135 de kilograme”.


    Potrivit acestuia, Spada Titanilor care va rămâne de acum în singura cetate medievală locuită din sud-estul Europei este parte a proiectului Sighişoara Medievală – Primul festival medieval din România înscris în cursa recordurilor mondiale.



    Duminică, în ultima zi a manifestării a fost doborât încă un record, cea mai mare mască populară – de aproape 6 metri înălţime şi peste 3 metri lăţime, masca Vraciului Vindecător. Ea a fost confecţionată de meşterul popular Vasile Ciocârlan, din judeţul Neamţ. Marea paradă la care au luat parte peste 300 de cavaleri, domniţe şi trubaduri din România, Bulgaria şi Ungaria a deschis Festivalul, desfăşurat în 2015 sub genericul “Menestreli şi Trubaduri – Cinci secole de muzică şi teatru medieval”.



    Pe parcursul a patru zile, pe străzile şi în pieţele din Sighişoara au avut loc concerte, reprezentaţii de teatru şi animaţii medievale, susţinute de 12 formaţii de muzică din România şi Ungaria, 7 ordine cavalereşti şi 11 grupuri de teatru şi animaţie medievală. Pe lângă tragerile cu arcul, luptele cavalereşti, dansurile domniţelor şi muzica menestrelilor, un punct de atracţie al acestei ediţii au fost farsele medievale jucate de actori ale Trupei Schema. Una dintre cele mai aplaudate reprezentaţii a fost premiera spectacolului Farsa hârdăului( La farce de cuvier) după o traducerea realizată de către unul dintre actori, Mihai Crăciun. Anual, festivalul medieval de la Sighişoara atrage peste 20 de mii de vizitatori din ţară şi din străinătate.

  • La Cruz Caraiman, declarada récord mundial

    La Cruz Caraiman, declarada récord mundial

    Queridos amigos, a partir de ahora, los rumanos tienen otro motivo de orgullo nacional: la Cruz Caraiman, un monumento construido entre 1926 y 1928 y situado en los montes Bucegi, en el Pico de Caraiman, fue designada la más alta cruz en el mundo que se encuentra en un pico de la montaña , según señala en su página web, Guinness World Records .



    La Cruz conmemorativa de los héroes rumanos de la Primera Guerra Mundial , que se encuentra en el pico de Caraiman , en los montes Bucegi , es un monumento colocado en el grupo A (de valor nacional y universal ) , de acuerdo con la Lista de Monumentos Históricos realizada por el Ministerio rumano de Cultura.

    La Cruz Caraiman está situada a una altitud de 2.291 metros , según indica el libro de los récords Guinness World . El monumento de Rumanía tiene una altura de 39,5 metros e incluye una base de hormigón de 8 metros.

    También conocido como la Cruz de los Héroes, este Monumento fue erigido en memoria de los rumanos que murieron en la Primera Guerra Mundial .

    El monumento fue verificado por los expertos de Guinness el 14 de agosto de 2013, ha anunciado el sitio web de esta organización.

    La Cruz conmemorativa de los héroes rumanos de la Guerra Mundial está situada en la silla del monte Caraiman , justo en el borde del Valle Seco (Valea Seaca), a una altitud de 2.291 metros , y es única en Europa, tanto por su ubicación a gran altitud , como por las dimensiones , según indica el sitio dedicado este monumento.

    La cruz está hecha de perfiles de acero y está montada sobre un zócalo de piedra revestida de hormigón de 8 metros de altura. En el interior esta una habitación que era la sede del generador de electricidad que alimentaba las 120 bombillas de 500 vatios colocadas en el contorno de la Cruz .

    El monumento fue realizado a la iniciativa del rey Fernando y sobre todo de la reina María de Rumanía, en el período entre 1926 y 1928 , “para la gloria y la conmemoración de los héroes de Prahova que murieron en la Primera Guerra Mundial , 1916-1918 , en defensa de la patria “, como está escrito en la placa memorial colocada en el lado norte de este monumento.

    De acuerdo con documentos de la época , la estructura metálica fue realizada por la Dirección de Puentes de la CFR compañía rumana de feerrocariles , las secciones L1 y L5 Sinaia , y diseñadores fueron los ingenieros rumanos Teófil Revici y Alfred Pilder. Supervisor del proyecto – Nicu Stanescu .

    Todo el proyecto estuvo firmado por los arquitectos Constantin Procopiu y Georges Cristinel y el monumento se inauguró y consagró el 14 de septiembre de 1928, el día de la fiesta de la Exaltación de la Cruz.


    La construcción del monumento comenzó en 1926 y finalizó en agosto de 1928. La reina María siguió de cerca la ejecución hasta su finalización.

    El zócalo del monumento se hizo en 1930 en hormigón armado revestido en piedra caliza de calidad. El basamento fue construido dos años después de santificar la Cruz , para una mejor incorporación del monumento original que inicialmente se insertaba directamente en la roca.





    Existen varios monumentos de este tipo en el mundo . En España , entre San Lorenzo del Escorial y Guadarrama, a menos de 60 km de Madrid, está el Valle de los Caídos , donde en 1940 , por iniciativa del líder del país , el general Franco, se erigió un complejo de un mausoleo – iglesia que consta de una cruz de metal , cripta, osario y gran iglesia excavada en la roca , todo además de un gran monasterio benedictino.


    Esta Cruz a 150 metros de altura incrustada en un pedestal decorado con esculturas , que añade otros 25 metros de altura, está en el nivel de 1750 metros en la cima de la montaña Risco Nova y también conmemora a los héroes, pero esta vez de la misma nación que descansan juntos, a pesar de que se mataron unos a otros a causa de las creencias políticas opuestas.

    Cabe mencionar que aunque más alta, esta cruz cerca de Madrid se construyó 11 años mas tarde que la del Caraiman , que además, está situada a una altitud más alta con 540 metros.

    En el mundo hay también otras cruces grandes de metal, pero solo hacemos una mención, sobre la cruz en el Mont Royal de Montreal que fue hecha cuatro años antes de nuestra cruz .

    La Cruz de Rumanía está rodeada de mucho misterio y coincidencias muy extrañas.

    Construida entre 1926 y 1928 , como decíamos, la Cruz de los Héroes fue inaugurada el 14 de septiembre de 1928, en la fiesta ortodoxa de Ascensión de la Santa Cruz. La singularidad de la Cruz Caraiman se debe tanto a la ubicación de altitud – 2291 m , así como a las dimensiones: la cruz en sí tiene una altura de 28 m , con los brazos – de 7 m cada uno, y la sección principal – 2 metros. En la base hay dos habitaciones donde intentaron colocar un museo militar . El monumento fue diseñado con una estructura ligera de metal, colocada sobre una base masiva y pesada de hormigón, vestido de piedra , con dos niveles , que tiene una altura total de 7 metros. Este sistema permite reequilibrar el conjunto cuando , por la acción de los vientos fuertes y las corrientes de aire generadas por la ubicación en la montaña , la cruz se ve atrapada en las turbulencias.

    Obviamente , los entusiastas de la numerología encontrarán en estas cifras un tema apasionante , teniendo en cuenta que , por una razón desconocida , la Cruz está bajo el signo del número 7 . Las dimensiones del monumento son múltiplos de siete ( 7 metros el pedestal y los brazos, el cuerpo principal – 28 metros, la altura total es de 35 metros) y, además , la fecha de inauguración – 14 de septiembre de 1928 – contiene otros múltiplos de 7 ( para los perfeccionistas , septiembre es el séptimo mes en el calendario romano ) . Hay expertos que sostienen la existecia en la zona de unos centros de energía electromagnética de la Tierra, con efectos sobre el organismo humano. Tambien se habla de múltiples significados astrológicos de este lugar en los montes Bucegi. El tema sigue abierto a la investigación.


    Yo soy Simona Sarbescu y les doy una nueva cita con esta sintonía el próximo martes. Estamos en www rri.ro, y en FB . ¡hasta pronto!