Tag: gulag

  • Românii de lângă noi

    Românii de lângă noi

    Mărturii ale deportaților și ale victimelor regimului totalitar-comunist din stânga Prutului în „Caravana amintirilor din Gulag”, o expoziție itinerantă organizată de Asociația pentru cultură și arte Arbor în perioada 9 – 19 iulie 2024. Interviu cu Victoria Nagy Vajda, președinte fondator ARBOR.

  • „Caravana amintirilor din Gulag”

    „Caravana amintirilor din Gulag”

    Asociația pentru cultură și arte Arbor propune spre vizionare „Caravana amintirilor din Gulag”, o expoziție itinerantă menită să familiarizeze publicul, prin intermediul unei serii de mărturii ale deportaților și ale victimelor regimului totalitar-comunist, cu suferințele tragice prin care a trecut populația din stânga Prutului în perioada sovietică. Este un proiect realizat în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Ambasada Republicii Moldova în România, compania de teatru UNTEATRU, Biblioteca Națională a Republicii Moldova și cu sprijinul gazdelor expoziției – primării, consilii raionale, muzee, centre de artă și teatre din România și Republica Moldova.

     

    Afis Caravana amintirilor din Gulag

     

    „Caravana amintirilor din Gulag” va călători în perioada 9 – 19 iulie 2024, pornind de la București spre Chișinău și făcând câte un popas expozițional de seară, între orele 17.00 – 21.00, la Focșani, Iași, Nisporeni, Plop (raionul Dondușeni), Drochia, Hîncești, Căușeni, Cahul și Avdarma (UTA Găgăuzia):

     

    09 iulie – București (Facultatea de Litere, str. Edgar Quinet nr. 5–7, sector 1)

    10 iulie – Focșani (Piața Unirii)

    11 iulie – Iași (CIAC Baia Turcească, str. arh. G.M. Cantacuzino)

    12 iulie – Nisporeni (Casa Națională, str. Alexandru cel Bun nr. 5)

    13 iulie – Plop, Dondușeni (str. Arhanghelul Mihail nr. 4)

    14 iulie – Drochia (Primăria, bd. Independenței nr. 15A)

    15 iulie – Hîncești (Palatul de Cultură, str. Mihalcea Hîncu nr. 140)

    16 iulie – Căușeni (str. Alexie Mateevici nr. 9)

    17 iulie – Cahul (Piața Independenței)

    18 iulie – Avdarma, UTA Găgăuzia (Muzeul de Istorie a satului Avdarma)

    19 iulie – Chișinău (Muzeul Național de Istorie a Moldovei, str. 31 August 1989 nr. 121A)

     

    Puteţi asculta câteva fragmente din mărturiile deportaților AICI.

  • Expoziția foto-documentară „Copilăria în Gulag”

    Expoziția foto-documentară „Copilăria în Gulag”

    Ambasada Republicii Moldova la București, în colaborare cu Senatul României, Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Muzeul Victimelor Deportărilor și Represiunilor Politice, au organizat la Bucureşti expoziția foto-documentară „Copilăria în Gulag”. Este un proiect de comemorare a victimelor deportărilor și represiunilor politice, în contextul împlinirii în 2024 a 75 de ani de la cel de-al doilea și cel mai mare val de deportări staliniste din Basarabia, care a avut loc pe 5-6 iulie 1949.

    Demersul expozițional reunește circa 180 de imagini foto-documentare, însoțite de memorii şi documente de arhivă din colecțiile Muzeului Național de Istorie a Moldovei, Muzeului Ținutului Edineț, Muzeului de Istorie și Etnografie din Soroca, Arhivei INIS ProMemoria, precum și din arhivele comunităților memoriei și ale supraviețuitorilor regimului totalitar-comunist din RSS Moldovenească.

    Am discutat după vernisaj cu Ambasadorul Republicii Moldova în România, Victor Chirilă.