Radio România Internațional

Tag: hobby

  • Muzeul recordurilor româneşti

    Muzeul recordurilor româneşti

    După cum v-am
    obişnuit în ultima vreme, vă propunem un popas inedit şi anume într-un muzeu
    premium: Muzeul recordurilor româneşti. Ascuns cumva pe o străduţă din
    Bucureşti muzeul s-a dorit o călătorie în excepţional. Fie că vorbim despre cea
    mai mare colecţie atestată de obiecte care au ca decoraţiune floarea de colţ,
    fie că vorbim despre tirbuşoane sau despre emisiunile filatelice româneşti
    începând din cele mai vechi timpuri până în prezent, muzeul este rezultatul
    pasiunii unui colecţionar…generos.

    După cum ne-a povestit, Ion Chirescu, spre
    deosebire de colecţionarii ce îşi ascund obiectele strânse pentru a le admira
    singuri, el le arată bucuros celor interesaţi de ineditul colecţiilor. Un hobby
    din copilărie dezvoltat la nivel de artă, după cum am aflat de la colecţionar,
    care ne-a povestit despre colecţia de tirbuşoane:


    N-a ajuns nimeni la această performanţă, dar nu performanţa am
    căutat-o. Am pornit de la această colecţie şi de la acest hobby şi, greu de
    crezut, dar fără să îmi dau seama, am ajuns la un număr de peste 30 de mii de
    tirbuşoane diferite, real diferite, efectiv datorită pasiunii şi plăcerii de a
    le colecţiona, de a le căuta. A fost o creştere pas cu pas. Am încercat, e
    adevărat, la început, să cumpăr cărţi despre această pasiune. Nu sunt singurul
    colecţionar, bineînţeles. În lume există cluburi care se ocupă de acest tip de
    colecţie, sunt mulţi colecţionari de tirbuşoane, sunt câteva mii, organizaţi pe
    ţări, pe continente, toţi cu această
    pasiune. Cea mai mare colecţie care apărea în Guinness Book era undeva la 1700
    de piese. În momentul când am văzut la ce nivel a ajuns colecţia mea a fost şi
    pentru mine o surpriză.



    O colecţie
    pentru strângerea căreia s-a umblat prin toată lumea, după piese rare, şi a
    cărei alcătuire a durat 11 ani şi care ilustrează evoluţia istorică a
    tirbuşonului. Mari, ca pentru restaurante, mici, ca pentru sticluţe de colonie
    sau chiar minuscule, de studiat cu lupa, numărul tirbuşoanelor a crescut pe
    nesimţite.


    Găsim aici
    piese decorative din a doua jumătate a secolului XVII, ce puteau servi la
    deschiderea călimărilor de pe biroul unui gentleman. Găsim tirbuşoane de
    deschis şampania, după obiceiul timpurilor în care şampania era medicament
    prescris în depresii. Pe atunci dopului i se făcea doar o gaură pentru ca nicio
    picătură de licoare miraculoară să nu se piardă, şampania fiind foarte scumpă.
    Există tirbuşoane mignone, cu incrustaţii ori mânere de sidef, pentru sticlele
    de parfum ale doamnelor, tirbuşoane mici, simple, cu inel, care rămâneau în
    dopurile sticluţelor de la spiţerie, pentru întrebuinţări repetate, şi o
    infinitate de tirbuşoane de artist, în care creativitatea tehnică e înlocuită
    de cea estetică. Găsim secţiunea premium, cuprinzând piese ce nu pot fi văzute
    nicăieri în lume, unele patente de invenţie. Dar vom găsi şi, amuzaţi,
    tirbuşoane de târg, ornate cu motociclete, ancore, avioane, pisici sau Homer
    Simpson.


    Piesa de
    rezistenţă a colecţiei româneşti este unul dintre cele două tirbuşoane
    existente în lume făcute din piciorul de fier al fostului Pod al Londrei,
    construit la 1176 şi dezafectat în 1831. Pe el sunt gravate cuvintele a stat
    656 de ani la baza Podului Londrei. Cea mai veche piesă datează din 1740, din
    perioada lui Ludovic al XV-lea.


    Certificată ca record mondial chiar de
    Guiness Book colecţia muzeului reuneşte 30 de mii de tirbuşoane, 35 de mii de
    fiare de călcat, trivete (suporturi de fiare de călcat), colecţia obiectelor
    însemnate cu floare de colţ, dar şi aparate foto, camere de filmat rudimentare
    şi câte şi mai câte surprize!. Şi dacă v-am tentat să descoperiţi muzeul,
    trebuie precizat că vizitele trebuie programate şi că muzeul este deschis în
    general pentru grupuri organzate.

  • Myrat Velnazarov din Turkmenistan

    Myrat Velnazarov din Turkmenistan

    Myrat Velnazarov este din Turkmenistan. Timp de un an studiază limba română în Ploiești, la Universitatea
    Petrol – Gaze, după care, între 2013 și 2017, urmează Facultatea de Chimie şi Inginerie Chimică a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.
    Până în 2019, tot în orașul transilvănean, tânărul face un masterat în
    ingineria materialelor și protecția mediului. Ne povestea cum a ales să vină în
    toamna lui 2012 în România.


    Eram student în
    Belarus la inginerie chimică, dar în regim cu taxă, mi-era greu să tot plătesc
    şi aveam un vecin şi prieten care studia deja în România, l-am întrebat cum e
    acolo, mi-a spus că e foarte bine, să încerc şi eu, să-mi depun dosarul şi
    mi-am luat toate documentele de acolo, am dat examen la noi în ţară, şi am
    reuşit, din 625 de dosare depuse doar 25 au fost acceptate.


    Myrat Velnazarov, masterand la Facultatea de Chimie din Cluj-Napoca, şi-a
    dorit din copilărie să devină inginer chimist.


    Mi-a plăcut
    chimia de când eram copil. Am vrut să devin doctor iniţial, tatăl meu e doctor,
    dar apoi mi-am dat seama că nu e o profesie potrivită pentru mine. Şi dacă tot
    am apucat să învăţ chimia, în plus, a început să se dezvolte industria chimică
    la noi, chiar şi în oraşul nostru, Yoloten. Acolo e cel mai mare zăcământ de
    gaze din ţara noastră şi acum se construiesc fabrici foarte mari pentru
    extragerea şi prelucrarea gazului natural. Şi mi-am spus că asta mi se
    potriveşte.


    Din 2012, Myrat Velnazarov învaţă în România, ţară despre care are numai
    cuvinte de laudă, după cum ne mărturisea.

    Mi-a plăcut
    foarte mult în România, în primul rând natura, aveţi şi munţi, şi câmpii, de
    toate. Îmi place să urc pe munte, să fac drumeţii. Am fost pe Dunăre, la
    Orşova, am văzut statuia lui Decebal, am fost în munţii Bucegi, am vizitat
    Sfinxul şi Babele, după aceea am fost la Marea Neagră, la Constanţa. Am fost la
    Oradea, la Craiova, Braşov, Buşteni, Sinaia, Sighişoara, n-am fost în Maramureş,
    unde vreau să ajung să mă plimb cu mocăniţa. În Moldova am ajuns la Iaşi. Cel
    mai frumos oraş pentru mine e Buşteniul, când mă plictisesc sau mă simt
    stresat, mă duc la Buşteni, e un oraş cu munti înalţi, scap de stres când ajung
    la munte, e chiar frumos şi e mai aproape de sufletul meu.


    Myrat Velnazarov s-a simţit foarte bine printre români. A ajuns şi la o
    nuntă în Vatra Dornei în septembrie 2018.


    Despre români
    numai lucruri frumoase pot să spun. Până acum nu m-am simţit aici ca un străin,
    credeţi-mă, mă simt ca acasă aici. Nu ţin minte să mă fi certat cu vreun român
    pentru ceva. Pe oriunde am fost, m-au ajutat, m-au ajutat să mă acomodez aici,
    şi în câmin am stat cu români şi a fost chiar bine. La Vatra Dornei am fost la
    o nuntă românească anul acesta, în septembrie, s-a căsătorit un coleg pe care
    îl ştiu din anul întâi, când stăteam în cămin. El era din Republica Moldova,
    fata e din Vatra Dornei. Suntem prieteni buni, mi-a plăcut că toată lumea purta
    costum tradiţional. A fost pentru prima oară când am ajuns la o nuntă în
    România şi toată lumea dansa, se dansează foarte mult, au avut prăjituri faine,
    a fost o atmosferă foarte frumoasă.


    Când nu e ocupat cu studiile masterale în chimie, Myrat Velnazarov îşi face
    timp şi pentru hobbyuri.


    Joc fotbal,
    sunt portar. Joc baschet. Îmi place să desenez la calculator, când am timp
    ascult muzică, am şi preferinţe, de la Dan Spătaru şi Drumurile noastre – pe
    care am auzit-o la un festival acum vreo 2-3 ani – până la muzică rap, ascult
    Cheloo. Ascult multă muzică românească, am învăţat şi versurile anumitor
    cântece.


    Momentan Myrat Velnazarov lucrează cu normă parțială la un institut de cercetare din Mediaş, îşi continuă
    studiile masterale în chimie la Cluj-Napoca şi vrea să se înscrie inclusiv la
    un doctorat în domeniu, poate chiar la Universitatea din Bucureşti. Ce îşi
    doreşte în viitor?

    Eu mă întorc în ţară, vreau să lucrez acolo. Întâi vreau să câştig
    experienţă, să mă dezvolt, ca să contribui apoi şi la dezvoltarea ţării mele.
    Un chimist poate face multe lucruri frumoase. E visul meu să îmi înfiinţez o
    firmă a mea de producţie, pentru că avem în ţară multe materii prime, de
    exemplu, avem foarte mult gaz natural, îngrăşăminte, minerale. Turkmenistanul e
    în Asia Centrală, lângă Marea Caspică, e o ţară cam de două ori mai mare decât
    România, dar are o populaţie de 6-7 milioane de locuitori. Avem multe resurse
    naturale, e o ţară bogată şi avem nevoie de chimişti, de aceea şi trimitem
    tineri la studii în străinătate să devină ingineri chimişti. Se construiesc
    multe fabrici în prezent care au nevoie de specialişti.


  • Tribal Fest à Bucarest

    Tribal Fest à Bucarest

    Andreea Bonea est diplômée de la faculté de droit et elle a été chef de projet chez Google et Yahoo. Après avoir travaillé, pendant 9 ans, à Sillicon Valley, aux Etats-Unis, elle est revenue en Roumanie, avec des connaissances professionnelles impressionnantes et avec un hobby pas comme les autres: la danse du ventre. Comment a-t-elle découvert ce type de danse? Elle nous le raconte elle-même. « La première année après mon arrivée à Sillicon Valley, j’ai tâché de me repérer, de voir comment ça se passait, comment vivaient des gens… Et j’ai constaté qu’à part leur travail – leur principale occupation – les gens avaient des hobbys. Je n’avais pas encore d’amis, ma vie sociale n’était pas tellement riche et je me suis rendu compte que pour avoir accès plus facilement à une communauté — autre que celle du boulot — il me fallait un hobby. Au début, j’ai été très attirée par le flamenco, qui me semblait une danse très vigoureuse, très dramatique, pourtant je n’étais pas si passionnée de flamenco pour y investir de l’argent et m’acheter l’équipement nécessaire. Alors, je me suis tournée vers la danse du ventre. Lorsque j’ai rejoint la classe de danse de mon premier professeur, en voyant le corps de cette femme, sa façon de se mouvoir, ses gestes et tout, j’ai été fascinée par cette danse et j’y suis restée pendant 3 ou 4 ans. »



    Qu’est-ce qui rend la danse du ventre tellement fascinante ? Selon Adreea, c’est n’est pas une simple danse, c’est beaucoup plus. Et cette danse a enrichi sa vie d’une manière tout à fait inattendue. « Cela m’a rendue tellement confiante et disciplinée et m’a fait comprendre que mes limitations étaient d’ordre mental. Je me suis rendu compte que si j’ai réussi à exécuter certains mouvements, je pouvais réussir aussi d’autres choses. Cela m’a donné le courage d’entamer des projets dans d’autres domaines. Sans compter les bénéfices strictement physiques… La danse du ventre vous maintient en forme. D’habitude, on doit l’accompagner d’un autre type de danse — du moins c’est ainsi que cela se passait aux Etats-Unis. Pour acquérir la résistance dont on a besoin, ont doit faire, parallèlement, de la danse classique ou une gymnastique douce — pilates, par exemple — ou du yoga, afin de renforcer ses muscles. Il ne suffit pas de faire les exercices obligatoires pour la danse du ventre. Moi, j’ai choisi le yoga. La danse du ventre m’a ouvert ainsi les portes d’un autre univers, que je ne pensais pas pouvoir découvrir. Donc, à part la danse du ventre, j’ai commencé à pratiquer le yoga, qui a complètement changé ma vie. »



    La danse du ventre ne jouit pas d’une très bonne réputation en Roumanie. Associée d’habitude à un genre de musique d’origine orientale appelé « manea » et, plus récemment, à une série télévisée très populaire en Roumanie qui raconte la vie d’un sultan turc, ce type de danse a quand même ses admirateurs et pratiquants sur les rives de la rivière Dâmboviţa, qui traverse la capitale. Il y a même une petite communauté de danseuses, qu’Andreea Bonea n’a pas manqué de connaître. Pourtant, dans son bagage de connaissances apportées d’Amérique, se trouvait, « soigneusement rangé » un nouveau courant pour les danseuses de Roumanie : le Tribal Fusion. Qu’est-ce que c’est que le Tribal Fusion? « C’est une danse tribale orientale, qui repose sur la danse tribale du ventre, un filon qui fusionne avec d’autres styles de danse. On peut avoir ainsi la danse du ventre avec du tango, avec du flamenco ou encore avec du hip hop et du break dance. C’est une forme contemporaine de danse du ventre qui est pratiquée depuis les années 2000 à San Francisco, où j’ai appris pendant 9 ans. En Roumanie, il n’y a rien de tout cela ; la communauté de danse du ventre est très petite, mais très passionnée ; cette niche était inexistante. Etant si attachée au phénomène, je me suis rendu compte que c’était la meilleure occasion pour moi de contribuer au renforcement de la communauté de danse d’ici et de donner l’occasion aux danseuses roumaines de connaître des monitrices internationales de tribal fusion de différents coins du monde ».



    L’expérience comme chef de projet dans les grandes compagnies dans lesquelles elle a travaillé ont aidé Andreea à mettre sur pied le premier festival de Tribal Fusion Belly Dance, qu’elle a appelé Tribal Fest. Ce qui n’est pas facile du tout, étant donné qu’elle vient de donner naissance à une petite fille. Malgré cela, elle a été l’âme du festival qui a eu lieu le week-end dernier à Bucarest. Même si l’audience n’a pas été très grande, chaque jour, d’autres spectateurs ont pris place dans la salle, fait dont Andreea s’est félicitée. « De grands noms de cette niche de danse du ventre tribal fusion ont été présents, des Etats Unis, du Royaume Uni, d’Italie, de Slovénie, des Pays-Bas, d’Ukraine… Ce fut un festival international de 3 jours où nous avons eu de nouvelles personnes dans la salle chaque jour ; j’en ai été très contente. Il a culminé par un spectacle de gala. C’était le moment que je n’oublierai pas. Toutes les danseuses étaient sur scène, un nombre impressionnant, avec leurs différents costumes et leurs énergies, et je me suis rendu compte que j’avais placé Bucarest sur la carte du Tribal Fusion. Au bout de ces trois jours, j’ai respiré et j’ai été très heureuse ».



    Ce n’est pas facile d’aller jusqu’au bout dans ce que l’on fait, dit Andreea Bonea. Il y a beaucoup d’idées et pas mal de gens pour les penser. Ce qui est plus difficile, c’est de finaliser un projet, qu’il s’agisse d’un projet informatique ou de danse du ventre. Pourtant, elle a réussi à placer Bucarest sur une carte, celle d’un monde sensuel, qui, considéré de manière superficielle, peut tromper l’œil. Pour 2014, Andreea Bonea a déjà des plans. Qui vont d’une salle de yoga à une deuxième édition de Tribal Fest, que nous vous suggérons de ne pas rater, s’il vous arrive d’être à ce moment à Bucarest. (Trad. : Ligia Mihăiescu, Dominique)