Tag: hackathon

  • Alice Envisions The Future: Un Hackathon pentru adolescente

    Alice Envisions The Future: Un Hackathon pentru adolescente

    Echipa Microsoft
    aduce în premieră în România un Hackathon dedicat adolescentelor cu vârste
    cuprinse între 14 şi 18 ani. Intitulat Alice Envisions the Future, acest
    eveniment a mai avut loc şi la Atena, în 2018, dar şi în trei oraşe din Statele
    Unite ale Americii. Cu detalii, Ana-Maria Stanciuc, owner al acestui proiect. După cum bine ştim, numărul femeilor care urmează o carieră academică
    într-un domeniu STEM (n.a. ştiinţă, tehnologie, inginerie, matermatică) este semnificativ mai mic decât al
    bărbaţilor. Din dorinţa de a echilibra această balanţă, de a încuraja tinerele
    fete să descopere potenţialul Inteligenţei Artificiale pentru a transforma
    societatea într-un loc mai bun, noi, cei de la Microsoft, am iniţiat o serie de
    evenimente dedicate adolescentelor. Acestea conţin Hackathon-ul, dar şi boot
    camp-uri (n.a. programe de instruire în domeniul AI). Prin aceste evenimente, ne dorim să aducem un echilibru în domeniul
    tehnologic, îndemnând tinerele fete să aibă încredere în ideilor lor şi în
    posibilităţile nelimitate oferite de Inteligenţa Artificială.


    Care este profilul
    adolescentei care ar putea participa la acest Hackathon organizat de către
    Microsoft? Alice Envisions the Future – Girls in AI
    Hackathon este despre fetele ambiţioase şi dornice să trăiască într-o lume mai
    bună, dar care au nevoie să fie încurajate pentru a-şi urma propriile visuri.
    Mai pe scurt, reprezintă fetele curioase de astăzi, femeile puternice de mâine.
    Alice este acea adolescentă curioasă din fire, mai visătoare, empatică şi
    altruistă, responsabilă din punct de vedere social şi optimistă în ceea ce
    priveşte viitorul tehnologic şi viitorul în general.


    Ana-Maria
    Stanciuc consideră că generaţia de astăzi trebuie susţinută din punct de vedere
    educaţional, astfel încât să facă faţă tuturor provocărilor unui viitor care
    aparţine tehnologiei. Generaţia adolescenţilor de astăzi are,
    consider, mai multă libertate de exprimare şi mai multe resurse de partea lor.
    Între acestea, cea mai importantă este accesul la educaţie. O educaţie
    digitalizată, datorită evoluţiei continue a tehnologiei. Tind să cred că
    tinerii de astăzi au un grad mai mare al atenţiei distributive. Se pot comuta
    rapid şi cu uşurinţă între activităţi, deci lucrează multitasking, şi sunt
    conectaţi la mai multe lucruri în paralel, la persoane şi reţele de
    socializare. Însă, indiferent de diferenţele dintre generaţia adolescenţilor de
    astăzi şi generaţiile precedente, toţi tinerii trebuie să fie pregătiţi să
    gândească profund şi să acceseze domeniile STEM, precum ştiinţa, tehnologia,
    ingineria şi matematica. Astfel, ei au şansa de a deveni inovatori, cercetători
    şi lideri care pot rezolva cele mai importante provocări ale prezentului, dar
    şi ale viitorului. Trebuie să-i pregătim pentru viitor.


    Aşadar, 80 de adolescente din România au participat recent la o serie de
    întâlniri, workshop-uri şi activități
    practice având ca numitor comun Inteligența Artificială. În cadrul celor două zile de Hackathon,
    tinerele au descoperit misterele Inteligenței Artificiale, iar prin intermediul acesteia, au
    încercat să găsească soluţii pentru unele dintre cele mai întâlnite probleme
    globale. Grupate în echipe, fetele au beneficiat de sfaturile şi de indicațiile mentorilor Microsoft. Ana-Maria Stanciuc îşi propune acelaşi model, dar extins, şi pentru
    evenimentele ce vor avea loc în 2020. Planul acestui proiect este să ne
    extindem cât mai mult. Vom organiza, doar anul viitor, evenimente similare în
    cel puţin 15 ţări din Europa. Ne propunem să instruim mai mult de 800 de fete
    cu privire la inteligenţa artificială. Consider că aceste fete au nevoie de
    mentori, de aceea şi setup-ul Hackathon-ului este următorul: vom împărţi fetele
    în grupe de 4-5, iar fiecare echipă va avea asistenţă timp de două zile, doi
    mentori pe partea tehnică, un business mentor şi un design thinker.


    Prin evenimentele pe care le concepe şi organizează, echipa Microsoft susține şi promovează importanţa educației STEM şi contactul cu Inteligența Artificială încă din adolescență, pentru a le permite tinerilor să vadă aceste
    domenii ca pe nişte posibile rampe de lansare pentru carierele lor viitoare.


  • Les Rencontres Européennes de Transylvanie 2019 – un compte-rendu

    Les Rencontres Européennes de Transylvanie 2019 – un compte-rendu

    L’édition 2019 des Rencontres
    européennes de Transylvanie a eu lieu les
    15 et 16 avril, à Cluj-Napoca. Les organisateurs – l’Ambassade de France,
    l’Institut français de Roumanie et son antenne basée à Cluj-Napoca – et leurs
    partenaires (autorités locales, des universités, des ONG et des entreprises
    françaises et roumaines) s’étaient proposé d’encourager la réflexion et les échanges
    entre des acteurs français et roumains autour des enjeux de transition vers
    l’économie circulaire. Et pour ce faire, ils ont opté pour un format inhabituel
    – celui d’un hackathon.
    Un compte-rendu de l’événement, facilité par Clément Fabreguettes,chargé de mission Coopération décentralisée et Développement
    territorial à l’Ambassade de France en Roumanie, et par Pierre Tournier,
    directeur du syndicat de gestion des déchets « Savoie Déchets »
    (participant en tant que mentor ou coach à l’événement de Cluj), au
    micro d’Ileana Ţăroi.