Radio România Internațional

Tag: hrana

  • Raportulu tră agiutorlu ti Ucraina

    Raportulu tră agiutorlu ti Ucraina

    România fu şi va s’armănă “spaţiu di siguranţă şi isihie” tră dăldzăli di arifugaţm cari yin ditu Ucraina viţină — taxi şeflu a Guvernului di la Bucureşti, Nicolae Ciucă. El adusi aminti că România ş’lo ună ş-ună după invazia ali armată arusă, diclanşată pi 24 di şcurtu, rolu di partener di pistipseari european şi internaţional ti kivernisearea-aliştei criză, nai ma greaua ditu Europa di după Doilu Polimu Mondial. Tru raportul mutrinda eforturile şi realizările tru domeniul asistenţăllei umanitare a arifugaţlor, a ndrepturilor cilimeanlui şi alti categorii vulnerabile pi anlu 2022, realizat di Departamentul tră responsabilitate socială comunitară şi grupuri vulnerabile, s’cundilleadză că “România fu prota văsilie ditu Uniunea Europeană cari adoptă un plan naţional di misuri di incluziune şi protecţie a arifugaţlor pi vade di mesi şi lungu şi pripusi a statilor europeane un model di leadership şi coordonare la nivel politic tru domeniul a integrarillei arifugaţlor.” Pisti 3 milioane di cetăţeañi ucraineni, spuni raportul, “nă tricură sinurli tru 12 meşi ditu soni, ditu cari pisti 2,5 milioane avură hăiri di agiutoru direct di la Guvernul a României ică di la partenerllii aluştui: transport gratuit, hrană, strañe, apanghi, cazare pi lungu kiro, agiutor financiar di urgenţă, dzăţ di ñilli di intervenţii şi serviţii medicale şi soţiale gratuite, acces la piaţa a lucurlui şi tru şcolile româneşti ică garanţia siguranţăllei oferită di statutlu di protecţie temporară oferit” di statlu român.



    Tutunăoară, precizează premierlu, România “ahărdzi şi nai ma importante coridoare di agiutoru internaţional tră Ucraina, di băgă la dispoziţie infrastructura a llei naţională rutieră, feroviară, fluvială şi maritimă” tră exporturli ucrainene, tru amprotusa ateali di yipturi ahărdziti ti păzărli a lumillei. Decidenţăllii di Bucureşti aduc aminti şi parteneriatlu extinsu cu agenţiile ONU, cu autorităţli locale, cu societatea civilă şi cu mediul privat, cari lli-agiutară s’da ună apandisi coerent şi hăirlătică ti criza umanitară ditu văsilia viţină. “Himu tru etapa tru cari lipseaşti s’avem ună abordare orientată pi misuri di integrari temporară ică pi vade di mesi şi lungu, tru cari arifugaţllii ucraineni s’poată s’aibă un bănaticu independentu tru văsilia a noastră, integraţ tru câmpul a lucărlui, iarq cilimeañilli a lor hărsinda-si di educaţie şi di bana socială” — cundille primlu ministru. Nai cama mulţă ditu atelli cama di 3,3 milioane di arifugaţ ucraineni cari tricură sinurlua românescu acăţară ma largu calea icătă văsilii ditu ascăpitata ali Europă, ama aproapea 100 di ñilli, cundilleadză autorităţli di la Bucureşti, aleapsiră s’armănă aoa. Uidisitu cu ună apofasi tora ayoñea adoptată di Guvernul di la Bucureşti, atelli cari intră tru România pi la yimbrukili cu Ucraina şi Ripublica Moldova va s-aibă hăiri şi anlu aestu di transportu gratuit cu trenlu/ pamporea. Transportul gratuit s’da ti un kiro di ţinţi dzăli ditu oara anda intrară tru văsilie.


    Autoru: Bogdan Matei


    Armânipsearia: Taşcu Lala

  • Raport despre ajutorul pentru Ucraina

    Raport despre ajutorul pentru Ucraina

    România a fost şi
    va rămâne un spaţiu de siguranţă şi linişte pentru valurile de refugiaţi care
    vin din Ucraina vecină – a promis şeful Guvernului de la Bucureşti, Nicolae
    Ciucă. El a amintit că România şi-a asumat, imediat după invazia armatei ruse, declanşată
    pe 24 februarie, rolul de partener de încredere european şi internaţional în
    gestionarea acestei crizei, cea mai gravă din Europa de după al Doilea Război
    Mondial. În raportul privind eforturile şi realizările în domeniul asistenţei
    umanitare a refugiaţilor, al drepturilor copilului şi al altor categorii
    vulnerabile pe anul 2022, realizat de Departamentul pentru responsabilitate
    socială comunitară şi grupuri vulnerabile, se manţionează că România a fost
    prima ţară din Uniunea Europeană care a adoptat un plan naţional de măsuri de
    incluziune şi protecţie a refugiaţilor pe termen mediu şi lung şi a propus
    statelor europene un model de leadership şi coordonare la nivel politic în
    domeniul integrării refugiaţilor. Peste 3 milioane de cetăţeni ucraineni,
    specifică raportul, ne-au trecut graniţele în ultimele 12 luni, dintre care
    peste 2,5 milioane au beneficiat de sprijin direct de la Guvernul României sau
    de la partenerii acestuia: transport gratuit, hrană, îmbrăcăminte, adăpost,
    cazare pe termen lung, ajutor financiar de urgenţă, zeci de mii de intervenţii şi
    servicii medicale şi sociale gratuite, acces la piaţa muncii şi în şcolile
    româneşti sau garanţia siguranţei oferite de statutul de protecţie temporară
    oferit de statul român.


    De asemenea, precizează premierul, România a oferit
    şi cele mai importante coridoare de sprijin internaţional pentru Ucraina,
    punând la dispoziţie infrastructura sa naţională rutieră, feroviară, fluvială
    şi maritimă pentru exporturile ucrainene, în primul rând pentru cele de
    cereale destinate pieţelor lumii. Decidenţii de la Bucureşti amintesc şi
    parteneriatul extins cu agenţiile ONU, cu autorităţile locale, cu societatea
    civilă şi cu mediul privat, care i-au ajutat să dea un răspuns coerent şi
    eficient crizei umanitare din ţara vecină. Suntem în etapa în care trebuie să
    avem o abordare orientată pe măsuri de integrare temporară sau pe termen mediu
    şi lung, în care refugiaţii ucraineni să poată trăi o viaţă independentă în
    ţara noastră, integraţi în câmpul muncii, iar copiii lor beneficiind de educaţie
    şi de viaţă socială – a conchis primul ministru. Cei mai mulţi din cei peste
    3,3 milioane de refugiaţi ucraineni ce au trecut frontiera românească
    şi-au continuat drumul spre ţări din vestul Europei, dar circa 100 de mii,
    precizează autorităţile de la Bucureşti, au ales să rămână aici. Potrivit unei
    decizii recent adoptate de Guvernul de la Bucureşti, cei care intră în România
    pe la vămile cu Ucraina şi Republica Moldova vor beneficia şi anul acesta de
    transport gratuit cu trenul. Transportul gratuit se acordă pentru o perioadă de
    cinci zile din momentul intrării în ţară.


  • Criza climatică, în atenția UE și ONU

    Criza climatică, în atenția UE și ONU

    Liderii mondiali s-au reunit la
    Sharm el-Sheikh pentru summitul privind punerea în aplicare a acțiunilor
    climatice , în vederea lansării celei de a 27-a Conferințe a Organizației
    Națiunilor Unite privind schimbările climatice (COP27).

    UE a fost reprezentată
    de președintele Consiliului European, Charles Michel, și de președinta Comisiei
    Europene, Ursula von der Leyen. În discursul său, președintele Michel a
    subliniat necesitatea urgentă de a acționa cu privire la schimbările climatice,
    recunoscând, în același timp, că războiul Rusiei împotriva Ucrainei a făcut ca
    situația să fie mai complicată.

    În acest context, președintele Michel a
    subliniat că angajamentul UE față de neutralitatea climatică rămâne puternic, în pofida provocărilor generate de criza energetică, care a fost exacerbată de
    utilizarea aprovizionării cu energie ca armă de către Rusia. El a afirmat, de
    asemenea, că UE trebuie să își asume partea care îi revine din povara
    tranziției către zero emisii nete de gaze cu efect de seră și că acțiunile în
    domeniul climei implică trei obligații: față de țările în curs de dezvoltare,
    față de generația următoare și față de cetățenii europeni.

    Având în vedere războiul Rusiei împotriva
    Ucrainei și noul context geopolitic, președintele Michel a reafirmat că
    obiectivul UE rămâne același: neutralitatea climatică până în 2050 și zero
    emisii nete. De asemenea, că este necesară regândirea strategiei de tranziție
    și că UE va avea în vedere întregul ansamblu al surselor de energie de
    tranziție și diversificarea acestora, pentru a asigura securitatea
    aprovizionării.

    Înainte de summitul desfășurat la Sharm el-Sheikh,
    europarlamentarul Nicu Ștefănuță, din grupul Renew Europe, a avut o intervenție
    în plenul Parlamentului European, afirmând că haosul climatic nu trebuie să
    devină o criză mai puțin importantă ca altele, o criză de locul 2.

    Degeaba avem ambiții și
    fonduri europene dacă ele nu sunt folosite așa cum trebuie    , a afirmat în
    speech-ul său europarlamentarul român Nicu Ștefănuță.

    De fiecare dată
    când pronunțăm cuvintele nimeni nu va fi lăsat în urmă, cel puțin o persoană
    moare din cauza lipsei de apă sau a hranei. Cel puțin o familie își pierde
    munca de o viață pentru că apele i-au înghițit gospodăria. Cel puțin un fermier
    rămâne fără recoltă după ce seceta a crăpat pământul și i-a ars culturile.
    Criza climatică a lovit deja, iar cei care vor suferi sunt copiii noștri. Este
    atât de simplu. Cum rămâne pentru ei viitorul? Ce rămâne pentru ei în viață?
    Haideți să nu deviem de la țintele noastre comune și internaționale și să nu
    lăsăm alte crize să pună haosul climatic pe locul 2. Spunea unul din colegii
    din Germania de la un partid de extremă dreapta că factura este mare. Da,
    factura este mare. Dar factura pentru inacțiune este pur și simplu
    catastrofală. Ea înseamnă existența însăși, înseamnă negarea viitorului pentru
    copiii noștri. Și factura asta nu ne putem permite s-o lăsăm la urmă , să
    spunem că copiii nostri nu merită să aibă un viitor.


  • Managementul apei şi schimbările climatice

    Managementul apei şi schimbările climatice

    Hrana, apa și energia sunt valorile supreme într-o lume dominată de poluare, suprapopulare, tensiuni și chiar războaie. Riscurile la adresa aprovizionării cu apă sunt multiple, de la poluare, la secetă și, deloc neimportant, la risipă. România are 30 de râuri cu o lungime de circa 9.400 de kilometri cel mai mare curs de apă fiind Dunărea, urmat de Tisa, Mureș, Prut și Olt.



    Dan Horea de la Radio România Cluj a discutat cu cu europarlamentarul Eugen Tomac, cu inginerul Ioan Curt, directorul Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa şi cu Mihai Goţiu, fost parlamentar şi activist de mediu despre o bună gstionare a apelor din România.




  • Hrană cu niveluri crescute de pesticide în UE

    Hrană cu niveluri crescute de pesticide în UE

    Comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară,
    Stella Kyriakides, a sugerat că această măsură ar putea fi luată pentru a evita
    eventualele lipsuri provocate de războiul din Ucraina și de criza prețurilor.
    Ea ar duce însă la invadarea pieței cu produse ieftine, dar nesigure, și ar da
    o lovitura fermierului european, care produce mai scump, pentru că are de
    respectat condiții stricte.


    În Plenul Parlamentului European, europarlamentarul
    Carmen Avram a criticat aceasta
    propunere, care ar putea pune în pericol consumatorul.


    Carmen Avram-europarlamentar: Comisarul Stella Kyriakides a
    anunțat recent, că deși nu se pune problema renunțării la țintele Green Deal
    procentele de 50% reducere a pesticidelor și fertilizanților din agricultură nu
    se vor aplica la nivel național, iar Comisia va ține cont de caracteristicile
    fiecărui stat. E o veste bună pentru securitatea alimentară. În varianta inițială
    a propunerii, agrigutura din țara mea, de exemplu, era nedreptățită, ea
    folosind dintotdeauna fertilizanți și pesticide mult sub media europeană. Însă,
    securitatea alimentară nu trebuie făcută în detrimentul siguranței
    alimentare.

    Invit Comisia să cântărească atent propunerea ca fiecare stat membru
    să decidă cantitatea maximă de pesticide acceptată la hrana de import. Această
    derogare riscă să inducă în eroare consumatorul neinformat, care va judeca
    produsul după preț și nu după calitate.

    În plus, ar putea slăbi și mai mult
    poziția fermierilor europeni în fața retailerilor care vor fi tentați să aducă
    pe piața europeană și mai multe produse alimentare ieftine dar cu o cantitate
    mai mare de subsanță activă, ceea ce ar pune în pericol Politica Agricolă
    Comună și soarta fermierilor.


    Versiunea inițială a regulamentului prevedea o reducere de
    50% la fertilizanți și pesticide pentru fiecare stat membru în parte. În
    situația în care Europa se confruntă deja cu probleme legate de prețurile mari
    la energie, combustibil și substanțe chimice, ba chiar cu dispariția de pe
    piață a îngrășămintelor provenite din Ucraina și Belarus, măsura a inflamat
    spiritele în toată Uniunea Europeană. Comisia a acceptat să modifice
    regulamentul, astfel încât noul procent prin care va fi redusă cantitatea de
    pesticide și fertilizanți să fie mai mic. Potrivit unor surse, acest procent ar
    putea fi de 40%. Calculul exact valabil pentru fiecare stat membru urmează să
    fie anunțat, posibil, în toamna acestui an.



  • Cum pot fi ținuți urșii la adăpostul pădurii?

    Cum pot fi ținuți urșii la adăpostul pădurii?

    Pădurile
    românești sunt, de secole, casă primitoare pentru urșii bruni: potrivit World
    Wild Fund România, din cele aproximativ 18 mii de exemplare existente în toată
    Europa, circa 8 mii trăiesc în Munții Carpați și peste 6 mii pe teritoriul
    României. Este cea mai mare populație de urs brun de pe bătrânul continent. Livia
    Cimpoeru, specialist în comunicare al organizației neguvernamentale pe
    proiectele vizând carnivorele mari, ne pune în temă. ʺUrsul este o bogăție
    naturală a României. Nu putem ignora acest aspect și cred că toată lumea este
    de acord cu faptul că aceste bogății naturale trebuie protejate, pentru că ele
    se pierd și, cumva, trebuie să ne asumăm responsabilitatea că acțiunile
    noastre, ceea ce consumăm sau ceea ce facem afectează bunăstarea și
    viabilitatea acestor resurse naturale.ʺ


    Doar că dezvoltarea
    infrastructurii de transport, a celei urbane sau rurale, tăierile legale sau
    ilegale de păduri ori supraexploatarea resurselor naturale, de exemplu a
    ciupercilor sau a fructelor de pădure, au făcut, în timp, ca ursul, omnivor, să
    fie atras de zonele cu acces facil la surse de hrană din regiunile populate de
    oameni. În consecință, unii urși devin o amenințare și mulți consideră că
    trebuie uciși. Nimic mai fals, spune Livia Cimpoeru, în viziunea organizației
    pe care o reprezintă, WWF România, un echilibru om-animal fiind perfect
    posibil.

    ʺAcest echilibru se va putea asigura numai în
    momentul în care noi vom înțelege, ca națiune, ca popor care ocupă acest spațiu
    binecuvântat cu o biodiversitate extraordinară, că noi suntem singurii, repet,
    singurii, care putem să protejăm aceste bogății. Câtă vreme noi vom da vina pe
    urs sau pe lup sau pe alte animale că există aceste conflicte om-faună
    sălbatică, nu vom ajunge nicăieri. Ursul este un animal sălbatic, el nu are
    noțiunea de ʹbineʹ și de ʹrăuʹ, drept urmare el nu poate lua decizii, nu poate
    face politici ș.a.m.d. Noi suntem specia gânditoare, cea care poate să abordeze
    în mod inteligent aceste, să zicem, neplăceri sau conflicte și să găsească
    soluții la ele. Activitățile noastre au un impact evident asupra urșilor și
    majoritatea covârșitoare a conflictelor om-urs sunt create de om.ʺ


    În Uniunea
    Europeană, urșii sunt protejați prin Directiva Habitate care îi include pe
    lista speciilor de animale protejate ce nu pot fi vânate în scop de agrement
    sau, cum se mai spune, la trofeu. Însă unele țări, inclusiv România, se folosesc
    în mod curent de articolul 16 din Directivă care permite derogări privind
    vânarea unui număr limitat de exemplare, în speță a celor periculoase pentru
    om.


    Recenta împușcare
    a ursului Arthur, considerat regele urșilor din România datorită dimensiunilor
    și posturii sale impresionante, a făcut înconjurul planetei. În România, a
    repus pe tapet modul, în viziunea multora defectuos, în care autoritățile naționale
    protejează aceste mamifere din vârful lanțului trofic. De fapt, Arthur ar fi
    fost ucis în cadrul unei partide de vânătoare la trofeu, în baza unei derogări eliberate
    pentru omorârea altui exemplar care provocase pagube în gospodăriile unor
    oameni. Ce ar trebui făcut pentru ca astfel de practici să devină istorie? Din
    nou, Livia Cimpoeru, de la WWF România.

    ʺNoi, încă din 2009 și pe tot parcursul
    anilor următori, am solicitat îmbunătățirea legislației prin care se emit aceste
    derogări pentru relocare și ʹrecoltareʹ (acesta este termenul tehnic pentru
    împușcare a urșilor), pentru că de când s-au emis aceste ordine de derogare,
    începând din 2017, dacă nu mă înșel, ordinele nu au precizat clar ce se
    întâmplă cu carcasele de urs, cine este implicat în procesul de ʹrecoltareʹ sau
    relocare, care este destinația și care este beneficiarul final al animalelor împușcate.
    În 2019 am cerut să nu mai existe în acțiunile de ʹrecoltareʹ alte persoane
    decât personalul tehnic al asociațiilor de vânătoare și, astfel, să fie
    înlăturate aceste suspiciuni că procesul de ʹrecoltareʹ este, de fapt, o
    vânătoare la trofeu deghizată. Iarăși, am mai cerut ca exemplarele-problemă să
    fie marcate și monitorizate activ pentru a înlătura orice suspiciune cu privire
    la extragerea exemplarului care provoacă probleme.

    Iar cazul ursului Arthur
    este foarte edificator în această discuție. Iarăși, nu înțelegem de ce, de ani
    de zile, nu sunt înființate echipe de intervenție rapidă care să poată acționa
    în astfel de cazuri. Adică, până să împușcăm acel urs, hai să vedem și alte
    variante care pot fi eficiente și să existe aceste echipe de intervenție peste
    tot unde, evident, există populație de urs semnificativă. Noi, la ora actuală,
    nu numai că nu avem o monitorizare reală, pe baze științifice, a populației de
    urs din România, dar nici măcar a populației de urs habituată – termen, în
    jargonul nostru, pentru urșii care, din cauza neglijenței umane, au ajuns, cu
    timpul, să asocieze omul cu sursa lui de hrană și să își facă mereu drum către
    zonele locuite.ʺ


    Între timp,
    pe fondul scandalului ʹArthurʹ, Ministerul Mediului de la București a anunțat
    că legislaţia privind împuşcarea urşilor care reprezintă un pericol pentru
    comunităţi a fost schimbată. Astfel, dacă înainte exista un termen de 60 de
    zile de la eliberarea documentelor privind avizarea ʹrecoltăriiʹ până la punerea
    ei în aplicare, iar legislaţia nu prevedea clar cine putea împuşca animalul, acum
    exemplarele periculoase pot fi ʹextraseʹ în cel mult 15 zile, numai de către
    personalul tehnic al asociaţiei care a primit derogarea. Decizia este
    binevenită, dar nu suficientă spune Livia Cimpoeru.

    ʺPe lângă aceste
    măsuri oarecum pompieristice, să mai calmăm opinia publică, mai trebuie luate
    și altele, astfel încât, pe termen lung, să ajungem la o coexistență armonioasă
    cu ursul. Mă refer aici și la implementarea, la susținerea financiară a fermierilor
    sau a gospodăriilor din zonele populate de urși, astfel încât acei oameni să
    își poată cumpăra garduri electrice, câini de pază, care să le apere animalele,
    gospodăriile ș.a.m.d. Aceste măsuri au fost anunțate, anul trecut, de fostul
    ministru Alexe, noi ne-am bucurat foarte tare când dumnealui a anunțat că
    ministerul urmează să lanseze un program de finanțare a acestor măsuri de
    prevenție, dar acest lucru nu s-a întâmplat niciodată și nu înțelegem de ce.ʺ


    World Wild Fund
    România mai spune și că, la ora actuală, Ministerul Mediului dispune de
    suficiente date de la care se poate porni pentru a fi elaborate hărți ale
    zonelor de risc, care să fie puse la dispoziția specialiștilor,
    administrațiilor locale și a publicului larg, astfel încât aceștia să știe foarte
    clar unde sunt cele mai mari probleme. Totodată, ONG-ul este parte a unui
    proiect internațional finanțat din fonduri europene – ʹEuro Large Carnivoresʹ -
    prin care să fie îmbunătățită coexistența dintre oameni și animale prin
    cooperare transfrontalieră și comunicare. Chiar dacă nu toate măsurile luate în
    alte țări se pot aplica și în România, cu siguranță ele ar putea fi adaptate la
    specificul național. Cu alte cuvinte, idei există și nu sunt puține. E nevoie,
    însă, de voință politică pentru a le pune în practică.


  • Combaterea risipei alimentare

    Combaterea risipei alimentare

    În condiţiile în care hrana este insuficientă în unele
    comunităţi din zonele de conflict de pe glob şi nu numai, în alte părţi ale
    planete alimentele se aruncă. Iar cantităţile care ajung la gunoi nu sunt deloc
    neînsemnate. Potrivit Organizaţiei pentru Hrană şi Agricultură din cadrul
    Naţiunilor Unite (FAO), la nivel mondial, se iroseşte o treime din alimentele
    produse. Asta înseamnă de trei ori hrana necesară pentru întreaga populaţie a
    globului. Iar în UE, risipa alimentară
    este de peste 89 de milioane de tone, din care 2,5% revin României. În orice
    caz, aşa aflăm din statisticile efectuate între anii 2006-2012 de către FAO. De
    atunci, în România, nu s-a mai făcut nici un studiu pe tema risipei alimentare,
    iar momentan nu ştim exact câtă hrană şi ce tip de produse aruncă românii la
    gunoi. Chiar şi studiul acesta a fost realizat
    pe baza estimărilor Comisiei Europene, având ca model situaţia din ţările
    nordice. Totuşi, chiar şi la
    nivel estimativ, datele sunt îngrijorătoare: cea
    mai mare risipă se raportează la nivelul gospodăriile populaţiei (circa 49%),
    acestea fiind urmate de sectorul industriei alimentare (37%), de retail (7%),
    de sectorul alimentaţiei publice (5%), respectiv de sectorul agricol (2%.) Ce
    este de făcut, în condiţiile acestea? În 2013, în cadrul Ministerului
    Agriculturii s-a format un grup de lucru al cărui principal scop este să
    întocmească o Strategie Naţională pentru Combatere Risipei Alimentare. Până
    azi, însă, acea Strategie nu a fost formulată. În paralel, au fost concepute şi
    nişte iniţiative parlamentare. Una din ele a fost adoptată de Senat spre
    sfârşitul anului trecut. Cosmin Zaharia, redactor al publicaţiei electronice de
    mediu Green Report, are detalii: Au existat două iniţiative legislative în acest sens, în
    Parlamentul României, una aparţinând UNPR, alta aparţinând PNL. Una dintre ele,
    cea aparţinând UNPR, a fost aprobată de Senat şi obligă supermarketurile să
    doneze către un ONG mâncarea aflată aproape de data expirării. Actualele
    propuneri legislative nu redau modul în care se face distribuţia de la
    retaileri către cei care ar avea nevoie de mâncare. Este costisitor pentru
    comercianţi să transporte şi să împartă aceste produse. În plus, ele trebuie şi
    depozitate, nu lăsate pur şi simplu în faţa porţii căminului de bătrâni.


    Până la definitivarea unui act
    legislativ, revine sectorului privat şi organizaţiilor caritabile sarcina de a
    încerca să combată risipa alimentară în felul lor. Un exemplu este oferit de
    magazinul social SOMARO, unde sunt comercializate produse, alimentare şi
    non-alimentare, la preţ redus pentru oamenii nevoiaşi. În cazul alimentelor,
    marfa se află în termen, respectă cerinţele de calitate, dar se apropie de
    expirare sau sezonul ei s-a încheiat, cum ar fi Moş Crăciunii din ciocolată.
    Magazinul este administrat de Simon Suitner, cetăţean austriac stabilit în
    România de 6 ani: Noi colectăm marfa cu maşina proprie şi oferim
    produsele respective în magazine speciale în Bucureşti, unui număr de aproape
    700 de familii şi în Sibiu, unui număr de 250 de familii. Aici, clienţii pot
    intra numai pe baza unei legitimaţii emise de Direcţia de Asistenţă Socială din
    cele două oraşe. Produsele sunt vândute cu o reducere de preţ de 80%-90%. Am
    ales să le vindem, chiar şi cu acest preţ modic, pentru a nu avea nevoie de
    sprijin financiar pentru a ne plăti angajaţii. În plus, clienţii noştri ştiu
    că, dacă vin aici, nu cerşesc, ci intră în magazin, aleg lucrul de care au
    nevoie şi fac un mic efort financiar pentru a-l achiziţiona. Clienţii noştri
    reprezintă cazuri sociale din cele mai variate, dar ceea ce au în comun, e un
    venit de maxim 500 de lei pe lună pe membru de familie. Asta e limita legală,
    dar clienţii noştri n-au atins acest maxim. Sunt familii care au membri cu
    handicap, cu boli cronici, cu foarte mulţi copii.



    Marfa
    oferită acestor oameni – marfă care, în mod obişnuit, ar fi fost aruncată la
    gunoi – este adusă la SOMARO în urma unor colaborări cu producătorii şi
    distribuitorii ei. Cu marile companii de retail, Simon Suitner nu prea
    colaborează. Iată şi de ce: Din păcate, cu retailerii e dificil de
    a discuta subiectul risipei alimentare. Fără să vreau să supăr pe cineva, m-aş
    referi la modelul de magazine sociale din Austria unde apar dileme morale de
    felul următor: dacă eu am un produs bun de consumat şi care respectă toate
    normele, dar pe care nu-l mai pot vinde, mă întreb dacă e moral să arunc
    produsul respectiv în condiţiile în care mulţi oameni nu au posibilitatea de a
    cumpăra suficiente alimente. Din păcate, în România, această dilemă nu prea
    apare.



    Şi asta se întâmplă în condiţiile în care în
    România există un act normativ prin care agenţii economici beneficiază de o
    reducere a impozitelor de 20%, dacă fac sponsorizări către instituţii
    caritabile. Însă firmele aşteaptă, de fiecare dată, o decizie specifică în
    acest sens din partea Parlamentului sau a guvernului. Între timp, românii
    aruncă la gunoi cel mai des mâncărurile gătite
    (25%), pâinea sau produsele de panificaţie (21%), legumele (19%) şi fructele
    (16%). Motivele acestei risipe sunt degradarea rapidă (26%), estimarea greşită
    a cantităţii de alimente care se consumă la o masă (21%), dar şi cumpărăturile în
    exces (14%). Până la definitivarea legislaţiei de prevenire a fenomenului,
    educaţia rămâne o manieră de a combate risipa alimentară. Dar nu este
    suficientă, consideră jurnalistul Cosmin Zaharia: Populaţia ar trebui educată şi în privinţa
    etichetării produselor. Mă refer la termenul de valabilitate. Unele produse pot
    fi consumate şi după ce termenul de valabilitate expiră, cum ar fi cele
    pasteurizate, conservele de fructe şi de legume. Aceste pot fi consumate şi la
    puţină vreme după ce expiră. Dar, degeaba educi populaţia, dacă nu-i oferi şi mijloacele sau
    infrastructura necesară pentru a combate risipa alimentară. Se întâmplă ca în
    cazul deşeurilor. Degeaba le explici oamenilor şi le vobeşti copiilor în şcoală
    despre colectarea selectivă, dacă nu există ceva concret. Gunoiul selectat de
    oameni este colectat tot la grămadă.




    Recent,
    iniţiativei non-guvernamentale de stopare a risipei de hrană, i s-au alăturat
    şi bucătari-celebri care, prin exemplul personal, le arată oamenilor cum să
    prepare mâncăruri fără să arunce alimentele.

  • Nutriţia bebeluşilor, în atenţia Uniunii Europene

    Nutriţia bebeluşilor, în atenţia Uniunii Europene

    Cândva, esenţială pentru viaţa bebeluşului, alăptarea nu mai este demult o modalitate exclusivă de hrană a copilului în primele luni de viaţă. Statisticile ne spun că pe glob se nasc anual 136,7 milioane de copii, dintre care doar 32,6% sunt hrăniţi exclusiv prin alăptare. Pe lângă faptul că anumite probleme de sănătate le împiedică pe unele mame să alăpteze, mai există o cauză: abundenţa de formule de lapte praf din magazine care, de multe ori, par a fi o alternativă binevenită pentru mamele care sunt fie prea obosite, fie pleacă urechea prea mult la părerea celor care se grăbesc să recomande laptele de vacă sau pe cel praf ca fiind mai bun pentru sănătatea copilului. Despre dificultăţile fizice şi psihice ale alăptării, am stat de vorbă cu o mamă care şi-a alăptat băieţelul timp de un an şi jumătate: Apare o dependenţă foarte puternică între mamă şi copil care nu lasă copilul să-şi obţină mai repede independenţa. În plus, în cazul nostru, fiind o alăptare excesivă, au fost probleme la asimilarea proteinelor şi a avut carenţă de fier. Totuşi, nu cred că introducerea laptelui praf ajută la ceva. Oricum, aş recomanda înţărcarea la un an. Cred că un an de alăptare e suficient, dacă nu există alte probleme de sănătate ale copilului. Şi o diversificare de la patru-cinci luni cu o mare atenţie acordată proteinelor.



    Din dorinţa de a scăpa mai repede de anemie, interlocutoarea noastră a încercat să-i dea copilului şi din hrana pasată comercializată în magazine, în diverse borcănaşe: A mâncat foarte puţin timp din ele, după care le-a refuzat. Nu ştiu câtă încredere să am în ele, deşi aparent sunt sigure şi conţin alimente care provin din agricultura ecologică. Dar evident nu avem noi controlul, nu putem şti ce conţin.



    Mămica unui băieţel de un an încă îşi alăptează copilul, deşi în maternitate nu a fost stimulată în acest sens: Ştiu că acolo îi dădeau lapte praf şi atunci, sătul fiind, copilul nu mai sugea. Spre norocul meu, am avut suport moral din partea familiei că alăptarea e o provocare mare pentru psihic. Sunt simptome noi, eşti supusă la dureri noi… Dar am perseverat, deşi am cochetat la un moment dat cu ideea de a-l înţărca, dar ne-am ciocnit de nişte probleme de sănătate ale copilului şi asta m-a determinat să alăptez în continuare.



    Diversificarea alimentaţiei a început-o când copilul avea şase luni, dar nu cu hrana gata procesată din magazine, ci cu mâncare gătită în casă: E mult mai sigură. Mâncarea de la borcănaşe, o iau ca pe o alternativă atunci când ne deplasăm undeva cu bebeluşul, cu maşina pe rute mai lungi, de teamă de a nu putea conserva ceea ce am gătit deja.



    Mămicile cu care am stat de vorbă fac parte dintr-o categorie din ce în care mai rară în România: cele care alăptează exclusiv, fără să apeleze la lapte praf. Conform unui studiu desfăşurat în 2011 de Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului, în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii şi UNICEF, în România, doar 12,6% dintre mame alăptează în exclusivitate, acest procent fiind printre cele mai mici din Europa. Surprinzător este faptul că, în mediul rural, acest procent este chiar mai mic decât în mediul urban, Voica Popa, specialist în protecţia copilului din cadrul UNICEF România, ne oferă o explicaţie pentru această situaţie: Din păcate, nivelul de informare în perioada pre-natală, după naştere, atât cât stă în maternitate, şi ulterior este foarte scăzut în mediul rural. Sunt foarte multe femei care nu ajung niciodată la un medic de specialitate în perioada prenatală. Or sfaturi privind îngrijirea bebeluşului, inclusiv cum să-l alăptezi, cum să te hrăneşti în timpul alăptării, cum să menţii alăptarea, toate astea se pregătesc încă din primul moment când femeia a aflat că este gravidă.



    Rămâne, totuşi, greu de explicat pierderea tradiţiilor legate de alăptare la sate şi, mai ales, motivul pentru care obiceiurile sănătoase legate de hrana copilului au fost abandonate, inclusiv în mediul rural. Voica Popa: Nu vorbim aici numai de lapte sau de înlocuitorii laptelui matern, ci vorbim şi despre altfel de produse care, din păcate, sunt pe piaţă şi cărora li se face o reclamă agresivă pentru a fi folosite de la o vârstă la care bebeluşii trebuie încă alăptaţi exclusiv, mă refer la vârste mai mici de şase luni. După vârsta de 6 luni, începe diversificarea alimentară treptată. Studiul nostru ne arată că sunt copii care, la 7-8 luni, mănâncă deja cartofi prăjiţi. Or, la vârsta aia, ar trebui să mânănce fructe. Mărul, care în mediul rural este la îndemâna oricui, este defavorizat şi a fost înlocuit de banană. De asemenea, legumele de la borcan sunt preferate în locul celor proaspete din spatele casei. Este un paradox care ţine de lipsa de informare şi educare.



    Pentru că la nivel european situaţia aceasta să se îmbunătăţească, instituţiile UE au adoptat recent o directivă care reglementează regulile de etichetare a produselor alimentare pentru copii, dar şi conţinutul laptelui praf. Eurodeputata, Daciana Sârbu, a fost una dintre susţinătoarele acestei directive care clarifică mai bine conţinutul mâncării pentru copii comercializată pe piaţa unică: Consumatorii vor şti foarte clar ce conţin aceste cutii şi care sunt ingredientele. Dar, pe de altă parte, tot ce înseamnă publicitate pentru aceste produse se modifică, scopul directivei fiind acela de a încuraja alăptarea. Din punctul meu de vedere, cred că e nevoie ca publicul să conştientizeze importanţa alimentaţiei naturale. Aş fi vrut să se explice mai bine acest lucru pentru că aici ne luptăm cu publicitatea, cu principala sursă de informare a cetăţenilor, televizorul. Este o luptă grea, iar oamenii, fiind ocupaţi şi având o viaţă agitată, îşi iau informaţia de unde le vine mai uşor.



    Având în vedere apariţia recentă a mai multor site-uri dedicate alăptării şi a unor campanii de genul Săptămânii mondiale a alăptării”, organizată la începutul lunii august, Daciana Sârbu este optimistă că pe viitor, gradul de informare a publicului va creşte.

  • Obezitatea infantilă

    Obezitatea infantilă

    Obezitatea adulţilor şi a copiilor a devenit o problemă majoră în UE. Conform unui comunicat al Eurostat dat publicităţii în 2011, dar cu informaţii referitoare la perioada 2008-2009, între 8% şi 25% dintre adulţi erau obezi în UE. Cei mai mulţi dintre ei se aflau în Marea Britanie şi Malta în timp ce România avea una dintre cele mai scăzute rate. De asemenea, în 2007, Organizaţia Mondială a Sănătăţii avertiza că 20% dintre copiii şi adolescenţii din Europa sunt supraponderali, iar o treime dintre ei sunt obezi. În timp, însă, situaţia se schimbă. Cum stau lucrurile azi, în România, în ceea ce priveşte obezitatea infantilă? Conform unei informaţii vehiculate masiv de presă în ultima vreme, România s-ar afla pe locul trei în Europa la obezitate infantilă. Cum nu am reuşit să găsim sursa acestei informaţii, am pornit propriile noastre investigaţii.



    Societatea Română de Endocrinologie şi clinica de profil a spitalului Elias” din Bucureşti au realizat un studiu epidemiologic în şcolile din capitală, în mai 2011. Au fost incluşi, aleatoriu, elevi cu vârsta între 6 şi 18 ani. Iată care au fost rezultatele.



    Medicul endocrinolog Carmen Barbu: Am aflat că 32% au probleme cu excesul de kilograme, adică 11,5% erau obezi, iar restul de 20,5% erau supraponderali, o categorie intermediară între normal şi obezitate. Comparativ cu restul ţării, ne putem aştepta ca prevalenţa cea mai mare a obezităţii la copii să fie în Bucureşti. În 2009 a fost publicat un studiu realizat în Timişoara tot pe populaţia urbană, cu elevi de gimnaziu şi de liceu în care prevalenţa obezităţii este mai mică decât ce-am găsit în Bucureşti. Prevalenţa obezităţii se situa pe la 1% în timp ce 10% dintre copii erau supraponderali. Este o diferenţă foarte mare faţă de Bucureşti, iar asta arată cât de variate sunt condiţiile de mediu şi ce impact diferit poate să aibă mediul asupra obezităţii la copil.”



    În mediul rural, prevalenţa obezităţii s-ar putea, de asemenea, să fie mult mai mică. Prin urmare, obezitatea este cauzată de un stil de viaţă tipic marilor aglomeraţii urbane. Există, în unele cazuri, şi o predispoziţie genetică, stimulată de întâlnirea cu un mediu favorizant. Dacă nu ar exista acest mediu, poate că obezitatea nu ar apărea. În plus, în prezent, sunt mulţi copii obezi sau supraponderali ai căror părinţi nu au aceste probleme. Cauzele principale sunt, în opinia doctoriţei Carmen Barbu, anumite obiceiui nesănătoase cum ar fi: Un exemplu de comportament nesănătos găsit de noi şi foarte răspândit în Bucureşti este faptul că ultima masă este servită foarte târziu seara. Peste 90% dintre copii ne-au spus că iau cina după ora 22.00. În proporţie de peste 90% dintre copii au spus că în casă sunt rezerve de dulciuri lăsate la discreţia lor. Sunt dulciuri concentrate, nu făcute în casă. Pe de altă parte, chestionarul alimentar asociat a arătat că ei nu au întotdeauna asigurată o masă echilibrată cu proteine, glucide şi altele. Chiar în condiţiile în care nutrienţii de bază nu erau asiguraţi, rezerva de dulciuri era asigurată la toată lumea. Peste 90% au raportat că iau masa în faţa televizorului sau a computerului. Iar ultimul aspect pe care l-am semnalat a fost lipsa exerciţiului fizic. La marea majoritatea a elevilor, el se limitează la orele de educaţie fizică. Chiar dacă fac sport în afara şcolii, media este de o oră şi jumătate pe săptămână.”




    Pe lângă dulciuri, ingredientele specifice fast-food-ului sunt, de asemenea, periculoase. Conţin prea multă sare, grăsimi şi alte substanţe aditive şi adictive deopotrivă. Copiii le consumă pentru că sunt învăţaţi acasă şi la şcoală să o facă sau pentru că părinţii le neglijează alimentaţia, consideră specialistul în nutriţie Gheorghe Mencinicopschi: Părinţii şi bunicii ar trebui să conştientizeze că la aceste vârste fragede, de 10-11 ani, creierul copilului nu este suficient de bine dezvoltat pentru a discrimina singur între alimente, între a fi capabil să aleagă între alimente sănătoase şi nesănătoase. Copilul învaţă, la această vârstă, prin imitare şi ceea ce găseşte în mediul familial ca stil de viaţă se va amprenta pentru tot restul vieţii în creierul lui. După ce lucrurile s-au cristalizat în acest mod nefericit, adolescentul şi adultul va duce o luptă cu el-însuşi, de obicei pierdută, pentru a-şi îndrepta stilul de viaţă.”



    Printre bolile provocate de ingurgitarea acestor substanţe periculoase se numără: hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare şi cerebrovasculare, diabetul de tip 2, unele forme de cancer, guta şi artrită. De asemenea, băieţii suferă un proces puternic de feminizare. Iar în timp obezitatea poate duce şi la scăderea infertilităţii masculine, afectând şi generaţiile viitoare. Ce este de făcut atunci pentru a preveni proliferarea fenomenului încă şi mai mult?



    Gh. Mencinicopschi: Gătitul în casă, deşi unora li se pare desuet, demodat, este prima sursă de sănătate pentru că poţi gestiona foarte bine ce pui în mâncare. Astăzi, suntem extrem de neatenţi la ceea ce introducem în gură. Mulţi dintre noi nu au nici măcar curiozitatea de a citi etichetele găsind tot felul de scuze. Necitind eticheta nu vom afla lucruri simple: cât zahăr sau sare am consumat într-o zi, fără să le punem cu lingura. Este clar că o opţiune mult mai sănătoasă este să ne alegem materiile prime şi să preparăm mâncarea în casă. Dacă avem posibilitatea să ne cumpărăm şi alimente bio, dacă ne permitem.”



    Din păcate, alimentele în totalitate curate sunt mai greu de găsit astăzi când poluarea cu insecticide sau pesticide este mare şi când animalele sunt hrănite cu furaje industriale. Însă, la toate acestea, nu trebuie adăugată şi hrana ultra-procesată şi plină de substanţe chimice. Gătitul în casă ne ajută să preluăm cât de cât controlul asupra alimentaţiei copiilor.