Tag: guvern Ludovic Orban

  • Propunerile ministeriale după audieri

    Propunerile ministeriale după audieri

    Deputaţii şi senatorii de
    la Bucureşti sunt aşteptaţi să se pronunţe, luni, în plen, asupra Guvernului
    monocolor liberal desemnat să gestioneze treburile României până la organizarea
    proximelor alegeri legislative.


    După două zile de audieri în comisiile
    parlamentare de specialitate – marţi şi miercuri, din
    cei 16 candidaţi aleşi de premierul desemnat Ludovic Orban să ocupe posturi de
    ministru, 13 au primit aviz favorabil, în timp ce 3 au primit aviz negativ. Este
    vorba despre propunerile la Finanţe, Muncă şi Dezvoltare, cu alte cuvinte la
    ministerele care vor avea de gestionat bugetul ţării, în general, respectiv
    bugete extrem de mari şi importante pentru bunul mers al României, în
    particular. Chiar şi aşa, premierul desemnat şi lider al PNL s-a declarat
    mulţumit de prestaţia membrilor Cabinetului pe care ar urma să îl conducă şi a
    anunţat că va merge luni, în Parlament, cu aceleaşi propuneri.


    Ludovic Orban: Sunt extrem de mulţumit de prestaţia candidaţilor Partidului Naţional
    Liberal. S-au prezentat la înălţime şi trebuie să readuc aminte, totuşi, că nu
    a mai existat de mult un asemenea proces de audiere, care să dureze trei ore,
    audieri pe parcursul cărora să se pună zeci de întrebări de către parlamentari.


    Avizul comisiilor parlamentare de specialitate este consultativ. Totuşi, preşedintele Camerei
    Deputaţilor, social-democratul Marcel Ciolacu, a amintit că există o cutumă
    potrivit căreia candidaţii care nu primesc undă verde în comisii sunt schimbaţi
    de către premierul desemnat. De aceea, el a spus că ar putea fi organizată o
    nouă rundă de audieri în timp util, pentru a se respecta calendarul de vot stabilit
    iniţial.


    Marcel Ciolacu: Dacă domnul prim-ministru desemnat doreşte
    să facă acest lucru, atât eu, cât şi preşedintele Senatului, domnul Teodor Meleşcanu,
    îi stăm la dispoziţie cu o rundă de audieri, în timp util şi nepartinică, să ne
    încadrăm în continuare în calendarul cu votul de luni, pe 4 noiembrie, la ora
    14:00.


    Pentru a trece de Parlament, Cabinetul lui Ludovic Orban, care ar
    urma să îl înlocuiască pe cel social-democrat al Vioricăi
    Dăncilă, demis prin moţiune de cenzură, are nevoie de minimum
    233 de voturi favorabile. Pentru a-şi asigura voturile, Ludovic Orban a semnat,
    la începutul acestei săptămâni, acorduri şi înţelegeri politice cu USR, UDMR,
    PMP, ALDE şi minorităţile naţionale. În schimb, formaţiunea PRO România,
    desprinsă din PSD, a precizat că va decide dacă va participa sau nu la votul de
    învestitură după audierea candidaţilor, în timp ce PSD a anunţat că nu va participa
    la şedinţa de luni. De aceea, întrebarea pe buzele multora este nu atât dacă
    Guvernul liberal va trece, cât dacă va exista cvorumul necesar. Este motivul
    pentru care, Ludovic Orban a declarat că negocierile cu parlamentarii vor continua
    până la începutul săptămânii viitoare pentru a fi prevenite eventuale absenţe sau dezertări.


  • Continuă discuţiile privind noul Guvern

    Continuă discuţiile privind noul Guvern

    Pe cât de uşoară a fost demiterea, pe 10 octombrie, a Guvernului
    social-democrat condus de Viorica Dăncilă, pe atât de grea pare misiunea
    premierului desemnat, liberalul Ludovic Orban, de a-şi convinge partenerii din opoziţie să îi susţină noua echipă
    executivă şi programul pe care doreşte să îl pună în practică. Asta, pentru că,
    cel puţin deocamdată, nu se ştie mai nimic nici despre cei care vor fi propuşi
    pentru a deveni miniştri, nici despre ce măsuri vor să ia!


    Dacă demiterea prin
    moţiune de cenzură a Guvernului Dăncilă, rămas în minoritate după defectarea
    neaşteptată, în vară, a partenerului junior ALDE, a stat sub semnul lozincii
    ‘toţi contra unu’, acum, formaţiunile care au pus umărul la înlăturarea lui par
    că îşi negociază voturile ca la piaţă. Şi cum, amintim, Partidul Naţional
    Liberal, încurajat la scenă deschisă de preşedintele ţării Klaus Iohannis, a
    fost iniţiatorul moţiunii de cenzură, acesta şi-a arogat dreptul de a forma,
    singur, noul Executiv.


    Dacă în favoarea moţiunii au votat 238 de parlamentari, pentru
    moment un calcul matematic simplu arată că nu se adună cel puţin 233 – numărul
    minim pentru ca Guvernul lui Ludovic Orban să treacă. Încă de la bun început, partenerii
    de moţiune fie au pus condiţii, fie au anunţat că mai întâi aşteaptă să vadă ce
    propune noua echipă guvernamentală. Or, miercuri, după negocieri intense în
    buclă, Ludovic Orban s-a declarat încrezător în şansele Cabinetului pe care îl
    va propune spre vot Parlamentului:


    Ludovic Orban: Ne-am înţeles aproape în toate punctele.
    Cu aproape
    fiecare formaţiune politică am convenit un cadru de colaborare, care va fi
    materializat sub forma unor înţelegeri care vor fi validate în conducerea
    Partidului Naţional Liberal şi în conducerea formaţiunilor politice. Suntem
    practic pe drum bun. Am făcut paşi serioşi înainte şi sunt la fel de încrezător
    că şansele noastre de a reuşi învestirea Guvernului sunt foarte mari.


    Nuanţele vin, însă, din partea liderilor politici. Călin
    Popescu-Tăriceanu, de la ALDE, a punctat că s-a ajuns la un acord asupra
    solicitărilor partidului său, între care menţinerea cotei unice de impozitare,
    fără ordonanţe de urgenţă în Justiţie sau continuarea proiectelor majore din
    infrastructură. Liderul PMP, Eugen Tomac, mai degrabă nemulţumit de discuţii, a
    precizat că formaţiunea sa va susţine sau nu Cabinetul Orban la vot, în
    Parlament. Kelemen Hunor de la UDMR spune că sunt şanse serioase ca noul Guvern
    să treacă, dar că Uniunea doreşte un acord scris care să prevadă, între altele,
    un procent de 6% pentru Educaţie sau alegerea primarilor într-un singur tur de
    scrutin.


    Iar USR, prin liderul Dan Barna, le-a propus liberalilor un acord
    politic: Evident, nu este un cec în alb privind
    componenţa Cabinetului. Vom aştepta să o vedem în mod concret. Eu zic că suntem
    foarte aproape de această susţinere.


    Potrivit Constituţiei, Ludovic Orban ar trebui să se prezinte în
    Parlament, cu echipa şi programul de guvernare, la finele săptămânii.