Tag: hectare

  • Efectele inundaţiilor

    Efectele inundaţiilor

    România a avut parte în
    prima jumătate a lunii iunie de o vreme capricioasă. Doar în ultimele 3-4 zile, au fost emise 132 de atentionări/avertizări
    meteorologice şi hidrologice cod roşu, portocaliu sau galben de furtuni,
    ploi torenţiale şi inundaţii.

    Potrivit Ministerului
    Interne, peste 100 de localităţi din 18 judeţe şi municipiul Bucureşti au fost
    afectate de precipitaţii abundente, inundaţii, alunecări de teren sau viituri.
    1500 de angajaţi ai Ministerului de Interne, sute de pompieri au intervenit cu
    utilaje, motopompe, autospeciale, bărci, pentru salvarea oamenilor sau au
    ajutat localnicii să scoată apa din curţile şi gospodăriile inundate.Vestea
    bună este că nu s-au înregistrat decese. Totuşi sute de persoane au fost
    evacuate, sute de case si gospodarii au fost inundate, mii de hectare de
    culturi agricole au fost distruse.

    Printre zonele cele mai afectate s-au aflat
    judetele Hunedoara si Timis, Tulcea şi Bacău. O ploaie
    torenţială care nu a durat mai mult de 30 de minute, în care cantitatea de
    precipitaţii a depăşit 50 de litri pe metrul pătrat, a afectat municipiile Deva
    şi Hunedoara. Viitura a perturbat traficul rutier şi
    a blocat, cateva ore, Drumul Judeţean care face legătura între Deva şi
    Hunedoara, nivelul apei depăşind jumătate de metru pe carosabil.

    Autorităţile
    locale din judeţul Timiş monitorizează permanent apele râului Bârzava, pentru
    care este în vigoare un cod roşu de inundaţii. Atenţia se îndreaptă în mod
    special asupra localităţilor Denta şi Gătaia, unde este aşteptată o viitură şi
    unde au fost consolidate digurile cu saci de nisip. In oraşul
    Caransebeş apa nu mai este potabilă, pentru că ploile torentiale din
    ultimele zile au dus la creşterea bruscă a cantităţii de impurităţi, iar
    capacitatea staţiilor de tratare a fost depăşită. Autorităţile au recomandat
    ca apa să nu mai fie consumată, nici măcar pentru prepararea hranei, ci
    doar pentru uz gospodăresc.

    Ploile torenţiale au reactivat alunecările de teren
    din Comăneşti, judeţul Bacău. 60 de persoane au fost evacuate, după ce la
    începutul săptămânii alte 40 fuseseră nevoite să îşi părăsească locuinţele,
    aflate în pericol de a se prăbuşi. In Tulcea, unde local au căzut 115 litri/mp în două- trei ore,
    prefectura a anunţat că ploile din ultimele au afectat mii de hectare
    de terenuri agricole.

    După aceasta perioadă ploioasă, urmează
    canicula. De joi, vremea s-a încălzit semnificativ în majoritatea regiunilor,
    dar mai ales în sud, inclusiv în Capitală, unde până la sfârşitul saptătmânii
    sunt aşteptate temperaturi care vor depăşi 35-37 de grade C.

  • Prevederile noului Cod Silvic

    Prevederile noului Cod Silvic

    Cererea preşedintelui Klaus Iohannis privind reexaminarea
    Codului Silvic a fost respinsă în Camera inferioară de la Bucureşti, deputaţii
    adoptând legea în controversata formă iniţială.

    În urmă cu două luni, şeful
    statului motiva în cererea de reexaminare faptul că intervenţiile legislative
    adoptate în cuprinsul acestei legi sunt de natură să limiteze arbitrar
    activitatea operatorilor economici, fapt care ar genera dezavantaje pentru unii
    şi avantaje pentru alţii, ar putea avea impact negativ asupra mediului
    concurenţial şi ar putea atrage posibilitatea de a fi invocată încălcarea
    obligaţiilor asumate de statul român în calitate de stat membru al UE.
    Introducerea pragului maxim de 30% la achiziţia sau procesarea de masă lemnoasă
    din fondul forestier naţional şi dreptul de preempţiune pentru producătorii din
    industria mobilei la cumpărarea de masă lemnoasă – sunt de natură să aducă
    atingere principiilor libertăţii economice şi contractuale, ca fundamente
    esenţiale ale economiei de piaţă, consideră, de asemenea, preşedintele
    Iohannis.

    Motivând că nu a fost lăsată să depună
    amendamente, opoziţia liberală a propus,
    în dezbaterile din plenul Camerei Deputaţilor, retrimiterea Codului silvic la
    comisia de specialitate. Fără succes însă, social-democraţii aflaţi la putere
    şi UDMR susţinând forma iniţială a proiectului. Care au fost argumentele
    părţilor, care afirmă, de altfel, că se opun defrişărilor?

    Liderul deputaţilor
    PNL, Ludovic Orban, a atras atenţia că prevederile din Articolul 20 ar pune în
    pericol siguranţa cetăţenilor: Vrem rediscutarea Articolului 20,
    care permite practic hăcuirea pădurilor din România, fără niciun fel de
    amenajament, pentru orice proprietar de păduri, nu numai pentru cei care au
    astăzi sub 10 hectare, ci pentru orice proprietar de păduri care vrea să îşi
    taie pădurea îi dă cinci hectare fratelui, cinci hectare soţiei, zece hectare
    mai ştiu eu cui, finului, şi poate să taie fără niciun fel de amenajament.

    Fostul
    ministru al apelor şi pădurilor, deputatul PSD Doina Pană, spune, la rândul
    său, că noul Cod Silvic oferă un cadru legislativ corect în concordanţă cu
    reglementările europene în domeniu, dar şi cu legea fundamentală a ţării: Nu este decât o luptă disperată ca acest Cod Silvic să nu intre
    în vigoare. De fapt vor să perpetueze defrişările! Şi orice voce care spune
    altceva decât că acest Cod Silvic trebuie promulgat este o voce care nu
    urmăreşte interesul naţional, ci interes de partid sau interes pecuniar!

    Şeful statului nu mai poate întoarce actul normativ în parlament, dar îl poate
    ataca la Curtea Constituţională. La începutul săptămânii, Klaus Iohannis a
    anunţat însă că nu intenţionează să apeleze la această variantă.