Radio România Internațional

Tag: harta

  • Primele reprezentări cartografice ale Bucureștiului

    Primele reprezentări cartografice ale Bucureștiului

    Harta nu este teritoriul pe care îl
    reprezintă ci dacă este corectă are o structură similară teritoriului, ceea ce
    îi dă măsura utilității    , spunea lingvistul american de origine poloneză Alfred
    Korzybski. În istoria sa, omul a întocmit hărți în care utilitatea era
    obiectivul principal. Cu timpul, facerea hărților s-a diversificat, astăzi ea
    nefiind lipsită din niciun domeniu de cercetare științifică nici chiar din
    sfera artelor frumoase. Ideea de hartă ține și de domeniul artistic întrucât și
    în cazul hărții și în cel al unei opere de artă avem de-a face cu diferența
    dintre reprezentare și obiectul reprezentat.


    Capitala
    României a apărut pe hărți la sfârșitul secolului al 18-lea în urma războaielor
    ruso-austro-turce. Pe teritoriul Principatelor Române Moldova și Muntenia, în
    secolul al 18-lea s-au confruntat cele trei mari imperii, în urma acestora
    Principatele Române fiind ocupate de cele trei imperii, în 1739, 1768, 1792,
    obiectivele militare fiind urmărite de armatele care înaintau împotriva
    adversarului. Astfel, primele hărți ale Bucureștiului erau militare, alcătuite
    de trupele de ocupație ruse și austriece, de la fiecare ocupație militară
    Bucureștiul primind reprezentări cartografice. Informația care apărea pe hartă era
    legată direct de utilitatea ei. Dar ceea ce urmărește un istoric al hărților de
    astăzi este relația cu reprezentările mentale, cu ideea de oraș, tipice unui
    anumit moment istoric pe care o au hărțile.


    Arhitectul Toader Popescu este
    profesor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București
    și se ocupă de istoria hărților. De la el am aflat care sunt primele
    reprezentări pe hartă ale capitalei României și în ce au constat ele:


    Un plan de la 1770, un plan
    militar rusesc, ne prezintă un București destul de îndepărtat de realitate din
    punctul de vedere al conținutului. E un plan care, fiind întocmit în scop
    militar, privește orașul din această perspectivă. Ceea ce vedem în jurul
    orașului reprezintă elemente de interes militar. Este reprezentată și
    topografia de interes militar, este reprezentat orașul sub forma unui oraș
    compact, ceea ce știm cu siguranță că Bucureștiul nu era la acel moment. Autorii
    hărții nu erau interesați foarte mult de modul de construire al orașului. Vedem
    că străzile sunt reprezentate cu clădiri de dimensiuni similare, aliniate, ceea
    ce cu siguranță era foarte departe de realitate în acel moment. Interesează
    edificiile majore, în principal biserici și mânăstiri, ele având un scop care ținea
    de orientarea militară. Planul reprezintă topografia cu un grad mare de
    imaginație în sensul că orașul este extins în mod compact și consistent la sud
    de râul Dâmbovița, nu există o diferență între modul în care este configurat la
    sud și la nord.


    Bucureștiul nu era reprezentat, și
    nici nu era în bună măsură, un oraș cu o rețea de străzi ierarhizată, adică nu
    se vedea care străzi erau mai importante și care erau mai puțin importante.
    Structura orașului era una a unui București ca o grupare de parohii și
    mahalale. Cea de-a doua reprezentare, spune Toader Popescu, era una tot cu
    scopuri militare, care însă aduce o schimbare:

    Planul următor, care este din timpul ocupației militare
    ruse a Bucureștiului, este un plan în care nu mai interesează teritoriul din
    jur ci orașul. El este de altfel și delimitat foarte ferm. Se vede că în jurul
    orașului apare un soi de centură de verdeață care pare să delimiteze creșterea
    urbană, una intensivă, ceea ce știm că nu era cazul pentru Bucureștiul acelui
    moment. Insulele urbane dintre străzi sunt reprezentate compact și fără o
    preocupare pentru conținutul lor și sunt localizate pe lângă edificii
    importante din zona centrală. În partea din stânga jos a hărții există și o roză
    a vânturilor. Orașul este amplasat la nord de Dâmbovița, relația lui cu albia
    râului fiind relativ corect reprezentată. Putem vedea că orașul nu urcase încă
    pe cornișa sudică a râului Dâmbovița. Există în albia majoră a râului câteva
    nuclee de locuire pe niște puncte mai înalte precum Dealul Mitropoliei,
    mănăstirea Mihai Vodă, mănăstirea Radu-vodă.


    Cea
    de-a treia reprezentare cartografică a Bucureștiului este cea realizată de
    armata austriacă. Ea este cea mai detaliată reprezentare a Bucureștiului și va
    rămâne așa până la harta rusă din 1846.

    Toader Popescu: Odată cu ocupația austriacă a Bucureștiului de la finalul
    secolului al 18-lea avem două planuri foarte importante, întocmite la un interval
    mic de timp, 1 sau 2 ani, elaborate de cartografi austrieci. Sunt cunoscute
    după numele cartografilor principali, planul Purcel din 1789 și planul Ernst
    din 1791. Planul Purcel este un plan mai bun, mai lucrat decât celălalt, și
    este primul plan care se preocupă de țesutul urban minor. Nu există o diferență
    de reprezentare între construcțiile importante și construcțiile mai puțin
    importante, așa cum exista în planul anterior rusesc. Și căsuțele dar și
    palatele și bisericile majore sunt reprezentate cu aceeași culoare și cu
    aceeași linie. Și este primul plan care privește orașul în ipostaza lui civilă,
    a relației dintre locuire și utilizarea terenului. Sunt diferențiate și tipurile
    de utilizare a terenului neconstruit. Și mai este primul plan care se preocupă
    în mod real de o reprezentare cât de cât fidelă a tramei stradale.


    La
    începutul secolului al 19-lea, Bucureștiul devine reper cartografic european.
    Și de atunci, va deveni orașul cu cele mai multe astfel de reprezentări din
    spațiul românesc care se vor înmulți pe măsură ce România însăși va căpăta contur.

  • Prezența la vot din România și diaspora, urmărită live pe Internet

    Prezența la vot din România și diaspora, urmărită live pe Internet

    Prezența la vot din România și diaspora, urmărită live pe Internet



    GovITHub a anunțat lansarea platformei online Hartă Prezență Vot – Alegeri Parlamentare 2016, disponibilă la adresa http://radar.ithub.gov.ro/ și accesibilă în condiții optime în vizualizare tip desktop, site destinat monitorizării în timp real a prezenței la vot în cadrul alegerilor parlamentare din 11 decembrie.




    Ce oferă platforma online Hartă Prezență Vot – Alegeri Parlamentare 2016?



    Site-ul oferă date în timp real privind prezența la vot atât din secțiile de votare de pe teritoriul României, cât și cele din afara țării.



    Realizată în colaborare cu Biroul Electoral Central, platforma de vizualizare în timp real a datelor asociate alegerilor parlamentare din data de 11 decembrie oferă acces liber 24/7 la informații actualizate o data la fiecare 5 minute pe perioada alegerilor, privind: prezența la vot pentru fiecare județ al României, prezența la vot înregistrată în unitățile administrativ teritoriale, prezența la secțiile de vot din întreaga țară, prezența la vot a românilor din diaspora, la nivel de țară, prezența la vot în secțiile din afara României, gradul de ocupare înregistrat în rândul diasporei.



    Imediat după alegerile parlamentare, platforma va oferi informații despre prezența totala la vot din ziua alegerilor și poate contribui ulterior, la verificarea informațiilor de pe teren și transparentizarea procesului electoral. Ulterior, aplicația va integra și alte seturi de date care pot fi obținute din surse oficiale de la alte instituții ale statului. Întrucât acest proiect depinde în principal de datele care pot fi agregate și prezentate vizual, GovITHub se concentrează foarte mult pe colaborarea cu instituții ale statului care au date oficiale și actualizate de interes public.




    Ce este GovITHub?



    Programul guvernamental GovITHub reunește specialiști din domeniul IT cu scopul comun de a îmbunătăți infrastructura informatică a instituțiilor publice. Echipa GovITHub este reprezentată de 20 de bursieri care lucrează în regim full time la Guvern, o echipă de 279 de voluntari care lucrează de la distanță și o comunitate de peste 1,000 de membri care sprijină în mod activ activitatea GovITHub.

  • Pe Dunăre cu Google Street View

    Pe Dunăre cu Google Street View

    Şase ţări, trei capitale, cetăţi, defilee şi mii de peisaje impresionante. Aceasta este invitaţia Google, la o călătorie pe Dunăre de la Bratislava la Cernavodă, lansată prin publicarea pe Google Maps a imaginilor Street View de pe cel mai repezentativ curs de apă al Europei. Google a navigat şi fotografiat Dunarea în vara anului 2014, preluând imagini din Slovacia, Croaţia, Serbia, Ungaria, Bulgaria şi România, iar apoi le-a publicat în Street View. Pot fi explorate astfel două treimi din cursul Dunării.

    L-am invitat alături de noi pe Dan Bulucea, country manager Google, să ne vorbească despre acestă lansare: A fost un moment important pentru noi. Este prima lansare de Street view, care cuprinde şase ţări: e vorba de o croazieră, adevărat, virtuală, dar nu mai puţin importantă, pe Dunăre, pornind de la graniţa Austriei cu Slovacia, trecând prin ţări cum sunt Croaţia, Ungaria, Serbia, România şi Bulgaria, ajungând până la Cernavodă. Orice utilizator de internet la acest moment, poate să vadă capitala Ungariei, poate să vadă capitala Serbiei, Cazanele mari sau podul de la Cernavodă. În primul rând putem să observăm din comoditatea scaunului şi din faţa calculatorului, cam cum arată acele zone, putem să ne formăm o primă impresie; personal nu cred niciodată că va înlătura emoţia prezenţei fizice în acele locuri, dar ne ajută să ne dăm seama cum arată respectiva vecinătate, în aceeaşi măsură putem să observăm mai în detaliu anumite lucruri, putem să găsim o nouă perspectivă a ceea ce înseamnă o croazieră pe Dunăre, putem să ne formăm propria părere cu privire la zonele care merită vizitate în primul rând şi, de ce nu, să ne inspire pentru viitoare excursii şi vacanţe.

    Performanţa este deosebită prin faptul că face atât de accesibilă o astfel de croazieră. De fapt, Steet View permite, în general, observarea unui loc sau a altuia din câteva sute de ţări din lume, ne-a mai spus interlocutorul nostru, după care ne-a povestit cum sunt realizate aceste filmări.

    Dan Bulucea: Este vorba de o înregistrare cu o cameră specială; pe o platformă sunt de fapt 15 camere, care realizează o imagine panoramică, la 360 de grade şi ne crează această percepţie că putem să urmărim de jur împrejur, oriunde ne-am afla. Street view tracker, pentru că aceasta este platforma cu care a fost realizat şi periplul pe Dunăre, poate fi pus şi într-un rucsac, în spatele cuiva, în aşa fel încât să intre în anumite locuri care nu sunt accesibile unei maşini, de exemplu. Ne străduim în mod constant să actualizăm toate imaginile. Pentru această lansare a Dunării, în mod particular, imaginile au fost înregistrate anul trecut, şi încercăm în mod constant să le actualizăm. Din anumite motive, precum vreme nefavorabilă, unele înregistrări nu sunt corespunzătoare şi atunci nu pot fi publicate. Dar combinat cu o hartă cu o acurateţe deosebită, combinat cu informaţii de spre trafic, de exemplu, Street view completează experienţa noastră virtuală, în sensul că, pe vremuri dacă ne era suficientă o hartă tipărită, acum avem mult mai multe pretenţii: am vrea să ştim unde ne aflăm, s-ar putea să vrem să ştim unde sunt prietenii noştri, şi împreună să găsim cel mai potrivit local în care să ne întâlnim şi să bem o cafea împreună.


    Dacă ne-am obişnuit deja să alegem ruta de urmat printr-un oraş pentru a ajunge în timpul cel mai scurt într-un anume loc, ţinând cont şi de trafic sau de alţi factori posibili perturbatori ca lucrări de amenajare a drumurilor, utilizarea Street view pentru parcursul Dunării nu se referă cu siguranţă la viteza de deplasare sau la cursa pe care o vom lua, ci mai degrabă la frumuseţea peisajelor de care ne putem bucura. Există o selecţie de locuri şi momente spectaculoase de pe Dunăre surprinse de camerele Google, precum statuia lui Decebal de la Cazanele Mici sau un răsărit de soare sub podul de la Cernavodă.

    Dan Bulucea: Eu m-am născut în zona aceea de sud-vest a României şi sunt nişte locuri atât de frumoase. Firesc, atunci când am luat imaginile, primul lucru pe care l-am făcut, m-am dus acolo, să încerc să revăd Orşova, Cazanele, nişte locuri care mie personal îmi trezesc o emoţie deosebită. Pe acest parcurs sunt trei capitale importante: Bratislava, Budapesta, Belgrad, care, cred eu, merită să fie privite şi de pe un vas aflat pe fluviu. Aş adăuga Porţile de Fier, podurile: Giurgiu-Ruse, Cernavodă, şi cred că inclusiv şansa de a vedea un răsărit de soare de pe un vas în croazieră pe Dunăre are farmecul ei.


    Şi pentru că anul acesta s-au aniversat zece ani de Google Maps, Dan Bulucea ne-a vorbit despre relaţia strânsă pe care Google o are cu utilizatorii din România: Pe vremuri ne orientam după o simplă hartă tipărită, care odată ce era publicată era deja depăşită. Acum, prin intermediul unor hărţi digitale, avem pretenţii ca ele să fie complete, să fie cât mai corecte, să fie interactive, să fie personalizate, vrem să ştim unde sunt parcuri, vrem să ştim unde sunt anumite cafenele sau diverse servicii pe care vrem să le găsim. Harta ar trebui să se adapteze nevoilor noastre. Şi asta cumva este realizat. Google Maps în cei 10 ani a ajuns să fie un produs care este utilizat de peste un miliard de oameni, în fiecare lună, în toată lumea. Sunt peste 200 de ţări, care au harta pe Google Maps, dincolo de această acurateţe, ceea ce este impresionant şi particular pentru România este modul în care utilizatorii răspund la hărţi: mare parte din ele sunt actualizate de utilizatori. În România este o comunitate foarte activă de astfel de utilizatori, care au la îndemână unelte, şi cine ştie mai bine decât ei, utilizatorii, cum stau lucrurile într-o anume vecinătate. Şi avem capacitatea în mod constant să actualizăm, pentru că lumea este într-o continuă schimbare, dacă vrem o hartă completă şi corectă, ea trebuie să fie tot în schimbare.


    Iar nouă nu ne rămâne decât să vă invităm la o croazieră pe Dunăre, întâi virtula, urmată apoi, de ce nu, de una în care să puneţi la încercare acurateţea imaginilor cu care v-a tentat Google street view.

  • Pe Dunăre cu Google Street View

    Pe Dunăre cu Google Street View

    Şase ţări, trei capitale, cetăţi, defilee şi mii de peisaje impresionante. Aceasta este invitaţia Google, la o călătorie pe Dunăre de la Bratislava la Cernavodă, lansată prin publicarea pe Google Maps a imaginilor Street View de pe cel mai repezentativ curs de apă al Europei. Google a navigat şi fotografiat Dunarea în vara anului 2014, preluând imagini din Slovacia, Croaţia, Serbia, Ungaria, Bulgaria şi România, iar apoi le-a publicat în Street View. Pot fi explorate astfel două treimi din cursul Dunării.



    L-am invitat alături de noi pe Dan Bulucea, country manager Google, să ne vorbească despre acestă lansare: “A fost un moment important pentru noi. Este prima lansare de Street view, care cuprinde şase ţări: e vorba de o croazieră, adevărat, virtuală, dar nu mai puţin importantă, pe Dunăre, pornind de la graniţa Austriei cu Slovacia, trecând prin ţări cum sunt Croaţia, Ungaria, Serbia, România şi Bulgaria, ajungând până la Cernavodă. Orice utilizator de internet la acest moment, poate să vadă capitala Ungariei, poate să vadă capitala Serbiei, Cazanele mari sau podul de la Cernavodă. În primul rând putem să observăm din comoditatea scaunului şi din faţa calculatorului, cam cum arată acele zone, putem să ne formăm o primă impresie; personal nu cred niciodată că va înlătura emoţia prezenţei fizice în acele locuri, dar ne ajută să ne dăm seama cum arată respectiva vecinătate, în aceeaşi măsură putem să observăm mai în detaliu anumite lucruri, putem să găsim o nouă perspectivă a ceea ce înseamnă o croazieră pe Dunăre, putem să ne formăm propria părere cu privire la zonele care merită vizitate în primul rând şi, de ce nu, să ne inspire pentru viitoare excursii şi vacanţe.”



    Performanţa este deosebită prin faptul că face atât de accesibilă o astfel de croazieră. De fapt, Steet View permite, în general, observarea unui loc sau a altuia din câteva sute de ţări din lume, ne-a mai spus interlocutorul nostru, după care ne-a povestit cum sunt realizate aceste filmări.


    Dan Bulucea: “Este vorba de o înregistrare cu o cameră specială; pe o platformă sunt de fapt 15 camere, care realizează o imagine panoramică, la 360 de grade şi ne crează această percepţie că putem să urmărim de jur împrejur, oriunde ne-am afla. Street view tracker, pentru că aceasta este platforma cu care a fost realizat şi periplul pe Dunăre, poate fi pus şi într-un rucsac, în spatele cuiva, în aşa fel încât să intre în anumite locuri care nu sunt accesibile unei maşini, de exemplu. Ne străduim în mod constant să actualizăm toate imaginile. Pentru această lansare a Dunării, în mod particular, imaginile au fost înregistrate anul trecut, şi încercăm în mod constant să le actualizăm. Din anumite motive, precum vreme nefavorabilă, unele înregistrări nu sunt corespunzătoare şi atunci nu pot fi publicate. Dar combinat cu o hartă cu o acurateţe deosebită, combinat cu informaţii de spre trafic, de exemplu, Street view completează experienţa noastră virtuală, în sensul că, pe vremuri dacă ne era suficientă o hartă tipărită, acum avem mult mai multe pretenţii: am vrea să ştim unde ne aflăm, s-ar putea să vrem să ştim unde sunt prietenii noştri, şi împreună să găsim cel mai potrivit local în care să ne întâlnim şi să bem o cafea împreună.”



    Dacă ne-am obişnuit deja să alegem ruta de urmat printr-un oraş pentru a ajunge în timpul cel mai scurt într-un anume loc, ţinând cont şi de trafic sau de alţi factori posibili perturbatori ca lucrări de amenajare a drumurilor, utilizarea Street view pentru parcursul Dunării nu se referă cu siguranţă la viteza de deplasare sau la cursa pe care o vom lua, ci mai degrabă la frumuseţea peisajelor de care ne putem bucura. Există o selecţie de locuri şi momente spectaculoase de pe Dunăre surprinse de camerele Google, precum statuia lui Decebal de la Cazanele Mici sau un răsărit de soare sub podul de la Cernavodă.



    Dan Bulucea: “ Eu m-am născut în zona aceea de sud-vest a României şi sunt nişte locuri atât de frumoase. Firesc, atunci când am luat imaginile, primul lucru pe care l-am făcut, m-am dus acolo, să încerc să revăd Orşova, Cazanele, nişte locuri care mie personal îmi trezesc o emoţie deosebită. Pe acest parcurs sunt trei capitale importante: Bratislava, Budapesta, Belgrad, care, cred eu, merită să fie privite şi de pe un vas aflat pe fluviu. Aş adăuga Porţile de Fier, podurile: Giurgiu-Ruse, Cernavodă, şi cred că inclusiv şansa de a vedea un răsărit de soare de pe un vas în croazieră pe Dunăre are farmecul ei.”



    Şi pentru că anul acesta s-au aniversat zece ani de Google Maps, Dan Bulucea ne-a vorbit despre relaţia strânsă pe care Google o are cu utilizatorii din România: “Pe vremuri ne orientam după o simplă hartă tipărită, care odată ce era publicată era deja depăşită. Acum, prin intermediul unor hărţi digitale, avem pretenţii ca ele să fie complete, să fie cât mai corecte, să fie interactive, să fie personalizate, vrem să ştim unde sunt parcuri, vrem să ştim unde sunt anumite cafenele sau diverse servicii pe care vrem să le găsim. Harta ar trebui să se adapteze nevoilor noastre. Şi asta cumva este realizat. Google Maps în cei 10 ani a ajuns să fie un produs care este utilizat de peste un miliard de oameni, în fiecare lună, în toată lumea. Sunt peste 200 de ţări, care au harta pe Google Maps, dincolo de această acurateţe, ceea ce este impresionant şi particular pentru România este modul în care utilizatorii răspund la hărţi: mare parte din ele sunt actualizate de utilizatori. În România este o comunitate foarte activă de astfel de utilizatori, care au la îndemână unelte, şi cine ştie mai bine decât ei, utilizatorii, cum stau lucrurile într-o anume vecinătate. Şi avem capacitatea în mod constant să actualizăm, pentru că lumea este într-o continuă schimbare, dacă vrem o hartă completă şi corectă, ea trebuie să fie tot în schimbare.”



    Iar nouă nu ne rămâne decât să vă invităm la o croazieră pe Dunăre, întâi virtula, urmată apoi, de ce nu, de una în care să puneţi la încercare acurateţea imaginilor cu care v-a tentat Google street view.

  • Jurnal românesc – 13.10.2014

    Jurnal românesc – 13.10.2014

    Ministerul de Externe a elaborat harta interactivă a secţiilor de votare din străinătate, o aplicaţie dezvoltată pe platforma Google Maps, pentru a facilita accesul cetăţenilor români din afara ţării la urne. Harta permite vizualizarea locaţiilor secţiilor de votare din străinătate, atât a celor organizate în cadrul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, cât şi a celor din afara acestora. Pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie, Ministerul de Externe va organiza 294 de secţii de votare în afara ţării. Detalii pot fi găsite chiar pe site-ul instituţiei — www.mae.ro.




    Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Bogdan Stanoevici, a făcut, la sfârşitul săptămânii trecute, o vizită în Germania, dominată de participarea la deschiderea celei de-a 15-a ediţii a Zilelor Culturii Române la Munchen. Cu această ocazie, el a participat şi la vernisajul expoziţiei de fotografie ”România necunoscută”. Agenda vizitei a inclus şi întâlniri cu reprezentanţi ai comunităţilor româneşti din Munchen, Nurnberg şi Ingolstadt. În discuţiile cu aceştia, Bogdan Stanoevici a subliniat că membrii comunităţilor româneşti au un rol determinant în formarea unei imagini pozitive a ţării, în concordanţă cu evoluţiile şi realităţile României. De asemenea, el a vorbit de importanţa recentelor măsuri pe care Guvernul de la Bucureşti le-a luat în sprijinul românilor din diaspora, cum ar fi reducerea taxelor consulare şi programul ”Prima Casă”.




    Organizaţiile românilor din Valea Timocului atrag atenţia că instituţiile din Serbia nu le respectă dreptul la educaţie, cultură, religie şi la informare în limba română. La aceste nemulţumiri se adaugă şi problemele privind organizarea alegerilor pentru consiliile naţionale ale minorităţilor din Serbia, care vor avea loc pe 26 octombrie. Reprezentanţii organizatiilor au venit la Bucureşti pentru a le prezenta parlamentarilor situaţia reală. Deputat în comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor, Eugen Tomac a declarat că va cere Ministerului de Externe să insiste pentru respectarea protocolulului dintre România şi Serbia în privinţa protecţiei minorităţilor naţionale. El a mai spus că, imediat ce se va instala noua Comisie Europeană, va merge împreună cu liderii românilor din Valea Timocului în audienţă la comisarul pentru vecinătate şi extindere, dar şi la Comisia pentru drepturile Omului din Parlamentul European.




    În Ungaria, duminică, odată cu alegerile locale, a avut loc şi scrutinul pentru autoguvernările minorităţilor naţionale din această ţară. Aproximativ 5.200 de alegători ai comunităţii româneşti au votat pentru candidaţii înscrişi în cursa pentru autoguvernările locale, în Budapesta şi în patru judeţe, precum şi pentru autoguvernarea pe ţară a românilor din Ungaria. Alegerile locale au fost câştigate de partidul de centru-dreapta FIDESZ, aflat la putere.

  • Volatilele frontiere europene

    Volatilele frontiere europene

    În toiul nopţii, un grup armat ia cu asalt casa primarului, îl omoară, cu toată familia, apoi îi asasinează pe cei trei jandarmi de la postul din mica localitate. Majoritatea atacatorilor sunt agenţi veniţi de dincolo de frontieră, bine antrenaţi şi bine înarmaţi. Rebelii i-au adunat pe locuitori şi le-au spus că Armata Roşie le vine în ajutor iar ei trebuie să lupte să alipească acest pământ la Uniunea Sovietică. Sunt ocupate clădirile oficiale şi tăiate legăturile cu centrul administrativ. Grupuri violente atacă şi ocupă satele mai mici din apropiere şi se angajează în adevărate lupte cu jandarmii, grănicerii sau armata.



    Deşi aţi putea crede că tocmai aţi văzut acest reportaj la televizor, faptele relatate s-au petrecut în urmă cu 90 de ani. Este o relatare a răscoalei de la Tatar Bunar, o mică localitate azi în regiunea Odessa a Ucrainei, în sudul Republicii Moldova. În 1924, Tatar Bunar era un sat din România, din provincia Basarabia de la frontiera cu Uniunea Sovietică. Planurile expansioniste ale Imperiului sovietic aveau în vedere anexarea Basarabiei, ocuparea întregii Românii şi transformarea ei într-o republică sovietică unională, dar şi crearea unei federaţii comuniste balcanice. În 1940, Stalin dă un ultimatum prin care anexează Basarabia iar după al doilea război mondial, România şi ţările din jurul au intrat, conform planurilor, tolerate şi de marile puteri democratice, în sfera de influenţă sovietică. Atacul insurecţional de la Tatar Bunar, anihilat după grele lupte armate, testa această strategie sovietică şi s-a derulat după un plan plin de asemănări cu recentele evoluţii de la frontiera Ucrainei cu Rusia. Deşi am crede că totul este osificat pe vechiul continent, simpla evidenţă ne arată că aici, pe acest cel mai mic continent al lumii, frontierele s-au mişcat cel mai tare în ultimul sfert de secol. Şi toate acestea în condiţiile în care doar ideea de mişcare a frontierei apărea ca imposibilă după Al doilea război mondial. Primele modificări nu au fost deplasări ci dispariţii şi apariţii, pe amplasamente cu mare vechime.



    În prezent, însă, frontierele par bătute de un puternic crivăţ ce-ţi îngheaţă liniştea geopolitică. Mult timp, conflictele din agitatul Est european erau îngheţate penrtu a nu deranja marile cancelarii şi organizaţii internaţionale în discuţiile lor. Apoi au devenit argumente în marele şah internaţional. În 2008, preşedintele rus de atunci, Dmitri Medvedev, a decretat recunoaşterea independenţei a două teritorii secesioniste aflate în frontierele internaţional recunoscute ale Georgiei, iar evenimentul a fost puţin băgat în seamă şi repede uitat. Era prima măsură oficială de acest tip şi lista de aşteptare era lungă. Această recunoaştere oficială nici nu se îngrijea prea mult de detalii şi aparenţe, venea rapid ca o măsură de retorsiune şi răzbunare împotriva Georgiei şi a mult prea independentului său preşedinte, Mihail Şaakaşvili.



    Fără îndoială, harta lumii arată altfel la Moscova, mai ales după recenta anexare a Crimeii, decât la ONU, la marile organizaţii internaţionale sau la Washington, Londra, Paris sau Berlin. Acolo, cu litere chirilice, sunt trecute mai multe republici, mai multe state cu o independenţă de facto sau trecută în evidenţele moscovite. Şi toate se află în volatilul spaţiu est- european, unde frontierele sunt reguli făcute să fie încălcate sub forţa unor realităţi complexe, vulnerabile la abile influenţe şi modelări.

  • Cum se desenează o hartă

    Cum se desenează o hartă


    Tema regionalizării este una recurentă în România ultimilor ani, clasa politică în ansamblul ei susţinând ideea, argumentată, în principal, prin beneficiile legate de accesarea fondurilor europene. Delimitarea regiunilor este cea care a făcut ca procesul să treneze. Importanta minoritate maghiară, concentrată în centrul ţării, în judeţele Harghita, Covasna şi Mureş, şi-ar dori să constituie o regiune, dar decidenţii de la Bucureşti reafirmă că, în România, regionalizarea pe criterii etnice este exclusă.




    Vicepremierul Liviu Dragnea a anunţat, recent, începerea procesului de elaborare a cadrului legal necesar proiectului de descentralizare-regionalizare administrativa. Potrivit lui Dragnea, care va conduce şi comitetul interministerial care va prelua analizele, studiile şi rapoartele Consiliului Consultativ – format din experţi, politicieni, membri ai administraţiei locale şi reprezentanţi ai societăţii civile — proiectul ar urma să fie disponibil la 1 iulie şi are la bază structura celor opt regiuni de dezvoltare regională, formată în 2007. Directorul general al uneia dintre acestea, Simion Creţu, se aşteaptă, însă, ca demersul să se întindă pe o perioadă mai lungă: Acest proces de regionalizare, din punctul meu de vedere, nu se va finaliza în doi ani. Este un calendar mai lung de timp, care trebuie parcurs astfel încât să rezulte nişte regiuni administrative care să funcţioneze deplin. Probleme vor fi peste tot, probleme vor fi cu stabilirea acelor reşedinţe administrative şi restul reşedinţelor care se constituie în regiune, modul în care practic se va conduce regiunea pe această perioadă interimară, care înseamnă 2014 – 2016, până la viitoarele alegeri locale, în care, probabil, se vor face şi alegerile regionale.” Simion Creţu pledează, în acelaşi timp, pentru o largă consultare, care să asigure succesul unui astfel de demers.




    Părerea este împărtăşită şi de Diana Iancu, doctor în ştiinţe administrative, cu specializare în Guvernanţa multinivel, care, într-un interviu pentru Radio România, a insistat asupra importanţei ca factorii implicaţi în elaborarea cadrului legislativ şi organizatoric să nu-l piardă din vedere pe cel care ar trebui să fie principalul beneficiar al reformei – cetăţeanul. Diana Iancu: Regionalizarea, în momentul acesta, aşa cum apare în discuţia Guvernului, este mai degrabă privită ca o soluţie tehnică. Mi se pare că poate ar fi cazul să începem să discutăm mai mult despre valoarea adăugată a unui asemenea tip de guvernare, mai apropiată de cetăţean. Dincolo de aspectele legate de cine are competenţă asupra cărui domeniu, cine are rol sau nu în multiplicarea sau, eventual, în atragerea fondurilor europene, cred că o întrebare foarte importantă trebuie să fie – cine poartă responsabilitatea în faţa cetăţenilor? Cetăţenii se pot întreba deschis: cine, până la urmă, va fi responsabil, dacă lucrurile nu merg bine?.”




    Principiile de reorganizare administrativă, aprobate de guvern, prevăd că viitoarele regiuni vor avea câte un consiliu şi un preşedinte, desemnaţi prin vot popular, care vor gestiona bugete locale, bani europeni şi fonduri de la guvern, cu competenţe sporite faţă de actualele autorităţi judeţene. Numărul, configuraţia şi modul de funcţionare a noilor entităţi teritoriale ar urma să fie definitivate pe baza unor consultări publice, în acelaşi timp menţinându-se şi judeţele care configurează în prezent România. Nu există riscul ca structura administrativă să se supraîncarce, în loc să simplifice lucrurile? Din nou, Diana Iancu: Există întotdeauna o asemenea temere. Cel puţin, în momentul acesta, în interiorul UE există foarte multe demersuri mai degrabă de recentralizare decât descentralizare, se discută din ce în ce mai des de aranjamente intermunicipale, interteritoriale, grupări teritoriale care uneori transced graniţele naţionale, dar există în egală măsură şi alt fel de cazuri. De exemplu, cazul Slovaciei, unde în momentul acesta avem o fragmentare teritorială extraordinară şi, dacă ne uităm la felul în care se dezvoltă economic Slovacia, pare-se că acolo o să fie o soluţie posibilă de succes. Despre asta este vorba. Fragmentăm foarte mult şi întrebarea este în ce măsură nu se vor suprapune competenţele, pe de o parte şi, pe de altă parte, se va îngreuna şirul rezolvării problemelor.” Diana Iancu a amintit şi alte modelele europene spre care România ar putea să-şi îndrepte atenţia: În momentul în care discutăm despre modele de bună practică, există nişte norme generale, există un principiu fundamental, după părerea mea, guvernarea trebuie să se întâmple cât mai aproape de cetăţean. Mă uit, de exemplu, la reformele teritoriale pe care le-a întreprins Danemarca sau la grupul de aranjamente pe care le are Suedia, mă uit, de asemenea, şi la felul în care funcţionează într-o manieră mai centralizată decât, poate, ar fi considerat de unii, Olanda. Cehia are un model foarte interesant de guvernare multinivel sau guvernanţă multinivel.”




    Sunt doar câteva exemple de unde Bucureştiul ar putea să obţină informaţii legate de funcţionarea regiunilor, informaţii pe care să le transpună apoi ţinând cont de specificul de comunitate din România şi de aşteptările vizavi de reformă.