Radio România Internațional

Tag: hrean

  • Pepeni muraţi

    Pepeni muraţi

    În multe gospodării din România, conservarea unor legume în saramură sau în oţet reprezintă o
    adevărată tradiţie, cu reţete transmise din generaţie în generaţie. Sunt conservate
    astfel legume precum gogonelele,
    castraveţii, conopida, pepenii roşii de dimensiuni mici, vinetele, ceapa,
    ardeii capia, morcovii şi ţelina, dar şi
    fructe precum merele şi gutuile. Despre pepenii roşii muraţi există referinţe
    în cronicile unor străini veniţi în ţările române, aceştia fiind surprinşi de legumele
    şi fructele în saramură, în special de pepenele roşu, tăiat în stea şi
    prezentat astfel mesenilor.


    Conservarea
    pepenilor în saramură este destul de simplă. Sunt folosiţi pepeni de dimensiuni
    mici, rămaşi pe câmp cum se spune la spartul bostanei. Pe lângă pepeni, mai
    avem nevoie de câteva crenguţe de mărar uscat, de câţiva morcovi şi două
    rădăcini de hrean, frunze de ţelină, câţiva câţei de usturoi, precum şi câţiva
    ardei iuţi. Avem nevoie şi de un recipient cu gura destul de largă astfel încât
    înăuntrul acestuia să putem pune pepenii întregi. Aşezăm câteva crenguţe de
    mărar, apoi punem pepenii, în partea de jos a recipientului pe cei mai mari
    care se murează mai greu. Adăugăm morcovii, tăiaţi rondele, căţeii de usturoi,
    curăţaţi, hreanul, tăiat fâşii şi ardeii iuţi. În partea de sus punem câteva
    ramuri de ţelină, pentru un plus de aromă. Turnăm apoi o saramură fierbinte, un
    amestec de apă şi sare, proporţia fiind de o lingură şi jumătate de sare la un
    litru de apă. Recipientul trebuie păstrat circa o săptămână la cald, pentru ca
    legumele să se acrească, după care trebuie depozitate într-un loc răcoros.


    Fructele
    şi legumele pot fi puse în saramură şi în diverse combinaţii, rezutând
    murăturile asortate. Pot fi puse laolaltă gogonele, pepeni roşii de mici
    dimensiuni, mere, morcov, ţelină, castraveţi şi conopidă. Trebuie alese gogonele cu o culoare albă şi nu
    verde închis, deoarece ar putea avea un gust uşor amărui. De asemenea, unele soiuri de mere
    se tercuiesc în saramură şi, din acest motiv, trebuie alese anumite soiuri de
    mere. Pe lângă gogonele, în
    acelaşi recipient, fie el borcan de sticlă, vas din plastic sau butoi din lemn, punem la murat morcovi, tăiaţi
    rondele, ţelină, tăiată, de asemenea, în felii, câţiva ardei capia şi chiar câţiva ardei iuţi, care vor da un gust uşor picant murăturilor.

  • Pepeni muraţi

    Pepeni muraţi

    În multe gospodării din România, conservarea unor legume în saramură sau în oţet reprezintă o
    adevărată tradiţie, cu reţete transmise din generaţie în generaţie. Sunt conservate
    astfel legume precum gogonelele,
    castraveţii, conopida, pepenii roşii de dimensiuni mici, vinetele, ceapa,
    ardeii capia, morcovii şi ţelina, dar şi
    fructe precum merele şi gutuile. Despre pepenii roşii muraţi există referinţe
    în cronicile unor străini veniţi în ţările române, aceştia fiind surprinşi de legumele
    şi fructele în saramură, în special de pepenele roşu, tăiat în stea şi
    prezentat astfel mesenilor.


    Conservarea
    pepenilor în saramură este destul de simplă. Sunt folosiţi pepeni de dimensiuni
    mici, rămaşi pe câmp cum se spune la spartul bostanei. Pe lângă pepeni, mai
    avem nevoie de câteva crenguţe de mărar uscat, de câţiva morcovi şi două
    rădăcini de hrean, frunze de ţelină, câţiva câţei de usturoi, precum şi câţiva
    ardei iuţi. Avem nevoie şi de un recipient cu gura destul de largă astfel încât
    înăuntrul acestuia să putem pune pepenii întregi. Aşezăm câteva crenguţe de
    mărar, apoi punem pepenii, în partea de jos a recipientului pe cei mai mari
    care se murează mai greu. Adăugăm morcovii, tăiaţi rondele, căţeii de usturoi,
    curăţaţi, hreanul, tăiat fâşii şi ardeii iuţi. În partea de sus punem câteva
    ramuri de ţelină, pentru un plus de aromă. Turnăm apoi o saramură fierbinte, un
    amestec de apă şi sare, proporţia fiind de o lingură şi jumătate de sare la un
    litru de apă. Recipientul trebuie păstrat circa o săptămână la cald, pentru ca
    legumele să se acrească, după care trebuie depozitate într-un loc răcoros.


    Fructele
    şi legumele pot fi puse în saramură şi în diverse combinaţii, rezutând
    murăturile asortate. Pot fi puse laolaltă gogonele, pepeni roşii de mici
    dimensiuni, mere, morcov, ţelină, castraveţi şi conopidă. Trebuie alese gogonele cu o culoare albă şi nu
    verde închis, deoarece ar putea avea un gust uşor amărui. De asemenea, unele soiuri de mere
    se tercuiesc în saramură şi, din acest motiv, trebuie alese anumite soiuri de
    mere. Pe lângă gogonele, în
    acelaşi recipient, fie el borcan de sticlă, vas din plastic sau butoi din lemn, punem la murat morcovi, tăiaţi
    rondele, ţelină, tăiată, de asemenea, în felii, câţiva ardei capia şi chiar câţiva ardei iuţi, care vor da un gust uşor picant murăturilor.

  • Varză murată

    Varză murată

    Conform tradiţiei, varza se pune la murat în perioada dintre sărbătoarea
    Sf. Dumitru (26 octombrie) şi cea a Sf. Andrei (30 noiembrie). Acrirea
    verzelor în butoi trebuie să se producă lent, fapt favorizat şi de scăderea
    temperaturilor. Se spune că varza trebuie să fie atinsă de brumă înainte de a fi pusă la
    murat.

    Trebuie
    alese verze de dimensiune medie, cu foi subţiri, 15 … 20 de verze, adică vreo
    30 de kg la un butoi cu capacitatea de 60 de litri din material plastic sau din
    lemn. Trebuie îndepărtate frunzele veştejite de la exterior, iar cotorul
    verzelor trebuie crestat cu un cuţit pentru ca saramura să pătrundă mai uşor în
    interior. Pe lângă varză, în butoi se mai pun ramuri de mărar uscat, ramuri de
    cimbru uscat, hrean curăţat şi tăiat în suviţe, o gutuie, doi ştiuleţi de
    porumb şi, pentru a colora puţin zeama, se mai adaugă o varză roşie sau una,
    două sfecle roşii.

    După ce butoiul a fost umplut, se toarnă saramura, apă
    fierbinte cu sare, proporţia fiind de o lingură şi jumătate de sare la fiecare
    litru de apă. Saramura trebuie turnată peste verzele din butoi până când cele
    aflate deasupra sunt acoperite cu totul. Peste ele, se pune, de obicei, o greutate pentru ca acestea să rămână scufundate în saramură.


    După
    două-trei zile se face aşa-numita pritocire. Dacă butoiul are robinet la partea
    inferioară, atunci se trage zeama din butoi după care aceasta este turnată din
    nou pe partea de deasupra. În lipsa robinetului, zeama de varză poate fi
    vânturată cu ajutorul unui tub sau al unui furtun prin care se introduce aer în
    partea de jos a butoiului.

    Varza
    murată este folosită pentru prepararea sarmalelor, a mâncărurilor cu varză sau,
    pur şi simplu tocată, este servită ca salată împreună cu felul principal. Zeama
    de varză este folosită pentru acrirea ciorbelor. Există ciorba de potroace
    servită, în mod tradiţional, spre dimineaţă la nunţi, o ciorbă la care se pune
    carne de pui şi care este acrită cu zeamă de varză. Nu numai zeama de varză, ci
    şi varza poate fi folosită pentru ciorbe. Una dintre mâncărurile
    de post este ciorba de varză acră, simplă sau în combinaţie cu alte legume.

  • Varză murată

    Varză murată

    Conform tradiţiei, varza se pune la murat în perioada dintre sărbătoarea
    Sf. Dumitru (26 octombrie) şi cea a Sf. Andrei (30 noiembrie). Acrirea
    verzelor în butoi trebuie să se producă lent, fapt favorizat şi de scăderea
    temperaturilor. Se spune că varza trebuie să fie atinsă de brumă înainte de a fi pusă la
    murat.

    Trebuie
    alese verze de dimensiune medie, cu foi subţiri, 15 … 20 de verze, adică vreo
    30 de kg la un butoi cu capacitatea de 60 de litri din material plastic sau din
    lemn. Trebuie îndepărtate frunzele veştejite de la exterior, iar cotorul
    verzelor trebuie crestat cu un cuţit pentru ca saramura să pătrundă mai uşor în
    interior. Pe lângă varză, în butoi se mai pun ramuri de mărar uscat, ramuri de
    cimbru uscat, hrean curăţat şi tăiat în suviţe, o gutuie, doi ştiuleţi de
    porumb şi, pentru a colora puţin zeama, se mai adaugă o varză roşie sau una,
    două sfecle roşii.

    După ce butoiul a fost umplut, se toarnă saramura, apă
    fierbinte cu sare, proporţia fiind de o lingură şi jumătate de sare la fiecare
    litru de apă. Saramura trebuie turnată peste verzele din butoi până când cele
    aflate deasupra sunt acoperite cu totul. Peste ele, se pune, de obicei, o greutate pentru ca acestea să rămână scufundate în saramură.


    După
    două-trei zile se face aşa-numita pritocire. Dacă butoiul are robinet la partea
    inferioară, atunci se trage zeama din butoi după care aceasta este turnată din
    nou pe partea de deasupra. În lipsa robinetului, zeama de varză poate fi
    vânturată cu ajutorul unui tub sau al unui furtun prin care se introduce aer în
    partea de jos a butoiului.

    Varza
    murată este folosită pentru prepararea sarmalelor, a mâncărurilor cu varză sau,
    pur şi simplu tocată, este servită ca salată împreună cu felul principal. Zeama
    de varză este folosită pentru acrirea ciorbelor. Există ciorba de potroace
    servită, în mod tradiţional, spre dimineaţă la nunţi, o ciorbă la care se pune
    carne de pui şi care este acrită cu zeamă de varză. Nu numai zeama de varză, ci
    şi varza poate fi folosită pentru ciorbe. Una dintre mâncărurile
    de post este ciorba de varză acră, simplă sau în combinaţie cu alte legume.

  • Mâncăruri şi preparate din urzici

    Mâncăruri şi preparate din urzici

    Urzicile se numără printre primele plante care apar la începutul primăverii. Ele cresc în mod natural în apropierea apelor sau la marginea pădurilor, iar consumul acestora contribuie la detoxifierea organismului. Recoltatul urzicilor nu este o activitate uşoară. Dincolo de precauţia de a le atinge cu grijă, trebuie să le culegem din zone nepoluate. De aceea trebuie evitate, de exemplu, urzicile care cresc pe marginea drumurilor şi care pot conţine elemente ale gazelor de eşapament. Este bine ca în timpul recoltării să ne protejăm cu o mănuşă, întrucât perii iritativi ai urzicii se dezvoltă cu mult înainte ca frunzele să ajungă la maturitate.



    După recoltare, urzicile trebuie desfăcute frunză cu frunză şi spălate până când nu mai au nicio urmă de pământ sau nisip. În continuare, frunzele de urzici sunt puse într-un vas cu apă clocotită până când apa ajunge din nou la fierbere. După aceea sunt scoase într-o strecurătoare şi lăsate la scurs. Conform recomandărilor făcute din bătrâni, zeama în care au fiert urzicile poate fi băută dimineaţa, pe stomacul gol, având rol benefic în ceea ce priveşte detoxifierea organismului.



    După ce au fiert, urzicile pot fi baza unor mâncăruri de post sau pot fi combinate cu smântână, unt şi chiar ouă. Puse la fiert în apă cu puţină sare, cu o ceapă tocată mărunt, urzicile pot fi apoi pasate şi amestecate cu puţin ulei, smântână sau unt şi, eventual, cu mujdei de usturoi. Această cremă de urzici poate fi servită cu ouă ochiuri. De asemenea, această cremă de urzici poate fi consumată cu mămăligă.



    O altă combinaţie este cea cu maioneză şi cu hrean. La un kg de urzici, avem nevoie de o lingură de hrean ras şi de 4-5 linguri cu maioneză. După ce urzicile au fost fierte şi pasate, trebuie amestecate cu maioneza şi cu hreanul şi sunt servite în farfurii decorate cu ridichi roşii, tăiate în felii subţiri.



    O altă mâncare este pilaful de urzici şi orez. Ca ingrediente, avem nevoie de un kilogram de urzici, de 3 ceşti de orez şi de o ceapă. Fierbem separat urzicile şi orezul, după care le amestecăm. Adăugăm ceapa tăiată mărunt, sare, piper şi puţin ulei, iar apoi se mai lasă puţin la fiert, obţinând astfel pilaful de urzici şi orez.

  • Mâncăruri şi preparate din urzici

    Mâncăruri şi preparate din urzici

    Urzicile se numără printre primele plante care apar la începutul primăverii. Ele cresc în mod natural în apropierea apelor sau la marginea pădurilor, iar consumul acestora contribuie la detoxifierea organismului. Recoltatul urzicilor nu este o activitate uşoară. Dincolo de precauţia de a le atinge cu grijă, trebuie să le culegem din zone nepoluate. De aceea trebuie evitate, de exemplu, urzicile care cresc pe marginea drumurilor şi care pot conţine elemente ale gazelor de eşapament. Este bine ca în timpul recoltării să ne protejăm cu o mănuşă, întrucât perii iritativi ai urzicii se dezvoltă cu mult înainte ca frunzele să ajungă la maturitate.



    După recoltare, urzicile trebuie desfăcute frunză cu frunză şi spălate până când nu mai au nicio urmă de pământ sau nisip. În continuare, frunzele de urzici sunt puse într-un vas cu apă clocotită până când apa ajunge din nou la fierbere. După aceea sunt scoase într-o strecurătoare şi lăsate la scurs. Conform recomandărilor făcute din bătrâni, zeama în care au fiert urzicile poate fi băută dimineaţa, pe stomacul gol, având rol benefic în ceea ce priveşte detoxifierea organismului.



    După ce au fiert, urzicile pot fi baza unor mâncăruri de post sau pot fi combinate cu smântână, unt şi chiar ouă. Puse la fiert în apă cu puţină sare, cu o ceapă tocată mărunt, urzicile pot fi apoi pasate şi amestecate cu puţin ulei, smântână sau unt şi, eventual, cu mujdei de usturoi. Această cremă de urzici poate fi servită cu ouă ochiuri. De asemenea, această cremă de urzici poate fi consumată cu mămăligă.



    O altă combinaţie este cea cu maioneză şi cu hrean. La un kg de urzici, avem nevoie de o lingură de hrean ras şi de 4-5 linguri cu maioneză. După ce urzicile au fost fierte şi pasate, trebuie amestecate cu maioneza şi cu hreanul şi sunt servite în farfurii decorate cu ridichi roşii, tăiate în felii subţiri.



    O altă mâncare este pilaful de urzici şi orez. Ca ingrediente, avem nevoie de un kilogram de urzici, de 3 ceşti de orez şi de o ceapă. Fierbem separat urzicile şi orezul, după care le amestecăm. Adăugăm ceapa tăiată mărunt, sare, piper şi puţin ulei, iar apoi se mai lasă puţin la fiert, obţinând astfel pilaful de urzici şi orez.

  • Conservarea castraveţilor

    Conservarea castraveţilor

    Ne aflăm în plină toamnă, în perioada când este o
    abundenţă de legume şi fructe în magazine şi în pieţele agroalimentare. Este şi
    vremea în care legumele şi fructele sunt prelucrate şi conservate. Castraveţii,
    gogonelele, gogoşarii, pepenii de dimensiuni mici, ardeii graşi şi iuţi, varza,
    vinetele, ceapa, conopida, ţelina şi morcovii sunt conservate în saramură sau
    în oţet pentru ca aceste legume să fie consumate ca salate ce însoţesc mâncărurile în
    sezonul rece.


    Una dintre salatele de sezon în
    perioada iernii este cea de castraveţi muraţi, în saramură sau în otet.
    Cantitatea de castraveţi este stabilită în functie de recipientele în care vor
    fi păstraţi. Mai avem nevoie de sare, boabe de muştar, hrean, usturoi şi crengi
    uscate de mărar. Alegem castraveţii, preferabil pe cei de mărime mai mică, şi
    îi spălăm cu apă rece. Curăţăm hreanul şi îl tăiem în şuviţe mici, iar
    căpăţânile de usturoi le desfacem în căţei pe care îi zdrobim uşor, fără a-i
    mai curăţa. Punem castraveţii într-un borcan, bidon de plastic sau butoi, având
    grijă să punem din când în când bucăţi de hrean şi căţei de usturoi. Adăugăm
    boabe de muştar, iar deasupra punem crengi de mărar. Pentru a scurta timpul de
    preparare, alegem câteva vase mari în care încălzim şi aducem la fierbere apa
    cu sare, proporţia fiind de o lingură şi jumătate de sare la un litru de apă.
    Saramura astfel obţinută o turnăm peste castraveţi şi închidem bidonul cu un
    capac şi apoi în lăsăm într-un loc mai călduros timp de 2 … 3 zile, după care
    îl mutăm într-un loc mai rece.


    Castraveţii pot fi conservaţi şi în
    oţet, de fapt un amestec de apă şi oţet, proporţia fiind de 2,5 litri de apă la
    un litru de oţet, în care se dizolvă şi 4 linguri de zahăr si 4 de sare.
    Castraveţii sunt puşi în borcane, cu bucăţi de hrean, rondele de morcov şi de
    ceapă, boabe de muştar şi de piper, după care amestecul de apă şi oţet este
    adus la fierbere şi apoi turnat cu grijă în borcane astfel încât să acopere
    complet castraveţii. După ce sunt închise cu capac, borcanele trebuie puse într-un
    vas ceva mai mare, plin cu apă, pe care îl punem la foc mic. După ce a ajuns la
    fierbere, lăsăm vasul un sfert de oră, apoi închidem focul şi lăsăm borcanele să
    se răcească. Borcanele sunt depozitate apoi într-un loc răcoros, iar după circa
    o lună castraveţii pot fi consumaţi.

  • Conservarea castraveţilor

    Conservarea castraveţilor

    Ne aflăm în plină toamnă, în perioada când este o
    abundenţă de legume şi fructe în magazine şi în pieţele agroalimentare. Este şi
    vremea în care legumele şi fructele sunt prelucrate şi conservate. Castraveţii,
    gogonelele, gogoşarii, pepenii de dimensiuni mici, ardeii graşi şi iuţi, varza,
    vinetele, ceapa, conopida, ţelina şi morcovii sunt conservate în saramură sau
    în oţet pentru ca aceste legume să fie consumate ca salate ce însoţesc mâncărurile în
    sezonul rece.


    Una dintre salatele de sezon în
    perioada iernii este cea de castraveţi muraţi, în saramură sau în otet.
    Cantitatea de castraveţi este stabilită în functie de recipientele în care vor
    fi păstraţi. Mai avem nevoie de sare, boabe de muştar, hrean, usturoi şi crengi
    uscate de mărar. Alegem castraveţii, preferabil pe cei de mărime mai mică, şi
    îi spălăm cu apă rece. Curăţăm hreanul şi îl tăiem în şuviţe mici, iar
    căpăţânile de usturoi le desfacem în căţei pe care îi zdrobim uşor, fără a-i
    mai curăţa. Punem castraveţii într-un borcan, bidon de plastic sau butoi, având
    grijă să punem din când în când bucăţi de hrean şi căţei de usturoi. Adăugăm
    boabe de muştar, iar deasupra punem crengi de mărar. Pentru a scurta timpul de
    preparare, alegem câteva vase mari în care încălzim şi aducem la fierbere apa
    cu sare, proporţia fiind de o lingură şi jumătate de sare la un litru de apă.
    Saramura astfel obţinută o turnăm peste castraveţi şi închidem bidonul cu un
    capac şi apoi în lăsăm într-un loc mai călduros timp de 2 … 3 zile, după care
    îl mutăm într-un loc mai rece.


    Castraveţii pot fi conservaţi şi în
    oţet, de fapt un amestec de apă şi oţet, proporţia fiind de 2,5 litri de apă la
    un litru de oţet, în care se dizolvă şi 4 linguri de zahăr si 4 de sare.
    Castraveţii sunt puşi în borcane, cu bucăţi de hrean, rondele de morcov şi de
    ceapă, boabe de muştar şi de piper, după care amestecul de apă şi oţet este
    adus la fierbere şi apoi turnat cu grijă în borcane astfel încât să acopere
    complet castraveţii. După ce sunt închise cu capac, borcanele trebuie puse într-un
    vas ceva mai mare, plin cu apă, pe care îl punem la foc mic. După ce a ajuns la
    fierbere, lăsăm vasul un sfert de oră, apoi închidem focul şi lăsăm borcanele să
    se răcească. Borcanele sunt depozitate apoi într-un loc răcoros, iar după circa
    o lună castraveţii pot fi consumaţi.