Tag: hoteluri

  • Piaţa hotelieră din România, un an record

    Piaţa hotelieră din România, un an record

    Piaţa hotelieră din România a înregistrat anul trecut un record de peste 30 de milioane de nopţi de cazare. Piaţa se află în creştere accelerată, atingând în 2024 cel mai mare nivel din ultimii 30 de ani, susţinut de un număr mai mare de turişti străini şi de o cerere ridicată pentru hoteluri moderne, potrivit unei companii de profil. Vizibilitatea internaţională a României este în creştere, iar aderarea deplină la spaţiul Schengen de liberă circulaţie ar putea impulsiona şi mai mult fluxul de turişti.

    În paralel, investiţiile semnificative în noi hoteluri şi interesul tot mai mare al brandurilor internaţionale consolidează poziţia României de piaţă cu potenţial ridicat, pregătită pentru o creştere sustenabilă pe termen lung. România se numără printre ţările cu performanţe bune ale sectorului turistic din Europa în ultimii ani, cu un număr de nopţi de cazare cu 4% peste nivelul pre-pandemic, depăşind media UE, care a crescut sub 2%, arată analiza.

    Această evoluţie se datorează în mare parte turiştilor români şi sectorului de agrement, întrucât numărul turiştilor străini, chiar dacă în creştere în 2024, rămâne sub vârfurile dinaintea pandemiei. Turismul de afaceri încă nu şi-a revenit complet. Numărul nopţilor petrecute de străinii care călătoresc preponderent pentru business rămâne cu 3% sub nivelurile maxime din 2018-2019.

    În ultimul deceniu, România a înregistrat o creştere semnificativă a cheltuielilor turistice. Potrivit Eurostat, în 2023, un călător aflat în România în scop de afaceri a cheltuit, în medie, 333 euro per călătorie, unul dintre cele mai scăzute niveluri din UE. Această sumă este considerabil mai mică decât în Ungaria (562 euro) şi Polonia (488 euro). Cu toate acestea, România se remarcă prin a treia cea mai rapidă creştere din UE la acest indicator. Între 2013 şi 2023, cheltuielile per călătorie de afaceri au crescut cu 134%, depăşind cu mult media europeană de 31%.

    Potrivit unui raport care a analizat hoteluri de 4 şi 5 stele din Bucureşti afiliate brandurilor cu renume, tariful mediu zilnic a depăşit nivelurile din 2019, ajungând la peste 140 de euro pe noapte, în creştere cu 8% comparativ cu 2023. Preţul poziţionează Bucureştiul peste capitale precum Varşovia, Budapesta şi Viena ca dinamică.

    Expansiunea rapidă a turismului, susţinută în principal de călătoriile de agrement şi de o revenire treptată a turismului de afaceri, alături de numărul limitat de hoteluri, transformă România într-o destinaţie tot mai atractivă pentru investiţii. În 2024, pe piaţă au fost adăugate peste 400 de camere în hoteluri internaţionale. Pentru 2025-2026 sunt anunţate aproximativ 15 noi hoteluri, care vor adăuga peste 2.000 de camere.

    Numărul nopţilor petrecute în unităţile de cazare turistică din Uniunea Europeană a depăşit 3 miliarde în 2024, fiind cel mai bun an pentru turismul din blocul comunitar, arată Eurostat. Datele indică un avans de 2,2% comparativ cu 2023, sau un plus de 65,4 milioane de nopţi.

     

  • Date despre turismul din România

    Date despre turismul din România

    Peste 1,5 milioane de turişti
    străini au fost cazaţi în România în primele 9 luni din 2023, a anunţat la 15
    decembrie 2023 Institutul Naţional de Statistică. Cheltuielile acestora au
    depăşit 3,9 miliarde de lei (peste 784 de milioane de euro), respectiv 2.578 de
    lei (circa 519 euro) de persoană. Călătoriile pentru afaceri (inclusiv
    participarea la congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii) au
    reprezentat principalul motiv al sejurului pentru puţin peste 50% dintre
    turiştii străini sosiţi în România în perioada menţionată, cheltuielile lor
    reprezentând 55% din totalul cheltuielilor. Aproape 50% au călătorit în scop
    particular, cheltuielile lor reprezentând 45% din total. Călătoriile în scop
    particular includ călătorii pentru vacanţe, cumpărături, evenimente culturale
    şi sportive, vizitarea prietenilor şi rudelor, tratament medical, religie,
    tranzit. Peste 39% dintre turiştii străini şi-au organizat singuri sejurul, peste
    38% printr-o agenţie de turism, peste 9% atât pe cont propriu cât şi printr-o
    agenţie de turism. Principalul mijloc de transport utilizat pentru a sosi în
    România a fost avionul, folosit de 75% din numărul total de turişti, peste 17%
    au utilizat autoturisme proprii, iar aproape 6% autocare şi autobuze.


    Pe de altă parte, capacitatea de cazare turistică în România
    a crescut, la 31 iulie 2023, comparativ cu perioada similară din 2022, cu 2,7%
    la numărul locurilor de cazare şi cu 4,1% la numărul total de structuri de
    cazare turistică, potrivit Institutului Naţional de Statistică. Cele mai multe
    hoteluri erau de categoria 3 stele (peste
    54% din total), urmată de cele de 4 stele (peste 25%) şi două stele (peste
    15%). Hotelurile de 5 stele au fost în număr de 44 (cu 8 mai multe faţă de 31
    iulie 2022).


    Numărul locurilor de cazare turistică existente la 31 iulie 2023 a fost de
    433.500. Cele mai multe locuri, 205.500, erau în hoteluri, urmate de apartamente
    şi camere de închiriat (62.900 locuri), pensiuni agroturistice (58.100 locuri),
    pensiuni turistice (33.900 locuri), vile turistice (17.500 locuri), hosteluri (13.500
    locuri).


    Primele 3 judeţe după numărul total de structuri de primire turistică
    existente (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), au fost: Constanţa, pe
    litoralul românesc al Mării Negre (cu aproape 1.500), Braşov, important oraş
    montan din zona centrală a României (cu peste 1.250 de structuri de cazare) şi
    Suceava, judeţ din nordul României cu o foarte bogată ofertă turistică (peste 800).


    Rămânând în domeniul ofertei turistice, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului
    şi Turismului consideră că România are şase produse turistice principale: turismul
    rural, turismul cultural, cel de city break, turismul în natură, turismul activ
    şi de aventură, respectiv turismul balnear şi wellness. Până în prezent în
    România au fost recunoscute 133 de trasee cultural-turistice. În plus, România
    este inclusă în 11 rute culturale ale Consiliului Europei şi în 5 rute
    transnaţionale.

  • Şi-a revenit turismul?

    Şi-a revenit turismul?

    Numărul total al turiştilor străini cazaţi în 2022 în structurile de cazare turistică colective din România a fost de aproape 1,58 milioane, cheltuielile lor însumând 4,28 miliarde de lei (aproape 870 de milioane de euro), cu o medie de 2.709 lei (circa 550 de euro) de persoană, a informat Institutul Naţional de Statistică.



    Călătoriile în scop profesional şi de afaceri au reprezentat principalul motiv al sejurului petrecut de către aproape 52% dintre turiştii străini sosiţi în România, cheltuielile acestora reprezentând peste 55% din totalul cheltuielilor. Călătoriile în scop particular au reprezentat al doilea motiv al sejurului petrecut de către peste 48% dintre turiştii nerezidenţi sosiţi în România, cheltuielile acestora reprezentând aproape 45% din totalul cheltuielilor.



    Din totalul cheltuielilor în scop profesional şi de afaceri se evidenţiază cheltuielile pentru cazare (aproape 50%), cele în restaurante şi baruri (18,5%) şi pentru cumpărături (aproape 15%). Din totalul cheltuielilor în scop particular se evidenţiază cheltuielile pentru cazare (45,5%), cele pentru cumpărături (aproape 17%) şi cele în restaurante şi baruri (peste 15%). 43% dintre turiştii străini şi-au organizat sejurul printr-o agenţie de turism, aproape 36% şi-au organizat singuri sejurul, în timp ce 7% şi-au organizat călătoria atât pe cont propriu, cât şi printr-o agenţie de turism.



    Principalul mijloc de transport utilizat pentru a călători în România a fost avionul, folosit de peste 75% din numărul total de turişti, în timp ce 16,7% au utilizat autoturisme proprii, iaar peste 5% autocare şi autobuze.



    Pe de altă parte, industria hotelieră din România a urmat tendinţele globale de creştere în 2022 în ceea ce priveşte gradul de ocupare din hoteluri, sosirile înregistrate în întreaga ţară ajungând la 84% din nivelul de dinaintea pandemiei, iar tendinţa va continua în 2023, arată raportul unei mari companii de consultanţă.



    Conform cercetării, Bucureştiul şi alte oraşe mari din ţară au avut o performanţă mai bună în comparaţie cu media naţională, marile hoteluri din Capitală înregistrând, în ultimele trei luni ale anului 2022, niveluri de ocupare mai mult sau mai puţin comparabile cu cele din 2019, în special datorită faptului că atât călătoriile de agrement, cât şi cele de business şi-au revenit semnificativ.



    De exemplu, în Bucureşti hotelurile de 4 stele au rămas cel mai activ segment în 2022, cu un grad de ocupare de 68% spre finalul anului, faţă de aproximativ 72% în 2019, şi un tarif mediu de 80 euro/noapte, faţă de 87 euro/noapte cu puţin timp înainte de pandemie.



  • Încurajarea educației în industria ospitalității

    Încurajarea educației în industria ospitalității

    Confruntată ca multe alte state europene cu o criză a forței de muncă, România resimte lipsa angajaților din turism poate mai mult decât în alte domenii. Deși există licee și școli cu profil turistic, o parte importantă a absolvenților fie se reorientează spre alte zone, fie evită angajarea în țară. Motivele? Salariile neofertante și durata sezonieră a muncii. O sinteză a situației actuale de pe piața muncii ne-o oferă chiar acum Marius Bazavan, membru în Comitetul Director al Federației Industriei Hoteliere din România:



    Eu văd o tendință în scădere a fluctuației de personal. Fluctuația este din ce în ce mai mică. Oamenii au început să se așeze la locurile lor de muncă. Vorbim cu toții despre deficitul de personal care există. Nu putem să ascundem asta, dar cred că deficitul de personal este, în momentul acesta, nu doar unul numeric, ci și unul calitativ din punct de vedere al persoanelor calificate să lucreze în domeniul ospitalier.



    Pentru o calitate mai bună a serviciilor, dar și pentru a-i atrage pe tineri să lucreze în industria ospitalității, recent a fost creat un ghid realizat de Premier Hospitality și Asociația Edu4Tourism cu sprijinul Federației Industriei Hoteliere din România (FIHR). Este vorba de Ghidul de practică în industria ospitalității, un instrument didactic care se adresează profesorilor, părinților și elevilor și care-și propune câteva lucruri clare: creșterea procentului elevilor care în urma absolvirii școlilor de profil să rămână și să-și desfășoare activitatea în industria ospitalității, oferirea unui suport părinților pentru a înțelege activitățile și meseriile pe care copiii lor le pot îmbrățișa într-o unitate turistică și sprijinirea agenților economici care au nevoie de personal calificat, pentru a oferi servicii la standarde ridicate. Ce înseamnă pentru operatorii din turism acest ghid ne spune Călin Ile, Președinte FIHR:



    Este o punte de legătură între noi, cei care activăm ca operatori în industria hotelieră, între cei care sunt în educație, în licee, în școlile de turism din sistemul de învățământ din România și între elevi și părinți. Vrem să facem această punte de dialog între noi pentru a găsi cele mai bune soluții care să ajute la integrarea acestor tineri în industria noastră, care să facă plăcută industria noastră, să putem să le dăm răspunsurile de care au nevoie pentru a-și forma cea mai bună părere, astfel încât să poată spune în deplină cunoștință de cauză dacă vor sau nu să lucreze alături de noi. Noi așteptăm cu drag. Cred că înainte de proceduri și sisteme de operare e vorba de o relație umană, este vorba de implicarea fiecăruia dintre noi în a-i susține pe acești tineri, în a-și găsi un drum. Și noi credem că un drum frumos și corect și plăcut este și acela în turism.



    Iar un stimulent către tineri ar putea veni chiar din partea actualilor angajați din turism, dacă unitățile de învățământ ar stabili, pentru stagiile de practică, partneriate cu agenți economici din domeniu. Exemple oferă tot Călin Ile: De asemenea, va fi un imbold pentru angajații din turism de a servi ca mentori și de a se implica ca tutori de practică. Și nu în ultimul rând, cred că va fi o curiozitate și pentru tineri, pentru elevi, de a-și alege practica, să se efectueze stagiile de practică în unitățile noastre. Deci e un stimulent pe care noi îl aducem celor trei categorii menționate de mine anterior în a acorda atenție efectuării unei practici în turism și ulterior, chiar de a lucra în turism.



    Ghidul de practică în industria ospitalității este realizat în format electronic, poate fi descărcat pe orice dispozitiv și conține informații esențiale pentru elevii care doresc să fie buni lucrători în turism, afirmă coordonatoarea de proiect Rocsana Borda: Conține o programă didactică făcută împreună cu cei de la Edu4Tourism. De asemenea, conține tot ce înseamnă anexele necesare practicii, evaluare elev, pași de urmat. Ce trebuie să bifezi când faci pentru prima dată curățenia unei camere în hotel, curățenia fiind doar un exemplu. Toate aceste materiale sunt la un click distanță. De altfel, ghidul este descărcabil. Oricine poate să îl descarce absolut gratuit, astfel încât să își ia informația de care are nevoie. Și aș mai vrea să adaug faptul că are o descriere a meseriilor care sunt în industria ospitalității. Să nu uităm că în hotel e și departament IT, e și contabilitate, e și marketing, nu e doar recepție și bucătărie. Sunt toate la un loc.



    Dar mai presus de orice, acest ghid este un exemplu de implicare a operatorilor economici în învățământul terțiar, implicare fără de care forța de muncă nu poate fi formată la un nivel performant.


  • Cifre privind impactul pandemiei asupra turismului în UE

    Cifre privind impactul pandemiei asupra turismului în UE


    Sectorul ospitalității suferă de mai bine de un an din cauza pandemiei de coronavirus și a restricțiilor impuse pe tot mapamondul. Datele Oficiului European de Statistică (Eurostat) pentru anul trecut confirmă scăderea puternică a turismului în statele membre UE.



    Astfel, numărul nopţilor petrecute de vizitatori străini (din afara țării) în unitățile de primire turistică din ţările UE a înregistrat un declin de 68% în 2020 comparativ anul precedent. România și Cipru, înregistrează printre cele mai semnificative scăderi, de peste 80%.

    Numărul total de înnoptări din statele UE, în perioada 2005-2020, exprimat în milioane (Sursa: Eurostat)

    innoptari-turisti-2006-2020-eurostat.jpg



    Scădere puternică și a turismului intern



    Și numărul nopţilor petrecute de rezidenţii unei ţări (vizitatori interni) a înregistrat un declin, însă de numai 38% în 2020, comparativ cu 2019. Dintre cele 27 de state UE, doar rezidenţii din Slovenia (33%), Malta şi Cipru (ambele cu 15%) au petrecut anul trecut mai multe nopţi turistice în propria lor ţară comparativ cu 2019. Din nou, România, alături de Spania și Grecia, se numără printre cele mai afectate țări cu o scădere de peste 40%.



    Numărul total de înnoptări înregistrate în structurile de primire turistică din ţările UE a scăzut la jumătate anul trecut, față de 2019. Astfel, țările UE au adunat 1,4 miliarde înnoptări în 2020, cu 52% mai puțin faţă anul precedent. În toate statele membre UE pentru care există date disponibile s-a înregistrat o scădere a numărului de înnoptări în 2020, comparativ cu 2019, de la un declin de peste 70% în Cipru, Grecia şi Malta, la un recul de sub 35% în Olanda şi Danemarca.



    În plin sezon turistic (aprilie-septembrie 2020), numărul de nopți petrecute în cazările turistice din UE a înregistrat o scădere de 56%, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2019. Și în această perioadă, scăderea a fost mai mare pentru internațional (-74%) decât pentru turismul intern (-38%).

    Numărul total de înnoptări din 2020, comparativ cu cele din 2019 (Sursa: Eurostat)

    innoptari-hoteluri-2020-eurostat.jpg



    Înnoptările din zonele de camping au scăzut cu 38%



    În perioada aprilie-septembrie 2020, hotelurile și unitățile similare au înregistrat cele mai mari scăderi (-63% comparativ cu aceeași perioadă din 2019), urmate de locuințele de vacanță închiriate (-49%). Campingurile (înnoptările în cort sau rulotă) din UE au fost cel mai tipul de cazare turistică cea mai puțin afectată cu o scădere de 38%. Nopțile petrecute în zonele de camping au scăzut mai mult pentru turismul internațional (-57%) decât pentru turismul intern (-26%).



    Grecia a fost cel mai afectat stat membru cu o scădere de 57% a înnoptărilor din zonele de camping în perioada menționată. De asemenea, Estonia, Lituania, Croația și Spania au înregistrat scăderi de peste 50% în timp ce Cehia, Danemarca, Olanda și Germania au înregistrat scăderi cu mai puțin de 5% față de 2019.

    Procentul de nopți petrecute în camping între aprilie-septembrie 2020, comparrativ cu 2019 (Sursa: Eurostat)

    innoptari-camping-2020-eurostat.jpg


  • Organizarea de evenimente

    Organizarea de evenimente

    Deşi nu există date oficiale cu
    privire la numărul de evenimente organizate anual în Bucureşti, cele cca. 80 de
    săli cu această destinaţie din hotelurile de cinci stele din Capitală aduc
    anual încasări de 30 – 40 de milioane de euro. Capacitatea totală a celor 80 de
    săli este de 12.000 de persoane, iar suprafaţa acestora – de 10.700 de metri
    pătraţi. Spre exemplu, o sală de conferinţe cu o capacitate de 400 de locuri
    dintr-un hotel de cinci stele din Bucureşti poate avea un tarif de închiriere
    de peste 3.000 de euro pe zi. Iar dacă se adaugă serviciile de catering şi
    echipamentele tehnice necesare, costul creşte cu alte câteva mii de euro.
    Astfel, la unul dintre aceste hoteluri, pentru o conferinţă clasică de 8 ore pe
    zi, care include două pauze de cafea, prânzul şi dotările sălii, costul este de
    160 de lei (cca. 36 de euro) de persoană în weekend, iar în timpul săptămânii -
    de 120 de lei (cca. 27 de euro) de persoană, pentru a stimula cererea. La
    Palatul Parlamentului, una dintre cele mai mari clădiri din lume, în sălile de
    conferinţe pot fi găzduite până la 1.500 de persoane, iar preţul de închiriere
    a unei săli se ridică la 6.000 – 7.000 de euro. Iar Sala Tronului din Muzeul
    Naţional de Artă al României (fostul Palat Regal) poate fi închiriată cu 10.000
    de euro pe zi.

    Echipele specializate în organizarea conferinţelor,
    seminariilor, meselor rotunde, lansărilor de firme, de mărci sau de servicii
    îşi pot asista clienţii în activităţi pornind de la realizarea conceptului
    general al evenimentului şi până la detalii cum ar fi editarea alocuţiunilor,
    grafica invitaţiilor, realizarea scenografiei, a obiectelor promoţionale şi
    primirea invitaţilor. Ar fi de remarcat şi că sălile de evenimente din
    hotelurile de cinci stele din Bucureşti sunt modernizate de curând şi
    reprezintă instrumente de vânzare a celorlalte servicii oferite, respectiv
    cazare, restaurant, servicii personale. O parte dintre cei care organizează
    evenimente în sălile din hoteluri cumpără, aşadar, şi serviciul de cazare, în
    condiţiile în care 80% din clienţii hotelurilor de cinci stele vin în interes
    de afaceri. De altfel, între 35% şi 45% din veniturile hotelurilor provin din
    organizarea de evenimente şi din restaurantele pe care le deţin.

  • Început de sezon pe litoralul românesc al Mării Negre

    Început de sezon pe litoralul românesc al Mării Negre

    Staţiunile litoralului
    românesc al Mării Negre reprezintă destinaţia turistică internă preferată a
    românilor la început de sezon estival. Litoralul românesc al Mării Negre se
    întinde pe o lungime de 245 km, însă, ţinând cont că în partea nordică se află
    Rezeravaţia Biosferei Delta Dunării, el este valorificat în scop turistic doar
    în partea sudică, mai precis între Năvodari şi Vama Veche. Între cele două
    repere, întâlnim preponderent o plajă cu nisip fin. La acestea adăugăm marea cu
    o salinitate redusă, ţărmul uniform şi orientarea plajei spre răsărit, ceea ce
    creează premisele unei vacanţe relaxante.


    Litoralul românesc este
    exact ce trebuie pentru turişti atunci când ei îşi fac vacanţa, spune Aurelian Marin,
    proprietarul unei agenţii de turism. Majoritatea turiştilor îşi
    fac vacanţa vara şi preferă marea. Litoralul românesc este astăzi complet
    modernizat. Dacă până acum trei ani vorbeam despre renovări de hoteluri şi
    despre investiţii, de trei ani asistăm la o creştere a calităţii şi a
    diversităţii serviciilor oferite în hoteluri şi restaurante. Nu e lipsit de
    interes faptul că s-au diversificat foarte mult zonele de distracţii. Dacă acum
    câţiva ani aveam un singur Aqua Park, a apărut încă unul, nou, în Eforie Nord.
    A apărut şi un parc de aventură în staţiunea Neptun. Ambele investiţii au fost
    făcute acum un an. Am intrat în contact cu foarte mulţi turişti străini. Vara
    aceasta aşteptăm aproximativ 7.000 de turişti israelieni. Acum trei ani aveam
    un avion charter de turişti pe
    săptămână, care ateriza la aeroportul Mihail Kogălniceanu, din Constanţa. Anul
    trecut, au fost două avioane. Anul acesta avem trei avioane. Deci, am obţinut
    feedbackul necesar.

    La un hotel de cinci stele din
    staţiunea Mamaia, veţi plăti 171 de euro pe zi, pentru un sejur de cinci zile,
    într-o cameră dublă standard, cu balcon, cu demipensiune. Preţul la un hotel de
    patru stele scade la 66 de euro pentru două nopţi, de persoană, cu micul dejun
    inclus. Şi nu uitaţi să ajungeţi în Eforie Nord, spune Aurelian Marin: Aqua Parkul din Eforie Nord este o investiţie lansată anul trecut. Este un
    parc foarte modern, care se bazează pe nişte principii noi. Dincolo de partea
    clasică: tobogane, piscine şi alte
    facilităţi, se bazează pe foarte mult entertainment şi activităţi adiacente.
    Este unul dintre motivele principale pentru care parcul a fost plin în fiecare
    zi.


    Pe de altă parte, în Neptun, în parcul de aventură,
    vă aşteaptă tiroliene sau trasee cu diferite grade de dificultate, panou de
    căţărare, bungee jumping şi alte tipuri de activităţi. El se adresează copiilor
    de la patru ani, neexistând o limită superioară a vârstei. Iar pentru cei care
    doresc să se odihnească, oferta balneo nu este de neglijat. Aurelian Marin,
    proprietarul unei agenţii de turism: Litoralul românesc este o
    destinaţie balneo. Sunt câteva mii de camere. Asistăm în momentul de faţă la o
    ofensivă puternică a zonei balneo în turism. În ultima perioadă, investitorii
    s-au reorientat şi s-au investit foarte mulţi bani în bazele de tratament. Au
    apărut centre SPA noi. În fiecare weekend, centrele SPA de pe litoral sunt
    pline. Nu mai e un secret pentru nimeni faptul că litoralul românesc este o
    destinaţie. Dacă luăm în calcul faptul că peste un milion şi jumătate de oameni
    aleg anual această destinaţie de vacanţă, cred că turiştii de pe litoral fac
    chiar ei invitaţia: dacă noi am ales, înseamnă că este bine.


    Invitaţia a fost lansată. Până data
    viitoare, când vă aşteptăm cu o nouă destinaţie, drum bun şi vreme frumoasă!

  • Oferte la Târgul de turism al României, ediţia de toamnă

    Oferte la Târgul de turism al României, ediţia de toamnă

    Toamna se numără ofertele turistice pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă şi pentru primavara şi vara anului ce vine. În ediţia de astăzi a rubricii Radio Tour vom trece în revistă cele mai tentante oferte.



    Şi pentru că sărbătorile de iarnă au altă savoare într-un cadru tradiţional, nelipsite la târg sunt Maramureşul şi Bucovina.



    Lăcrămioara Beilic, reprezentanta Asociaţiei pentru Turism Bucovina, ne-a prezentat Bucovina drept o tentaţie pentru oricine, prin natura deosebită, oamenii calzi şi primitori, tradiţiile foarte bine păstrate. Cât despre gastronomie, interlocutoarea noastră ne-a mărturisit că aceasta cucereşte pe oricine. Ce ne pregătesc localnicii de sărbători: De sărbători preparatele din porc, sărmăluţele, cozonacii care sunt pregătiţi după reţete tradiţionale, iar ca băuturi afinata, zmeurata, fragata, toate băuturile dulci pregătite pe bază de fructe de pădure, sunt cu adevărat deosebite şi fac şederea mult mai plăcută în zona noastră. Iar în privinţa obiceiurilor, acestea sunt bine păstrate, iar ceea ce ne bucură este că avem posibilitatea să le transmitem mai departe generaţiilor următoare, adică veţi avea posibilitatea să vedeţi obiceiuri de Crăciun: colindatul, mascaţii, care sunt duse mai departe de către copii. Preţurile sunt destul de diferite, în funcţiile de serviciile care sunt incluse, sunt şi oferte care au doar cazarea inclusă sau pachete care au toate serviciile incluse: şi cazarea şi mesele şi programe de agrement.”



    Pachetele au preţuri cuprinse între 800-1200 lei (între 180 şi 270 de euro) pe sejur, ne-a mai spus interlocutoarea noastră.



    În ritmuri tradiţionale susţinute de interpreţi la dobă şi la vioară cu corn, reprezentanţii centrului naţional de informare şi promovare turistică Bihor au prezentat punctele de atracţie din zonă: Şoran Zdraur: În primul rând lângă Oradea avem o staţiune renumită în ţară, prin apa termală, Băile Felix. Tot aici, zonele Padiş, Glăvoi, sunt zone foarte atractive pentru turişti, aici sunt peşteri de vizitat. Din zona Padiş avem peştera de la Chişcău, şi Meziad. De sărbătorile de iarnă vin colindători, prin sate, vioara cu goarnă, este un obicei numit Turca, se strâng mai mulţi oameni din sat şi merg prin sate, la cine îi primeşte intră, cântă un dans şi o polcă şi o colindă. Vă aşteptăm în judeţul Bihor, este cel mai frumos judeţ, în care puteţi să aveţi de vizitat tot felul de obiective turistice, peşteri, ştranduri, tot felul de trasee turistice.”



    Clujul se pregăteşte şi el de sărbătoare. În centrul oraşului va fi organizat nelipsitul Târg de Crăciun, dar la târg au venit cu un alt scop. Manuela Câmpean, şef serviciu relaţii comunitare şi turism la primăria Cluj Napoca, ne spune despre ce este vorba: Am venit să ne lăudăm că anul viitor vom fi Capitală Europeană a Tineretului, ceea ce înseamnă că la noi se va desfăşura cel mai mare festival din Europa, de 365 de zile. Vor fi foarte multe surprize şi nu aş vrea să le divulg. Cred că este suficient dacă spun cel mai mare festival din Europa, de 365 de zile, pentru că asta înseamnă că în fiecare zi vom avea cel puţin un eveniment, un festival, cred că este deja mai mult decât poate spera cineva.”



    Staţiunea Straja este cunoscută pentru sporturile de iarnă, dar şi pentru obiective turistice, trasee montane şi excursii în Retezatzul Mic şi în Retezatul Mare, la cascade, la cetăţile dacice sau la Castelul Corvinilor. Dincolo de o invitaţie de a o vizita în orice anotimp, Sanda Moroşan, administrator la o cabană din zonă, a venit la târg cu oferte de sezon: În primul rând am venit cu oferte pentru Crăciun şi de Revelion, dar avem oferte foarte bune şi pentru o săptămână la schi în staţiune. Pachetul de Crăciun mai conţine şi pomana porcului, pe 24 decembrie, în ajunul Crăciunului garantăm turiştilor că pot gusta Crăciunul tradiţional cum era odată, avem colindători, colindul Craiului, vine şi Moş Crăciun, facem toate produsele care se fac de Crăciun. Ofertele de Crăciun pleacă de la 400 de lei pe trei nopţi sau 5 nopţi, până la 900 de lei în funcţie de pachet, locaţie şi număr de nopţi. De Revelion pachet de 5 nopţi cu pensiune completă, toate mesele incluse, masă festivă tradiţională, cu băuturile alcoolice incluse, foc de artificii, între 1400 de lei pachetul şi 1800. Avem o ofertă foarte atractivă în sezonul de iarnă, intrare duminica şi ieşire vinerea, 5 nopţi de cazare cu demipensiune, care plecă de la 450de lei. Avem şi un parc de aventură care funcţionează şi vara şi iarna, în staţiune.”



    Deşi este o staţiune căutată şi Sinaia a venit la târg: Paul Popa, inspector de specialitate la Centrul de informare şi promovare turistică din Sinaia, ne-a vorbit despre noutăţile din acest an: Încercăm să prezentăm acum una din ultimele noutăţi şi anume că am reuşit să finalizăm lucrările de reamenajare şi înfrumuseţare a oraşului. Oraşul arată altfel din punct de vedere peisagistic şi arhitectural, zona centrală e complet renovată. Prezentăm desigur sezonul de schi şi sezonul sărbătorilor de iarnă la Sinaia.”



    Majoritatea hotelurilor de aici sunt dotate cu centre de conferinţe, centre spa, centre de relaxare, centre de agrement, organizează excursii, aşa că la Sinaia puteţi beneficia de un pachet complex, după cum ne-a spus interlocutorul nostru.



    Şi litoralul Mării Negre a fost reprezentat. Tinere îmbrăcate în costume de baie amintind de plăcerile estivale au anunţat sezonul de vară 2015, dar şi posibilitatea de a petrece sărbătorile de iarnă la malul mării.

  • Jurnal românesc – 22.07.2014

    Jurnal românesc – 22.07.2014

    Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că la reuniunea de marţi, de la Varşovia, a şefilor de stat din Europa Centrală şi de Est, va ridica problema sprijinirii Republicii Moldova, în contextul noilor interdicţii impuse de Federaţia Rusă la importurile de fructe şi vinuri din această ţară. Potrivit lui Băsescu, acestea constituiau principalul motor de comerţ exterior în perioada de toamnă pentru ţara vecină. Premierul pro-occidental de la Chişinau, Iurie Leancă, a calificat drept inexplicabila decizia Rusiei de a interzice importul de fructe şi conserve din Republica Moldova pe motiv că ar fi infestate. Guvernul de la Chisinau caută soluţii la decizia Moscovei. Embargoul instituit de Rusia survine după ce, luna trecută, Chişinăul a ratificat acordurile de asociere si liber schimb cu UE.



    Elevii români au obţinut cinci medalii, dintre care două de aur, două de argint şi una de bronz, la Olimpiada Internaţională de Fizică din Kazahstan. Datorită acestui rezultat, România s-a clasat pe primul loc în Europa, respectiv pe locul 10 la nivel mondial, potivit Ministerului Educaţiei. Toţi elevii provin de la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti. A 45-a ediţie a Olimpiadei de Fizică a reunit peste 190 de concurenţi din 48 de ţări.



    Ministerul Externe de la Bucuresti a anunţat că 19 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost repatriaţi, luni, ca urmare a agravării stării de insecuritate din ultimele zile din Fâşia Gaza. La solicitarea autorităţilor din Ungaria vecina, împreună cu grupul de cetăţeni români a fost evacuat şi repatriat şi un cetăţean maghiar. A fost cea de-a doua operaţiune de evacuare a cetăţenilor români din momentul declanşării conflictului din regiune, pe 8 iulie. Saptamina trecuta , 84 de cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost repatriaţi din Gaza.



    Unul din 3 români preferă să lucreze în străinătate în domeniul hotelier şi în turism, relevă un studiu realizat pe primele 6 luni ale acestui an de o agenţie naţională de intermediere a forţei de muncă în străinătate, cu sediul la Tîrgu-Mureş. Pe locurile următoare se afla construcţiile, agricultura, transporturile şi îngrijirea bătrânilor.



    La Sulina continuă, până pe 27 iulie, cea de-a doua etapă a proiectului Basm românesc”, iniţiat de Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, în iunie 2013. Această constă în selectarea copiilor participanţi la taberele ARC 2014, care se remarcă prin calităti artistice, pentru punerea în scenă, în regia cunoscutul regizor de teatru Anca Colţeanu, a spectacolului Basm românesc”, după cartea cu acelasi nume, scrisă de copiii români din ţară dar şi din afara graniţelor – Ucraina, Republica Moldova, Serbia, Grecia, Italia, Spaniașsi Belgia. Premiera va avea loc la finalul celei de-a VI-a ediţii a programului de tabere ARC, finanţat şi organizat de către MAE — Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu Ministerul Tineretului şi Sportului.

  • Pe litoralul românesc al Mării Negre

    Pe litoralul românesc al Mării Negre

    Astăzi mergem în sud-estul României, pe litoralul românesc al Mării Negre. Este un loc potrivit în care vara ne putem bucura cu familia sau prietenii de o mare calmă, de plajă, soare şi nisip fierbinte. Însă litoralul românesc nu înseamnă doar plajă, ci şi o gamă largă de activităţi, care pot umple un sejur întreg: vizite la crame, excursii în Dobrogea sau în Delta Dunării, tratamente de înfrumuseţare şi SPA, cluburi de noapte, delfinariu, parc acvatic, herghelie unde se poate practica echitaţia sau adrenalină în satul de vacanţă.



    A venit momentul, aşadar, să trecem în revistă oferta anului 2014 pentru o vacanţă în România, la Marea Neagră, alături de Traian Bădulescu, consultant în turism: 2014 aduce mai multe investiţii noi, aduce hoteluri renovate, oferte speciale mai multe. Majoritatea investiţiilor au fost făcute în staţiunea Mamaia şi mă refer şi la o faleză nouă, prelungită. Într-adevăr, în sudul litoralului mai sunt probleme legate de infrastructură. Pe de altă parte, e păcat fiindcă merită şi sudul litoralului. Am văzut din ce în ce mai multe hoteluri modernizate, renovate. În plus, aş menţiona staţiunea Venus, unde anul acesta au fost renovate hoteluri de trei şi de patru stele. Venus se poate creiona deja ca o staţiune a liniştii şi a familiilor cu copii.”



    Nu aţi mai fost de mult sau chiar niciodată pe litoralul românesc al Mării Negre? Atunci e cazul să vă aşteptaţi la multă distracţie: Litoralul românesc este cunoscut în acest sens, există şi multe evenimente, pornind de la cluburile de top din Mamaia, până la nonconformismul din Vama Veche, două staţiuni situate chiar în extremele litoralului românesc. Prin acest aspect litoralul din România e chiar unic. Nu e chiar bine să facem comparaţii, însă, aşa cum au recunoscut mulţi, este un fel de Ibiza a estului. Pe de altă parte, există şi multe oportunităţi de petrecere a timpului liber. Pot fi făcute circuite în Delta Dunării, în Dobrogea, poate fi vizitată podgoria Murfatlar, monumentul de la Adamclisi, Peştera Sfântului Andrei. Multe hoteluri şi agenţii de turism au astfel de programe şi mai ales turiştii străini le contractează. Litoralul românesc este renumit apoi pe partea de tratamente şi pe cea balneoclimaterică. Există mai multe hoteluri dedicate acestui segment, în special în sudul litoralului, în staţiunile Neptun, Olimp, Jupiter, Saturn. Nu în ultimul rând, litoralul românesc e foarte bun şi pentru familiile cu copii. Au apărut hoteluri bune în ultimii ani, cu cluburi pentru copii, cu animaţie.”



    În sudul litoralului, am vizitat unul dintre cele mai mari complexuri SPA din România, din staţiunea Neptun, despre care ne-a vorbit Lăcrămioara Moroianu, manager. Complexul este recunoscut pentru terapii balneo, reumatice, anti-stres, detoxifiere şi slăbire.



    Toate acestea se desfăşoară sub atenta supraveghere a medicului şi a terapeuţilor. Pe partea de balneo ceea ce ne susţine nouă acest pachet sunt terapiile care folosesc nămolul sapropelic de la Techerghiol. Astfel, putem face băi, împachetări sau masaj cu nămol. În plus, toată partea de hidroterapie, masaje subacvale manuale şi automate, băi cu plante chiar şi pentru cei care au probleme cu circulaţia sau reumatologice. Avem şi o zonă de relaxare. Astfel, între terapii, cei care au nevoie sau au timp se pot relaxa în linişte într-o zonă special amenajată.”



    Raluca Zaharia, PR-ul unui hotel de patru stele din staţiunea Eforie Nord ne-a spus că a semnat contracte cu diverse agenţii de turism pentru ca turiştii să poate face excursii în zonă. Astfel, autocarele vin în faţa hotelului, iar ghizii preiau turiştii pentru vizitele la obiective. Raluca promite turiştilor un sejur de neuitat la Marea Neagră.



    Hotelul nostru se adresează în special familiilor cu copii şi avem foarte multe facilităţi incluse. De exemplu, turistul îşi poate lua copilul cu lecţiile de înot deja învăţate. În fiecare seară avem karaoke, organizăm teatru de păpuşi, iar copii primesc diplome eliberate de hotelul nostru. Părinţii au seri festive pe terasa restaurantului, cu formaţii live. În fiecare seară avem spectacole cu diverse ansambluri folclorice, care reprezintă fiecare regiune a ţării.”



    Cam ce buget ar trebui să ne rezervăm pentru cazare? Ne răspunde Traian Bădulescu: Şi la preţuri suntem competitivi. Nu suntem foarte competitivi la categoria all inclusive, fiindcă avem cam 15 hoteluri în acest regim, însă, pe de altă parte, pe litoralul românesc poţi găsi hoteluri pentru toate buzunarele. Numai pe litoralul din România, ai putea sta la un hotel decent, de două, trei stele, cu mic dejun inclus, în sezon, în iulie cu 150 — 200 de euro (pentru un sejur de o săptămână — n.a.), de familie. Bineînţeles, avem şi hoteluri de cinci stele, de top, unde o familie poate să plătească şi 1.000 sau 2.000 de euro. Aşadar, preţurile sunt pentru toate buzunarele.”



    Traian Bădulescu, consultant în turism recomandă în final turiştilor străini şi românilor din diasporă să descopere sau să redescopere litoralul românesc: Dacă în anii 60-70 veneau foarte mulţi turişti datorită preţurilor mici şi datorită hotelurilor, noi la acea vreme, acum poate că percepţia nu e cea mai bună. Mulţi au rămas cu percepţia că nu s-a mai făcut nimic pe litoralul românesc, însă eu certific chiar opusul. Avem din nou din ce în ce mai multe moderne sau modernizate. Părerea mea e că un turist are ce face pe litoralul românesc mai ales din punct de vedere al distracţiei şi, pe de altă parte, din punct de vedere al liniştii, al tratamentului sau al prevenirii, dacă ne referim la SPA şi wellness. Avem aşadar două extreme, atât distracţie şi evenimente cât şi linişte şi SPA.”



    Nu mai rămâne decât să vă contactaţi agentul de turism pentru a vă alege pachetul de servicii potrivit. În speranţa că v-am convins să vă petreceţi vara pe litoralul românesc al Mării Negre, vă aşteptăm şi data viitoare cu o nouă destinaţie.

  • Organizarea de evenimente în Bucureşti

    Organizarea de evenimente în Bucureşti

    Piaţa românească abundă de conferinţe, seminarii, mese rotunde, lansări de firme, de mărci sau de servicii. Echipele specializate în organizarea unor astfel de evenimente pot asista clienţii în activităţi pornind de la realizarea conceptului general al evenimentului şi până la detalii cum ar fi editarea alocuţiunilor, grafica invitaţiilor, realizarea scenografiei, a obiectelor promoţionale şi primirea invitaţilor. Multe societăţi de profil sunt reunite în Asociaţia Naţională a Organizatorilor Profesionişti de Conferinţe şi Expoziţii ai cărei membri gestionează în mod direct sau furnizează servicii specializate pentru o medie anuală de cca 800 de evenimente, dintre care peste 100 sunt târguri şi expoziţii şi peste 600 sunt congrese, conferinţe, seminarii, lansări de produse şi sesiuni de training, aceste evenimente reunind cca. 1.200.000 — 1.500.000 de participanţi pe an.



    În Bucureşti, conferinţele, seminariile şi alte asemenea manifestări sunt găzduite mai ales de către marile hoteluri, între care se numără Marriott, Athenee Palace Hilton, Howard Johnson, Crowne Plaza, Intercontinental, Radisson, Novotel, Phoenicia, Rin Grand Hotel, dar şi de către World Trade Center-Bucureşti şi Centrul Internaţional de Conferinţe de la Palatul Parlamentului, a doua clădire din lume, ca suprafaţă, după Pentagon. În acest centru, care oferă 7 săli ce au capacităţi de până la 2 mii de persoane, tarifele de închiriere variază între 1.500 şi 4.500 de euro pe zi.



    Pe de altă parte, potrivit organizatorilor de conferinţe, costul pentru un invitat, la un seminar de afaceri care are loc în Bucureşti, poate ajunge la 100 de euro pe zi. De exemplu, bugetul estimativ pentru serviciile necesare organizării unei conferinţe de afaceri, pe durata unei zile, pentru 20 de persoane, este de aproximativ 1.600 de euro. Între aceste servicii, închirierea unei săli de 20 de persoane costă cca. 450 de euro pe zi, iar echipamentul video – 200 de euro. Editarea şi distribuirea invitaţiilor costă 200 de euro, iar închirierea echipamentului pentru traduceri simultane – cca. 150 de euro pentru o zi, pentru o conferinţă de afaceri ce reuneşte 20 de persoane.

  • Pe litoralul românesc al Mării Negre

    Pe litoralul românesc al Mării Negre

    Astăzi mergem în sud-estul României, pe litoralul românesc al Mării Negre. Este un loc potrivit în care vara ne putem bucura cu familia sau prietenii de o mare calmă, de plajă, soare şi nisip fierbinte. Însă litoralul românesc nu înseamnă doar plajă, ci şi o gamă largă de activităţi, care pot umple un sejur întreg: vizite la crame, excursii în Dobrogea sau în Delta Dunării, tratamente de înfrumuseţare şi SPA, cluburi de noapte, delfinariu, parc acvatic, herghelie unde se poate practica echitaţia sau adrenalină în satul de vacanţă.



    A venit momentul, aşadar, să trecem în revistă oferta anului 2014 pentru o vacanţă în România, la Marea Neagră, alături de Traian Bădulescu, consultant în turism: 2014 aduce mai multe investiţii noi, aduce hoteluri renovate, oferte speciale mai multe. Majoritatea investiţiilor au fost făcute în staţiunea Mamaia şi mă refer şi la o faleză nouă, prelungită. Într-adevăr, în sudul litoralului mai sunt probleme legate de infrastructură. Pe de altă parte, e păcat fiindcă merită şi sudul litoralului. Am văzut din ce în ce mai multe hoteluri modernizate, renovate. În plus, aş menţiona staţiunea Venus, unde anul acesta au fost renovate hoteluri de trei şi de patru stele. Venus se poate creiona deja ca o staţiune a liniştii şi a familiilor cu copii.”



    Nu aţi mai fost de mult sau chiar niciodată pe litoralul românesc al Mării Negre? Atunci e cazul să vă aşteptaţi la multă distracţie: Litoralul românesc este cunoscut în acest sens, există şi multe evenimente, pornind de la cluburile de top din Mamaia, până la nonconformismul din Vama Veche, două staţiuni situate chiar în extremele litoralului românesc. Prin acest aspect litoralul din România e chiar unic. Nu e chiar bine să facem comparaţii, însă, aşa cum au recunoscut mulţi, este un fel de Ibiza a estului. Pe de altă parte, există şi multe oportunităţi de petrecere a timpului liber. Pot fi făcute circuite în Delta Dunării, în Dobrogea, poate fi vizitată podgoria Murfatlar, monumentul de la Adamclisi, Peştera Sfântului Andrei. Multe hoteluri şi agenţii de turism au astfel de programe şi mai ales turiştii străini le contractează. Litoralul românesc este renumit apoi pe partea de tratamente şi pe cea balneoclimaterică. Există mai multe hoteluri dedicate acestui segment, în special în sudul litoralului, în staţiunile Neptun, Olimp, Jupiter, Saturn. Nu în ultimul rând, litoralul românesc e foarte bun şi pentru familiile cu copii. Au apărut hoteluri bune în ultimii ani, cu cluburi pentru copii, cu animaţie.”



    În sudul litoralului, am vizitat unul dintre cele mai mari complexuri SPA din România, din staţiunea Neptun, despre care ne-a vorbit Lăcrămioara Moroianu, manager. Complexul este recunoscut pentru terapii balneo, reumatice, anti-stres, detoxifiere şi slăbire.



    Toate acestea se desfăşoară sub atenta supraveghere a medicului şi a terapeuţilor. Pe partea de balneo ceea ce ne susţine nouă acest pachet sunt terapiile care folosesc nămolul sapropelic de la Techerghiol. Astfel, putem face băi, împachetări sau masaj cu nămol. În plus, toată partea de hidroterapie, masaje subacvale manuale şi automate, băi cu plante chiar şi pentru cei care au probleme cu circulaţia sau reumatologice. Avem şi o zonă de relaxare. Astfel, între terapii, cei care au nevoie sau au timp se pot relaxa în linişte într-o zonă special amenajată.”



    Raluca Zaharia, PR-ul unui hotel de patru stele din staţiunea Eforie Nord ne-a spus că a semnat contracte cu diverse agenţii de turism pentru ca turiştii să poate face excursii în zonă. Astfel, autocarele vin în faţa hotelului, iar ghizii preiau turiştii pentru vizitele la obiective. Raluca promite turiştilor un sejur de neuitat la Marea Neagră.



    Hotelul nostru se adresează în special familiilor cu copii şi avem foarte multe facilităţi incluse. De exemplu, turistul îşi poate lua copilul cu lecţiile de înot deja învăţate. În fiecare seară avem karaoke, organizăm teatru de păpuşi, iar copii primesc diplome eliberate de hotelul nostru. Părinţii au seri festive pe terasa restaurantului, cu formaţii live. În fiecare seară avem spectacole cu diverse ansambluri folclorice, care reprezintă fiecare regiune a ţării.”



    Cam ce buget ar trebui să ne rezervăm pentru cazare? Ne răspunde Traian Bădulescu: Şi la preţuri suntem competitivi. Nu suntem foarte competitivi la categoria all inclusive, fiindcă avem cam 15 hoteluri în acest regim, însă, pe de altă parte, pe litoralul românesc poţi găsi hoteluri pentru toate buzunarele. Numai pe litoralul din România, ai putea sta la un hotel decent, de două, trei stele, cu mic dejun inclus, în sezon, în iulie cu 150 — 200 de euro (pentru un sejur de o săptămână — n.a.), de familie. Bineînţeles, avem şi hoteluri de cinci stele, de top, unde o familie poate să plătească şi 1.000 sau 2.000 de euro. Aşadar, preţurile sunt pentru toate buzunarele.”



    Traian Bădulescu, consultant în turism recomandă în final turiştilor străini şi românilor din diasporă să descopere sau să redescopere litoralul românesc: Dacă în anii 60-70 veneau foarte mulţi turişti datorită preţurilor mici şi datorită hotelurilor, noi la acea vreme, acum poate că percepţia nu e cea mai bună. Mulţi au rămas cu percepţia că nu s-a mai făcut nimic pe litoralul românesc, însă eu certific chiar opusul. Avem din nou din ce în ce mai multe moderne sau modernizate. Părerea mea e că un turist are ce face pe litoralul românesc mai ales din punct de vedere al distracţiei şi, pe de altă parte, din punct de vedere al liniştii, al tratamentului sau al prevenirii, dacă ne referim la SPA şi wellness. Avem aşadar două extreme, atât distracţie şi evenimente cât şi linişte şi SPA.”



    Nu mai rămâne decât să vă contactaţi agentul de turism pentru a vă alege pachetul de servicii potrivit. În speranţa că v-am convins să vă petreceţi vara pe litoralul românesc al Mării Negre, vă aşteptăm şi data viitoare cu o nouă destinaţie.