Tag: handbal feminin

  • Săptămâna sportivă

    Turneul feminin de tenis WTA 250
    de la Cluj-Napoca, încheiat duminică, a fost câştigat de jucătoarea germană
    Tamara Korpatsch.
    Ea a trecut în finală de Elena Gabriela Ruse cu 6-3, 6-4.
    Românca, după cel mai bun rezultat al său din acest an, s-a ales cu un cec de
    20.226 de dolari şi 180 de puncte WTA, iar Korpatsch a fost premiată cu 34.228 de
    dolari şi 280 de puncte WTA.

    Trecem la handbal feminin. Ambele
    echipe române care au jucat, în weekend, în Liga Campionilor, au fost învinse.

    Sâmbătă, campioana României, CSM Bucureşti a fost depăşită, pe teren propriu,
    de formaţia franceză Brest Bretagne cu 30 la 28. Cristina Neagu a fost cea mai
    bună marcatoare a echipei române, cu 8 goluri. În Grupa A, CSM ocupă, în acest
    moment, locul 4, cu 4 puncte. În următorul joc, elevele antrenorului Adrian
    Vasile vor întâlni, în Muntenegru, formaţia Buducnost Podgorica.

    În Grupa B, Rapid Bucureşti a
    întâlnit, în deplasare, tot o echipă franceză – Metz, de care a fost învinsă categoric,
    cu 33 la 22.
    Cea mai bună marcatoare a formaţiei române a fost sârboaica Anđela
    Janjušević, care a înscris de 4 ori. Cu doar trei puncte obţinute în ediţia
    actuală a Ligii, după o victorie, un egal şi trei înfrângeri, gruparea din
    Giuleşti ocupă locul 6 în grupă. Sâmbătă, Rapid va juca, la Bucureşti, cu Krim
    Ljubljana.

    În competiţia regională Erste
    Liga la hochei pe gheaţă, ACSH Gheorgheni a trecut duminică, acasă, de formaţia
    maghiară Jegesmedvék din Miskolc, cu 6-0
    . La Braşov, Corona a pierdut în faţa
    liderului actual al competiţiei, Újpest Budapesta, cu 1-2. Tot pe teren propriu
    a cedat şi Sport Club Miercurea Ciuc, cu 4 la 6, în faţa echipei Budapest Jégkorong
    Akadémia.

    În weekend au avut loc jocuri
    contând pentru etapa a 13-a a campionatului Superligii române de fotbal.

    Vineri, la Oradea, UTA Arad a încheiat la egalitate, 2 la 2, cu Rapid
    Bucureşti. Sâmbătă, Hermannstadt a trecut categoric de Dinamo Bucureşti, la
    Sibiu, cu 4-0, iar la Ovidiu, Farul Constanţa şi Universitatea Cluj au terminat
    egal, 1-1. Duminică, jocul de la Iaşi, dintre Politehnica şi FC U Craiova 1948
    s-a terminat nedecis, scor 1-1, apoi Petrolul Ploieşti a trecut, în deplasare,
    de Universitatea Craiova cu 3-1. Al treilea joc al zilei, cel dintre FCSB şi FC
    Voluntari, s-a terminat fără gol. Luni, ultimele două întâlniri ale etapei:
    Sepsi Sfântu Gheorghe cu FC Botoşani şi CFR Cluj cu Oţelul Galaţi. În clasament
    conduce FCSB, cu 30 de puncte. Urmează CFR, cu 26.

  • Săptămâna sportivă

    Săptămâna sportivă

    Echipa de fotbal a
    României a trecut pe primul loc în Grupa I a calificărilor pentru EURO 2024.
    Duminică, la Bucureşti, elevii antrenorului Edward Iordănescu au învins Andorra
    cu 4-0, prin golurile marcate de Nicolae Stanciu, Ianis Hagi, Răzvan Marin, din
    penalty, şi Florinel Coman. România a profitat de pasul greşit făcut de fostul
    lider al grupei, Elveţia, care a terminat la egalitate, 3 la 3, acasă, cu Belarus.
    În acest moment, tricolorii au 16 puncte din opt jocuri, iar Elveţia – 15 puncte
    din 7 întâlniri. Pe locul 3 se află Israelul, cu 11 puncte din 6 partide.
    România, care nu a cunoscut încă înfrângerea în aceste preliminarii, mai are de
    disputat două meciuri: pe 18 noiembrie, în Israel, şi pe 21 noiembrie, acasă,
    cu Elveţia. La turneul final al Campionatului European se califică primele două clasate din fiecare grupă.

    Trecem la handbal
    feminin, pentru a nota ca România a debutat frumos în preliminariile
    Campionatului European de anul viitor. După ce, miercuri, la Mioveni, au trecut
    de Bosnia şi Herţegovina cu 49 la 17, jucătoarele tricolore au învins, sâmbătă,
    în deplasare, Grecia, cu 32 la 20. Cea mai eficientă marcatoare a echipei
    române în jocul cu reprezentativa elenă a fost Alexandra Dindiligan, care a punctat
    de cinci ori. România va juca următorul meci în data de 28 februarie, acasă, cu
    Croaţia.

    Tânărul judoka Alexandru
    Matei a câştigat concursul categoriei 60 de kilograme la Cupa Europeană
    desfăşurată în weekend în Spania, la Malaga. El l-a depăşit în finală pe olandezul
    Bart Weling şi a obţinut puncte importante în cursa pentru calificarea la
    Jocurile Olimpice de anul viitor, din Franţa. A fost primul rezultat major la
    seniori al sportivului dinamovist în vârstă de numai 20 de ani. La competiţie
    au participat 355 de sportivi din 35 de ţări.

    România a cucerit
    două medalii de aur, una de argint şi una de bronz la Cupa Mondială de
    gimnastică aerobică, întrecere care s-a încheiat duminică la Bucureşti.
    Medaliile de aur au fost obţinute în proba de grup şi la dans aerobic. La trio,
    România a câştigat argintul, iar bronzul a venit din proba de perechi mixte.

    Atletul marocan
    Mohamed Chaboud a câştigat, duminică, Maratonul Internaţional Bucureşti. La
    feminin s-a impus atleta etiopiană Mekkonen Serkalem Mengiste. La cele şase
    curse organizate cu ocazia Maratonului au participat aproximativ 16.000 de
    alergători.

    Încheiem cu tenis.
    La Cluj a început cel mai important concurs profesionist găzduit anul acesta de
    România, şi anume turneul feminin WTA 250 Transylvania Open. Prima pe lista
    favoritelor este Sorana Cîrstea, numărul 26 în clasamentul mondial.

  • Naţionala feminină de handbal a României a învins, in deplasare, echipa Greciei

    Naţionala feminină de handbal a României a învins, in deplasare, echipa Greciei

    Naţionala feminină de handbal a României a învins echipa Greciei cu scorul de 32-20 (15-8), sâmbătă, la Kozani, în Grupa 1 a preliminariilor Campionatului European – EHF EURO 2024.

    Este a doua victorie a sportivelor române, după 49-17 cu Bosnia-Herţegovina, pe teren propriu.

    În alt meci, Croaţia a surclasat Bosnia-Herţegovina cu 31-17, în deplasare.

    România ocupă primul loc, cu 4 puncte, urmată de Croaţia, 4 puncte, Grecia, 0 puncte, Bosnia-Herţegovina, 0 puncte.

    România va disputa următorul meci, pe 28 februarie, acasă, cu Croaţia.

  • Weekend sportiv

    Echipa de fotbal a
    României întâlneşte, duminică, la Bucureşti, reprezentativa Andorrei, în
    preliminariile Campionatului European de anul viitor, Grupa I.
    Jocul se va
    desfăşura fără prezenţa publicului larg, în urma sancţionării Federaţiei Române
    de Fotbal după evenimentele din tribune de la jocul cu Kosovo. Vor putea
    asista, totuşi, grupurile organizate de copii sub 14 ani.

    Joi, la Budapesta,
    România a încheiat la egalitate, scor 0 la 0, partida cu Belarus. Andorra a
    jucat acasă, cu Kosovo, şi a pierdut cu 0 la 3. Jocul programat la Tel Aviv,
    între Israel şi Elveţia, a fost amânat pentru 15 noiembrie. În clasamentul
    grupei conduce Elveţia, cu 14 puncte. Urmează România, cu 13, şi Israel, cu 11.
    Locul 4 este ocupat de Kosovo, cu 7 puncte. Urmează, la 2 puncte distanţă,
    echipa din Belarus.

    Pe ultimul loc se află Andorra, cu 2 puncte. Elveţia şi
    Israel au câte 6 jocuri disputate, iar celelalte formaţii, câte 7. Se califică
    la turneul final al Campionatului European primele două clasate.

    Echipa de handbal
    feminin a României joacă sâmbătă, în deplasare, cu Grecia, în preliminariile
    Campionatului European din 2024.
    Miercuri, la Mioveni, Cristina Neagu şi
    colegele sale au trecut categoric de Bosnia şi Herţegovina, cu 49 la 17. Tot în
    Grupa 1, Croaţia a dispus, la Karlovac, de Grecia cu 32 la 22. La turneul final
    vor participa 24 de echipe, respectiv primele două clasate din cele opt grupe
    de calificare, plus cele mai bune patru echipe de pe locul al treilea. Gazdele,
    respectiv Austria, Ungaria şi Elveţia, sunt calificate direct la turneul final,
    la fel ca şi campioana en titre, Norvegia.

    Duminică va avea
    loc, în Capitală, Maratonul Internaţional Bucureşti.
    În afară de cursa
    principală, mai sunt programate competiţii de alergare pe şosea, în centrul
    oraşului, pe parcursul întregului weekend. Prima ediţie a Maratonului
    Internaţional Bucureşti a avut loc acum 15 ani.

  • Săptămâna sportivă

    Jucătoarea română
    de tenis Ana Bogdan a câştigat sâmbătă turneul WTA 125 de la Parma, dotat cu
    premii de 100 de mii de euro. Cap de
    serie numărul 2, românca a trecut în finală de principala favorită, jucătoarea
    slovacă Anna Karolina Schmiedlova, cu 7-5, 6-1. Ea a primit, pentru acest
    succes, 13.040 de euro şi 160 de puncte WTA.

    Weekendul abia
    încheiat nu a priit echipelor care reprezintă România în Liga Campionilor la
    handbal feminin. Sâmbătă, CSM Bucureşti a pierdut, acasă, cu 23 la 27 în faţa
    formaţiei maghiare Győr. Campioana României ocupă, după trei etape, locul 5 în
    Grupa A, cu 2 puncte, după o victorie şi două înfrângeri. Tot un succes şi două
    înfrângeri are şi Rapid Bucureşti, in Grupa B. Vicecampioana României a fost
    invinsă categoric, la Bucureşti, duminică, de echipa daneză Ikast, cu 35 la 27.
    Cu două puncte, Rapid ocupă locul 6 în grupă.

    România nu a reuşit
    să câştige nicio medalie la Campionatele Mondiale de lupte de la Belgrad şi
    nici nu a calificat vreun sportiv la Jocurile Olimpice de la Paris prin
    intermediul acestei competiţii. La întrecerile din capitala sârbă, delegaţia
    română a fost compusă din 16 luptători, dintre care 5 la lupte libere, 5 la
    greco-romane şi 6 în competiţia feminină.

    Scrimera americană
    Zander Rhoades a câştigat Memorialul Tudor Petruş la floretă, turneu satelit
    din Cupa Mondială, desfăşurat duminică la Timişoara. Ea a învins-o în finală pe
    floretista italiană Carlotta Ferrari, cu scorul de 15-11. Podiumul a fost completat
    de românca Emilia Corbu şi de ucraineanca Alina Poloziuk.

    Mai departe,
    fotbal. În weekend au avut loc jocuri contând pentru etapa a zecea a
    campionatului Superligii române. Vineri, Oţelul Galaţi a trecut, în deplasare,
    de FC U Craiova cu 2-0. Tot în deplasare şi tot cu 2-0, Farul Constanţa a
    dispus de Dinamo Bucureşti. Sâmbătă, Poli Iaşi a câştigat la Voluntari cu 2-1,
    apoi FC Botoşani a încheiat la egalitate, 2 la 2, jocul disputat acasă cu UTA.
    Ultima partidă a zilei, dintre Universitatea Cluj şi Universitatea Craiova,
    disputată pe terenul ardelenilor, s-a încheiat tot egal: 1 la 1. Duminică, jocul de la Ploieşti, dintre
    Petrolul şi Hermannstadt, s-a terminat fără gol marcat. A urmat derby-ul
    etapei, în care FCSB a trecut, la Sfântu Gheorghe, de Sepsi, cu 5 la 2. Luni,
    la Bucureşti, ultimul joc al etapei: Rapid cu CFR Cluj. În clasament conduce FCSB, cu 25 de puncte.
    Urmează CFR, cu 19

    Echipa feminină
    de tenis de masă a României a câştigat medaliile de argint la Campionatul
    European pe echipe desfăşurat la Malmö, în Suedia. În finală, sportivele
    tricolore au fost învinse, duminică, de Germania, cu scorul de 3-0. România a
    câştigat argintul european la feminin şi la ultimele întreceri continentale pe
    echipe, care au avut loc în 2021, la Cluj-Napoca.

    Trecem la judo.
    Sportivul român tenis de masa, Suedia, Romania, a cucerit medalia de argint la categoria +100
    kg, duminică, la Openul European de la Sarajevo. El a fost învins în finală de
    germanul Marvin Belz. Sâmbătă, sportiva de origine cubaneză Amanda
    Zuaznabar-Torres câştigase bronzul pentru România la categoria 63 kg. România a
    participat cu şapte judoka la turneul de la Sarajevo: cinci băieţi şi două
    fete.

    La handbal
    feminin au avut loc jocuri în Liga Campionilor, contând pentru etapa a doua a
    fazei grupelor. În Grupa B, Rapid Bucureşti a învins sâmbătă, pe teren propriu,
    formaţia poloneză Zaglebie Lubin, cu scorul de 26-25. Cele mai multe goluri ale
    rapidistelor, şapte, au fost marcate de franţuzoaica Orlane Kanor. Duminică, în
    Grupa A, CSM Bucureşti a cedat, în Germania, la Bietigheim, cu 24 la 26.
    Cristina Neagu a fost cea mai eficientă marcatoare a campioanei României, cu 5
    goluri.

    Echipa de rugby
    a României a înregistrat, duminică, a doua înfrângere la Cupa Mondială din
    Franţa. La Bordeaux, Stejarii au fost învinşi de Africa de Sud, campioana
    mondială en titre, cu 76 la 0. Următorul meci al echipei României este
    programat pe 30 septembrie, la Lille, cu Scoţia.

    În weekend au
    avut loc jocuri în Superliga română de fotbal, contând pentru etapa a noua.
    Vineri, Universitatea Cluj a învins UTA, la Arad, cu 1-0, iar FC U Craiova 1948
    s-a impus, tot în deplasare şi tot cu 1-0, în faţa echipei Dinamo Bucureşti.
    Sâmbătă, Universitatea Craiova a trecut, acasă, cu 2-1, de Sepsi Sfântu
    Gheorghe. Duminică au avut loc trei partide. La Sibiu, Hermannstadt a dispus de
    Voluntari cu 3-1, apoi, la Galaţi, Oţelul şi Rapid Bucureşti au terminat egal,
    0-0. În derby-ul zilei, FCSB a trecut, la Ovidiu, de Farul Constanţa, cu 1-0.
    Luni, ultimele două jocuri ale etapei: Poli Iaşi cu FC Botoşani şi CFR Cluj cu
    Petrolul Ploieşti. În clasament conduce FCSB, cu 21 de puncte din 8 jocuri.
    Urmează Universitatea Craiova, cu 17 puncte din 9 întâlniri

    Vineri, în optimile de finală ale
    Campionatului european de volei masculin, la Varna, în Bulgaria, România a
    trecut cu 3-2 de echipa Croației.
    În sferturi, adversarul este Franța,
    campioana olimpică, pe care România a învins-o în faza grupelor cu 3-1.

    În primul său meci de la Cupa Mondială la
    rugby din Franța, în grupa B, naționala României a întâlnit naționala Irlandei,
    locul 1 Mondial, și una dintre favoritele la câștigarea trofeului
    . La Bordeaux,
    irlandezii s-au impus cu un drastic 82-8, punctele României fiind marcate de demiul
    Gabriel Rupanu dintr-un eseu în minutul 2 și o lovitură de pedeapsă în minutul
    20. Într-un alt meci al grupei, Africa de Sud a învins Scoția cu 18-3. În
    clasament conduce Irlanda cu 5 puncte, urmează Africa de Sud 4 puncte, Tonga 0
    puncte, Scoția 0 puncte și România 0 puncte. Următorul meci al Stejarilor va fi
    pe 17 septembrie, tot la Bordeaux, contra campioanei mondiale en titre, Africa
    de Sud.

    Sâmbătă, naționala de fotbal a României
    a remizat cu echipa Israelului, scor 1-1, pe Arena Națională din București.

    Meciul a contat pentru grupa I de calificare la turneul final al Campionatului
    European 2024 din Germania. Golul românilor a fost marcat de Denis Alibec în
    minutul 27, israelienii egalând după pauză prin Oscar Gloukh în minutul 53. În
    celelalte două meciuri ale grupei s-au înregistrat alte două remize. Andorra și
    Belarus au încheiat la egalitate, 0-0, iar Kosovo și Elveția au marcat câte
    două goluri, scor 2-2. În clasamentul grupei conduce Elveția cu 11 puncte,
    urmează România cu 9 puncte, Israel 8 puncte, Belarus 4 puncte, Kosovo 4 puncte
    și Andorra 2 puncte. Marți, România joacă tot la București cu Kosovo, celelalte
    două meciuri fiind Elveția – Andorra și Israel – Belarus.

    Echipa română de handbal feminin CSM
    Bucureşti a învins echipa daneză Odense Handbold cu scorul de 28-24, pe teren
    propriu, în primul meci în Grupa A a Ligii Campionilor.
    În clasament, CSM ocupă
    locul 2 cu 2 puncte, după echipa germană Bietigheim pe care o va întâlni pe 17
    septembrie în deplasare. O altă echipă română, Rapid Bucureşti, a fost învinsă în
    deplasare de formaţia daneză Team Esbjerg cu scorul de 30-28 în Grupa B a Ligii
    Campionilor. În etapa viitoare, Rapid va juca acasă pe 16 septembrie cu echipa
    poloneză Zaglebie Lubin.

    Weekend sportiv

    În weekend începe
    cel mai important turneu de şah găzduit anual de Bucureşti – Superbet Chess
    Classic România.
    Vor juca zece dintre cei mai buni şahişti ai lumii, potrivit
    clasamentului FIDE, printre care îi mneţionăm pe noul campion mondial, chinezul
    Ding Liren şi pe cei doi reprezentanţi ai României, Richard Rapport şi Bogdan
    Deac. Turneul este prima etapă a circuitului internaţional de şah Grand Chess
    Tour, ediţia 2023.

    Trecem la handbal.
    Două echipe feminine din România joacă, la sfârşitul acestei săptămâni, în
    sferturile de finală ale Ligii Campionilor, manşa a doua.
    Sâmbătă, Rapid
    Bucureşti întâlneşte, în deplasare, formaţia norvegiană Vipers Kristiansand,
    câştigătoarea ediţiei de anul trecut a Ligii. În tur, la Bucureşti, duminica
    trecută, formaţia scandinavă s-a impus cu 31 la 25.

    Duminică, CSM
    Bucureşti joacă, în Sala Polivalentă din Capitala României, cu echipa daneză
    Team Esbjerg.
    Vicecampioana României are de recuperat o diferenţă de patru
    goluri, după ce gruparea din Danemarca a câştigat, pe teren propriu, cu 32 la
    28. În celelalte sferturi de finală se confruntă Győr şi Odense, cu returul în
    Ungaria, şi Metz cu Ferencváros, având manşa a doua în Franţa. În urma
    victoriilor obţinute în deplasare în tur, Győr şi Metz sunt favorite.

    În weekend au loc
    jocuri în Superliga română de fotbal, etapa a şaptea a fazei play-off /
    play-out.
    În lupta pentru evitarea retrogradării, în play-out, vineri, două
    partide: Voluntari cu Mioveni şi Chindia Târgovişte cu Petrolul Ploieşti.
    Sâmbătă, Universitatea Cluj va juca la Botoşani. Ultimele două jocuri, luni:
    Hermannstadt cu FC U Craiova şi FC Argeş cu UTA Arad.

    În play-off,
    sâmbătă, Farul Constanţa joacă, pe teren propriu, la Ovidiu, cu Rapid
    Bucureşti. Duminică, CFR Cluj se întâlneşte, acasă, cu Universitatea Craiova,
    iar luni, FCSB primeşte, la Bucureşti, vizita echipei Sepsi Sfântu Gheorghe.
    Conduce în clasament Farul, cu 43 de puncte. Urmează FCSB, cu 40.

    La Zagreb, în Croaţia, s-au încheiat, duminică, întrecerile
    Campionatelor Europene de lupte.
    Delegaţia
    României a obţinut cinci medalii, cu una mai mult decât la competiţia
    continentală de anul trecut, de la Budapesta. Andreea Ana, la categoria 55 de
    kilograme, şi Alexandra Anghel, la 72 de kilograme, au urcat pe treapta cea mai
    înaltă a podiumului. Cătălina Axente, la categoria 76 de kilograme, Kriszta
    Incze, la 65, şi Denis Mihai, la categoria 55 de kilograme, stilul greco-roman,
    au obţinut medalii de bronz.

    România a câştigat 14 medalii la Campionatele Europene de haltere care au
    avut loc, până duminică, în Armenia, la Erevan.
    Mihaela Cambei, la categoria 49
    de kilograme, Andreea Cotruţa, la 55 şi Loredana Toma, la 71, au obţinut câte
    trei medalii de aur fiecare, şi anume la stilul smuls, la aruncat şi la
    total. Tot la feminin, la 45 de kilograme, Cosmina Pană a luat argintul la smuls şi la total, iar la masculin, la categoria 55 de kilograme, Valentin Iancu
    a fost medaliat cu argint la aruncat
    şi cu bronz la smuls şi la total. La
    Europenele de anul trecut, de la Tirana, România nu a luat parte, Federaţia de
    haltere de la Bucureşti fiind suspendată după mai multe cazuri de dopaj.

    CSM Bucureşti este noua campioană a României la handbal feminin. Formaţia
    din Capitală şi-a asigurat titlul duminică, după ce a trecut în deplasare cu 29
    la 24 de Dunărea Brăila, într-un joc în devans contând pentru etapa a 23-a a
    campionatului Ligii Naţionale. CSM s-a detaşat la 15 puncte de ocupanta locului
    2, Rapid Bucureşti, campioana de anul trecut, şi nu mai poate fi ajunsă din
    urmă în etapele ramase până la finalul sezonului. La sfârşitul acestei
    săptămâni, CSM şi Rapid dispută, în Liga Campionilor, manşa tur a sferturilor
    de finală. Rapid se confruntă, acasă, cu echipa norvegiană Vipers Kristiansand,
    câştigătoarea de anul trecut a Ligii, iar CSM joacă, în Danemarca, la Team
    Esbjerg.

    Echipa României
    a încheiat pe locul 3 ediţia 2023 a competiţiei continentale Rugby Europe
    Championship. În finala mică a întrecerii, desfăşurată duminică, la Badajoz, în
    Spania, Stejarii au trecut de echipa ţării gazdă cu 31 la 25. România a
    înscris patru eseuri, prin Marius Simionescu, Cristi Chirica, Gabriel Pop şi
    Gabriel Rupanu. Au mai marcat Paul Popoaia, printr-o lovitură de pedeapsă şi o
    transformare, şi Vlăduţ Popa, care a fructificat două lovituri de pedeapsă. Competiţia
    a fost câştigată pentru a şasea oară consecutiv de Georgia, care a trecut în
    finala mare de Portugalia cu 38 la 11.

    În weekend a
    avut loc manşa întâi a barajului pentru calificarea în sferturile de finală ale
    Ligii Campionilor la handbal feminin. În Slovenia, Krim Ljubljana a trecut,
    duminică, de Rapid Bucureşti cu 29 la 24. Cea mai eficientă jucătoare a echipei
    campioane a României a fost franţuzoaica Orlane Kanor, care a înscris de cinci
    ori. S-au mai remarcat Eliza Buceschi şi jucătoarea spaniolă Alicia Fernandez,
    cu câte patru reuşite. A fost primul meci internaţional al Rapidului cu
    antrenorul danez Kim Rasmussen la cârmă, cel care, în 2016, a câştigat trofeul
    Ligii Campionilor cu CSM Bucureşti. Partida retur se va juca duminica viitoare.
    Dacă trece de Krim, Rapid va juca în sferturile de finală, cu echipa norvegiană
    Vipers Kristiansand, câștigătoarea ediției de anul trecut a Ligii Campionilor.

    Trecem la
    fotbal. În weekend au avut loc partide contând pentru prima etapă a fazelor
    play-off şi play-out ale Superligii române. În play-off, sâmbătă, la Bucureşti,
    FCSB a încheiat la egalitate, scor 1 la 1, cu Universitatea Craiova. Duminică,
    la Ovidiu, Farul Constanţa a trecut cu 2-1 de Sepsi Sfântu Gheorghe, iar la
    Cluj, CFR şi Rapid Bucureşti au terminat egal, 2 la 2. Conduce în clasament
    Farul, cu 35 de puncte. Urmează CFR, cu 33. În play-out, vineri, FC Voluntari a
    remizat pe teren propriu cu Hermannstadt, scor 1 la 1, iar la Ploieşti,
    Petrolul a dispus de UTA cu 1-0. Sâmbătă, FC Botoşani a învins, acasă, Chindia
    Târgovişte cu 1-0. Luni, ultimele două jocuri ale etapei: FC U Craiova cu
    Mioveni şi Universitatea Cluj cu FC Argeş.