Tag: Henry Ford

  • Principele Nicolae al României

    Principele Nicolae al României

    În urmă cu 120 de ani, pe 5
    august 1903, se năștea la Sinaia, principele Nicolae, singurul frate al regelui
    Carol al II-lea, pe lângă cele trei surori. Destinele celor doi frați aveau să
    difere mult în final, dar asemănările dintre comportamentul și viețile lor
    private ies, la rândul lor, în evidență, unele datorându-se chiar modului în
    care au fost crescuți. Mama lor, regina Maria, a menționat de altfel în
    memoriile sale că și-a lăsat copiii să crească liber, nefiind preocupată
    neapărat să le impună restricțiile cerute de protocolul regal.

    Ștefania Dinu,
    directoarea Muzeului Național Cotroceni, continuă povestea Principelui Nicolae: A fost botezat la 3 octombrie 1903 și poartă numele țarului Nicolae al
    II-lea, care era văr primar cu mama sa, principesa și apoi Regina Maria. Era al
    doilea băiat al perechii formate din viitorii monarhi Ferdinand și Maria și cel
    de-al patrulea copil al familiei regale. Ca atare, a fost cumva departe de
    tron. Nu avea să fie în ceea ce privește succesiunea la tron pe un loc dominant,
    așa că Prințul Nicolae a avut o copilărie cât se poate de fericită la Curtea
    Regală. Pentru că era foarte năzdrăvan, toți cei care încercau să-l educe au
    eșuat în acest această încercare. Dar au sfârșit și prin al îndrăgi foarte mult
    pe micul principe și unul dintre cei de care era foarte apropiat a fost nimeni
    altul decât regele Carol I.


    Alintat
    Nicky, tânărul prinț a fost, de altfel, preferatul regelui Carol I și, după o
    copilărie lipsită de griji în România, el a fost trimis în Marea Britanie
    pentru a urma cursurile colegiului Eton. Tot din adolescență și prima tinerețe
    datează și pasiunea principelului Nicolae pentru sport și automobilism. Iar, în
    timpul Primului Război Mondial, după retragerea curții regale la Iași în 1916,
    obișnuia șă-și plimbe mama într-un mic automobil denumit Bambino ca s-o
    destindă în perioada aceea grea.

    Ce s-a întâmplat după război și după Marea
    Unire din 1918 cu principele Nicolae, aflăm tot de la Ștefania Dinu.: A continuat să meargă la Eton, unde a avut rezultate destul de bune, nu
    foarte strălucite. El era un tip visător, înclinat mai mult spre partea
    umanistă, dar la Eton a făcut, bineînțeles, cursuri militare, pentru că a fost
    ambiția Reginei Maria ca acest băiat al ei să devină ofițer de marină. Asta a
    fost și cariera pe care el a urmat-o la Eton, și după ce a terminat colegiul, a
    fost ofițer cadet în Marina Regală Britanică, dorind să urmeze și Școala navală
    de război în Marea Britanie. Nu a mai reușit acest lucru pentru că Regele
    Ferdinand s-a stins din viață prematur, în iulie 1927. Și atunci Principele
    Nicolae a trebuit să se întoarcă în țară pentru a prelua funcția de înalt
    regent.

    Se știe că în 1925, principele moștenitor Carol renunțase pentru a doua
    oară la tron și plecase în exil în Franța cu Elena Lupescu, fapt pentru care
    regele Ferdinand a fost nevoit să anunțe instituirea unei regențe pentru
    regele-copil Mihai. În momentul în care regele Ferdinand s-a stins din viață,
    regența a intrat în funcțiune, înalt regent fiind principele Nicolae, care avea
    atunci vârsta de 24 de ani. Regele Mihai avea atunci vârsta de șase ani. Deci
    această regență ar trebuit să preia conducerea treburilor statului. Și
    principele Nicolae era, în același timp, și tutorele regelui-copil Mihai.


    În perioada regenței, principele
    s-a achitat bine de îndatoririle până în 1930 când regele Carol al II-lea și-a
    revendicat tronul și a preluat conducerea statului. Cei doi frați, crescuți în
    același spirit nerestrictiv, se asemănau și în privința vieții sentimentale
    tumultoase. Întocmai ca regele, princepele a început o idilă cu o femeie
    măritată, Ioana Doletti, cu care, odată divortață, s-a și căsătorit împotriva
    cutumelor regale. Regele însă nu a acceptat situația, deși la rândul său se
    aflase într-unele aproape identice.
    Ș

    tefania Dinu despre viața particulară a principelui Nicolae: Între timp, pasiunile lui pentru automobile, pentru aviație, pentru
    sport în general au continuat. Schiul era sportul preferat, dar participa și la
    cursele de automobilism. Una dintre curse a fost Paris-Nisa, prin 1933, și
    cursa de la Le Mans. A însoțit-o pe Regina Maria în 1926, în vizită în America
    și acolo a avut întâlniri cu mai mulți producători de automobile americane,
    printre care și Henry Ford, după care, venind în țară, chiar și a achiziționat
    niște mărci de automobile americane cu care participa la aceste curse de
    automobilism. În 1931, 28 octombrie s-a căsătorit cu Ioana Doletti, fără a avea
    permisiunea regelui Carol al II-lea, care nu l-a înțeles, deși el era în
    aceeași situație cu Elena Lupescu. A fost un pic ipocrit Regele Carol al II-lea
    când i-a cerut fratelui său să renunțe la Ioana Doletti și la această
    căsătorie, pe care el a făcut-o în secret în comuna Tohani. Asta a atras după
    sine, desigur, excluderea lui. Mai întâi a fost trimis în străinătate pentru șase
    luni, iar cele șase luni s-au transformat în șase ani, timp în care Principele
    Nicolae venea și pleca din România pentru a participa, totuși, la o serie de
    evenimente împreună cu regele Carol al II lea.


    De-abia în
    1937 principele a renunțat la titul său regal și a plecat definitiv în exil cu
    Ioana Doletti, purtând numele de Nicolae Brana. Titlul de principe de
    Hohenzollern aveau să-i fie reatribuit în 1942 de regele Mihai care, de altfel,
    i-a recunoscut și căsătoria. Nu va primi, însă, și titlul de principe de
    România. În exil avea să locuiască în
    Italia și în Elveția, fiind urmărit de serviciile secrete interbelice și
    postebelice, de Siguranță și, respectiv, de Securitate. După instalarea
    comunismului, principele Nicolae a devenit unul dintre cei mai dinamici
    reprezentanți ai exilului românesc, încercând să unească diaspora românească în
    jurul mai multor proiecte, inaugurând biblioteci românești, cum ar fi cea de la
    Freiburg, și centre culturale precum cele din Madrid și Roma. A murit în 1978
    la Madrid, fiind înmormântat la Lausanne, în Elveția.