Mulţi părinţi nu ştiu ce fac şi cât timp petrec minorii pe internet. Această observaţie empirică, presupusă de majoritatea adulţilor, a primit, recent, şi o confirmare clară printr-o cercetare sociologică realizată de organizaţia Salvaţi Copiii din România.
Axat pe percepţia celor mari privind utilizarea internetului de către cei mici, studiul a fost comparat cu cel similar realizat acum un an din perspectiva copiilor. Iar concluzia comparaţiei este sintetizată astfel: “din nefericire, copiii și părinți, ne aflăm în două lumi diferite în privința percepției atât a riscului, cât și a timpului petrecut online”. Sunt cuvintele sociologului Ciprian Grădinaru care detaliază.
“Vedem că 3 din 10 părinți ne spun că fiul sau fiica petrec cam o oră pe zi online. Asta e de mirare pentru că, de fapt, copiii spun că doar un procent marginal – 2% sau 3% – petrec sub o oră pe zi.
Observăm o primă diferență, căci foarte mulți copii, aproape trei din zece, spun că petrec mai mult de patru ore pe internet pentru activități extrașcolare. Nu i-am întrebat despre sarcinile școlare pentru că suntem în context post-pandemic în care, cel mai probabil, comportamentele de învățare au rămas ancorate în zona online.
Principalele lucruri pe care părinții spun că ai lor copii le fac online sunt jocurile și vizionarea de conținut video cu tot ce implică aceasta. O să insist doar asupra unei singure teme – rețelele sociale, unde 30% aproape dintre părinți spun că fiul sau fiica are un profil.
Dacă ne uităm la părinții care au copii cu vârsta peste 10 ani, acest procent crește spre 40%. Dar, dacă aducem în discuțiile în discuție opiniile copiilor din studiul din februarie 2023, vedem că 90% dintre copii spun că aveau un profil pe o rețea socială.”
Diferențele dintre ce cred părinții că știu și ce spun copiii că fac în realitate online devin dramatice în contextului hărțuirii pe internet sau al altor incidente.
Ciprian Grădinaru: “În privința incidentelor online o să fac referire doar la două elemente: 9% dintre părinți spun că, în ultima perioadă, fiul sau fiica a avut parte de un astfel de incident. Sunt două lucruri care merită analizate puțin aici.
Acum aproape 11 ani, în 2013, în cazul unui alt eșantion de părinți, procentul era eminamente identic: 9%. Din 2013 până acum, rețelele sociale au explodat. Au apărut multe rețele noi, multe cu grad mare de risc. Aparatele de pe care copiii intră pe internet la fel s-au înmulțit, cantitatea de timp petrecut online a crescut. Știm noi că în ultimii 10 ani vârsta la care intră copiii pe net a scăzut cu vreo 4 ani. Totuși, numărul de incidente și necunoașterea acestora rămân constante.
Este un subiect de cercetare pentru că, în cazul eșantioanelor copii, aproape 40% dintre ei spun că au avut un astfel de incident, dar numai 20% dintre ei spun că au și vorbit mai departe cu cineva. Acel cineva poate să fie prietenul, nu neapărat părintele. Astfel încât estimăm noi că unul din patru incidente pe internet rămân necomunicate către oricine altcineva, nu numai către părinți.”
De altfel problema principala rămâne lipsa de comunicare dintre generații care-i face pe părinți să ignore preocupările copiilor, iar pe copiii să se ascundă de adulți. Totuși, există tentative de cunoaștere din partea celor mari, după cum aflăm tot de la sociologul Ciprian Grădinaru.
“Acum 10 ani, în 2013, părinții aveau o monitorizare participativă mult mai importantă a comportamentului online al copilului. Procente mult mai mari de părinții spuneau că fac activități împreună pe internet cu copilul. De pildă, se jucau împreună. Acești indicatori au scăzut cu minim 10% – 20% în ultimii 10 ani. În schimb, ca un lucru bun, a crescut utilizarea programelor de control parental. Probabil au și apărut mai multe. Dacă acum 10 ani doi din zece părinți spuneau că au astfel de programe instalate pe device-urile copiilor, astăzi procentul s-a dublat. Acum rămâne întrebarea cât de eficiente sunt și ce fac ceilalți care nu folosesc aceste aplicații.”
Lipsa dialogului și a cunoașterii reciproce creează situații dramatice pentru copiii care sunt hărțuiți online, unii dintre ei ajungând chiar în cabinetele de psihoterapie.
Despre o experiență de acest fel ne vorbește acum eleva Bianca Joiță: “Eram în clasa a opta. Țin minte că eram foarte stresată din cauza evaluării naționale și părinții mei, de asemenea, erau și ei stresați.
Prima dată când am auzit de pandemie și de vacanța de două săptămâni am fost foarte fericită că o să stau acasă și că o să am timp să învăț. Însă știm bine că aceste două săptămâni s-au transformat în luni întregi și în aceste luni în care eu am fost acasă cu părinții, în care puteam să fiu aproape de ei, puteam să vorbesc cu ei și să-i cunosc. Dar din pricina stresului școlar și din pricina dezorganizării mele, reacția mea la această supraîncărcare emoțională a fost să mă depărtez de ei.
Așadar, am stat foarte mult în online și astfel am ajuns o victimă a bullying-ului. Am început să vorbesc cu persoane care erau de vârsta mea. Însă m-au rănit emoțional, căci începuseră să facă glume pe seama mea și a înfățișării mele. Iar eu, pentru că deja mă depărtasem foarte mult de părinți și mă izolasem de-a dreptul pe telefon și pe net, mi-a fost greu să le spun prin ce treceam. A fost o luptă prin care am trecut singură și din care am învățat. Acum, fiind elevă la un liceu pedagogic, știu cât de important este să vorbești cu părinții, cât de importantă este relația familială și ce greșeli am făcut și cum puteam să evit această situație urâtă.”
În concluzie, pe lângă monitorizarea mai strictă a activității online și limitarea timpului petrecut în fața ecranelor, alt mod de a evita pericolele internetului este comunicarea personală dintre copiii și părinți, conchid experții organizației Salvați Copiii.
