Împreună cu Marian Manea, președintele Federației Române de Trap și cu Marian Dima, organizator de competiții urmărim cursa de trap dotata cu trofeul Take Ionescu și aflăm informații despre hipism, hipodromuri, cai și călăreți în România de ieri și de azi.
Cursele hipice din capitala României
se desfășurau înainte de 1945 pe hipodromul Băneasa. Acolo, iubitorii de cai și
de hipism se adunau pentru a socializa și a-și urma pasiunea. La începutul
secolului 20 hipismul creștea în popularitate și în România și în curând
hipodromul de la Băneasa se dovedea insuficient pentru a face față
solicitărilor de evenimente. Astfel s-a ajuns la construirea celui de-al doilea
hipodrom, cel din cartierul Floreasca, în nord-estul Bucureștiului.
După primul război mondial, omenirea
începea să-și revină din traumele provocate de conflict și încerca să se
obișnuiască cu noua realitate geopolitică. Războiul lăsase urme adânci și
elanul reconstrucției și al unui nou început era peste tot. Însă chiar dacă
lumea era nouă, oamenii simțeau nevoia continuării vieții de până atunci, cu
tot ce însemnase ea înainte de război. Astfel, petrecerea timpului liber și
pasiunile ocupau un loc important în viața oamenilor iar hipismul era una
dintre ele.
Împreună cu istoricul Cezar Buiumaci
am depănat povestea hipodromului Floreasca, locul în care s-a scris o parte a
istoriei hipismului bucureștean. După
Marele Război, cursele de cai încep să aibă din ce în ce mai multă popularitate
în rândul bucureștenilor. Din ce în ce mai mulți pasionați devin proprietari de
cai de rasă. Pentru că numărul era într-o permanentă creștere iar spațiul
hipodromului de la Băneasa se dovedea limitat, a apărut ideea construirii unui
nou spațiu pentru desfășurarea curselor de cai. Cel care va pune bazele noului
hipodrom va fi inginerul Ion Matak, proprietar de herghelie. El va cumpăra în
debutul deceniului al treilea al secolului 20 de la Societatea de locuințe
ieftine un teren de 180.000 metri pătrați pe șoseaua Ștefan cel Mare. Investiția
s-a ridicat la fabuloasa sumă de 6 milioane de lei.
Inițiativa inginerului Ion Matak
dădea roade și noua construcție avea să prindă contur și formă fizică.
Planurile au fost încredințate unuia dintre cei mai buni specialiști de la acea
oră, așa cum arăta Cezar Buiumaci.:
Clădirile hipodromului au fost proiectate de arhitectul Paul Smărăndescu,
unul dintre reprezentanții de seamă ai stilului neoromânesc. În acest stil va
fi ridicat noul edificu cu fațada tribunelor care se termina la etajul al
doilea. Avea cerdac deschis și stâlpi de lemn cioplit. Pentru a permite o
vizibilitate bună, tribunele erau complet deschise. Complexul de clădiri
cuprindea trei tribune: pavilionul oficial, cel regal și cel public legate
între ele prin coridoare și pasaje de trecere.
Începând cu anul 1924 bucureștenii
aveau un alt doilea loc în care să se delecteze cu pasiunea lor. Un film despre
deschiderea hipodromului a fost realizat și prezentat în cinematografele din
capitala României. Cezar Buiumaci spune că în 13 ani de existență hipodromul
Floreasca a avut o activitate intensă.
Inaugurat în toamna aceluiași an al construirii sale, hipodromul a fost un
succes având o participare în permanentă creștere. În doar 5 ani, s-a ajuns să
fie organizate aici curse de noapte folosindu-se iluminatul electric de tipul
nocturnelor de astăzi. Cele mai importante curse erau cele de trap, iar
programul se desfășura astfel: duminica și joia pentru galop, miercurea și
sâmbăta pentru trap. Deceniul al patrulea avea însă să vină cu probleme pentru
hipodromul de la Floreasca printr-un cumul de factori. În principal, a fost un
management defectuos dar și criza economică din anii 1929-1933. Implicarea lui
Carol al II-lea în anul primei sărbători a Lunii Bucureștilor din 1935 va fi de
bun augur și va însemna o revigorare a hipodromului, aici având loc prima cursă
internațională. Însă problemele nu vor înceta iar doi ani mai târziu, în 1937,
hipodromul de la Floreasca va fi închis, cursele continuând doar la hipodromul
de la Băneasa.
Vremuri grele aveau să urmeze pentru
hipodromul Floreasca. Declinul apărut la sfârșitul anilor 1920 a dus la
prăbușirea de la începutul deceniului următor. Cezar Buiumaci. După dezafectarea hipodromului,
locul a fost parcelat în vederea construirii aici a unui ansamblu de locuințe
ieftine. Declanșarea celui de-al doilea război mondial a oprit însă acest
demers care a fost reluat în deceniul al șaselea de către autoritățile
comuniste care au ridicat aici un ansamblu de blocuri, un cartier ale cărui
străzi au fost denumite cu nume de compozitori. Pe o parte a amenajării
fostului hipodrom a fost construit complexul sportiv Dinamo. Regăsim și un
spațiu verde în mijlocul noului cartier Floreasca, parcul Verdi, unde va fi
construit cinematograful Floreasca.
Noul regim comunist de după 1945 avea
alte priorități urbanistice. Cezar Buiumaci: Putem spune că, la fel ca în cazul hipodromului de la
Băneasa, a avut loc o suprapunere de edificii ale noului regim, o transformare
cu o simbolistică propagandistică, noile edificii luând locul celor ale unui
regim considerat decadent. Cu toate acestea, au existat zvonuri prin anii 60-70
ai secolului 20 conform cărora la capătul cartierului Drumul Taberii, în zona
Valea Ialomiței, urma să fie construit un nou hipodrom bucureștean. În
literatura de specialitate nu am găsit însă detalii despre acest proiect, iar
venirea la putere a lui Nicolae Ceaușescu a însemnat în bună măsură abandonarea
unor proiecte de dezvoltare a respectivei zone în favoarea altora.
Locul hipodromului Floreasca este
astăzi de nerecunoscut. Un fost grajd de trap de pe strada Vornicul Manolache mai
amintește de ce a fost în urmă cu 100 de ani.